Fraţii se reîntâlnesc

Text de memorat

„Vă las pacea, vă dau pacea Mea.” (Ioan 14:27)

Spre casă

Cu o mișcare a toiagului, Iacov mâna caprele pestrițe pe poteca stâncoasă. Oile, cămilele, măgarii, slujitorii și familia lui mergeau toți în urma lui. Ce șir lung de oameni și animale pornea spre Canaan! Împreună, se îndreptau spre casă. În Haran, unchiul Laban încă nu știa că Iacov plecase. Cât timp i-a luat să afle? Să citim din Geneza 31:22!

Când a aflat, Laban s-a înfuriat foarte tare. A sărit pe cămilă și a pornit în urmărirea lor. Dar Dumnezeu i-a vorbit lui Laban și i-a spus: „Ai grijă! Să nu îi spui nimic lui Iacov, nici de bine, nici de rău!” (vezi Geneza 31:24). Dumnezeu îi cerea să fie liniștit. Trebuia să nu provoace ceartă, ci să fie ascultător. În cele din urmă, Laban i-a ajuns din urmă. Având în minte cuvintele lui Dumnezeu, s-a dus să vorbească cu Iacov.

— De ce ai plecat fără să-mi spui? l-a întrebat el (vezi Geneza 31:27).
— Am plecat pentru că mi-a fost frică, a răspuns Iacov. M-am temut că o să-mi iei soțiile (vezi Geneza 31:31).

După ce au vorbit, au hotărât să facă pace. Fără înșelăciuni, fără minciuni, fără certuri. Ca semn al înțelegerii lor, au ridicat o movilă din pietre mari. Au numit-o „Mițpa”, care înseamnă „Movila mărturiei” sau „Veghere”. Apoi Laban s-a întors la Haran, iar Iacov și-a continuat drumul.

Pe măsură ce se apropia de Canaan, Iacov a început să se gândească la fratele lui, Esau. Oare Dumnezeu îi oferise și lui pace și iertare?

Mă întreb

» Crezi că le-a fost ușor sau greu lui Iacov și lui Laban să vorbească liniștit? De ce?
» Ce poți învăța din această întâmplare?

Mă rog

Mulțumește-I lui Dumnezeu că ne putem încrede în El chiar și atunci când nu știm ce se va întâmpla mâine!

Pun în practică

În Iacov 1:19 ni se spune să fim rapizi când trebuie să ascultăm, dar liniștiți când trebuie să vorbim. Jucați în familie un joc al ascultării! Pe rând, fiecare să dea instrucțiuni sau să le urmeze. De exemplu: sari într-un picior de trei ori, clipește și apoi așază-te! Ai fost rapid când a trebuit să asculți?

Ocrotire de la îngeri

Apropiindu-se tot mai mult de casa lui din Canaan, Iacov simțea o căldură plăcută în inimă. A zărit dealurile înverzite pe care le cunoștea și a zâmbit. Era aproape acasă.

Dar zâmbetul i s-a stins repede. A început să se gândească la fratele lui, Esau. Își amintea de cuvintele lui furioase și de pumnul ridicat. Ce avea să facă Esau când va afla că Iacov se întorcea? Cum avea să reacționeze?

Dumnezeu a văzut îngrijorarea din inima lui Iacov. Voia să-i dea liniște în loc de teamă. Pe cine a trimis Dumnezeu să-l întâmpine? Să aflăm din Geneza 32:1!

Deodată, Iacov a clipit uimit. Apoi s-a uitat din nou. În fața lui și în urma lui erau îngeri mari și strălucitori. Parcă Dumnezeu îi pusese niște ochelari speciali ca să poată vedea lucrurile nevăzute. O întreagă armată de îngeri păzitori mergea împreună cu familia lui, ocrotindu-i pe toți.

Inima lui Iacov s-a umplut imediat de pace. Nu mai avea de ce să se teamă, pentru că Dumnezeu și îngerii Lui erau aproape. Dumnezeu era mai mare și mai puternic decât orice problemă cu care s-ar fi putut confrunta.

Biblia spune: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea” (Ioan 14:27). Data viitoare când ești speriat sau îngrijorat, amintește-ți că poți avea pacea lui Dumnezeu, pentru că îngerii Lui te păzesc, la fel cum l-au păzit pe Iacov. Dumnezeu „va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale” (Psalmii 91:11).

Mă întreb

» Dacă Dumnezeu ți-ar permite să‑ți vezi îngerii păzitori, la fel ca lui Iacov, cum crezi că te-ai simți?

Mă rog

Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru îngerii pe care îi trimite ca să ne păzească!

Pun în practică

Imaginează-ți cum ar arăta îngerul tău păzitor și desenează-l chiar acum!

Provocare misionară

Organizează o „Școală de Sabat” acasă pentru jucăriile tale! Ce cântece ai cânta? Ce ai spune? Ce povestire ai prezenta? Invită un frate, o soră sau un prieten să participe! Invită-i la Școala de Sabat reală din ziua de Sabat!

Solii de pace

În timp ce stătea lângă focul care trosnea, Iacov era căzut pe gânduri. Cum putea să se întâlnească cu Esau într-un mod pașnic? Atunci i-a venit o idee.

A chemat un slujitor și l-a rugat să ducă un mesaj de pace. Care era mesajul? Să-l citim din Geneza 32:4,5!

Iacov își alesese cuvintele cu grijă. Îl numise pe Esau „domnul meu” și spusese că mesajul era de la „robul tău Iacov”. Nu voia ca Esau să creadă că Iacov voia să fie mai presus de el. Dumnezeu l-a ajutat pe Iacov să fie înțelept, politicos și pașnic.

Curând, solii s-au întors alergând și gâfâind și i-au spus lui Iacov:
— Vine să te întâlnească. Și are cu el 400 de bărbați (vezi Geneza 32:6). Săracul Iacov a început să tremure de frică. Esau venea cu o armată gata de luptă. Iacov s-a uitat la soțiile și la copiii lui. Ei nu erau soldați. Nu puteau lupta împotriva unei armate.

Apoi Iacov s-a oprit. Cum putuse să uite atât de repede? El nu era singur. Avea cu el o armată nevăzută – pe îngerii lui Dumnezeu. A îngenuncheat și s-a rugat lui Dumnezeu pentru ajutor.

„Doamne, Tu mi-ai spus să mă întorc în țara mea și la familia mea. Ai promis că îmi vei face bine. Te rog, scapă-mă de fratele meu, Esau. Mi-e frică” (vezi Geneza 32:9,11). Dumnezeu spune: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea” (Ioan 14:27). Ori de câte ori îți este frică, poți avea încredere că Dumnezeu îți va da pacea Lui.

Mă întreb

» Cuvintele lui Iacov către Esau au fost pașnice. Ce cuvinte pașnice ai putea rosti tu, dacă cineva ar încerca să se certe cu tine?

Mă rog

Roagă-L pe Dumnezeu să-ți umple inima cu pace atunci când îți este frică!

Pun în practică

Scrie textul de memorat pe o foaie de hârtie și păstreaz-o într-un loc sigur! Data viitoare când vezi pe cineva îngrijorat sau speriat, dă-i acest verset din Biblie!

Un șir lung de daruri

Un șir lung de daruri

Iacov și-a plecat capul și s-a rugat Dumnezeului său care aduce pace. Soarele a apus, dar el a continuat să se roage. În timp ce vorbea cu Dumnezeu, i-a venit o idee foarte bună. Trimisese deja un mesaj de pace lui Esau, dar acum urma să trimită și un dar de pace. Și nu doar un singur dar, ci foarte multe daruri. Le va trimite unul după altul, ca un șir lung de cadouri. Esau avea să primească un dar, apoi altul… și tot așa.

Esau a făcut ochii mari de uimire când un slujitor mâna spre tabăra lui câteva capre drept cadou. Apoi a venit o turmă de capre… apoi berbeci… apoi cămile care mergeau încet… și boi… măgari… iar în cele din urmă mânji. Esau sigur a râs cu mare încântare.

De fiecare dată când aducea un dar, slujitorul lui Iacov spunea: „Animalele acestea sunt ale slujitorului tău Iacov. Le-a trimis ca dar pentru tine, stăpânul meu Esau. Iar Iacov vine și el în urma noastră” (vezi Geneza 32:18). Ce spera Iacov să se întâmple? Să citim în Geneza 32:20!

În timp ce slujitorii duceau cadourile, Iacov era în tabăra lui, rugându- se ca Dumnezeu să umple inima lui Esau cu pace și iertare. Rugăciunea pentru Esau era ceva și mai frumos decât cadourile pe care i le trimitea. Biblia spune: „Dați, și vi se va da (…). Cu ce măsură veți măsura, cu aceea vi se va măsura” (Luca 6:38).

Mă întreb

» Când ai făcut ultima dată un cadou cuiva? Ce a spus și ce a făcut acea persoană?

Mă rog

Roagă-L pe Dumnezeu să te ajute să fii darnic, bun și pașnic cu ceilalți!

Pun în practică

Alege o persoană din familia ta și fă-i mâine un dar special: o felicitare, ceva confecționat de tine sau un obiect pe care l-ai colecționat ori construit!

O noapte de neuitat

Era beznă tare când, în cele din urmă, Iacov s-a întins să se odihnească după o zi plină în care oferise daruri. Își mutase familia într-o tabără nouă, dincolo de râu, apoi se întorsese singur de cealaltă parte. Cu ochii închiși, a început să se roage.

Deodată, niște brațe puternice l-au apucat pe Iacov. El s-a prins de ele și a început să se lupte. Se răsucea, împingea și trăgea. Cine era acest dușman? Era atât de întuneric încât nu-i putea vedea fața.

În timp ce se lupta, Iacov și-a amintit toate greșelile pe care le făcuse. Apoi și-a amintit promisiunile lui Dumnezeu. Cu puteri noi, a continuat să lupte. Străinul nu renunța, dar nici Iacov nu voia să renunțe. S-au luptat mult timp.

Cât timp s-au luptat? Să aflăm din Geneza 32:24! Iacov era epuizat. Luptase mult, dar nu voia să se dea bătut. Atunci, deodată, Cel cu care se lupta i-a atins șoldul. În clipa aceea, Iacov a căzut la pământ — șoldul îi fusese rănit grav. Acea atingere nu era una obișnuită. Iacov a înțeles imediat că se lupta chiar cu Dumnezeu.

Iacov s-a prins și mai tare de El și a strigat: „Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta!” (Geneza 32:26). Știa că avea nevoie de iertarea, puterea și pacea lui Dumnezeu.

Dumnezeu l-a ascultat și „l-a binecuvântat acolo” (Geneza 32:29). Apoi i-a dat un nume nou. Numele Iacov însemna „înșelător”, dar Dumnezeu l-a numit „Israel”, care înseamnă „Cel ce luptă cu Dumnezeu”. El urma să fie un conducător special, așa cum promisese Dumnezeu.

Mă întreb

» Cum crezi că arăta fața lui Iacov când și-a dat seama că se lupta cu Dumnezeu?

Mă rog

Mulțumește-I lui Dumnezeu că ne ține mereu în brațele Lui pline de iubire atunci când avem nevoie de El!

Pun în practică

Împreună cu un adult, ieși în aer liber, dacă este posibil, și găsește un loc liniștit! Stai puțin cu ochii închiși! Ce lucruri auzi și simți care îți amintesc că Dumnezeu este aproape? Spune o rugăciune ca a lui Iacov și roagă-L pe Dumnezeu să te binecuvânteze!

Fraţii se reîntâlnesc

Iacov s-a întors șchiopătând în tabăra familiei lui, obosit, dar plin de pacea lui Dumnezeu. El îi promisese lui Iacov că va fi cu el. Dumnezeu îl binecuvântase.

Când a privit în depărtare, Iacov l-a văzut pe Esau venind spre el cu cei 400 de oameni ai lui. Oare reușise Dumnezeu să schimbe inima plină de mânie a lui Esau?

Iacov a pornit încet spre fratele lui, cu fața radiind de bucurie. Apoi s-a oprit. Ce a făcut el? Să aflăm din Geneza 33:3! Esau a rupt-o la fugă zâmbind direct spre fratele lui. „Esau l-a îmbrățișat, i s-a aruncat pe grumaz și l-a sărutat. Și au plâns” (Geneza 33:4).

Dumnezeu ascultase rugăciunea lui Iacov. El transformase mânia și ura lui Esau în iubire și iertare. Esau chiar se bucura să-și vadă fratele mai mic. Ce minune extraordinară făcuse Dumnezeu!

Uneori este greu să-i iertăm pe cei care ne rănesc sau ne supără. Dar Dumnezeu promite: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea” (Ioan 14:27). Dumnezeu poate schimba și inima ta, ca să poți iubi așa cum iubește El.

Mă întreb

» De ce crezi că Iacov s-a plecat până la pământ înaintea fratelui său, Esau?
» Despre ce crezi că au vorbit frații în acea seară?
» Ce crezi că I-au spus lui Dumnezeu în rugăciune?

Mă rog

Mulțumește-I Domnului că este un Dumnezeu al păcii! Roagă-L să te ajute să îndrepți relațiile stricate!

Jurnal de familie

» Ce ați învățat săptămâna aceasta despre pace? Gândiți-vă la textul de memorat!
» Ce ați învățat despre ascultare?
» Ce ați învățat despre cuvintele liniștite?
» Cum pot favoriza pacea cadourile pe care le oferim altora?

Pentru tine, drag părinte

„Subiectul iertării nu are nevoie de interpretări. Nu există niciun moment și niciun loc în care să fie potrivit să spunem tu și cu mine: «Nu-l voi ierta pe fratele meu; nu voi umbla în părtășie cu el». Cel care face acest lucru se așază în opoziție cu învățăturile lui Hristos.” (Ellen G. White, în Southern Watchman, 1 ianuarie 1903)

Uriașul blând

În apele calde dintre America și Africa trăiește un animal numit lamantin. Această creatură mare și rotofeie seamănă puțin cu un elefant care înoată, doar că nu are trompă și nici picioare. În schimb, are înotătoare și o coadă lată, ca o vâslă.

Lamantinul își petrece cea mai mare parte a zilei înotând încet prin apă și mâncând iarbă de mare și alte plante plutitoare. Când dinții din față îi cad din cauza mestecatului, îi cresc alți dinți și se mută în față pentru a-i înlocui pe primii.

De obicei, lamantinii sunt animale liniștite, dar uneori comunică între ei prin sunete asemănătoare unor chicoteli sau țipete scurte. Deși au un creier mic, s-a dovedit că sunt foarte inteligenți.

Dar există un lucru care face acest animal să fie cu adevărat special. Cele mai multe animale sălbatice pot deveni periculoase sau furioase, însă nu și lamantinul. El este cunoscut pentru faptul că este mereu blând și pașnic. Lamantinii sunt bucuroși să împartă zona lor din apă cu alții din specia lor. Se apropie unii de alții, se ating ușor și par că se îmbrățișează cu înotătoarele. Au fost văzuți jucându-se împreună, alergându-se prin apă sau alunecând ca într-un joc.

Ce lucru frumos! Avem multe de învățat de la lamantin. Dumnezeu a făcut o promisiune în Ioan 14:27, când a spus: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea.” Duhul Sfânt al lui Dumnezeu vrea să ne ofere și nouă o inimă ca a lamantinului – o inimă plină de pace, bunătate și blândețe în orice situație.