Să vorbim despre El!

Pe pastorul G. îl aștepta o dimineață de Sabat aglomerată. Se trezise devreme să se pregătească atât pentru Școala de Sabat, cât și pentru predică, iar după-amiază urma să conducă și o serie de evanghelizări. Și-a luat cheile, a ieșit în grabă pe ușă și a plecat în trombă. A condus prin orașul plin de mașini, enervat că atâția oameni erau pe drum într-o dimineață de sâmbătă și ar fi putut să întârzie la biserică. Unde se duceau toți? Apoi, din senin, o mașină i-a tăiat calea. A frânat brusc și și-a ridicat pumnul în semn de frustrare și furie, strigând la șofer.

În final, pastorul G. a ajuns la biserică. Ridicându-se să țină studiul biblic, s-a uitat la ascultători, iar privirea i s-a oprit asupra unei fețe cunoscute: șoferul pe care se înfuriase în urmă cu doar 20 de minute. Mai târziu, când un membru al bisericii l-a prezentat pe acel șofer ca un neadventist care își vizita rudele, pastorul G. și-a dat seama din nou că fiecare interacțiune, indiferent dacă este cu persoane pe care le cunoaștem sau cu străini, ar trebui să fie scăldată în iubire care izvorăște dintr-o relație trainică cu Dumnezeu. Nu știi niciodată cum acțiunile tale, mai ales în calitate de credincios, îi pot influența pe alții.

20 iunie: Ziua Mondială a Refugiaților

Comentariu EGW

Adevărații creștini vor avea o experiență ca a lui Hristos în pustia ispitirii, în special cei care se angajează în a salva suflete din cursele lui Satana. Ei vor avea de întâmpinat atacurile vrăjmașului oricărei dreptăți și, așa cum a biruit Hristos, și ei pot birui, prin harul Său. Creștinii nu ar trebui să simtă că sunt abandonați de Dumnezeu atunci când sunt supuși unor ispite grele. Dacă vor rămâne neclintiți de ispite, Satana îi va lăsa, iar îngerii le vor sluji așa cum au făcut cu Isus. Nu există nicio mângâiere egală cu aceea de care se bucură creștinii atunci când sufletul ispitit a suferit cu răbdare și Satana a fost astfel învins. Ei au dat mărturie pentru Isus, bazându-se cu totul pe Cuvântul lui Dumnezeu: „Este scris” și, astfel, au rezistat oricărui atac al lui Satana, până când l-au făcut să se retragă și au obținut victoria.

Să nu-i desconsiderăm în niciun caz pe unii oameni din cauză că sunt greu ispitiți și valurile par să le treacă peste cap. Trebuie să ne amintim că Domnul Isus a fost ispitit greu în toate privințele, așa cum suntem și noi ispitiți, ca să-i poată ajuta pe toți cei care sunt ispitiți. …

Fiecare dintre noi are o influență personală. Cuvintele și faptele noastre lasă o impresie de neșters. Este datoria noastră să trăim nu pentru noi înșine, ci pentru binele altora, și să nu ne lăsăm controlați de sentimente, ci de principii. Ar trebui să ținem seama de faptul că influența noastră este o putere spre bine sau spre rău. Suntem fie o lumină care aduce bucurie, fie o furtună care distruge. …

Legea lui Dumnezeu ne cere să ne iubim unul pe altul așa cum ne iubim pe noi înșine. Atunci, fiecare capacitate și acțiune a minții trebuie să fie folosite pentru a face cât mai mult bine. … Cât de plăcut Îi este Dătătorului să păstrăm darurile împărătești ale sufletului, astfel încât ele să le vorbească și altora cu putere! Ele sunt veriga de legătură dintre Dumnezeu și oameni și descoperă spiritul lui Hristos și atributele cerului. Puterea sfințeniei arătată, dar fără să ne lăudăm cu ea, vorbește mai elocvent decât cele mai iscusite predici. Ea vorbește despre Dumnezeu și le arată oamenilor ce au de făcut, cu mai multă putere decât o pot face doar vorbele. – Hristos Biruitorul, p. 210 (22 iulie)

Ca martori pentru Hristos, trebuie să spunem ce știm, ce am văzut, ce am auzit și am simțit. Dacă L-am urmat pe Isus pas cu pas, vom avea ceva foarte precis de spus cu privire la felul în care El ne-a condus. Putem spune cum am pus la probă făgăduința Lui și am văzut că este adevărată. Putem mărturisi ce știm despre harul lui Hristos. Aceasta e mărturia pe care o cere Domnul și din lipsa căreia lumea piere. ...

Creștinul adevărat va face din Dumnezeu cel dintâi, cel de pe urmă și cel mai bun în toate. Niciun motiv născut din ambiţie nu va răci dragostea lui pentru Dumnezeu; stăruitor și neabătut, el va face ca cinstea să-I fie dată Tatălui ceresc. Numai atunci când suntem credincioși în cinstirea Numelui lui Dumnezeu înclinaţiile noastre sunt în supravegherea divină și suntem făcuţi în stare să creștem în putere spirituală și intelectuală.
Isus, Maestrul divin, a înălţat întotdeauna Numele Tatălui Său ceresc. El i-a învăţat pe ucenici să se roage: „Tatăl nostru care ești în ceruri, sfinţească-Se Numele Tău” (Matei 6:9). Şi nu trebuia ca ei să uite să recunoască: „A Ta este… slava” (vers. 13). – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 105 (7 aprilie)

1. Citește Matei 28:18-20 și notează mesajele transmise de Domnul Isus atunci când spune „tot/toată/toate” sau „întotdeauna” (care în greacă este același cuvânt, pas).

Isus ne-a trimis să împărtășim lumii mesajul Său: „Duceți-vă și faceți ucenici!” Misiunea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea este aceea de a face ucenici, care apoi pot face alți ucenici. În felul acesta, toți proclamăm Evanghelia veșnică și soliile celor trei îngeri (Apocalipsa 14:6-12), ca să pregătim lumea pentru apropiata revenire a Domnului Isus. Oricine a primit o viață nouă în Hristos este chemat să dea mărturie. Dar prea des oamenii se gândesc la mărturie ca la ceva ce nu pot face sau nu doresc să facă. Poate că te imaginezi predicând pe o stradă aglomerată sau ținând un studiu biblic complex, și atunci clatini din cap. „Nu eu! În niciun caz! Sunt introvertit; nu mă simt în largul meu să dau mărturie.”

Dar adevărata mărturie este doar rezultatul faptului de a fi martor la ceea ce face Dumnezeu în viața ta, de a observa ce te învață în timp ce crești în El și apoi pur și simplu de a le împărtăși altora această experiență. Dumnezeu este foarte bun, iar ceea ce a făcut pentru noi este cea mai bună veste pe care o poate auzi această lume. Nu putem să rămânem tăcuți și nici nu ar trebui. El te-a răscumpărat; te-a chemat pe nume – ești al Lui. Ar putea exista undeva o veste mai bună? Deși ucenicii din biserica primară nu urmaseră școlile rabinice și nu știau pe dinafară tradițiile orale, tot putem învăța de la ei.

2. Citește Faptele apostolilor 1:8 și Faptele apostolilor 4:13! Cum era mărturia în cazul bisericii primare? Ce impact au avut Petru și Ioan asupra celor care i-au auzit dând mărturie?

Petru și Ioan au declarat: „Noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut și am auzit” (Faptele 4:20). Ei „fuseseră cu Isus” (Faptele 4:13) și simțeau imboldul să își prezinte mărturia. Duhul Sfânt le-a dat îndrăzneală și putere de convingere prin cuvintele lor.

Înalță o rugăciune și cere-I Domnului curajul de a-L prezenta acelor oameni pe care El îi aduce în viața ta. Apoi cere și înțelepciune ca să știi când să vorbești și ce să spui! Citește 1 Ioan 4:7-11 și roagă-te pentru acest fel de dragoste!

Comentariu EGW

Planul lui Dumnezeu a fost ca, prin Iosif, religia biblică să le fie făcută cunoscută egiptenilor. Acest martor credincios urma să-L reprezinte pe Hristos la curtea regilor. Prin vise, Dumnezeu a comunicat cu Iosif în tinerețea sa, dându-i o idee despre poziția înaltă pe care urma să fie chemat să o ocupe. Pentru a împiedica împlinirea viselor sale, frații lui l-au vândut ca sclav, dar fapta lor crudă a dus tocmai la împlinirea a ceea ce fusese descoperit prin vise.
Cei care încearcă să răstoarne planul lui Dumnezeu și se opun voinței Sale pot părea, pentru o vreme, că prosperă, dar Dumnezeu este la lucru pentru a-Și împlini propriile scopuri și El va arăta cine este conducătorul cerurilor și al pământului.

Iosif a considerat vânzarea sa în Egipt drept cea mai mare nenorocire care se putea abate asupra lui, dar a înțeles că trebuie să se încreadă în Dumnezeu așa cum nu făcuse niciodată mai înainte, pe când era protejat de dragostea tatălui său. Iosif L-a adus pe Dumnezeu cu el în Egipt, iar acest fapt a fost evident prin comportamentul său plăcut chiar atunci când suferea. După cum chivotul lui Dumnezeu aducea pace și prosperitate pentru Israel, tot așa acest tânăr care Îl iubea pe Dumnezeu și se temea de El a adus o binecuvântare Egiptului. Aceasta s-a manifestat într-un mod atât de vizibil, încât Potifar, în casa căruia slujea, a atribuit toate binecuvântările sale sclavului pe care-l cumpărase și l-a făcut mai degrabă un fiu decât un slujitor. Scopul lui Dumnezeu este ca aceia care Îl iubesc și onorează Numele Lui să fie și ei onorați, iar slava dată lui Dumnezeu prin ei să se reflecte asupra lor.

Caracterul lui Iosif nu s-a schimbat când a fost înălțat într-o poziție de încredere. A fost adus acolo unde virtutea sa avea să strălucească într-o lumină distinctă prin fapte bune. Binecuvântarea lui Dumnezeu a venit asupra lui în casă și pe câmp. Toate responsabilitățile casei lui Potifar au fost puse asupra lui. Și, în toate acestea, a dat dovadă de o integritate neclintită, pentru că el Îl iubea pe Dumnezeu și se temea de El. – Ye Shall Receive Power, p. 256

Noi suntem împuterniciți să avem aceeași părere ca și ucenicul iubit despre cei care pretind că sunt în Hristos, dar trăiesc călcând Legea lui Dumnezeu. În aceste zile de pe urmă, există rele asemănătoare cu cele care amenințau prosperitatea primei biserici și ar trebui să luăm bine seama la învățăturile apostolului Ioan în această privință. „Trebuie să aveți iubire”, este strigătul ce se aude pretutindeni, îndeosebi din partea acelora care se pretind sfinți. Dar adevărata iubire este prea curată pentru a acoperi un păcat nemărturisit. Deși trebuie să iubim sufletele pentru care a murit Hristos, nu trebuie să facem niciun compromis cu răul. Nu trebuie să ne unim cu cei răzvrătiți și să numim aceasta iubire. Dumnezeu cere din partea poporului Său din acest timp să stea pentru adevăr tot atât de neclintit cum a stat și Ioan, împotrivindu-se rătăcirilor distrugătoare de suflet. …

Mărturia sa cu privire la viața și moartea Mântuitorului era clară și plină de putere. El vorbea din preaplinul unei inimi care prisosea de iubire față de Mântuitorul și nicio putere nu reușea să stea împotriva cuvintelor sale. – Asemenea lui Hristos, p. 66 (21 februarie)

Te-ai întrebat vreodată cum Și-a menținut Domnul Isus motivația de a lucra, de a vindeca, de a mângâia, de a predica și de a învăța atât de mulți oameni, zi după zi? Ni se spune că, atunci „când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite și risipite, ca niște oi care n-au păstor” (Matei 9:36). Dragostea și compasiunea Domnului Isus față de omenire L-au determinat să lucreze. În același fel, dragostea lui Dumnezeu în noi ar trebui să ne impulsioneze să conducem cât mai multe suflete la El și la adevărul Său (2 Corinteni 5:14).

Te-ai uitat vreodată la fețele necunoscuților dintr-o mulțime și te-ai gândit la veșnicie, întrebându-te dacă Îl cunosc pe Isus? Ai simțit vreodată ceea ce nu poate fi decât dragostea lui Dumnezeu în tine față de un străin aflat în nevoie? Iubirea divină în noi ne face să simțim povara de a aduce suflete la El. Ieremia a exprimat acest lucru când a spus: „În inima mea este ca un foc mistuitor [...]. Caut să-l opresc, dar nu pot” (Ieremia 20:9).

Pe de altă parte, când le vorbim altora despre Dumnezeu, nu ar trebui niciodată să încercăm să-i forțăm să-L accepte pe Dumnezeu sau adevărul Bibliei Lui. Constrângerea este în opoziție cu esența caracterului divin. Dumnezeu nu i-a forțat pe Adam și pe Eva să stea departe de pomul cunoașterii binelui și răului (Geneza 2:16,17). Nu i-a forțat pe oameni să intre în arcă pentru a fi salvați de potop (Geneza 7:1). Nu i-a forțat pe israeliți să rămână în legământul cu El (Deuteronomul 4:29-31). În schimb, El le-a împlinit nevoile (Matei 4:23-25) și apoi i-a invitat să-L urmeze. Isus nu a forțat niciodată pe nimeni să-L urmeze pe El sau adevărul Său, dar nu renunță niciodată la noi (Matei 23:37).

Când dăm mărturie, abordarea noastră ar trebui să reflecte întotdeauna abordarea Domnului Isus. „Misiunea lui Hristos nu este aceea de a-i obliga pe oameni să-L primească. Numai Satana şi oamenii stăpâniţi de duhul lui caută să forţeze conştiinţa. [...] Nu poate exista o dovadă mai convingătoare că avem duhul lui Satana decât tendinţa de a-i răni şi a-i distruge pe aceia care nu apreciază lucrarea noastră sau lucrează altfel decât considerăm noi că ar fi bine” (Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 487). Trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne folosească în slujba Lui. Trăim într-o lume care urăște adevărul, dar acest fapt nu ar trebui să ne împiedice să-l împărtășim într-un mod atent și plin de dragoste. Nu uita că adesea propria noastră mărturie va cântări cel mai mult, mai ales în etapele timpurii ale mărturisirii (Apocalipsa 12:11)!

Citește 2 Petru 3:18! În ce moduri crești în har și cunoaștere? Cum se vede acest lucru în interacțiunile tale cu cei din jur?

Comentariu EGW

Atunci Șadrac, Meșac și Abed-Nego au ieșit înaintea imensei mulțimi, arătându-se nevătămați. Prezența Mântuitorului lor îi ferise de vătămare și numai legăturile fuseseră arse. „Dregătorii, îngrijitorii, cârmuitorii și sfetnicii împăratului s-au strâns și au văzut că focul n-avusese nicio putere asupra trupurilor acestor oameni, că nici perii din capul lor nu se pârliseră, hainele le rămăseseră neschimbate și nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei.”

Chipul cel mare de aur înălțat cu atâta fast a fost uitat. În prezența viului Dumnezeu, oamenii se temeau și se cutremurau. Împăratul umilit a fost constrâns să recunoască: „Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego, care a trimis pe îngerul Său și a izbăvit pe slujitorii Săi care s-au încrezut în El, au călcat porunca împăratului și și-au dat mai degrabă trupurile lor decât să slujească și să se închine altui dumnezeu decât Dumnezeului lor!”
Experiențele din ziua aceea l-au condus pe Nebucadnețar să dea un decret: „Orice om, din orice popor, neam sau limbă ar fi, care va vorbi de rău pe Dumnezeul lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego, va fi făcut bucăți și casa lui va fi prefăcută într-un morman de murdării, pentru că nu este niciun alt Dumnezeu”, a susținut el ca motiv al poruncii, „care să poată izbăvi ca El”.

Cu aceste cuvinte și altele ca acestea, împăratul Babilonului s-a străduit să răspândească înaintea tuturor popoarelor pământului convingerea lui că puterea și autoritatea Dumnezeului evreilor erau demne de adorare supremă. Și Dumnezeu a fost mulțumit de efortul împăratului de a-I arăta respectul și de a face o mărturisire împărătească de supunere tot atât de larg răspândită cum era Imperiul Babilonian.

Era numai drept din partea împăratului să facă o mărturisire publică și să caute să-L înalțe pe Dumnezeul cerului mai presus de toți ceilalți zei, dar, în străduința de a-i obliga pe supușii săi să facă o mărturisire asemănătoare a credinței și să dea pe față același respect, Nebucadnețar își depășea dreptul de suveran vremelnic. El nu avea dreptul, nici civil și nici moral, de a-i amenința cu moartea pe oameni pentru că nu se închinau lui Dumnezeu, cum nu avea nici dreptul ca, prin decret, să-i dea pradă flăcărilor pe toți aceia care refuzau să se închine chipului de aur. Niciodată Dumnezeu nu îi impune omului ascultare. El îi lasă pe toți liberi să aleagă cui doresc să slujească.

Prin eliberarea slujitorilor Săi credincioși, Domnul a declarat că El este de partea celor oprimați și mustră toate puterile pământești care se răzvrătesc împotriva autorității Cerului. Cei trei tineri evrei au mărturisit în fața întregului popor al Babilonului credința lor în Acela Căruia l se închinau. Ei s-au încrezut în Dumnezeu. În ceasul încercării, ei și-au adus aminte de făgăduința: „Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine și râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde și flacăra nu te va aprinde” (Isaia 43:2). Și credința lor în Cuvântul cel viu fusese onorată într-un mod minunat înaintea tuturor. Veștile cu privire la eliberarea lor minunată au fost duse în multe țări de către reprezentanții diferitelor popoare care fuseseră invitați de Nebucadnețar la festivitatea dedicării. Prin credincioșia copiilor Săi, Dumnezeu a fost proslăvit pe întregul pământ. – Profeți și regi, p. 510

Întrebarea pentru fiecare dintre noi este: Cui Îl prezinți pe Domnul Isus – poștașului, vânzătorului de la magazin, unei persoane pe care o vezi zilnic când ieși la plimbare? Dumnezeu cheamă fiecare credincios în parte să-L ajute în această lucrare și promite să ne dea „o limbă iscusită, ca să ști[m] să învior[ăm] cu vorba pe cel doborât de întristare” (Isaia 50:4). De asemenea, este datoria creștinului să fie mereu pregătit să apere (lat. apologia) credința și speranța care este în noi (1 Petru 3:15).

3. Citește 1 Petru 3:8-15 și notează ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu în aceste versete!

Iată câteva sfaturi simple pentru situația când cauți conștient ocazii de a le vorbi altora despre Domnul Isus:
•    Ia-ți timp să cunoști respectiva persoană și să construiești o prietenie! Blândețea, bunătatea și interesul tău sincer pentru ea (pe scurt, faptul că ești amabil) o vor atrage spre Dumnezeu. (Unii o numesc „evanghelizare prin prietenie”.)
•    Roagă-te ca Duhul Sfânt să lucreze în inima acelei persoane! Roagă-te pentru ocaziile potrivite de a interacționa cu ea!
•    Caută moduri naturale de a vorbi despre propria ta experiență de credință sau de a înălța o rugăciune pentru ea! Cere-I lui Dumnezeu să-ți dea îndrăzneală, dar și blândețe în abordarea ta!
•    Găsește căi de a crea o legătură între noul tău prieten și alți membri din biserica ta, astfel încât să poată avea parte de căldura comunității bisericii. O întâlnire de socializare sau un mic grup de studiu biblic este un bun pas următor.
•    Roagă-te pentru nevoile sau întrebările personale pe care prietenul tău le-ar putea avea și caută o ocazie să-i arăți cum Biblia ne oferă mângâiere, sfat și călăuzire în viață! Poți să începi prin a-i împărtăși o promisiune biblică sau să răspunzi la o întrebare anume, ceea ce va crea șanse pentru discuții mai profunde. Roagă-te și pentru acestea!
•    Va veni momentul de a-l întreba pe prietenul tău dacă vrea să facă următorul pas (studiu biblic și, în cele din urmă, botezul). Nu grăbi aceste etape, dar nici nu le amâna! Roagă-te pentru acest lucru!
•    Acțiunile noastre ar trebui să arate cine suntem. Modul în care îi tratăm pe ceilalți spune foarte multe. Pe măsură ce caracterul nostru este modelat după chipul divin (sfințirea), vom trăi pentru a-i atrage pe toți oamenii la Dumnezeu.

Comentariu EGW

Nu mai era decât o singură speranță pentru neamul omenesc – ca, în această masă de elemente discordante care propagau stricăciunea, să fie aruncat un aluat nou, să i se aducă omenirii puterea unei vieți noi, să i se redea lumii cunoașterea de Dumnezeu.
Hristos a venit să restabilească această cunoștință. A venit pentru a da la o parte învățăturile false, prin care cei care pretindeau că-L cunosc pe Dumnezeu Îl reprezentaseră greșit. A venit să arate practic natura Legii Sale, să descopere în propriul caracter frumusețea sfințeniei.

Hristos a sosit în lume cu toată iubirea acumulată de-a lungul veșniciei. Dând la o parte impunerile arbitrare, care împovăraseră Legea lui Dumnezeu, El a arătat că Legea Sa este o Lege a iubirii, o expresie a bunătății divine. A arătat că fericirea omenirii depinde de ascultarea de principiile ei și, alături de aceasta, stabilitatea, însăși baza și structura societății omenești.

Atât de departe de a emite cerințe arbitrare, Legea lui Dumnezeu le este dată oamenilor ca zid de apărare, ca scut. Oricine acceptă principiile ei este păzit de rău. Fidelitatea față de Dumnezeu implică fidelitatea față de om. Astfel, Legea apără drepturile și individualitatea fiecărei ființe omenești.
Ea îi oprește pe conducători să oprime și pe subordonați să nu dea ascultare. Asigură bunăstarea omului atât pentru lumea aceasta, cât și pentru lumea care va veni. Pentru cel supus, ea reprezintă făgăduința vieții veșnice, căci exprimă principiile care vor exista etern.
Hristos a venit pentru a demonstra valoarea principiilor divine, descoperind puterea lor pentru regenerarea omului. A venit pentru a-i învăța pe oameni cum pot fi dezvoltate și aplicate aceste principii.

Pentru oamenii acelui veac, valoarea tuturor lucrurilor era determinată de modul de prezentare exterioară. În timp ce religia scăzuse ca putere, crescuse ca pompă. Învățătorii acelui timp căutau să inspire respect prin etalare și ostentație. Viața lui Isus se afla în contrast izbitor cu toate acestea. Viața Lui demonstra lipsa de valoare a ceea ce era privit de către oameni ca fiind lucrurile de căpetenie ale vieții. Născut în mediul social al celor mai needucați, locuind în casa unui țăran, folosind mâncarea pe care o mânca un țăran, cu ocupația unui meșteșugar, ducând o viață obscură, identificându-Se cu truditorii neștiuți ai lumii – în aceste condiții și în acest mediu, Isus a urmat planul divin de educație. El nu a căutat școlile din timpul Său, cu obiceiul acestora de a mări proporțiile lucrurilor mici și de a micșora lucrurile mari. Educația Sa a fost dobândită direct de la sursele aprobate de cer – din muncă folositoare, din studiul Scripturilor și al naturii și din experiențele vieții – manualele lui Dumnezeu, pline de învățături pentru toți aceia care sunt gata să le prindă cu o mână neșovăitoare, un ochi atent și o inimă deschisă pentru a pricepe. – Educație, p. 76, 77

Mulți cunosc din proprie experiență durerea de a avea un copil care – în ciuda faptului că a crescut într-o familie spirituală – alege să se îndepărteze de o relație cu Domnul.

4. Efraim, ca parte din poporul ales de Dumnezeu, s-a abătut de la Domnul. Ce ne spun Osea 4:17 și Osea 7 despre păcatele lui Efraim?

Mai departe, citim că Rahela, bunica lui Efraim, plânge metaforic pentru că Efraim s-a îndepărtat de relația cu Domnul (Ieremia 31:15). Domnul răspunde la marea ei durere cu aceste cuvinte din Ieremia 31:16,17 – „«Opreşte-ţi plânsul, opreşte-ţi lacrimile din ochi, căci truda îţi va fi răsplătită», zice Domnul; «ei se vor întoarce iarăşi din ţara vrăjmaşului. Este nădejde pentru urmaşii tăi», zice Domnul; «copiii tăi se vor întoarce în ţinutul lor!»”

5. În loc să plângă pentru copilul ei rătăcitor, Rahelei i se spune să aibă speranță. Ce altceva ne spune acest capitol? Citește Ieremia 31:18,19!

Din aceste relatări aflăm că există întotdeauna speranță (așa cum a existat pentru Efraim și pentru Gomera), pentru că Dumnezeu nu renunță. Deși Dumnezeu Își mustră în mod repetat poporul rătăcit, bunătatea Lui nu se sfârșește niciodată, iar mesajul Său din acest capitol continuă (vezi Ieremia 31:20).
Putem simți o mare durere, frustrare și descurajare sau chiar să vorbim negativ despre cei dragi care se îndepărtează de Dumnezeu. Totuși aici Dumnezeu ne amintește că nu a uitat de copilul rătăcit. Nici vorbă! Gândurile lui Dumnezeu față de o astfel de persoană nu sunt trecătoare, ci sunt profunde și sincere. De fapt, Dumnezeu spune că inima Lui tânjește după astfel de oameni. Îi e dor de ei și dorește să se întoarcă la El, iar mila Sa este mare.

Dat fiind acest răspuns al lui Dumnezeu la durerea Rahelei cauzată de rătăcirea lui Efraim, ce sentimente ai în legătură cu cei pe care îi cunoști și care s-au îndepărtat de o relație cu Dumnezeu? Cum te afectează sau te încurajează acest lucru?

Comentariu EGW

„Ce crezi despre Hristos?” Ce înseamnă El pentru tine? Este credința ta centrată în El ca Mântuitor al tău? Crezi că El te mântuiește de păcat, că îți atribuie neprihănirea Sa?

„Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina.” Nu vor să vină la lumină de frica pedepsei. Aceasta este poziția adoptată de mulți. Numele lor sunt în registrele bisericilor. Ei țin o serie de ceremonii, dar nu iubesc adevărul. S-au mulțumit să stea la ușă. Nu se străduiesc să ajungă în prezența lui Hristos, pentru a se împărtăși de slava vieții Sale regale. Caracterul lor nu este adus în armonie cu adevărul. Nu au acea credință care lucrează prin dragoste și purifică sufletul. Vorbirea de rău, bănuielile rele, faptele necinstite aruncă o umbră întunecată pe calea lor. Credința lor se afundă în această umbră a rușinii și simt că sunt despărțiți de Hristos. Simt o mustrare de conștiință, o condamnare în viață. Ei simt dorința de a se ascunde de Dumnezeu. Lumina a venit în lume, dar ei iubesc întunericul mai degrabă decât lumina, pentru că faptele lor sunt rele. …

A sosit vremea când este în interesul nostru veșnic să credem în Hristos. … El este Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. El spune: „Voi... scrie [Legea Mea] în inimile lor.” El va pune în cei care vin la El cu credință un principiu divin al sfințeniei, care va domni în suflet, luminând înțelegerea și captivând afecțiunile. …

[Matei 11:28-30 citat.] Ce invitație! Aceasta este invitația pe care i-a făcut-o El lui Enoh înainte ca lumea să fie nimicită prin Potop. … Hristos a fost Mântuitorul lui Enoh tot atât de real pe cât este Mântuitorul nostru și, în puterea Sa, în ciuda corupției acelui veac degenerat, Enoh și-a desăvârșit un caracter creștin.

Glasul care ne spune: „Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric”, i-a spus aceleași cuvinte lui Enoh, asigurându-l că, dacă Îl va urma pe Mântuitorul, nu va umbla în întunericul ignoranței.
Domnul l-a instruit pe Enoh și l-a făcut străjerul Său. El a fost un martor credincios pentru Dumnezeu. El i-a avertizat pe locuitorii lumii vechi să nu urmeze exemplul lui Cain în ce privește închinarea, ci să-I slujească Dumnezeului celui viu. – Hristos Biruitorul, p. 52 (15 februarie)

Cu toții am avut momente de slăbiciune sau de ezitare în umblarea noastră cu Dumnezeu – văi în care inima noastră a fost necredincioasă sau perioade prea lungi în care am fost căldicei. Ce anume te-a adus înapoi la o relație statornică cu El?

6. Zaharia 10 conține câteva mesaje minunate despre cum Dumnezeu Își aduce poporul înapoi la El. Citește acest capitol acum, cu atenție, și notează mesajele principale!

La nivel practic, poate fi greu de știut cum să te raportezi la o persoană dragă care s-a îndepărtat de relația cu Domnul și cum să interacționezi cu ea. Poate te întrebi cum ar fi fost dacă lucrurile s-ar fi desfășurat altfel; poate te întrebi cum să te raportezi la ea acum, având în vedere că are o altă viziune asupra lumii sau simți frustrare și neputință în fața deciziilor greșite pe care încă le mai ia. Aceste gânduri vor influența mereu modul în care tratezi persoana dragă și de aceea este foarte important ca viața și cuvintele tale să provină din timpul petrecut personal cu Mântuitorul.

Mărturia vieții tale, faptele, cuvintele și rugăciunile tale pentru soțul sau pentru copilul tău care s-a îndepărtat de Dumnezeu pot schimba radical viața și viitorul lui. (Citește Luca 22:31,32 și Ioan 21:15-17, ca să vezi cum rugăciunile Domnului Isus pentru el i-au schimbat lui Petru viitorul.) Predă-I lui Dumnezeu orice tristețe, judecată și condamnare pe care ai putea să le simți față de cel în cauză și roagă-L să le înlocuiască cu dragostea pe care numai El o poate da! Roagă-L pe Dumnezeu să te acopere cu caracterul Său, ca să poți da dovadă de o atitudine iubitoare și lipsită de egoism! Adu-ți aminte că „nicio altă influență din jurul sufletului omenesc nu are o asemenea putere ca influența unei vieți lipsite de egoism! Cel mai puternic argument în favoarea Evangheliei este un creștin iubitor și ușor de iubit” (Ellen G. White, Divina vindecare, p. 470).

Prin exemplul unei vieți consecvente care îi îndreaptă pe alții spre Hristos, cei care L-au respins pe Hristos vor vedea în noi ceva ce poate veni doar de la Dumnezeu. Vor vedea o pace care întrece orice pricepere, o dragoste care nu renunță niciodată și o speranță care crede chiar și când totul pare pierdut. Iubirea lui Dumnezeu pentru noi și pentru cei dragi nu se clatină niciodată. Această dragoste pe care o primim zilnic o putem oferi celor din jur.

Ce ne încurajează Efeseni 3:17-19 să facem?

Comentariu EGW

Îngerul care se uneşte cu îngerul al treilea în proclamarea mesajului lui va lumina tot pământul cu slava lui. În acest context, este prezisă o acţiune mondială care se va desfăşura cu o putere neobişnuită. Mişcarea adventistă din 1840–1844 a fost o manifestare glorioasă a puterii lui Dumnezeu. Mesajul primului înger a fost dus în toate centrele misionare din lume, iar în unele ţări s-a manifestat un interes religios amplu, cum nu s-a mai întâlnit de la Reforma din secolul al XVI-lea. Dar acel curent va fi depăşit de puternica mişcare din timpul ultimei avertizări a îngerului al treilea.

Manifestarea va semăna cu cea din Ziua Cincizecimii. După cum ploaia timpurie a fost dată prin revărsarea Duhului Sfânt la începutul predicării Evangheliei, pentru a face să răsară preţioasa sămânţă, tot aşa ploaia târzie va fi dată la încheierea lucrării, pentru coacerea recoltei. „Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul! Căci El Se iveşte ca zorile dimineţii şi va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară care udă pământul” (Osea 6:3). „Şi voi, copii ai Sionului, bucuraţi-vă şi veseliţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite ploaie timpurie şi târzie, ca odinioară” (Ioel 2:23). „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna Duhul Meu peste orice făptură.” „Atunci, oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit” (Faptele 2:17,21).

Marea lucrare a Evangheliei nu se va încheia cu o manifestare mai mică a puterii lui Dumnezeu decât cea care i-a marcat începutul. Profeţiile care s-au împlinit prin revărsarea ploii timpurii la începutul predicării Evangheliei urmează să se împlinească din nou prin revărsarea ploii târzii la încheierea ei. Acestea sunt „vremurile de înviorare” la care se referea apostolul Petru când exclama: „Pocăiţi-vă dar şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos” (Faptele 3:19,20).

Trimişi ai lui Dumnezeu cu feţele luminate şi strălucind de sfântă consacrare se vor grăbi din loc în loc să transmită mesajul din cer. Avertizarea va fi rostită prin mii de voci pe tot pământul. Se vor face miracole, bolnavi vor fi vindecaţi şi semne şi minuni îi vor însoţi pe credincioşi. Dar și Satana va lucra prin false minuni, făcând să coboare chiar foc din cer înaintea oamenilor (Apocalipsa 13:13). Astfel, locuitorii pământului vor fi determinaţi să ia o poziţie.

Mesajul va fi transmis nu atât de mult prin argumente, cât prin convingerea profundă produsă de Duhul lui Dumnezeu. Argumentele au fost prezentate. Sămânţa a fost semănată, iar acum va răsări şi va aduce rod. Publicaţiile distribuite de misionari şi-au exercitat influenţa, totuşi mulţi, a căror minte a fost impresionată, au fost împiedicaţi să înţeleagă pe deplin adevărul sau să-i dea ascultare. Acum, razele de lumină pătrund pretutindeni, adevărul este văzut cu claritate, iar copiii sinceri ai lui Dumnezeu rup legăturile care i-au ţinut strâns. Relaţiile de familie şi legătura cu biserica nu-i mai pot trage înapoi acum. Adevărul este mai valoros pentru ei decât orice. În ciuda forţelor unite împotriva adevărului, un mare număr de oameni va lua poziţie de partea Domnului. – Tragedia veacurilor, p. 611, 612

„Aceia care se angajează cel mai activ în îndeplinirea fidelă a misiunii de câştigare a sufletelor pentru Isus Hristos sunt cei mai bine dezvoltaţi din punctul de vedere al spiritualităţii şi al evlaviei” (Ellen G. White, Evanghelizare, p. 356). „Puterea de a rezista răului este mai bine dobândită printr-o lucrare energică” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 105). „Pentru a putea avea parte de bucuria Lui, bucuria de a vedea fiinţe răscumpărate prin jertfa Sa, trebuie să luăm parte la eforturile Lui pentru răscumpărarea lor” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 142). „Cei care refuză privilegiul colaborării cu Hristos în lucrare resping singura pregătire care îi face adecvați să Îl însoțească în slavă” (Ellen G. White, Educație, p. 264).

De reținut: Când dragostea lui Dumnezeu și Cuvântul Său viu și plin de putere umplu viața noastră de zi cu zi, vom simți imboldul să-L iubim și să vorbim despre El celor din jur. Trebuie să ne rugăm, să fim preocupați și să ne alegem bine cuvintele atunci când dăm mărturie, având credința că Cuvântul Său, care iese din gura Lui, nu se va întoarce fără rod, ci va împlini voia Lui și va prospera în lucrurile pentru care a fost dat (Isaia 55:11).
Zilnic:
Neemia 4
Neemia 5
Neemia 6
Neemia 7
Neemia 8
Neemia 9
Neemia 10
Ellen G. White, Dietă și hrană, cap. 19 (integral)

1.    Pentru cine i-a îndemnat Neemia pe oameni să lupte? 

2.    De la cine primea scrisori Tobia „în vremea aceea”? 

3.    Ce a făcut poporul când Ezra a deschis cartea Legii? 

4.    Ce au hotărât să nu facă în ziua Sabatului și în zilele de sărbătoare cei din popor? 

5.    Ce deserturi sunt deosebit de dăunătoare și de ce?

Comentariu EGW

Asemenea lui Hristos, „Hristos ne înalță prin suferință”, p. 364 (16 decembrie).