La început, înainte să existe păsări care să zboare sau vaci care să mugească, a existat Dumnezeu. El a dorit să existe o lume frumoasă
pentru tine și pentru mine. În ziua întâi (arată un deget), Dumnezeu a umplut pământul cu lumina Sa uimitoare. Dumnezeu avea să facă însă mult mai multe lucruri acum, în ziua a doua (arată două degete).
Era o dimineață nouă și strălucitoare. Lumina scânteia pe apa care acoperea pământul. Dumnezeu avea un plan minunat pentru cea de-a doua zi (arată două degete). Era pregătit să înceapă. Totul era liniștit. Pământul era pe cale să se schimbe. Oare ce urma să facă Dumnezeu?
Peste ape a răsunat vocea blândă, dar puternică a lui Dumnezeu. El a poruncit apelor să se împartă în două (mâinile împreunate, apoi despărțite). O parte din ape a urcat mult, mult, mult (mâna sus), iar o altă parte a rămas jos, jos, jos (mișcă cealaltă mână dintr-o parte în alta, în jos). Dumnezeu a vorbit și a apărut aerul! „Dumnezeu a numit întinderea cer” (
Geneza 1:8).
Cerul albastru și aerul proaspăt au umplut pământul (inspiră și expiră împreună cu copilul tău). O briză blândă sufla peste apa care scânteia (suflă peste palma ta). Apa strălucea, reflectând albastrul cerului nou creat. Într-o zi, cerul avea să ude pământul cu picături de ploaie din norii pufoși.
Dumnezeu a făcut cerul pentru tine și pentru mine. Acesta a fost darul Lui special din ziua a doua. Când simți vântul pe obrăjori și vezi norii pe cer, știi că El este bun. Când respiri aerul pe care l-a făcut, știi că El te iubește (îmbrățișează copilul). Dar planul lui Dumnezeu încă nu se încheiase. Fiecare zi urma să aducă mai multe lucruri de văzut. Ce crezi că va face în ziua a treia (arată trei degete)? (Spuneți împreună) Îți mulțumesc, Doamne, că ai creat cerul!