Răpească premiul alergării. [Răpească … răsplătirea, KJV]. Gr. katabrabeuo, a aduce judecăţi împotriva, a hotărî împotrivă, a condamna. Deoarece brabeus înseamnă arbitru, e posibil ca aici să fie o comparaţie cu un arbitru care îl descalifică pe un concurent. Apostolul trece acum la o altă primejdie cu care se confruntă credincioşii coloseni. El se străduieşte să rezolve problemele care apar ca rezultat al învăţăturilor false susţinute printre ei (vezi Introducerea, Cadrul istoric).

Făcându-şi voia lui însuşi printr-o smerenie. [Smerenie voluntară, KJV]. Umilinţa artificială practicată pentru a spori meritul, înjosirea auto-impusă rezultând în ascetism inutil şi fără valoare – toate acestea sunt rezultatele mândriei. Ele sunt săvârşite pentru a câştiga merite prin eforturi omeneşti, personale. În practică, ei se neagă neprihănirea lui Hristos, nelăsând loc lucrării ei în inima omului prin credinţă. Compară cu 1T 297.

Închinarea la îngeri. Aceşti învăţători mincinoşi acceptau în aparenţă călăuzirea îngerilor, pe care îi considerau emanaţii exterioare ale lui Dumnezeu. Ei insistau asupra slăbiciunii omului şi a distanţei dintre el şi marele, veşnicul Dumnezeu. Acest punct de vedere este probabil o extindere a smereniei voluntare pe care o susţineau. Dacă trupul omenesc era cu totul fără de valoare, atunci omul nu se putea apropia de Dumnezeu. Avea nevoie de intermediari. Aşa că, le aducea închinare acestora, considerându-i superiori omului, şi într-un sens, extensii ale divinităţii. Pavel îi avertizează pe coloseni împotriva acceptării acestei filozofii. Ea este împotriva învăţăturii lui Hristos. Isus, citând din Deuteronom 6,13, declara: Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti (Matei 4,10). Îngerii din cer nu sunt de acord să primească adorarea (vezi Apocalipsa 22,9).

Amestecându-se. Gr. embateuo, literal a călca pe, a sta pe, de asemenea, a intra în, referindu-se la invadarea unei ţări; figurat, a cerceta, a se amesteca. Embateuo era folosit în terminologia religiei misterelor, aşa cum este arătat în câteva inscripţii în Asia Mică, datate cam prin secolul al II-lea d.Hr. Astfel probabil că termenul era pe buzele învăţătorilor mincinoşi, fiind folosit pentru iniţierea în misterele cultului, iar în caz acesta sensul lui ar fi a iniţia.

Lucruri pe care nu le-a văzut. Dovezile textuale favorizează omiterea negaţiei, cu varianta lucruri pe care le-a văzut, însemnând probabil viziuni. Compară cu traducerea RSV a acestei expresii: întemeindu-se pe viziuni. [umblând cu vedeniile lui, traducerea G. Galaction]. Dacă termenul embateuo este tradus a iniţia(vezi mai sus la amestecându-se), atunci pasajul poate fi tradus astfel: pe care le-au văzut pe când erau iniţiaţi.

Umflat de o mândrie deşartă. Aceste cuvinte indică o stare de proslăvire de sine şi de automulţumire.

Prin gândurile firii lui pământeşti. Adică prin gândurile conduse de firea pământească, în contrast cu acele gânduri controlate de Duhul Sfânt (vezi Romani 8,1–13).

Capul. Adică Hristos (vezi comentariul de la Efeseni 4,15.16). Scopul filozofiei susţinute de învăţătorii mincinoşi din Colose era negarea lui Hristos. Hrănit. [Fiind servit cu hrană, KJV]. Gr. epichoregeo, a aproviziona, a susţine. Această expresie poate fi tradusă întregul trup susţinut şi întreţesut prin încheieturi şi ligamente. Închegat. [Întreţesut, KJV]. Compară cu Efeseni 4,16; Coloseni 2,2. Forma verbului grecesc dă de înţeles că este vorba de un proces continuu, în dezvoltare.

Încheieturilor şi legăturilor. După cum mădularele corpului uman sunt ţinute împreună cu ajutorul încheieturilor şi a tendoanelor care toate fac parte din corp, tot aşa şi membrii bisericii creştine, trupul spiritual al lui Hristos, trebuie ţinuţi împreună. Trupul spiritual îşi primeşte puterea şi membrele lui stau laolaltă printr-o unire personală cu Domnul Isus Hristos. Nimic, nici chiar îngerii, nu ar trebui să se interpună între noi şi Mântuitorul nostru.

Creşterea pe care i-o dă Dumnezeu. [Creşterea de la Dumnezeu, KJV]. Forţa misterioasă care face să aibă loc creşterea este puterea lui Dumnezeu. Fără acest puternic principiu vital creşterea ar fi imposibilă. Un caracter cu adevărat armonios poate fi dezvoltat doar atunci când puterea divină se uneşte cu efortul omenesc. Aceasta este manifestarea exterioară, practică, a neprihănirii prin credinţă.