Făgăduinţele şi credinţa

Ţi-ai propus să vorbeşti ca şi cum credinţa ta este de nezdruncinat? În această săptămână ne propunem să vorbim despre cum putem să avem o credinţă invincibilă. Şi cum se realizează aceasta? Credinţa este construită pe convingerea fermă că Dumnezeu poate face ceea ce a promis.

Romani 4:21 [Avraam a fost pe] „deplin încredinţat că El ce făgăduieşte poate să şi împlinească.”

Cum poţi să fii convins de puterea lui Dumnezeu? Răspunsul este: „prin experienţă”. Dumnezeu ne invită să depindem de El pentru a avea putere asupra ispitelor, pentru înţelepciune în luarea deciziilor, pentru ajutor în nevoile noastre cele mai urgente şi chiar şi pentru pâinea noastră zilnică. Îngrijindu-Se de noi, Dumnezeu ne învaţă să ne încredem în El. Te-ai întrebat vreodată de ce Dumnezeu a permis copiilor lui Israel să flămânzească înainte să-i hrănească? Te-ai gândit vreodată la foame ca la o oportunitate de a învăţa să te încrezi în Domnul?

Deuteronomul 8:3 „Astfel, te-a smerit, te-a lăsat să suferi de foame şi te-a hrănit cu mană, pe care nici tu n-o cunoşteai şi nici părinţii tăi n-o cunoscuseră, ca să te înveţe că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului trăieşte omul.”

Acest mod de educaţie se însuşeşte prin repetare. Pe măsură ce învăţăm să depindem de Dumnezeu şi să ne încredem în puterea Cuvântului Său, vom ajunge să depindem tot mai mult de El. Avraam avea multă experienţă în ce priveşte încrederea în Dumnezeu. Alegând calea credinţei în mijlocul idolatriei generale, credinţa sa a fost adesea testată. Şi când a fost îndepărtat de idolatri, astfel încât să poată creşte mai repede în evlavie, Dumnezeu a găsit alte căi de a-i încerca credinţa. În studiul nostru despre mântuire, am tras o concluzie. Este bine să găseşti făgăduinţe divine pentru tine şi să cultivi încrederea în puterea lui Dumnezeu. Aşa te vei dezvolta. Aşa vei fi socotit neprihănit.

Romani 4:21-24 [Avraam a fost pe] „deplin încredinţat că El [Dumnezeu] ce făgăduieşte poate să şi împlinească. De aceea, credinţa aceasta «i-a fost socotită ca neprihănire». Dar nu numai pentru el este scris că «i-a fost socotită ca neprihănire», ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă, celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru.”
În următoarea secţiune ne vom opri la cuvântul „socotit”. Poate ai mai auzit de el sau poate chiar l-ai considerat opusul lui „împărtăşit”. Dar cred că măcar câţiva adulţi ştiu ce înseamnă aceste cuvinte în limbaj teologic.

1. Care sunt acele experienţe care te-au convins de puterea promisiunilor lui Dumnezeu?

2. Acum gândeşte-te la ocaziile în care te-ai plâns şi te-ai tânguit. Cum poţi evita pe viitor un asemenea comportament?

Ce ţi-ar plăcea mai mult? Să-ţi spună cineva că eşti bogat sau să îţi întindă o bancnotă de 100 de euro? Acesta este un mod potrivit de a ilustra însemnătatea cuvintelor „socotit” şi „împărtăşit”. În primul caz eşti socotit a fi bogat, în cel de-al doilea, ţi se împărtăşeşte ceva dintr-o bogăţie. Explicaţia cuvântului „socotit” („atribuit”): Ne face plăcere dacă ceilalţi consideră că avem un caracter nobil. Când se spune „el este amabil”, sau „ea este dulce”, sau „ei sunt o familie generoasă”, ni se atribuie un caracter deosebit. Dar asta nu ne face mai buni. Cuvintele lor frumoase nu pot realiza acest lucru. Cuvintele omeneşti nu au putere creatoare.

Dar cuvintele lui Dumnezeu sunt altfel. Ce s-ar întâmpla dacă Dumnezeu ar spune despre tine că eşti neprihănit?
Aceasta s-a întâmplat cu Avraam când a început să trăiască prin credinţă. Credinţa sa i-a fost socotită ca neprihănire. Era ca şi cum Dumnezeu ar fi zis: „Avraam are un caracter fără pată.” Totuşi, Avraam avea un caracter imperfect. Dar aceasta nu constituia o problemă. Vă amintiţi ce am studiat? Dumnezeu cheamă lucrurile care „nu sunt” ca şi cum „ar fi”. Cuvântul lui Dumnezeu are un scop. Dumnezeu spune: „Avraam este neprihănit.” Cuvântul Domnului nu se va întoarce înapoi până nu-şi va împlini misiunea. Şi care este această misiune? A-l face pe Avraam neprihănit. Cu alte cuvinte, când Dumnezeu zice: „Tu eşti bo- gat”, puterea Sa te şi face bogat. Şi chiar dacă Dumnezeu nu spune prea adesea aceasta oamenilor, El spune de multe ori un lucru mult mai important: „Eşti neprihănit.” Când El te „socoteşte” neprihănit, puterea creatoare a Cuvântului Său îţi atribuie acest dar. Poate că îţi trebuie ceva timp să prinzi înţelesul sublim al acestui adevăr. Scopul pentru care Dumnezeu i-a atribuit neprihănirea lui Avraam este valabil şi pentru noi, cărora ne va fi atribuită, dacă şi noi trăim având o credinţă asemănătoare cu cea a lui Avraam. Cum poate primi cineva credinţă? Există un pasaj cunoscut despre acest lucru.

Romani 10:17 „Astfel, credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.”

Pe scurt, credinţa este ceva care are de-a face cu Cuvântul lui Dumnezeu. Credinţa nu este o simplă părere – doar acceptarea unui lucru ca fiind adevărat –, ci înseamnă să depindem de puterea Cuvântului lui Dumnezeu şi să acţionăm în conformitate cu tot ceea ce El ne spune. Când citeşti o făgăduinţă în Biblie, este o ocazie de a-ţi exercita credinţa. Fără acea lecturare, nu ai avea această ocazie. Cuvintele omeneşti, propriile tale cuvinte, speranţe şi promisiuni – niciuna dintre ele nu are puterea de a ne face neprihăniţi. Dar putem fi mereu dependenţi de Cuvântul Domnului. Deci Dumnezeu i-a dat lui Avraam ocazia de a-şi exercita credinţa atunci când i-a spus că într-unul din urmaşii săi „toate neamurile pământului vor fi binecuvântate” (Geneza 22:18). Aceasta i-a permis lui Avraam să-şi aţintească privirea către ceva sigur, special şi de nădejde.

Geneza 15:6 „Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.”

Noi toţi avem nevoie de ceva solid pe care să ne bizuim şi în care să credem. De aceea avem nevoie de făgăduinţele lui Dumnezeu. Făgăduinţele lui Dumnezeu sunt subiectul secţiunii următoare.

3. Explică „neprihănirea împărtăşită” şi „neprihănirea atribuită” în felul în care ar putea fi înţelese de un prieten mai mic decât tine.

4. Care este relaţia dintre a studia Biblia şi a avea mai multă credinţă?

Dar ai promis!” Ţi-a spus cineva aceste cuvinte? Când erai mai mic, le-ai spus acest lucru părinţilor tăi când ei şi-au schimbat planurile?
Sau ţi-ai promis ţie însuţi că vei face sau nu vei face ceva, pentru ca mai târziu să fii dezamăgit de neîmplinirea promisiunii făcute? Aşa ajung mulţi oameni să se îndoiască de sinceritatea proprie şi să simtă că Dumnezeu nu îi mai poate accepta. Citiţi gândurile ce urmează: Mulţi îşi pun întrebarea: „Cum să mă predau pe mine însumi lui Dumnezeu?” Doreşti să te predai lui Dumnezeu, dar eşti slab, nu ai destulă putere morală, eşti rob al îndoielilor şi stăpânit de obiceiurile vieţii tale păcătoase. Făgăduinţele şi hotărârile tale sunt asemenea unor funii de nisip. Singur nu-ţi poţi controla şi stăpâni gândurile, impulsurile şi simţămintele. Amintirea făgăduielilor nerespectate şi a angajamentelor neîmplinite slăbeşte încrederea în propria ta sinceritate şi te face să crezi că Dumnezeu nu te poate primi; dar nu trebuie să deznădăjduieşti.

Ce trebuie să înţelegi este adevărata putere a voinţei. Aceasta este puterea care guvernează natura omului, puterea ce ia hotărâri sau care face alegerea. Totul depinde de dreapta lucrare a voinţei. Dumnezeu a dat oamenilor puterea alegerii; datoria lor este aceea de a o exercita. Nu stă în puterea noastră să ne schimbăm inima şi nici să-I predăm lui Dumnezeu simţămintele, dar putem alege să-L slujim. Putem să-I dăm voinţa; atunci El va lucra în noi şi voinţa, şi înfăptuirea, după buna Sa găsire cu cale. În acest fel, întreaga noastră fiinţă va fi adusă sub controlul Duhului lui Hristos; simţămintele noastre vor fi atunci îndreptate numai spre El, iar gândurile vor fi în armonie cu El. – Calea către Hristos, p. 47 Nu toate promisiunile oamenilor sunt demne de încredere. Dar făgăduinţele lui Dumnezeu nu dau greş. Cei care le-au testat cu atenţie le-au găsit ca fiind absolut de încredere. Însă cei care nu se bazează pe ele au nevoie de mai multă instruire pe drumul lor de credinţă.

Cum să foloseşti făgăduinţele lui Dumnezeu? Întâi caută-le! Poate ai văzut cărţi despre făgăduinţele lui Dumnezeu. Poţi economisi ceva timp şi pot fi utile când cauţi o anumită făgăduinţă în grabă. Totuşi, nu ai nevoie de asemenea cărţi dacă vrei să găseşti o făgăduinţă biblică. Începe să citeşti Biblia! Ea este plină de astfel de făgăduinţe. Iată două făgăduinţe minunate:

2 Corinteni 12:9 „Şi El mi-a zis: «Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.» Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.”

Matei 28:20 „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.”

După găsirea făgăduinţelor, roagă-L pe Dumnezeu să-Şi împlinească promisiunea cu tine. Aici găsiţi un exemplu de astfel de rugăciune: „Tatăl meu din Cer, sunt prea slab ca să trăiesc aşa cum aş dori. Dar Tu ai promis că puterea Ta este suficientă pentru mine şi că ea poate lucra în mine. Cred în făgăduinţa Ta şi Îţi mulţumesc pentru puterea pe care Tu mi-o dai să trăiesc în felul în care ar trebui să trăiesc. Isus este Cel care merită putere de la Tine, şi I-ai şi dat-o. Pentru că El mi-a luat păcatele şi a murit de moartea pe care eu o meritam, Te rog să îmi dai ceea ce El merită: putere să trăiesc o viaţă sfântă.” Priviţi la această rugăciune pentru un moment. Puteţi vedea „mentalitatea credinţei” în ea? Când noi spunem „Îţi mulţumesc” înainte să experimentăm vreun rezultat la rugăciune, noi, de fapt, ne exercităm încrederea în Dumnezeu. Puteţi vedea cum această rugăciune este ca strigătul sutaşului sau al femeii canaanite? Ambii se simţeau nedemni de ajutorul lui Dumnezeu, dar l-au cerut oricum. Depindeau de Isus să le dea ceea ce ei nu meritau. Aceasta este credinţa militantă. Observi cum această rugăciune exprimă încrederea că Dumnezeu poate face ce a promis? Aceasta este credinţa. Cele trei principii ale folosirii făgăduinţelor biblice sunt, pe scurt:
- Adresează o cerere;
- Bazează-te pe El;
- Cere – cu mulţumiri.

Astfel, o simplă rugăciune, folosind făgăduinţele Bibliei în modalitatea acestui simplu ABC, are puterea de a schimba multe vieţi. Va începe s-o schimbe şi pe a ta chiar acum?

5. De ce exprimarea mulţumirii este un act al credinţei?

6. Pentru aprofundare, studiaţi Viaţa lui Iisus, capitolul 41. Notaţi cu atenţie următoarele puncte: Cuvântul lui Dumnezeu are viaţă; comparaţia dintre hrană şi Cuvântul lui Dumnezeu; cui îi sunt destinate făgăduinţele lui Dumnezeu; ce înseamnă să mănânci pâinea din cer.

Cât de curând posibil – partea întâi

Fiecare lucrare de slujire are un început. Proiectele adventiste ale Asiei de Sud-Est (ASAP) nu fac excepţie. Dumnezeu a dezrădăcinat o casnică liniştită din Michigan şi a folosit-o într-un mod extraordinar. Judy Aitken ne povesteşte:
Atenţia şi rugăciunile mele s-au îndreptat către Asia de Sud-Est după ce am văzut un copil cambodgian subnutrit şi fără viaţă, în braţele mamei sale, fotografiat pe coperta numărului din 12 noiembrie 1979 al revistei Time. Expresia de groază şi teroare din ochii mamei a avut ecou în inima mea de mamă a trei copii. Un puternic îndemn de la Spiritul Sfânt m-a determinat să merg şi să ajut această populaţie suferindă. I-am promis Domnului: „Voi merge dacă Tu îmi vei deschide o cale!” După numai o săptămână, am auzit un apel urgent făcut de SAWS (Seventh-day Adventist World Service, actualmente ADRA), pentru voluntari care să meargă cât de curând posibil să îi ajute pe refugiaţii din Cambodgia, Laos şi Vietnam, care invadau taberele de refugiaţi, murind atât de foame, cât şi din cauza rănilor de război şi a bolilor. Eu şi familia mea am răspuns apelului, păşind într-o lume a suferinţei.

Comunismul şi războiul determinau masele de bărbaţi, femei şi copii să fugă pentru a-şi salva viaţa numai cu hainele de pe ei şi un rucsac. Pentru că mulţi dintre ei au fost martorii ororilor războiului, cum ar fi pierderea celor dragi, se întrebau în sinea lor: „Unde este Buddha şi unde sunt strămoşii noştri acum când avem nevoie de ei?”

Cei care ajungeau în tabăra de refugiaţi pe la graniţa cu Thailanda o făceau cu mari sacrificii. Cambodgienii părăseau taberele de muncă – „lagărele morţii” – instituite de regimul lui Pol Pot. Pe drum, prădându-i pe alţii de hrană şi apă pentru a supravieţui, treceau prin terenuri minate în periculoasa lor călătorie. Îndurau ore de înot în râul Mekong, încercând să stea sub apă cât de mult posibil, pentru a evita gloanţele trase de pe mal. Vietnamezii ajungeau adesea în bărci, scăpând cu greu din raidurile piraţilor şi de la înec. Supravieţuirea lor nu era întâmplătoare. Dumnezeu voia să li Se reveleze. El tânjea să transforme o situaţie devastatoare şi sfâşietoare într-o binecuvântare.

Am lucrat ca infirmieră în acest ambient tumultuos. Nu semăna cu nimic din ce făcusem până atunci. Seminţele dragostei plantate într-un mod practic dădeau naştere la întrebări cum ar fi: „Ce înseamnă adventist de ziua a şaptea?” sau „Cine este acest Isus la care te rogi?” Aceste întrebări conduceau la studii biblice care, la rândul lor, conduceau la înfiinţarea unor grupe mici. Prin conducerea miraculoasă a lui Dumnezeu, cincisprezece biserici adventiste au fost înfiinţate şi peste o mie de refugiaţi au fost botezaţi între 1980 şi 1987. Ceea ce la început era o misiune pe termen scurt s-a transformat într-o pasiune care continuă şi astăzi. Pentru a-i sprijini fizic şi spiritual pe nou-credincioşi, am încetat să mai fiu infirmieră într-o clinică ADRA pentru a mă dedica complet într-un nou proiect non-profit, pe care l-am înființat sub numele „Proiect Asia de Sud-Est”. Dumnezeu a trimis voluntari de pe tot globul care să-L vestească pe Isus oamenilor dornici de a auzi mesajul Evangheliei.
Familia mea şi cu mine am avut privilegiul de a fi martori ai multor minuni, ocazii în care Dumnezeu a folosit lipsa libertăţii politice şi izolarea taberelor pentru a dezlega legăturile Satanei şi pentru a aduce libertate spirituală.
(Va urma)

Frumoasele flori ale făgăduinţelor

În timp ce ne uităm la o grădină frumoasă şi la bobocii florilor care se deschid, să ne amintim că aceasta este expresia dragostei Tatălui. Când vedem nuanţele variate ale florilor şi când inspirăm delicatul lor parfum, să ne gândim la cuvintele: „Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei.” Dumnezeu ne-a dat florile ca să ne înveţe lecţia încrederii. „Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?” Deoarece Marele Artist a modelat atât de frumos florile, care astăzi sunt, iar mâine sunt aruncate în cuptor, cu atât mai mult Se va îngriji de oamenii câştigaţi cu sângele singurului Său Fiu.

Noi suntem peregrini şi străini pe acest pământ, privind înainte, spre un oraş a cărui temelie şi meşter ziditor este Dumnezeu. Cărarea pe care mergem este îngustă şi ne cheamă la lepădare de sine şi sacrificiu. Noi întâlnim încercări şi conflicte. Dar Dumnezeu nu ne-a lăsat fără ajutor. Cărarea noastră către Canaanul ceresc este mărginită de frumoasele flori ale făgăduinţelor Sale. Ele înfloresc pe tot parcursul drumului, trimiţându-şi bogata mireasmă ca într-o grădină de pe Pământ. A şterge făgăduinţele lui Dumnezeu din Cuvânt este ca şi cum ai umbri soarele, lipsindu-l de lumina sa. Atunci nu ar mai fi niciun motiv de bucurie în viaţă. Dumnezeu a pus făgăduinţele în Cuvântul Său ca să ne conducă să avem credinţă în El. Prin făgăduinţele Sale, El înlătură vălul veşniciei, oferindu-ne o pregustare a plinătăţii slavei care aşteaptă să fie descoperită. Să ne odihnim dar în Dumnezeu! Să-L lăudăm pentru că ne-a oferit o aşa glorioasă descoperire a intenţiilor Sale!

Dumnezeu a plantat frumoasele flori ale făgăduinţelor de-a lungul cărării, pentru a ne lumina călătoria. Dar mulţi nu iau în seamă aceste flori, alegând în schimb spinii şi mărăcinii. La fiecare pas, ei se plâng şi murmură când ar trebui să se bucure în Domnul, care le-a făcut plăcut drumul spre cer. În timp ce privim spre făgăduinţele lui Dumnezeu, găsim alinare, speranţă şi bucurie; ele ne vorbesc despre Cel Infinit. Ca să apreciem aceste preţioase promisiuni, ar trebui să le studiem cu atenţie. Cât de multă bucurie am putea aduce vieţii, cât de mult ar fi influenţat caracterul nostru spre bine dacă ne-am însuşi aceste făgăduinţe! Călătorind pe calea spre cer, să vorbim despre binecuvântările presărate pe cărare. Gândindu-ne la locuinţele pregătite de Hristos, uităm de măruntele neplăceri întâlnite zi de zi. Se pare că respirăm atmosfera ţării de sus către care mergem şi suntem mângâiaţi şi alinaţi. Să nu credeţi că veţi găsi fericire în distracţiile egoiste. Florile astfel adunate curând se ofilesc şi mor. Adevărata fericire se găseşte doar în slujba Maestrului. În El, care este Lumina lumii, vom găsi pace şi fericire. Fericirea vine nu din ce ne înconjoară, ci din ceea ce este în noi; nu din ce avem, ci din ce suntem.

Este privilegiul nostru să cântăm cântările Sionului acum, să ne întoarcem privirile spre lumină, să aducem speranţa în inimile noastre şi ale altora. Dumnezeu doreşte ca noi să adunăm făgăduinţele ca să fim întăriţi şi împrospătaţi. Să ne întoarcem privirea de la blestem şi să o fixăm pe harul care ne-a fost dăruit cu atâta generozitate. Dumnezeu este dezonorat când ne frământăm şi ne îngrijorăm. Astfel arătăm că nu credem în El, ci în noi înşine.

Această viaţă va fi mult mai luminoasă dacă vom aduna florile şi vom ignora mărăcinii. Mângâiere, încurajare şi sprijin ne sunt date în fiecare circumstanţă a vieţii. Nicio ispită nu ne va ajunge dacă nu a fost deja învinsă de Isus şi nicio încercare nu ne va atinge dacă El nu a depăşit-o mai întâi. El ne ştie pe fiecare pe nume. Când o povară e pusă asupra noastră, El ne stă alături să susţină greutatea. El ne-a dat făgăduinţe minunate care să ne uşureze povara. El ne asigură că harul Său este suficient. Mâine vom avea de înfruntat alte încercări, dar avem promisiunea: „Puterea ta să ţină cât zilele tale.” Să ne bucurăm în dragostea lui Dumnezeu! Să-L lăudăm pe Cel ce a făcut asemenea făgăduinţe regale. Să păstrăm cu seninătate în inimile noastre aceste făgăduinţe. Să-L onorăm pe Dumnezeu implicându-L în viaţa noastră pe Isus. Isus trăieşte! Mâna Sa ne conduce. Viaţa prezentă nu este vara, ci iarna creştinului. Cu toate acestea, el poate să se bucure constant de razele neprihănirii lui Hristos. El poate avea pacea „care întrece orice pricepere”, pace pe care o dă Însuşi Hristos.
—The Youth’s Instructor, 23 ianuarie 1902

1. Indicaţi o cale prin care Dumnezeu Îşi exprimă dragostea pentru noi.

2. Ce lecţie vrea Dumnezeu să învăţăm de la flori?

3. Citeşte Matei 7:13,14. Imaginează-ţi două cărări – una care merge spre moarte veşnică, iar alta, către viaţă veşnică. Care dintre ele este frumos împodobită de „frumoasele flori ale făgăduinţelor”?  Care dintre cele două căi este mai dificilă? (Proverbe 4:14-19; 13:15).  De ce?

4. Promisiunile lui Dumnezeu sunt profeţii care revelează planurile viitoare pentru cei care înving păcatul. De ce ne-a făcut aceste promisiuni?

5. Eşti cu adevărat fericit? Ce schimbare de atitudine vei avea dacă-ţi muţi atenţia de la tine şi problemele tale la Dumnezeu şi la făgăduinţele Sale minunate pentru tine?

6. Ce trebuie să facem ca să apreciem la adevărata lor valoare făgăduinţele lui Dumnezeu?

7. De ce sunt atât de mulţi oameni nefericiţi?

8. De ce plăcerile egoiste nu pot aduce fericirea?

9. Care sunt motivele noastre de bucurie?

10. Ce trebuie să începi să faci astăzi ca să-I aduci onoare lui Dumnezeu şi să ai mai multă bucurie în viaţa ta?

11. Alege unul sau mai multe din următoarele pasaje şi citeşte-le cu atenţie. Găseşte câteva dintre făgăduinţele lui Dumnezeu şi păstrează-le pentru tine (Psalmii 23; Psalmii 34; Psalmii 40; Isaia 1:16-20; Ezechiel 18:20-23; Ezechiel 36:25-29; Evrei 4:14-16; Apocalipsa 21:1-8).

Nu din întâmplare: tigrii

Nu este întâmplător că puternicul tigru a fost ales ca animal preferat de mii de oameni din 70 de ţări care au votat într-un sondaj făcut de Animal Planet.
Tigrul este într-adevăr minunat. De exemplu, pare de neînţeles cum un tigru, care cântăreşte între 135 şi 270 de kg, poate face o săritură orizontală pe o distanţă mai mare de 9 m, pentru a se năpusti asupra prăzii. 
Răspunsul este: nu întâmplător, Creatorul l-a înzestrat cu picioarele din spate mai lungi decât picioarele din faţă – mai groase şi mai puternice – care dau un avânt suplimentar săriturii. Viteza de alergare este sporită de dimensiunea redusă a claviculei sale. Forma ascuţită a umerilor tigrului este un alt element neîntâmplător de design, care îi permite tigrului o libertate mai mare de mişcare şi paşi mai largi. Tigrul, care în mod normal vânează noaptea, rămâne ascuns şi îşi urmăreşte prada până în momentul în care este destul de aproape pentru a face saltul. Apoi, ţintind cu atenţie, neînfricatul tigru atacă. Uneori îşi foloseşte greutatea pentru a dezechilibra prada, chiar dacă ea cântăreşte de două ori cât el! Alte abilități ar fi: dinţii săi formidabili şi ghearele sale retractabile şi mereu ascuţite, plus umerii puternici, vederea binoculară, sensibilitatea mustăţilor şi auzul fin.

Instrumentele cu infrasunete folosite de oamenii de ştiinţă pentru detectarea de la distanţă a sunetului avalanşelor şi al cutremurelor sunt, nu din întâmplare, echipamentul standard al tigrilor, care pot detecta uşor sunete de înaltă şi joasă frecvenţă, dincolo de limitele percepţiei umane. Tigrul poate să îşi rotească urechile după nevoie, ca un radar, pentru a determina direcţia de unde vine un sunet. Auzul unui tigru este atât de ascuţit, încât este o rutină pentru el folosirea infrasunetelor pentru a comunica pericole sau alte semnale. Auzul său este ideal pentru a localiza prada în mişcare, o posibilă parteneră sau pentru a identifica nevoile puilor. Puii îşi încep viaţa orbi şi neajutoraţi, cântărind între 800 g şi 1,4 kg – mai puţin decât jumătate din greutatea unui bebeluş. Şi cresc rapid! De fapt, un pui de tigru mascul va cântări 45 kg la înţărcare, când va avea şase luni. Şi motivul este grija pentru pui pe care Creatorul, neîntâmplător, a întipărit-o în instinctul tigroaicei. Ea îşi alege cu grijă locul unde va da naştere puilor – un loc foarte izolat, bine protejat, unde să găsească uşor prada. Apoi mama petrece prima săptămână din viaţa puilor alocând 70% din timpul ei pentru a-i îngriji. Ca să aibă lapte potrivit pentru creşterea lor rapidă, trebuie să-şi crească cantitatea de hrană cu 50% – astfel că prada din apropiere o va ajuta.

Când puii vor avea şase luni de viaţă, mama lor va aduce prada şi îi va învăţa cum să mănânce hrană solidă. Şi cum ea vânează noaptea, iar puii mari vor să-şi urmeze mama, nu din întâmplare, ştiu cum s-o găsească în întuneric. Creatorul le-a dat tigrilor glande care emană un miros unic între degete, miros urmat apoi de tigrişori.

Când puii vor fi de un an şi jumătate, vor putea vâna singuri, iar când vor avea doi ani, cei mai mulţi dintre ei vor pleca pe cont propriu, cu înţelepciunea pe care mama lor le-a împărtăşit-o, înfruntând singuri de-acum o viaţă plină de provocări şi pericole. Ar trebui să acordăm o mai mare atenţie Tatălui nostru iubitor, Dumnezeului nostru Creator şi Răscumpărător, dacă realizăm cu adevărat că avem şi noi de înfruntat o problemă de viaţă şi de moarte veşnică, în această lume în care pericolele cresc mereu.