Consecinţe

Israeliții au plecat de la Muntele Sinai și mergeau spre țara Canaan. Încă nu se încredeau cu adevărat în Domnul. Totuși, El a fost răbdător cu ei, chiar dacă ei au revenit atât de repede la vechile obiceiuri. Acum Moise avea o altă problemă serioasă. Aaron și Miriam, propriul frate și propria sora, erau nefericiți. Aaron era respectatul mare preot; Miriam era muziciană, poetă și conducătoare puternică pe care toată lumea o iubea. Amândoi îi fuseseră de ajutor lui Moise în scoaterea israeliților afară din Egipt (Mica 6:4).

O sămânță de gelozie creștea în mintea lor. Aaron simțea importanța lui și Miriam nu era mulțumită de faptul că Moise se căsătorise cu Sefora, care nu era israelită. Sefora era din fire drăguță, liniștită și timidă și trebuie să se fi simțit rănită. Pielea ei era un pic mai închisă față de cea a israeliților, dar ea Îl iubea și I se închina Domnului.

Gelozia a început atunci când Ietro, socrul lui Moise, l-a vizitat și i-a adus-o pe Sefora și pe fiii lui, pentru ca să fie din nou împreună. Aaron și Miriam credeau că erau la fel de responsabili ca și Moise în ceea ce privea conducerea israeliților si nu le-a plăcut că Moise accepta sfaturi de la Ietro sau de la Sefora fără să-i consulte și pe ei.

Miriam a devenit geloasă în special când a văzut că și Aaron simțea împreună cu ea. Acum și alții începeau să-și dea seama de sentimentele lor. Ce spuneau Aaron și Miriam despre acest lucru? Numeri 12:1-3

Dumnezeu știa ce se întâmpla, desigur, și El a vorbit cu Aaron și cu Miriam din nor, la cortul întâlnirii.

După ce Dumnezeu a încheiat discuția cu ei, Aaron a văzut că Miriam începe dintr-o dată să devină albă din cauza leprei. Au fost îngroziți și umiliți și le-a părut cu adevărat rău. Aron a implorat pentru milă, iar Moise s-a rugat ca Dumnezeu s-o vindece pe sora lui. Dumnezeu a vindecat-o, dar ce pedeapsă suplimentară de umilință i-a fost dată? Numeri 12:15

Ceea ce le-a spus Dumnezeu lui Aaron și lui Miriam este important să ne amintim și noi când suntem tentați să spunem ceva împotriva profetului pe care Dumnezeu l-a dat bisericii noastre sau împotriva oricărui lider al bisericii noastre. Așteaptă Dumnezeu de la noi să respectăm conducătorii Lui? Numeri 12:5-8

Trecuseră unsprezece zile de când israeliții plecaseră de la Muntele Sinai. Miriam era din nou cu ei, iar ei și-au așezat tabăra aproape de Canaan. Când poporul a vrut să trimită iscoade înainte ca să inspecteze țara, Dumnezeu a fost de acord.

Ce bucurie a fost în tabără când s-au întors iscoadele, după patruzeci de zile! Fructele pe care le-au adus erau incredibile. Imaginați-vă un ciorchine de struguri atât de mare încât a fost nevoie de doi bărbați să-l care! Cum au descris ei țara? Numeri 13:27

Apoi, dintr-o dată și-au schimbat raportul. Au spus că au văzut cetăți fortificate și uriași care i-au făcut să pară, prin comparație, ca niște lăcuste. Instant, fericirea oamenilor s-a transformat în groază.

Totuși, două dintre iscoade, Caleb și Iosua, au avut credință și s-au încrezut în Domnul. Le-a amintit ce a făcut Domnul pentru ei în trecut, așa că nu trebuia să le fie frică de viitor. Nici noi nu trebuie să ne temem de viitorul nostru sau al bisericii noastre, dacă nu uităm ce ne-a învățat Dumnezeu și cum ne-a condus în trecut. Caleb a contrazis imediat și a spus că ei erau în stare să cucerească țara. Ce veste a ales poporul să creadă? Numeri 14:1-4

Moise și Aron erau extrem de triști. Din nou, Iosua și Caleb, au încercat să convingă poporul să se încreadă în Domnul, dar poporul era gata chiar să-i ucidă.

Și Dumnezeu era trist și din nou El s-a oferit să facă un popor doar din familia lui Moise. Dar, din nou, Moise a refuzat. Știa că celelalte popoare vor spune că Dumnezeu nu a fost capabil să îi conducă spre țara pe care le-o promisese.

Apoi Moise I-a reamintit Domnului că El spusese că era milostiv și iertător și L-a rugat să ierte încă o dată poporul Lui. A fost Domnul de acord? Numeri 14:17-20

Dumnezeu i-a iertat, dar iertarea Lui plină de milă nu avea să schimbe consecințele alegerii lor de a nu se încrede în El. Neîncrederea în Domnul este alegerea de a fi de partea lui Satana în războiul dintre bine și rău. Atunci, desigur, Dumnezeu nu ne poate ajuta.

Trebuie să fim foarte atenți la ceea ce spunem. Cuvintele noastre pot încuraja oamenii să se încreadă în Domnul sau îi pot convinge să nu se încreadă în El.

Israeliții au ales să creadă cele zece iscoade care au spus că era imposibil să cucerească țara Canaanului. Ei au plâns și și-au dorit să fi rămas în pustiu. Chiar au complotat să-și aleagă un nou lider și să-l înlocuiască pe Moise – să-L înlocuiască chiar pe Domnul – și să se întoarcă la robie, în Egipt.

În ziua următoare, Dumnezeu le-a spus că va trebui să se întoarcă înapoi, în pustie.De când au părăsiseră Egiptul și până când copii lor aveau să intre în țara Canaan, aveau să treacă același număr de ani cu numărul zilelor expediției iscoadelor – 40 de ani.

Toți urmau să moară în pustiu, cu excepția lui Caleb și a lui Iosua și a copiilor israeliților care aveau mai puțin de 20 de ani. Numeri 14:34 și Ezechiel 4:6 ne ajută să știm că o zi reprezintă un an în profeția Biblică.

Ce s-a întâmplat cu cele zece iscoade care au adus raportul negativ? Numeri 14:37

După ce oamenii au auzit consecințele alegerii lor, au admis că au păcătuit și au spus că vor merge acum și vor cuceri țara pe care le-o promisese Domnul. Dar Dumnezeu și Moise știau că nu le părea cu adevărat rău. Ei erau ca niște copii care dintr-o dată se hotărâseră să fie „buni” pentru că nu voiau să fie pedepsiți.

Dumnezeu spusese că poporul trebuia să se întoarcă în pustie. Așa că, atunci când s-au decis să meargă înainte și să lupte contra canaaniților și amaleciților, ei refuzau, în continuare,să asculte. Prin Moise, Dumnezeu i-a avertizat că nu era posibil ca ei să poată câștiga bătălia cu inamicii lor. L-au crezut ei? Ce s-a întâmplat? Numeri 14:41-45 

Canaaniților le era frică de istraeliți pentru că auziseră despre minunile pe care Dumnezeu le făcuse pentru ei. Ultima dată când amaleciții s-au luptat cu ei, israeliții au câștigat, pentru că Dumnezeu îi ajutase.

Cum credeți că s-au simțit după această a doua luptă? Aveau să se mai teamă celelalte popoare de israeliți?

După tot ceea ce se întâmplase, pentru o perioadă de timp israeliții nu s-au mai plâns; dar încă mai aveau tendințe de rebeliune. În mintea unuia dintre leviții importanți, semințele geloziei și ale rebeliunii creșteau. Numele lui era Core, văr cu Moise și Aaron, iar el a simțit că avea același drept ca Aaron de a fi preot.

Încă doi oameni importanți, numiți Datan și Abiram, începeau să se răzvrătească și ei. Credeau că aveau mai multe drepturi pentru a conduce israeliții decât avea Moise, pentru că ei erau din seminția lui Ruben, primul născut a lui Iacov.

Acești doi oameni s-au alăturat lui Core și, în curând, alți 250 de conducători s-au unit cu ei. Simpatizând cu plângerile și cârtelile israeliților, ei au câștigat majoritatea de partea lor. Când s-au simțit suficient de siguri că pot înainta în planurile lor de răzvrătire, l-au confruntat pe Moise. Cum a reacționat acesta? Numeri 16:4

Ca răspuns la rugăciunea lui Moise, Dumnezeu i-a spus imediat ce să facă. Core, Datan și Abiram, împreună cu ceilalți 250 de conducători urmau să se întoarcă în ziua următoare cu cădelnițe cu foc pentru a arde tămâie. Core a venit, dar pentru că Datan și Abiram nu au apărut, a trimis după ei, sperând că nu erau la fel de răzvrătiți precum Core. Dar ce mesaj au trimis ei înapoi? Numeri 16:12-14

În ziua următoare au venit cu toții, curajoși, cu cădelnițele lor, la Sanctuar. Apoi Core s-a dus alături de Datan și Abiram, iar oamenii l-a urmat. Moise i-a avertizat să se depărteze de lângă corturile acelor oameni. Apoi el a spus ceva ce i-a înspăimântat pe toți, cu excepția celor trei lideri răzvrătiți. Citiți Numeri 16:28-34

Ce pedeapsă a căzut peste ceilalți 250 de conducători care au susținut răscoala? Numeri 16:35 Poporul s-a înspăimântat, dar s-au schimbat cu adevărat sentimentele lor de răzvrătire? Nu. Chiar în ziua următoare, ei l-au acuzat pe Moise pentru omorârea „poporului Domnului”. Apoi, Dumnezeu a făcut o minune pentru a arăta poporului care erau liderii aleși de El. Numeri 17:1-11

Dumnezeu a fost foarte clar, nu-i așa? Apoi, toiagul lui Aron, cu muguri și migdale, a fost plasat în chivotul din Sanctuar. Acest lucru avea să îi ajute pe oameni să își amintească mereu pe cine alesese Dumnezeu.

Minunea și pedepsirea răzvrătiților, a fost pentru a-i învăța pe israeliți — și pe noi — cât de grav este să lucrăm împotriva conducătorilor bisericii lui Dumnezeu.

Din momentul plecării israeliților din Egipt și până în momentul intrării în țara Canaanului au trecut 40 de ani. Dintre aceșia, 38 de ani au fost petrecuți rătăcind prin pustie, dar Dumnezeu nu i-a uitat. Oriunde mergeau, Templul era în mijlocul taberei lor. Jertfele zilnice au continuat, la fel ca și mana zilnică și apa curată, proaspătă (Deuteronomul 2:7).

După acei ani de rătăcire în sălbăticie, toți bărbații buni de luptă care se răzvrătiseră la Cades erau morți. Cu excepția lui Moise, Aaron și Miriam și a celor două iscoade credincioase, toți aveau aproximativ șaizeci de ani sau mai puțin. Moise avea 120 de ani. Aaron și Miriam erau chiar mai în vârstă de atât (Deuteronomul 2:14).

Acum era timpul ca israeliții să pornească din nou către țara Canaanului. Încă o dată, au mers la Cades, unde fuseseră și când a trebuit să se întoarcă în pustie. Cine a murit de această dată în Cades? Numeri 20:1

Planul era ca ei să meargă prin Edom. Dumnezeu a promis că edomiții (descendenții lui Edom sau Esau) nu aveau să lupte cu ei și că israeliții puteau cumpăra mâncare și apă de la ei (Deuteronomul 2:2-6).

Cu o astfel de promisiune, israeliții nu mai aveau nevoie de apă din stâncă atunci când își așezau tabăra. Așadar, chiar înainte de a ajunge la Cades, apa nu a mai curs din stâncă în tabăra lor. Acesta era un semn că, în curând, vor părăsi pustia și probabil această veste i-a făcut să fie tare fericiți. Nu-i așa? Numeri 20:2-5

Vă par cunoscute aceste cuvinte ale lor? Acesta era un test și pentru Moise și pentru popor și l-au picat cu toții. Citiți ce i-a spus Dumnezeu lui Moise să facă, apoi citiți ce a făcut el de fapt. Puteți vedea vreo diferență? Numeri 20:7-11 

Stânca din care a venit apă prima dată a fost lovită o singură dată de către Moise (Exodul 17:6). De această dată Moise trebuia să vorbească stâncii, nu trebuia să o mai lovească încă o dată.

Stânca Îl reprezenta pe Isus (1 Corinteni 10:4) și lovind stânca o singură dată însemna că Isus avea să moară pentru noi doar o singură dată.

Pe tot parcursul drumului, israeliții au dat vina pe Moise indiferent de problemele pe care le-au avut. Dar acum, după toți acești ani, răbdarea lui s-a dus și, în supărarea lui, a distrus simbolul stâncii prin lovirea ei de două ori, în loc să îi vorbească.

De asemenea, a dat poporului un motiv de a crede că el, nu Dumnezeu, îi conducea. Ei l-au acuzat pentru acest lucru (Numeri 20:4) și când a întrebat „Vom putea noi oare să vă scoatem apă din stânca aceasta?” ei se puteau gândi că el recunoștea că avuseseră dreptate.

Au păcătuit Moise și Aaron? Sunt unele păcate mai grave decât altele? Îi mai iubea Dumnezeu? Nu putea El pur și simplu „să ierte și să uite”? Cum ai răspunde dacă cineva ți-ar pune aceste întrebări?

Păcatul are întotdeauna consecințe, iar când liderii păcătuiesc, consecințele sunt mai mari, pentru că mulți oameni îi privesc ca pe un exemplu. Miriam murise deja, iar acum și Moise și Aaron trebuiau să moară și ei. Ei nu puteau intra în țara Canaanului din cauza celor spuse și făcute la stâncă.

Din Cades, israeliții ar fi putut să treacă prin Edom pentru a intra în Canaan prin est. Din cauza cârtirilor și amânărilor lor, Dumnezeu nu avea să îi facă pe edomiți să se teamă de ei. Regele Edomului refuzase cererea lor de trecere prin țara lui, așa că au fost nevoiți să o ocolească.

Israeliții au părăsit Cadesul și au așezat tabăra la Muntele Hor. Acolo au văzut cum doi oameni cu părul alb și un preot urcau muntele. Erau Moise, Aaron și Eleazar. Ce amintiri au împărtășit lucrând împreună!

În vârful Muntelui Hor, Aron și-a dat jos hainele de Mare Preot și le-a pus pe Eleazar. Apoi, Moise l-a ținut în brațe pe Aaron în timp ce acesta a murit în liniște. Când oamenii l-au văzut pe Moise și Eleazar întorcându-se fără Aaron, au înțeles ce se întâmplase și au plâns. Numeri 20:27-29

Când israeliții au părăsit Muntele Hor pentru a ocoli Edomul, au călătorit printr-o sălbăticie părăsită. În curând au început să cârtească din nou. Ce s-a întâmplat când Dumnezeu și-a ridicat protecția Lui? Vom afla săptămâna viitoare.