5. Traume psihice

Iosif, un tânăr evreu care a trăit cu aproape două mii de ani înainte de Hristos, s-a născut într-o familie bună și a demonstrat repede că are inteligență și viziune. Motivați de invidie, frații lui l-au vândut ca sclav unor locuitori dintr-o altă țară. În noua situație în care a ajuns, a trebuit să sufere în tăcere și să se adapteze condițiilor, care erau total opuse celor cu care fusese obișnuit. Iosif a trecut prin situații traumatizante de stres intens. Cu toate acestea, a ieșit onorabil din aceste teste dificile, ajungând chiar să ocupe cea mai înaltă poziție de stat în Egipt.

Cum a reușit Iosif să-și păstreze sănătatea mintală în contextul unor asemenea adversități? În timpul numeroșilor ani de încercări, și-a exercitat credința în Dumnezeu; I-a cerut Creatorului său puterea de a învinge opresiunea; s-a rugat zilnic și, în momentele de suferință și de tulburare, a păstrat legătura cu Dumnezeu. Mai presus de toate acestea, și-a păstrat vie speranța că, într-o zi, suferința avea să treacă. Dumnezeu a păstrat pentru viața lui un sfârșit fericit.

Iosif a decis să acționeze ca un agent al schimbării. Avea toate motivele să nu ierte, să se încarce cu o povară emoțională greu de suportat și să-i încarce pe ceilalți cu aceeași povară, dar el a ales să le răsplătească tuturor celor implicați într-un mod cu totul diferit de tratamentul pe care el îl primise. Istoria completă este relatată în Biblie, în cartea Geneza, în capitolele 37 și 39-50.

Evenimentele intense, pline de încărcătură emoțională, mai ales dacă sunt trăite într-o perioadă dificilă a vieții sau la o vârstă timpurie, îi pot provoca depresie persoanei în cauză. Exemplele includ un copil care este ridiculizat sau insultat; care este speriat în întuneric; care este înfricoșat de șerpi sau de păianjeni; care se simte defăimat, desconsiderat; care este abuzat sexual sau care își pierde unul dintre părinți la o vârstă fragedă. În același fel în care un accident fizic grav lasă semne permanente, traumele emoționale pot avea efecte care să dureze mulți ani.
Cele mai vizibile consecințe sunt manifestate în primele zile și săptămâni după experiența traumatizantă – coșmaruri care se repetă, amintiri pasagere, negare, anxietate sau lipsă de atenție și de concentrare. În unele cazuri, în special la copii, efectele pot fi permanente, devenind o puternică barieră în calea unei vieți mintale sănătoase.

Traumele și tensiunile se pot transforma într-o boală. „Studiile făcute pe animale au demonstrat că factorii sociali, comportamentali și de mediu pot în mod real să determine dacă genele se manifestă – adică dacă sunt active sau inactive. De exemplu, s-a observat că stresul poate cauza simptomele diabetului, precum hipoglicemia, la animalele cu predispoziție genetică spre diabet. Animalele care nu au fost expuse la condiții de stres au fost mai puțin sensibile la a dezvolta hiperglicemie sau diabet, chiar dacă erau genetic predispuse la această boală”, scria Norman B. Anderson, în cartea Emotional Longevity: What Really Determines How Long You Live (Longevitatea emoțională: ce determină cu adevărat lungimea vieții).1 

EFECTELE TRAUMELOR DIN TRECUT
Traumele din trecut pot produce:
Nesiguranță. Personalitatea individului primește o mare parte din impactul traumatizant, și persoana își pierde încrederea în sine, manifestând nesiguranță.
Dificultate în realizarea activităților normale. Individul afectat se simte incapabil să atingă obiective simple. De exemplu, tinerele sau fetele care au fost victime ale abuzului sexual vor avea dificultăți, de obicei, în a se raporta social la tineri/băieți. Sau băiatul ai cărui frați mai mari l-au speriat cu un păianjen poate dezvolta o fobie față de păianjeni.
Tendințe paranoice. Persoana trauma­tizată dovedește neîncredere, chiar suspiciune, față de mediul înconjurător și poate interpreta atitudinile neutre ale al­tor oameni ca o cursă care îi este întinsă, considerându-se o victimă a unei agresiuni sau a unei persecuții nemeritate.
Depresie. De obicei, evenimentul traumatizant este perceput ca o pierdere (pierderea onoarei, a unei persoane dragi sau a unui animal de companie preferat), și orice pierdere aduce cu sine riscul simptomelor depresive.
Anorexia și bulimia. Există o corelație clară între a fi victima unui abuz sexual și a ajunge la tulburări alimentare, în special anorexie și bulimie.

CUM SĂ DEPĂȘEȘTI TRAUMELE
Sunt traume care, din cauza gravității lor, cer un tratament psihiatric. Altele, deși fără consecințe atât de drastice, au tendința de a complica desfășurarea vieții individului într-un cadru de normalitate. În această privință, îți oferim următoarele sfaturi:

Acceptă trecutul și concentrează-te asupra viitorului. Dacă rămâi împotmolit în trecut, nu poți privi înainte, către viitor, cu încrederea necesară. În plus, este bine să ne amintim că mintea noastră nu are o capacitate perfectă de a înregistra datele. Amintirile noastre sunt evenimente din trecut reconstruite și sunt afectate de sentimentele noastre și de înțelegerea pe care o avem în prezent asupra acelor evenimente.

Vorbește despre evenimentul care a provocat trauma. A vorbi (sau a scrie) într-un mediu sigur despre evenimentul care a provocat trauma constituie un pas foarte important. Caută o persoană demnă de încredere și spune-i ce s-a întâmplat. Terapia de grup este utilă pentru persoanele care au suferit traume. Rănile care nu pot fi declarate nu vor fi uitate.

Privește la partea pozitivă. Dezastrele și calamitățile tind să unească supraviețuitori, familii, comunități. Fii recunoscător pentru grija arătată față de cei care trec prin tragedii. Mai mult decât atât, când situațiile traumatizante sunt întâmpinate cu mult curaj, ele tind să fortifice caracterul celor care trec prin acea experiență.

Iartă. Deși este un proces care poate dura mult timp, iertarea ne eliberează de ura și de resentimentele față de cei răspunzători pentru trauma pe care am suferit-o. Acesta este un important pas către rezolvare și se aplică și la noi înșine – iertare față de noi înșine și reconciliere cu noi înșine. Rezolvarea urii nu oprește victima să vrea o încheiere corectă, dreaptă, a experienței traumatizante.

Durerea și resentimentele ne fac prizonieri ai trecutului și ne amintesc continuu despre ce s-a întâmplat cu mult timp în urmă. Persoana cea mai afectată de resentimente ești, cu adevărat, chiar tu.
Cu toate acestea, iertarea nu este întotdeauna spontană, deoarece capacitatea noastră de a iubi (a ierta înseamnă a iubi) este limitată. Caută Sursa iertării – Dumnezeul dragostei – care, conform Evangheliei, vrea să fim prietenii Săi și poate să ne ajute să învingem trecutul care aruncă o umbră asu­­pra noastră. Nu uita că rugăciunea Domnului spune astfel: „... și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri” (Matei 6:12).

SCRIE-ȚI EXPERIENȚELE
Melanie Greenberg și Arthur Stone au desfășurat un studiu interesant la Universitatea de Stat din New York, din Stony Brook. Au participat în total șaizeci de studenți, care și-au împărtășit experiențele trecute în următorii pași:

1. Cercetătorii i-au grupat pe participanți în subgrupuri: cei care trecuseră printr-o traumă severă, cei care trăiseră o traumă de severitate redusă și cei care nu suferiseră nicio traumă.
2. Unora dintre participanți li s-a cerut să-și relateze experiența în scris, în timp ce altora nu li s-a dat această posibilitate, pentru a servi ca punct de referință sau ca grup de control.
3. În următoarele câteva luni, au fost observate tendințele de sănătate și de boală ale tuturor participanților.
Rezultatele au demonstrat că aceia care trecuseră printr-o traumă severă și o relataseră în scris au înregistrat un progres cu mult mai mare în ce privește sănătatea fizică decât aceia care nu scriseseră nimic despre experiența lor traumatizantă.2

Studii ca acesta demonstrează că împărtășirea unei experiențe traumatizante nu face bine doar sufletului, ci și trupului. Unul dintre cei care susțin această idee este Elie Wiesel, autor de cărți și, totodată, supraviețuitor al taberei naziste de concentrare. El a scris și a rescris experiențele de traumă personală pe care le-a trăit și, prin aceasta, a fost capabil să găsească sensul și însemnătatea acestor traume. Chiar dacă încă nu suntem în stare să ne exprimăm sentimentele și amintirile într-un mod potrivit, totuși trebuie să încercăm.

În plus, în lupta de a învinge trauma, este esențial să evităm autovictimizarea și, mai degrabă, să căutăm mângâiere în religie, să ne fixăm noi obiective în viață (poate chiar folosind experiența în sine pentru a face ceva bun pentru alți oameni) și să nu hrănim dorința de răzbunare sau ura.
În acest context, un ultim sfat biblic este acesta: „...fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea și aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre țintă” (Filipeni 3:13,14).

REZILIENȚĂ
Cuvântul reziliență vine din fizică și descrie capacitatea unui material de a reveni la starea inițială sau chiar de a-și îmbunătăți calitatea după ce a fost supus la situații extreme. În termeni omenești, reziliența este capacitatea unei persoane de a-și redobândi echilibrul emoțional sau chiar de a deveni mai puternică după ce a trecut printr-o situație traumatizantă.

În mod evident, există niveluri diferite de reziliență și acestea variază de la persoană la persoană. Ce îl traumatizează pe un individ nu trebuie neapărat să-l afecteze și pe altul în aceeași măsură. Aceasta depinde de factori precum temperamentul, capacitatea de a rezolva dificultățile, inteligența, stima de sine, competența socială, autocontrolul, familia și legăturile sociale.

Nu putem sublinia suficient importanța relațiilor bune. Un studiu făcut pe 724 de oameni pe o perioadă de peste șaptezeci de ani a condus la concluzia că bogăția și faima nu garantează fericirea, nici longevitatea și nici reziliența. În realitate, relațiile bune cu familia și cu prietenii lungesc viața și o fac mai plăcută. Robert J. Waldinger, psihiatru și profesor la Facultatea de Medicină Harvard, coordonează în prezent acest studiu. El citează trei lecții importante legate de relații luate din acest studiu făcut în Statele Unite: (1) conexiunile sociale sunt benefice pentru ființele umane, în timp ce singurătatea ucide; (2) calitatea relațiilor este mai importantă decât cantitatea; (3) relațiile fericite și durabile protejează sănătatea fizică și mintală.3

„Experiența singurătății se dovedește a fi toxică. Oamenii care sunt mai izolați de alții decât vor să fie descoperă că sunt mai puțin fericiți, sănătatea lor intră în declin mai repede la mijlocul vieții, funcționarea creierului intră în declin mai devreme și trăiesc mai puțin decât cei care nu sunt singuri”, afirmă Waldinger, în TED Talk, accesibilă pe YouTube.4 Dar mai există un factor la fel de important sau poate chiar mai important decât niște relații sociale bune.

Cercetătorii din zilele noastre re­cunosc faptul că un factor important pentru dezvoltarea și întărirea rezilienței este religia. Pe lângă asigurarea unei rețele de suport social, religia oferă și o viziune pozitivă cu privire la viitor. Cu toate acestea, nu poate să fie orice religie, după cum sugerează psihiatrul Harold Koenig, care studiază relația dintre religiozitate și sănătate la Universitatea Duke din Carolina de Nord. El afirmă că nu are nicio valoare ca o persoană doar să declare că este „spirituală” dacă nu are o experiență religioasă practică. Ca să te bucuri de beneficiile religiei, este vital să fii angajat față de ea. Este esențial să participi la serviciile de închinare și să-ți exprimi credința acasă și în alte locuri prin rugăciune și prin studierea Bibliei. El afirmă că este nevoie ca o credință religioasă să influențeze viața cuiva atât de mult, încât să-i poată influența și sănătatea.

Într-un articol din revista Vida e Saúde [Viață și Sănătate], dr. Koenig a explicat că implicarea religioasă reduce stresul psihologic, reducând inflamația și rata de scurtare a telomerilor din celule. El a explicat: „Telomerii sunt un ceas biologic al celulei. Ei se scurtează la fiecare diviziune celulară, iar când se termină, celula moare și apare degenerarea organului.”5 Aceasta explică de ce, conform studiului, oamenii religioși trăiesc, în medie, mai mult cu șapte până la paisprezece ani.

Nu uita: religia va fi benefică doar dacă este pozitivă și centrată pe o bună relație cu Dumnezeu și cu semenii (pentru programul slujbelor religioase, vezi la pagina 114.). Biblia descrie astfel adevărata religie: „Religia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru este să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor și să ne păzim neîntinați de lume” (Iacov 1:27).
În această lume, este imposibil să eliminăm complet situațiile traumatizante. Oricât de rezilientă ar fi o persoană, suferința îi bate la ușă și aduce cu ea durere. De ce trebuie să fie lucrurile astfel?

LUMEA ESTE UN CÂMP DE LUPTĂ
Biblia arată clar că această lume este un câmp de luptă, iar conflictul a început departe de aici, în cer. Profeții Ezechiel (28:13-19) și Isaia (14:12-14) descriu ce a aprins acest conflict: mândria și vanitatea. Lucifer a fost un înger desăvârșit creat de Dumnezeu; fiind un fel de conducător al îngerilor, el era iubit și respectat de toți. La un moment dat în timp, într-un mod care depășește capacitatea noastră de înțelegere, în inima lui angelică a apărut invidia, astfel că el a început să-și dorească pentru sine poziția care Îi aparținea doar Creatorului. Fiind un copil al lui Dumnezeu, avea totul, dar a decis să nu-I mai ofere adorare Celui Veșnic și a început să pună la îndoială guvernarea divină și Legea pe care se baza această guvernare.

Cunoscând caracterul lui Dumnezeu așa cum este el revelat în Sfânta Scriptură, ne putem imagina că Tatăl a încercat totul pentru a-l convinge pe acest copil al Său să se pocăiască de păcatele lui și să abandoneze răzvrătirea. Dar Lucifer a hotărât să meargă mai departe cu planurile lui, în cele din urmă ajungând în punctul fără întoarcere – acel punct în care păcătosului nu îi mai pasă de păcat și nu mai simte nicio dorință de a se pocăi. Inima lui este împietrită față de apelurile Duhului Sfânt.

Biblia, în Apocalipsa 5:11, afirmă că există miliarde de îngeri. Mulți dintre ei s-au alăturat rebeliunii lui Lucifer. Oare era Dumnezeu cu adevărat un tiran, așa cum Îl acuza Lucifer? Oare faptul că avea legi de care creaturile Lui trebuiau să asculte nu era o dovadă că El era arbitrar? Pentru îngerii împotrivitori, Legea lui Dumnezeu era o obligație nedreaptă.

Unii oameni se întreabă: Dacă Dumnezeu, care este omniscient, cunoștea încă de la început sentimentele lui Lucifer, de ce nu l-a distrus înainte ca răzvrătirea să se răspândească? Gândește-te un moment la faptul că, pentru îngerii cerești, aceasta era o experiență nouă; ei nu experimentaseră niciodată până atunci gândurile și sentimentele care acum le treceau prin minte. Pentru prima dată, în cer exista îndoială. Dacă Dumnezeu l-ar fi distrus pe îngerul rebel chiar de la început, ce fel de sentimente s-ar fi trezit în celelalte ființe create? „Vai, deci așa stau lucrurile aici! Nu asculți, mori!” Înțelegi? Creatorul a trebuit să lase ca adevăratele consecințe ale rebeliunii să devină cunoscute, astfel încât toți îngerii să poată să facă o alegere și să decidă sub a cui guvernare doresc să trăiască. În același timp, El i-a oferit și celui răzvrătit ocazia de a alege liber să se întoarcă pe calea cea bună, dar, până la urmă, Lucifer a decis să nu facă acest lucru.

Alții merg mai departe și întreabă: „Nu putea Dumnezeu să creeze un univers în care să nu existe răul?” Să încercăm să răspundem la această întrebare cu o alta: Putea Dumnezeu să creeze o roată pătrată? Aceasta nu are sens din moment ce Creatorul nu Își încalcă propriile legi și nici nu lucrează cu imposibilități ilogice. Așadar, pentru a crea un univers cu ființe înzestrate cu libertatea de alegere, Dumnezeu trebuia să-Și asume niște riscuri. Aceasta deoarece nu poate exista un univers cu libertate de alegere dacă nu există și posibilitatea de a alege răul. Dumnezeu nu a vrut să creeze niște ființe automate – roboți programați să asculte. Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4:8) și vrea să fie iubit. Prin urmare, este important să nu uităm că dragostea se manifestă doar acolo unde există libertate. Nimeni nu poate fi obligat să iubească.

Putea Dumnezeu să creeze un univers fără potențialul răului? Da, dar nu acest univers. De aceea, spre deosebire de ceea ce spun unii, răul nu dovedește că nu există un Creator. Dovedește exact contrariul: că El există și că ne-a înzestrat cu libertatea de a alege. În plus, dacă Dumnezeu nu ar exista, definiția răului în sine și-ar pierde orice sens. 
În definitiv, răul este opusul binelui. Fără o moralitate absolută care să slujească drept etalon, cum s-ar putea determina ce este binele? Noi nu știm că o linie este strâmbă decât dacă o comparăm cu una dreaptă. 

Din nefericire, o treime dintre îngerii cerești i s-au alăturat lui Lucifer (mai târziu numit Satana, sau vrăj­mașul) și au fost izgoniți din cer (Apocalipsa 12:3,4,7,9), sfârșind prin a ajunge pe planeta noastră. Aici, Satana a folosit înșelăciunea pentru a-i implica pe Adam și pe Eva în această rebeliune (Geneza 3:1-6). Cu multă viclenie și inteligență demonică, vrăjmașul a reușit să-i injecteze Evei virusul rebeliunii lui. I-a sugerat că, dacă refuza să asculte de Dumnezeu, avea să devină o creatură superioară, ajungând egală cu Creatorul ei. Lucifer era cel care dorea acest lucru și a fost capabil să o convingă pe femeie că și ea îl dorea.

Prima minciună poate fi rezumată în două fraze: (1) nu vei muri și (2) vei fi ca Dumnezeu. De atunci și până astăzi, vrăjmașul a răspândit aceeași minciună sub diferite deghizări, toate cu obiectivul de a îndepărta omenirea de Creatorul ei. Ajungând să se considere nemuritori și independenți, oamenii nu aveau să-și mai recunoască dependența de Sursa vieții. Prin aceasta, rebelul a rănit inima Tatălui.
Având în vedere aceste lucruri, putem spune că această planetă este un câmp de luptă. Fără încetare, îngerii buni și cei răi își dispută influența asupra noastră. Ar trebui să avem întotdeauna în minte gândul că „noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești” (Efeseni 6:12).

Într-un război, există întotdeauna situații traumatizante. Dacă ai vreo îndoială în această privință, întreabă un fost soldat care a fost într-un teatru de luptă. În ciuda tuturor acestora, Generalul nostru este angajat personal în salvarea noastră, chiar dacă trebuie să suferim câte o rană de război sau alta. În plus, Generalul a anunțat deja sfârșitul tuturor luptelor, cu ocazia revenirii Sale.
Cum putem fi siguri că Generalul este cu adevărat interesat de noi și că nu ne-a abandonat pe un câmp minat, lăsându-ne fără speranță? Este simplu. Când Satana a reușit să îi implice pe Adam și pe Eva în rebeliunea lui, a crezut că, prin aceasta, I-a dat Creatorului „șah-mat”, L-a învins pe deplin. În definitiv, cei doi știau că „plata păcatului este moartea” (Romani 6:23). 
Din moment ce păcătuiseră, amândoi meritau să moară pentru totdeauna. Dacă Dumnezeu avea să îi distrugă, vrăjmașul avea să le spună tuturor ființelor create ceva de genul acesta: „Vedeți? Nu v-am spus eu că El este un tiran și că El este rău?” 

Cu toate acestea, cunoscând mila divină, îngerul căzut se aștepta ca Dumnezeu să treacă cu vederea atitudinea de neascultare a perechii care păcătuise. În acest caz, Satana putea să Îl acuze pe Creator că era inconsecvent și că nu-Și respecta cuvântul. Dacă putea ignora vina a două ființe omenești, de ce să nu ignore și vina lui Satana?
Cu toate acestea, rebelul nu a luat în calcul ceva surprinzător, care l-a lăsat fără cuvinte. Da, „plata păcatului este moartea”, și cineva trebuia să sufere moartea veșnică din această cauză, dar aceștia nu aveau să fie Adam și Eva. Dumnezeu, în persoana lui Isus, avea să moară în locul păcătosului, asumându-Și vina acestuia și descoperind într-un mod măreț cât de departe era Generalul dispus să meargă din dragoste pentru copiii Săi.

Pentru acest motiv, El are autoritatea să spună: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28).
Nici Paul, nici Laura și nici Carlos, nici tu și nicio altă persoană nu poate schimba ce s-a întâmplat în trecut. Rănile războiului sunt acolo, pe corpul tău, în mintea și în inima ta. Cu toate acestea, este ceva ce toți aceștia pot face și ce poți face și tu: să-ți schimbi atitudinea în relație cu lucrurile care au avut loc în trecut în bătăliile vieții. Schimbă modul în care privești aceste traume.

Cel care se încrede în Dumnezeul Bibliei știe că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu (Romani 8:28). Așadar, înțelege și acceptă că nu Dumnezeu este cel care a stat la originea răului. El folosește aceste experiențe de pe câmpul de luptă pentru a contribui la creșterea ta și la salvarea ta veșnică.
Încrede-te în Tatăl! Încrede-te în General! El deja a dovedit că merită această încredere.

Note
 1. Norman B. Anderson și P. Elizabeth Anderson, Emotional Longevity: What Really Determines How Long You Live (New York: Viking, 2003), 5.
2. Julián Melgosa, „Cicatrizes”, Saúde e Lar, January 2015, http://www.saudelar.com/edicoes/ 2015/janeiro/principal.asp?send=10 _psicologia.htm.
3. Márcio Tonetti, „Segredo da Felicidade e da Longevidade” [Secretul fericirii și al longevității], Revista Adventista, 17 februarie 2016, http://www.revistaadventista.com.br/blog/2016/02/17/ segredo-da-felicidade-e-da-longevidade/.
4. Robert Waldinger, „What Makes a Good Life? Lessons From the Longest Study on Happiness” [Ce face ca o viață să fie bună? Lecții din cel mai lung studiu despre fericire] Discurs la TEDx Conference, noiembrie 2015, https://www.youtube.com/watch?v=8KkKuTCFvzI.
5. Michelson Borges, „Saúde Emocional e Spiritual” [Sănătatea emoțională și spirituală], Vida e Saúde [Viață și Sănătate], iunie 2015, 8–13.