Ancorați în adevăr

Mișcarea adventă a fost foarte activă la începutul anilor 1840. Mulți predicatori și prezentatori răspândeau vestea venirii iminente a lui Isus în orașele mari și în satele mici. Mii de cărți și reviste au fost tipărite și oferite gratuit. Mulțimi de ascultători nerăbdători participau la întâlniri. Interesul pentru venirea lui Isus părea să crească până la 22 octombrie 1844, când credincioșii așteptau venirea lui Isus. Dar când Isus nu a revenit, majoritatea oamenilor au crezut că mișcarea adventă avea să moară.

Și se pare că aveau dreptate. Credința tuturor credincioșilor a fost pusă la încercare; și nu mulți au trecut acest test dur. Satana a făcut să pară că cei răi avuseseră dreptate, iar cei drepți se înșelaseră. Liderii mișcării au fost urâți și persecutați de cei care respingeau mesajul revenirii iminente a lui Isus. Ne vom uita la ceea ce s-a întâmplat cu doi dintre cei mai mari lideri.

La acel moment, William Miller avea mai mult de șaizeci de ani; era bolnav, slăbit și epuizat de lucrare. A murit câțiva ani mai târziu. Deși nu a înțeles niciodată de ce Isus nu venise, nu a renunțat niciodată la dragostea sa pentru El și încă mai aștepta revenirea Sa în curând. Joshua Himes a fost pastorul care a lucrat cel mai îndeaproape cu Miller. Ziarele au tipărit minciuni răutăcioase și crude despre el.

Chiar și viața lui a fost amenințată. Dar el a muncit din greu pentru a-i ajuta și încuraja pe credincioșii dezamăgiți; și, pentru o vreme, a strâns bani pentru a-i ajuta pe cei mai săraci dintre adventiștii care dăduseră tot ce aveau pentru răspândirea mesajului revenirii. La fel ca Miller, nu a înțeles niciodată de ce Isus nu venise, și nu a renunțat niciodată la dragostea sa pentru Isus și la credința în revenirea Sa în curând.

Aplicație

Ce spune Matei 5:10-12 despre cei care sunt urâți și persecutați de dragul lui Isus? Cum poate spune Isus că sunt binecuvântați? Romani 5:3-5 Pe măsură ce învățăm să ne încredem în Isus, putem fi și noi binecuvântați, indiferent de ceea ce se întâmplă.

În octombrie 1844, aproximativ 100 000 de persoane din Statele Unite așteptau venirea lui Isus. Când a trecut perioada așteptată, iar El nu a venit, au fost surprinși și dezamăgiți. În lunile și anii care au urmat, mulți au renunțat la credința lor. Dar au existat câțiva - poate doar 100 - care încă mai credeau că Isus îi condusese și că începuse o lucrare importantă pe 22 octombrie 1844. Acești puțini oameni au continuat să studieze cu seriozitate Biblia și să asculte noul adevăr, pe măsură ce Dumnezeu li-l dezvăluia.

Dar Isus nu i-a uitat în această perioadă descurajantă. De fapt, apostolul Ioan profetizase despre ei în Apocalipsa 12:17 Ei sunt numiți „rămășița”, ceea ce înseamnă „ceea ce a rămas dintr-un tot, după ce a dispărut cea mai mare parte”. Din acești puțini oameni care au rămas, Dumnezeu a ridicat o mișcare care, în cele din urmă, avea să ducă Evanghelia în întreaga lume. Care este secretul succesului în lucrarea lui Dumnezeu? Este nevoie de mulți bani, de mulți oameni sau de o mare putere politică? Zaharia 4:6

Ceea ce s-a întâmplat după dezamăgire cu puținii oameni care au continuat să creadă este o poveste uimitoare despre cum Dumnezeu i-a adus împreună pe acești credincioși împrăștiați, slabi și săraci, pentru a forma o armată puternică, una care avea să meargă înainte, spre victorie, până la venirea lui Isus. Am aflat cum, în această perioadă, diferiți oameni au redescoperit adevăruri uitate. Hiram Edson a văzut adevărul sanctuarului. Joseph Bates a susținut adevărul Sabatului. Și am aflat cum Dumnezeu a chemat-o pe Ellen White să fie un mesager special care să ajute la călăuzirea și încurajarea rămășiței.

Petrecând ore întregi - uneori toată noaptea - în rugăciune și studiu biblic, rămășița, odată dezbinată, a devenit puternic unită în privința „poruncilor lui Dumnezeu și a mărturiei lui Isus Hristos”. Adevărurile pe care le descopereau au influențat fiecare parte a vieții lor. Le-au schimbat modul în care lucrau, mâncau și se îmbrăcau. I-au ghidat în modul în care își foloseau timpul și banii. Numărul credincioșilor a crescut încet. Au fost multe dificultăți pe care au trebuit să le înfrunte și să le depășească. Dar Isus i-a iubit și a fost mereu acolo pentru a-i ajuta.

Aplicație

Atunci când adevărul este popular, mulți par să-l accepte. Dar când adevărul devine nepopular, doar câțiva oameni continuă să creadă în el, iar majoritatea îl abandonează. Ioan 6:66-68 Înveți să rămâi statornic lângă Isus? Numai El singur are „cuvintele vieții veșnice”. Amintește-ți că Isus îți va da curaj să Îi fii mereu loial.

După Marea Dezamăgire, se părea că cei câțiva credincioși adventiști care se luptau să țină Sabatul aveau să fie uitați în curând. Uneori este ușor să privim de sus „lucrurile mărunte”. Zaharia 4:10 Dar ceva foarte important era pe cale să se întâmple.

În micul oraș Rocky Hill, Connecticut, un adventist adept al Sabatului, pe nume Albert Belden, a oferit o cameră mare și neterminată din casa sa pentru o întâlnire specială. Cei câțiva credincioși din Connecticut au trimis scrisori prietenilor lor, invitându-i să participe la această întâlnire în aprilie 1848. James și Ellen White au călătorit la întâlnire, deși acest lucru însemna să-și folosească toți banii. Joseph Bates a participat și el. Acea întrunire a început cu 15 persoane prezente, dar a ajuns la 50, ceea ce a fost încurajator.

Joseph Bates a ținut lecții biblice puternice și interesante în Sabat. Alții au dat mărturii personale despre binecuvântările și importanța păstrării Sabatului. Când s-a încheiat întâlnirea, toată lumea era schimbată. Cei care au venit crezând în Sabat au plecat entuziasmați să îl împărtășească și altora. Cei care aveau întrebări despre Sabat au luat decizia de a-l păstra cu sfințenie. Această întâlnire de succes a devenit cunoscută ca fiind prima conferință despre Sabat. Toți cei care au participat au simțit că ar trebui să existe mai multe conferințe ca aceasta, și așa a fost. Dar următoarea conferință aproape că s-a încheiat cu un dezastru. Aceasta a avut loc câteva luni mai târziu, în Volney, New York.

Aproximativ 35 de persoane au reușit să vină, dar nu erau deloc unite în ceea ce credeau. Unii credeau că numai ei dețineau adevărul, iar dezacordurile și certurile au amenințat curând să distrugă întâlnirea.

Dumnezeu a intervenit pentru a aduce unitatea. În mijlocul certurilor, Ellen White a primit o viziune. Un înger i-a transmis un mesaj care a ajutat la corectarea multor credințe false susținute de cei prezenți la conferință. Ea i-a încurajat pe toți să se unească pe baza adevărurilor din mesajele celor trei îngeri din Apocalipsa 14. Întâlnirea s-a încheiat într-o unitate deplină.

Aplicație

Ce spune Psalmul 133:1 despre unitate? Ce faci în familia și în biserica ta pentru a contribui la răspunsul rugăciunii lui Isus? Ioan 17:20-23

Conferințele despre Sabat începute în casa lui Albert Belden au continuat să fie o mare binecuvântare. În acel an au avut loc șase conferințe. James White, Ellen White și Joseph Bates au participat la toate. În acele zile, călătoriile erau costisitoare, lente și incomode. Deoarece credincioșii nu-și permiteau să călătorească departe de casele lor, conferințele au avut loc în New England și New York, aproape de locul unde se aflau cei mai mulți credincioși.

La fel ca și nașterea lui Isus, aceste conferințe se desfășurau în locuri umile. De exemplu, cea de-a treia conferință a avut loc în hambarul lui Hiram
Edson - același hambar în care el și prietenii săi se rugaseră după Marea Dezamăgire.

Cea de-a patra conferință a avut loc în Rocky Hill, Connecticut, iar cea de-a cincea în Topsham, Maine. Oamenii de la această întâlnire s-au rugat ca Dumnezeu să-i ajute să știe cum să publice adevărurile minunate pe care le învățau. Dumnezeu a răspuns rugăciunilor lor chiar la următoarea întâlnire. Aceasta a avut loc în Dorchester, Massachusetts, în noiembrie 1848. În timpul acestei întâlniri, Ellen White a fost din nou luată în viziune.

I s-a arătat că Sabatul era foarte important pentru poporul lui Dumnezeu din timpul sfârșitului și că adevărul despre Sabat era ca o lumină care va deveni din ce în ce mai strălucitoare până când va reveni Isus. După viziune, ea l-a încurajat pe Joseph Bates să tipărească o altă carte despre Sabat. De asemenea, ea i-a spus soțului ei: „Am un mesaj pentru tine. Trebuie să începi să tipărești o mică broșură și să o trimiți oamenilor”.

„La început va fi mică”, a spus ea, „dar influența ei va crește până când va fi ca o lumină care va merge în toată lumea”. Aceste conferințe au fost foarte importante pentru credincioșii adventiști care țineau Sabatul. Prin studiu biblic și rugăciune, ei erau uniți pe temelia fermă a adevărului biblic.

Aplicație

Ce a spus Pavel că este important să facă creștinii? Evrei 10:23-25 Ce s-ar fi întâmplat dacă acei credincioși nu ar fi făcut efortul de a participa la întâlniri?

Ellen White l-a încurajat pe Joseph Bates să tipărească o altă carte despre Sabat, iar el a făcut exact acest lucru. Două luni mai târziu, a publicat A Seal of the Living God (Sigiliul viului Domnezeu).

Deși nu avea bani, James White a ascultat și el de instrucțiunile lui Dumnezeu. În iulie 1849, a început să publice un mic ziar numit The Present Truth (Adevărul prezent). Articolele sale scurte și clare arătau că Sabatul zilei a șaptea era încă ziua de odihnă și de închinare a lui Dumnezeu. Cu o rugăciune sinceră pentru binecuvântarea lui Dumnezeu, el a trimis-o tuturor celor despre care credea că o vor citi. Acești oameni au fost foarte recunoscători și mulți au trimis bani pentru a ajuta la plata ei. Mulți au împărtășit-o și cu vecinii și prietenii lor; și în curând, au fost tot mai mulți oameni care țineau Sabatul.

În următorii câțiva ani, familia White s-a mutat de mai multe ori, locuind în camere cu chirie. Ori de câte ori se mutau, continuau și lucrarea de publicare. Călătoriile, predicile și scrisul l-au ținut pe James White foarte ocupat. În 1850, el a început un nou ziar numit The Advent Review and Sabbath Herald. Iar în 1852, a început să tipărească o nouă revistă, The Youth’s Instructor (Ghidul pentru tineri).

Până în 1852, au fost donați suficienți bani pentru a cumpăra o tipografie. Aceasta a fost o binecuvântare, deoarece pentru James White și colaboratorii săi costa mai puțin să facă ei înșiși munca decât să plătească altor tipografii. Chiar dacă Dumnezeu se folosea de poporul Său pentru a oferi suficienți bani în lucrarea Sa, familia White a avut grijă să nu-i risipească și să nu-i folosească în mod egoist.

Pionierii bisericii noastre nu au avut o muncă ușoară. James White a scris: „La începutul lucrării noastre am suferit de foame, din lipsă de hrană adecvată, și de frig, din lipsă de îmbrăcăminte adecvată. Ne-am lipsit chiar și de cele necesare traiului, pentru a economisi bani pentru cauza lui Dumnezeu”.

Aplicație

De ce au fost soții White și ceilalți dispuși să îndure astfel de greutăți? 2 Corinteni 8:9 Ce ai putea sacrifica pentru a ajuta la finalizarea lucrării lui Dumnezeu?

Credincioșii adventiști au vrut să dea bani pentru a ajuta la răspândirea adevărului. Dar unde să trimită ei banii? Oamenii îi trimiteau lui James White donațiile, pentru că știau că este cinstit și că le va cheltui banii cu înțelepciune, dar el știa că donațiile oamenilor ar trebui să meargă la o organizație, nu la el personal.

Exista o singură problemă: cum puteau oamenii să trimită bani unei organizații dacă nu exista niciuna? James White era fericit să economisească bani prin tipărirea pe noua presă, dar cine ar fi trebuit să dețină cu adevărat această presă? James White cumpărase presa și era proprietarul legal. Dar el nu dorea să fie proprietarul ei, deoarece fusese cumpărată prin donații de la credincioșii adventiști. Dușmanii au profitat de această situație și au început să răspândească zvonul
fals că el se îmbogățea din donațiile oamenilor!

Deoarece nu exista o organizație, au început să apară probleme. Ce să facă cu donațiile și cu presa nu au fost singurele probleme cu care s-au confruntat credincioșii adventiști. Cum urmau să fie aleși predicatorii? Cum urmau să fie plătiți? Cum urmau credincioșii să formeze congregații bisericești locale? Cine deținea proprietatea bisericii? Sub ce nume oficial urmau să fie numiți credincioșii? James și Ellen White știau că organizarea era importantă. Dar majoritatea credincioșilor adventiști nu doreau o organizație. Se temeau că aceasta avea să-i facă să semene cu acele biserici care respinseseră mesajul advent și adevărul despre Sabat.

Timp de aproape douăzeci de ani după Marea Dezamăgire din 1844, Dumnezeu a lucrat cu răbdare cu poporul Său. Apoi, în mai 1863, reprezentanții oficiali din fiecare stat s-au întâlnit în Michigan. Aceasta a fost numită Conferința Generală. La această întâlnire, credincioșii adventiști care țineau Sabatul au fost organizați ca biserică, numindu-se Adventiști de Ziua a Șaptea. „Rămășița” avea în sfârșit un nume! Iată ce a scris odată Ellen White despre acest nume: „Noi suntem adventiști de ziua a șaptea....Este numele pe care ni l-a dat Domnul”. „Este un nume potrivit, pentru că noi ținem Sabatul zilei a șaptea și așteptăm a doua venire a Domnului nostru pe norii cerului, cu putere și mare slavă.”

Ce sfaturi din Biblie urmau acești credincioși? 1 Corinteni 14:33,40