Resource Book — MyBible

Domnişoara Harriet
Autorul francez Guy de Maupassant a scris o povestire ce o are în centrul atenţiei pe domnişoara Harriet, o fată bătrână, singură şi evlavioasă, ale cărei pasiuni, pe lângă cea pentru Dumnezeu, sunt arta şi natura. Când se îndrăgosteşte de un artist vagabond, iar acesta nu îi împărtăşeşte sentimentele, domnişoara Harriet se sinucide aruncându-se într-o fântână. Tânărul artist, sub povara vinovăţiei, meditează la moartea ei: „Mi-am dat seama de asemenea că ea credea într-un Dumnezeu şi spera că numeroasele suferinţe pe care le îndurase vor fi compensate cumva. Acum, a început deja să se descompună şi să devină, la rându-i, o plantă. Cea care înflorise în soare avea acum să fie devorată de vite, absorbită de ierburi, iar de acolo avea să ajungă în carnea dobitoacelor, pentru a deveni mai apoi din nou carne de om. Dar ceea ce numim suflet a pierit în fundul fântânii întunecate.”1

Interesante gânduri… La urma urmei, la ce i-a folosit domnişoarei Harriet credinţa ei dacă, în final, a sfârşit devorată de vite sau absorbită de ierburi?
Chiar dacă am înţeles acum momentul crucii şi toate promisiunile care izvorăsc de aici, ne întoarcem la întrebările de mai devreme: „Ce înseamnă toate aceste promisiuni dacă şi creştinii, cei care Îl urmează pe Iisus, mor la fel ca toţi ceilalţi şi dacă, odată morţi, se întorc în ţărână? Din câte vedem acum, nu există nicio diferenţă. Cel mai evlavios sfânt este în egală măsură de mort ca şi cel mai neevlavios păcătos. Cum să înţelegem atunci promisiunile de mântuire, răscumpărare şi viaţă veşnică?”

Desigur, ne este de folos să înţelegem că Christos a suferit pe cruce mai mult decât ar putea suferi oricare din noi. Şi cu siguranţă că este minunat să credem că El a murit pentru păcatele noastre. Dar Iisus S-a ridicat din mormânt, pe când restul morţilor nu. Zac exact acolo unde i-am aruncat, iar dacă trecutul este precursorul viitorului, vom rămâne şi noi acolo unde ne vor arunca alţii.
Toate astea, chiar după ce Iisus, Creatorul, a suferit pe cruce pentru toate păcatele noastre?
La ce bun?
Ei bine, asta se întâmplă pentru că tot ce am discutat până acum a avut în vedere doar prima venire a lui Iisus, iar această primă venire, după cum vom vedea, înseamnă mult mai puţin decât ce spune Scriptura că va fi a doua venire a Lui.

Anotimpuri însorite
Poetul Steve Gehrke scrie despre o femeie fără copii care, „după ce tumorile au început să i se cuibărească în piept”, a venit acasă cu 12 peştişori pe care i-a disecat imediat. Gehrke sugerează că femeia e posibil să le înşire inimile într-un colier şi să-şi facă cercei din ochii lor („când animalele mor, trec în noi”), iar apoi ne dezvăluie faptul că ea îşi doreşte tocmai acest lucru: să îi fie mâncată carnea – „să fie digerată, iar sângele-i să curgă printr-o altă inimă”2.
Oricât de macabru, poemul lui Gehrke dezvăluie aspiraţia omului spre nemurire, râvna de a continua să existe (într-un fel sau altul), dorinţa fierbinte de a găsi un sens şi un scop în ceea ce, de altfel, pare atât de lipsit de oricare din ele.
Întrebaţi-o doar pe poeta Edna St. Vincent Millay:

„Nu doar că sub pământ mănâncă viermii
Creierele oamenilor.
Viaţa însăşi
Este nimic.
O ceaşcă goală, un şir de trepte dezgolite.
Nu-i destul că-n fiecare an, pe dealul ăsta,
Aprilie
Vine ca o nătângă, bolborosind şi împrăştiind flori.”3

Edna nu este singura poetă stresată de luna aprilie. Iată cum descrie T. S. Eliot această lună: „Aprilie este luna cea mai crudă, zămislind/Lilieci din ţărâna moartă, amestecând/Amintiri şi dorinţe, stârnind/Rădăcini posomorâte cu ploi de primăvară.”4
Cu amintirile sale emoţionante şi cu bobocii în plină floare, luna aprilie ne batjocoreşte prin toate exploziile pline de culoare şi de viaţă, viaţă care este, ca şi noi, atât de efemeră. Asemenea nouă, toate aceste lucruri vor muri, cu excepţia faptului că, spre deosebire de muguri şi boboci, noi suntem conştienţi de acest lucru. Vom avea parte de anotimpurile noastre însorite, iar apoi viermii vor mânca înseşi creierele cu care am conştientizat acest lucru, aceleaşi creiere care ne spun că numărul lunilor de aprilie care au înmugurit şi au înflorit înaintea noastră este cu mult mai mic decât cel al lunilor care vor veni în urma, deasupra şi în lipsa noastră. Vor continua să vină încă mult timp după ce numele de pe pietrele noastre funerare se vor fi şters de trecerea timpului, poate chiar mult timp după ce pietrele se vor fi dezintegrat în structurile atomice în care ne vom fi descompus şi noi, la rândul nostru, cu mult înainte. Atât noi, cât şi pietrele noastre funerare ne vom întoarce la aceeaşi stare. Doar că noi ajungem acolo înaintea lor. Iar dacă aceasta este cu adevărat situaţia, atunci ne va fi greu să găsim sens în ceea ce facem.

„Trebuie oare să vă amintesc din nou”, scria Miguel de Unamuno, „totala lipsă de sens a culturii, a ştiinţei, a artei, a frumuseţii, a dreptăţii… a tuturor acestor frumoase concepte, în condiţiile în care, în final, în patru zile sau în patru milioane de secole – nu contează cât –, nu va mai exista nicio conștiință umană care să-şi însuşească această civilizaţie, această ştiinţă, artă, bine, adevăr, frumuseţe, dreptate şi toate celelalte?”5
Totuşi Scriptura ne oferă o opţiune diferită – viaţa veşnică, o promisiune devenită sigură prin Iisus şi moartea Sa pe cruce.

A doua venire a lui Christos
Totuşi, pe bună dreptate, am putea să ne întrebăm: Ce schimbare a adus crucea? Oamenii încă mor şi putrezesc în pământ, la fel ca înainte de venirea lui Iisus. Unde este promisiunea vieţii veşnice, când şi creştinii sfârşesc tot morţi, la fel ca ceilalţi?
A doua venire a lui Christos, aici este speranţa. Fără această a doua venire, Christos Şi-a irosit timpul atunci când a venit prima dată. Când va veni a doua oară, promisiunile făcute cu ocazia primei veniri vor fi în sfârşit împlinite pentru totdeauna.
Nu e de mirare atunci că a doua venire a Sa are un rol atât de important în Scriptură şi că atât de multe texte fac referire la ea. Iată doar câteva:

Promisiuni biblice referitoare la a doua venire a lui Christos
„Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine! În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi, după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” (Ioan 14:1-3)

„După cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, tot aşa Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă” (Evrei 9:27,28).

„Harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos.” (Tit 2:11-13)

„Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.” (Matei 24:36-39)

„Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.” (Matei 24:30,31)

După înviere, Iisus S-a întâlnit cu discipolii Săi. „După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor. Şi, cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb şi au zis: «Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer»” (Faptele apostolilor 1:9-11).
Fără îndoială că Biblia vorbeşte despre a doua venire a lui Iisus. Dar ce anume o face atât de importantă? Ce anume din ce se va întâmpla atunci va rezolva problema morţii?
Cum o completează această a doua venire pe prima?

Învierea
Una dintre cele mai interesante (deşi puţin evidente) descoperiri referitoare la viaţa umană este aspectul bioelectric al fiinţei noastre. Orice ar fi ea, viaţa omenească are o natură cel puţin parţial electrică. Asemenea unui bec, şi noi suntem morţi fără curent. Sistemul nostru nervos este o reţea bioelectrică ce transmite semnale în tot corpul. Deşi nu suntem chiar supraîncărcaţi, purtăm totuşi o încărcătură electrică.

Deşi nu mai este de mult o noutate pentru noi, această idee li s-a părut remarcabilă oamenilor de ştiinţă la momentul descoperirii sale. Fascinat de această noţiune, un medic din anii 1800 (care avea nevoie de un cadavru pentru un experiment) i-a oferit unui condamnat la moarte bani să-şi cumpere gin, bere şi friptură de vită înainte să fie executat prin spânzurare. Ideea cercetătorului era simplă: Dacă electricitatea este forţa vieţii, nu ar fi posibil să o folosească pentru a reînvia o persoană decedată?

Cei doi au făcut un pact. Omul şi-a primit ginul şi friptura, iar doctorul, cadavrul, la care a conectat nişte fire electrice. După ce a pornit întrerupătorul, corpul (în funcţie de locul în care erau conectate firele) a început să dea din picioare, să se răsucească, să se contorsioneze, să se pună în genunchi şi chiar să zâmbească – a făcut de toate, mai puţin să revină la viaţă.
Acum, câteva secole mai târziu, dispunem de criogenie, tehnica de a depozita cadavrele în cazane răcite cu azot lichid (la aproximativ -196°C), în speranţa că peste 50, 500 sau chiar 5 000 de ani, datorită miracolelor ştiinţifice, ele ar putea fi dezgheţate şi readuse la viaţă. Câteodată se conservă întregul corp, alteori, doar capul (ideea fiind că, întrucât conştiinţa de sine îşi are sediul în creier, vei rămâne aceeaşi persoană, indiferent ce corp vei avea ataşat de la gât în jos).

Dacă totul vi se pare un efort disperat, aveţi dreptate. Aceasta reflectă cât de puternică este obsesia omului de a învinge moartea, duşmanul nostru cel mai de temut, şi cât de inutile au fost şi vor fi întotdeauna eforturile noastre. Iar dacă nu învingem moartea, atunci într-o bună zi vom dispărea, alături de toţi cei care au păstrat vreo amintire despre noi.

Promisiuni biblice referitoare la înviere
„Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.” (1 Corinteni 15:51-53)

„Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos, apoi noi, cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” (1 Tesaloniceni 4:16,17)

„Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.” (Matei 24:30,31)

„Voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi. Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţa veşnică şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6:39,40).

„Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6:44)

„Nu vă miraţi de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă.” (Ioan 5:28,29)

„Isus i-a zis: «Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.»” (Ioan 11:25)

„Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. Căci, dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi, după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos; dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod, apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos.” (1 Corinteni 15:20-23)

Biblia ne spune că tocmai din acest motiv a venit Iisus în lumea noastră – să facă ceea ce noi nu am putut face niciodată: să învingă moartea o dată pentru totdeauna şi să redea vieţii sensul şi scopul pe care trebuia să le aibă de la început.
„Deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El Însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe Diavolul” ( Evrei 2:14). „Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. Când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: «Moartea a fost înghiţită de biruinţă»” (1 Corinteni 15:53,54).

Dar din nou, ce semnifică astfel de pasaje dacă cei decedaţi sunt încă în pământ? Ele ne vorbesc despre a doua venire a lui Iisus, când cei morţi vor fi înviaţi.
Învierea celor morţi nu este doar o speranţă, ea este speranţa, evenimentul care face ca toate celelalte speranţe anterioare ei să fie reale. A doua venire a lui Christos este punctul culminant şi încununarea tuturor lucrurilor care s-au petrecut înainte. Iisus îi va învia pe cei morţi, împlinind astfel toate acele minunate promisiuni privitoare la viaţa veşnică în Christos. Orice nu include şi acest lucru nu ne oferă altceva decât superstiţii şi minciuni. Doar la a doua venire, când mormintele se vor deschide, va fi reabilitată viaţa, demonstrându-se că nu este o chestie absurdă şi lipsită de sens, cum ar fi fost dacă mormintele ar fi rămas închise.

Când va reveni, în ciuda înţelepciunii lumii, Iisus va apărea pe cer şi va vorbi din nou cu aceeaşi voce cu care a poruncit luminii şi vieţii să ia fiinţă. Apoi, prin puterea cuvântului Său, cei morţi (fie aflaţi în morminte maiestuoase de piatră, fie aflaţi în stomacurile viermilor) vor învia şi vor fi remodelaţi în corpuri care le vor depăşi cu mult pe cele actuale. Aceasta este promisiunea Lui supremă, promisiunea care conferă sens tuturor celorlalte promisiuni.

Acţiune misterioasă la distanţă
La sfârşitul anilor 1800, un tânăr student talentat din Germania dorea să studieze fizica la universitate. Profesorii săi au încercat să îl descurajeze, asigurându-l că toate marile descoperiri din domeniu fuseseră deja făcute şi că nu mai era nimic nou de învăţat. Ei bine, el i-a ignorat şi a studiat fizica; în numai câţiva ani, tânărul Max Planck a devenit fondatorul teoriei cuantice, cea mai profundă revoluţie ştiinţifică de la descoperirea gravitaţiei de către Isaac Newton, cu câteva secole în urmă. Datorită fizicii cuantice avem noi astăzi radiouri, televizoare, computere şi lasere.

Şi totuşi, lumea fizicii cuantice este atât de ciudată şi de bizară, încât noţiunile noastre comune de cauză şi efect şi ideile noastre despre modul în care funcţionează lumea devin complet inutile.
De exemplu, atunci când o explozie subatomică creează două particule, acestea zboară departe una de alta. Fiecare particulă se roteşte într-o direcţie sau alta. Fizicienii au demonstrat că simplul act de a privi – da, de a privi – mişcarea de rotaţie a unei particule cauzează inversarea mişcării celeilalte, chiar dacă s-ar afla la 1 000 sau la 1 000 000 de kilometri depărtare. Este ca şi cum două bile de biliard s-ar învârti, una în Paris şi cealaltă în Houston, iar faptul că dumneavoastră o priviţi pe cea din Houston ar face-o pe cea din Paris să se rotească în sens invers.

Cum e posibil aşa ceva? Cum se poate ca studierea unei particule să afecteze o alta aflată la mulţi kilometri distanţă? Şi, lucrul şi mai uimitor, cum se poate ca această schimbare să se facă la o viteză mai mare decât cea a luminii, lucru care l-a supărat teribil pe Einstein, care credea că informaţia nu poate călători mai repede ca lumina. Ei bine, în lumea cuantică, acest lucru este posibil, motiv pentru care Einstein a etichetat acest fenomen drept „acţiune misterioasă la distanţă”, urmând a se lupta cu el pentru tot restul carierei sale.

Ceea ce ar trebui să ne spună toate aceste lucruri este că, dacă lumea naturală poate ascunde unele mistere atât de adânci, lucruri pe care nu ni le putem imagina în mod raţional, de ce ne-ar surprinde faptul că nu putem înțelege totul despre lumea spirituală, inclusiv despre învierea morţilor? Şi totuşi, toate acestea fiind spuse, nici chiar învierea morţilor nu este atât de greu de înţeles ca teoria cuantică.
Creştinismul nu limitează realitatea la acea viziune îngustă şi restrânsă asupra lumii, bazată pe ecuaţii, formule şi teorii. Fie că a hrănit 5 000 de oameni cu o porţie cât pentru unul singur (Matei 14:15-21), fie că i-a spus lui Petru: „Du-te la mare, aruncă undiţa şi trage afară peştele care va veni întâi. Deschide-i gura şi vei găsi în ea un ban pe care ia-l şi dă-li-l lor, pentru Mine şi pentru tine” (Matei 17:27), fie că a sculat din mormânt un trup intrat în putrefacţie (Ioan 11), Iisus ne-a descoperit tărâmuri ale realităţii în care ştiinţa este prea necoaptă şi prea stângace ca să păşească. Prin astfel de lucruri, El ne-a arătat că a ne limita viziunea asupra lumii doar la ceea ce ne spune ştiinţa e la fel de logic ca a purta ochelari bifocali când dormim, în speranţa că ne vom putea vedea mai bine visele. Cuvântul lui Dumnezeu prezintă realitatea ca pe ceva mai larg, mai profund şi mai măreţ decât soluţiile pe care ni le oferă ecuaţiile, formulele şi teoriile. Şi, o repet, nimic din ce ni se cere să primim prin credinţă nu este atât de greu de înţeles, din punct de vedere logic, ca teoria cuantică.

Să ne gândim la implicaţiile următoarelor date. Conform Biroului de Recensământ al Statelor Unite, populaţia totală a lumii (estimată la data de 22 februarie 2006, ora 16:09 GMT) era de aproximativ 6,5 miliarde de oameni. Adăugaţi la acest număr cele 1 000 de miliarde de stele din galaxia noastră. Astronomii estimează că universul are cel puţin 400 de miliarde de galaxii, fiecare plină la rându-i cu miliarde de stele.

Puterea de a învia morţii
Ei bine, dacă (după cum spune Scriptura) Iisus a creat toate lucrurile şi le susţine prin propria-I putere, atunci de ce nu ar avea şi puterea de a învia morţii, al căror număr este incomparabil mai mic decât cel al stelelor pe care le-a creat?
Desigur, existenţa sutelor de miliarde de galaxii nu demonstrează că morţii vor fi înviaţi, însă demonstrează că o putere incredibilă a fost implicată în crearea a tot ce există. Şi dacă această putere a putut da naştere la toate câte sunt (ceva ce depăşeşte puterile minţii noastre), atunci de ce ar fi neînţelept să credem că El ar putea readuce la viaţă pe unii din cei morţi de pe Pământ (ceva ce depăşeşte în egală măsură puterile minţii noastre)?

Puterea care a creat şi care susţine miliarde de galaxii ar putea cu siguranţă re-crea şi readuce la viaţă morţii, dacă ar alege să facă acest lucru. Şi exact asta ne spune Biblia că va face. Iar dacă nu o va face, atunci tot ce se spune despre Iisus şi toate promisiunile din Scriptură sunt false.
Apostolul Pavel confirmă această afirmaţie. Adresându-li-se celor care puneau sub semnul întrebării sau chiar negau învierea morţilor, el scria: „Dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morţilor? Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. Şi, dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică şi zadarnică este şi credinţa voastră. Ba încă noi suntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu, fiindcă am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, când nu L-a înviat, dacă este adevărat că morţii nu învie. Căci, dacă nu învie morţii, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre şi, prin urmare, şi cei ce au adormit în Hristos sunt pierduţi. Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!” (1 Corinteni 15:12-19).

Pavel face o strânsă legătură între învierea lui Iisus şi învierea finală a morţilor. Iar dacă nu va exista o înviere a morţilor, totul a fost în van. Toţi cei ce au murit sunt morţi pentru totdeauna, urmând ca şi noi să fim la fel, ceea ce înseamnă că, în final, totul a fost degeaba.
Aceasta este miza.

Note
1 Guy De Maupassant, The Necklace and Other Short Stories, Mineola (New York), Dover Publications, 1992, p. 88.
2 Steve Gehrke, „Because She Had No Children”, în The Resurrection Machine, Kansas City, BkMk Press, 2000, p. 17.
3 Edna St. Vincent Millay, First Fig and Other Poems, Mineola (New York), Dover Publications, 2000, p. 11.
4 T. S. Eliot, „The Waste Land”, în The Complete Poems and Plays, New York, Harcourt Brace and Company, 1980, p. 37.
5 Miguel de Unamuno, The Tragic Sense of Life, Mineola (New York), Dover Publications, 1954, p. 96.