Pregătirea terenului

Orice agricultor știe că factorul principal de care depinde obținerea unei recolte bogate este solul. El știe că, dacă solul nu este pregătit adecvat, recolta va fi săracă sau chiar nulă. Exact ideea aceasta a subliniat-o și Isus în pilda semănătorului: „Iată, semănătorul a ieșit să semene. Pe când semăna, o parte din sămânță a căzut lângă drum… O altă parte a căzut pe un loc stâncos… O altă parte a căzut între spini… O altă parte a căzut în pământ bun: a dat rod care se înălța și creștea și au adus una treizeci, alta șaizeci și alta o sută” (Matei 4:3-8). Singurele care au adus rod au fost semințele semănate în „pământ bun”.

După cum am văzut în capitolul anterior, sămânța reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu, iar pământul, inima omului (vezi Marcu 4:14-20). Inima trebuie înmuiată ca să fie dispusă să primească adevărul. În acest timp al scepticismului față de religie, oamenii trebuie abordați de așa mod încât să capete încredere și să fie receptivi la adevăr. Cea mai bună metodă este, de aceea, lucrarea personală.

Metoda lui Hristos

„Semănătorii Cuvântului au de făcut o lucrare de pregătire a inimii ascultătorilor lor pentru a accepta Evanghelia. (…) Pentru sufletul celor pierduți este necesară o lucrare individuală. Trebuie să ne apropiem de fiecare persoană, într-un spirit de simpatie și iubire creștinească, și să ne străduim să-i trezim interesul pentru marile adevăruri cu privire la viața veșnică. Chiar dacă inima oamenilor poate fi tot atât de tare, precum este pământul bătătorit de lângă drum, și chiar dacă ni se pare că a le vorbi despre Mântuitorul ar însemna un efort inutil, totuși acolo unde raționamentele logice nu reușesc să impresioneze, iar argumentele nu au nicio putere de a convinge, iubirea lui Hristos, descoperită printr-o lucrare de slujire personală, este capabilă să înmoaie inima de piatră, așa încât semințele adevărului să poată prinde rădăcini în ea” (Parabolele Domnului Hristos, p. 57).

Lucrarea personală este metoda atestată de Hristos. „Numai metoda lui Hristos va aduce un succes real în încercarea de a ajunge la inima oamenilor. Mântuitorul interacționa cu oamenii ca unul care le dorea binele. El Își arăta compasiunea față de ei, îngrijea de nevoile lor și le câștiga încrederea. Apoi le spunea «Urmați-Mă!»” (Divina vindecare, p. 143).

Socializarea

Isus nu a așteptat ca oamenii să vină la El, ci a mers în căutarea lor. A interacționat cu ei. Și-a petrecut timpul printre ei. A arătat interes față de ce îi interesa pe ei. „El îi căuta pe străzi, prin case, pe corăbii, în sinagogă, pe țărmurile lacului și la ospățul de nuntă. Stătea de vorbă cu ei la ocupaţiile lor zilnice şi Se interesa de nevoile lor pământeşti” (Hristos, Lumina lumii, p. 151). Hristos era și spiritual, și sociabil, interacționând cu oamenii în speranța de a ajunge la inima lor cu Evanghelia.

Acesta este modelul pe care trebuie să-l urmăm. Și noi trebuie să urmărim să fim spirituali și sociabili, să le arătăm oamenilor că ne pasă de ei și să descoperim cum să le slujim cât mai bine cu putință.

Iov spunea despre sine: „Celor nenorociți le eram tată și cercetam pricina celui necunoscut” (Iov 29:16). Țelul nostru să fie dezvoltarea interesului față de domeniile care îi interesează pe semenii noștri. Și chiar dacă ei nu se arată imediat receptivi la lucrurile spirituale, există o mulțime de lucruri simple pe care le putem face pentru a sparge gheața și a ne împrieteni cu ei. Îi poți da vecinului tău o mână de ajutor la curățenia din curtea casei sale, poți invita un coleg de serviciu la masă la tine acasă sau poți ieși la o plimbare cu bicicleta cu o rudă de-a ta. Metodele acestea simple te vor ajuta să te apropii de ei. „Fiind sociabili și apropiindu-vă de oameni, puteți orienta cursul gândurilor lor mai repede decât prin discursul cel mai abil” (Slujitorii Evangheliei, p. 193).

Compasiunea

A avea compasiune față de cineva înseamnă a simți împreună cu el. Este imposibil să avem compasiune atât timp cât nu suntem dispuși să socializăm cu oamenii: „Cunoașterea oamenilor trezește compasiune, iar compasiunea este resortul slujirii eficiente” (Educație, p. 269).

De obicei, casele țărănești de odinioară aveau în față o prispă. Oamenii socializau mai mult în trecut. Își cunoșteau vecinii și interacționau în mod real cu ei. Timpurile s-au schimbat. Societatea devine tot mai impersonală. Majoritatea contactelor noastre cu ceilalți se realizează prin intermediul telefoanelor mobile și a poștei electronice. În aceste condiții, compasiunea dispare încet-încet din inimă și devenim tot mai preocupați de noi înșine.

Se spune că oamenilor nu le va păsa cât de multe știi până nu vor ști cât de mult îți pasă de ei. Ei sunt prea presați de problemele financiare, de problemele de căsnicie și de cele de sănătate și simt o insatisfacție generală față de viață prea mare ca să mai fie interesați de ceva ce li se pare a fi o altă teorie religioasă între atâtea altele. Simt că nimănui nu-i pasă de ei sau că nu le înțelege problemele și că le este dat să le suporte singuri.

Din aceste motive, Ellen White notează: „Dacă ne-am smeri înaintea lui Dumnezeu și am fi buni și amabili, cu o inimă sensibilă și plină de milă, atunci ar fi o sută de convertiri la adevăr acolo unde acum nu este decât una” (Mărturii, vol. 9, p. 189). „Lumea are nevoie astăzi de ceea ce a avut nevoie și acum două mii de ani – o descoperire a lui Hristos” (Divina vindecare, p. 143). Mântuitorul a fost văzut la căpătâiul celor bolnavi, printre oamenii sărmani și căutând să-i încurajeze pe cei descurajați. În interacțiunea lor cu oamenii, urmașii Săi vor manifesta compasiunea la fel cum a manifestat-o El.

Slujirea

Pe măsură ce Se apropia de oameni și simțea împreună cu ei în probleme lor, Isus a slujit nevoilor lor „ca unul care le dorea binele”. Biserica creștină are responsabilitatea de a sluji nevoilor oamenilor. Biblia ne arată în ce constă responsabilitatea aceasta: „Împarte-ți pâinea cu cel flămând și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l… Dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime și întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare!” (Isaia 58:7-10).

Învățătura aceasta a fost repetată ulterior de Isus: „Căci am fost flămând și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut; am fost străin și M-ați primit; am fost gol și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță și ați venit pe la Mine… Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut” (Matei 25:35,36,40).

Când le slujim oamenilor, le câștigăm încrederea și le pregătim inima pentru primirea adevărului Evangheliei.

Chemarea

După ce câștiga încrederea oamenilor prin socializare, compasiune și slujire, Isus le adresa invitația: „Urmați-Mă!” Aceasta era ținta Sa de la bun început! La fel, agricultorul pregătește solul cu mare grijă cu intenția evidentă de a semăna semințele.

Dacă permitem ca slujirea să eclipseze vestirea Evangheliei, riscăm să-i pierdem pe oameni. Unii rămân la etapa îngrijirii de nevoile fizice și emoționale ale oamenilor, fiindcă riscă să-i deranjeze mai puțin decât dacă le-ar vorbi despre adevărul nepopular. Însă dacă nu-i invităm să-L urmeze pe Isus și cuvântul Său, totul este pierdut. Evanghelia este și astăzi cea mai mare nevoie a oamenilor: „Omenirea nu este înjosită de greutăți, de muncă și de sărăcie, ci de vinovăție și de făptuirea de rele. Lucrul acesta aduce neliniște și nemulțumire. Hristos dorește ca servii Săi să slujească sufletelor bolnave de păcat” (Hristos, Lumina lumii, p. 822).

Chiar și atunci când cineva suferă de o boală, cea mai mare nevoie a lui este vindecarea sufletului. O bună dovadă în acest sens este faptul că Hristos a rostit declarația de iertare a păcatelor în dreptul paraliticului înainte de a-l vindeca (vezi Marcu 2:1-12). „Paraliticul a găsit în Hristos vindecare atât pentru suflet, cât și pentru trup. El avea nevoie de sănătate sufletească înainte să se poată bucura de sănătate trupească. Înainte ca tulburarea fizică să poată fi vindecată, Hristos trebuie să despovăreze mintea și să curețe sufletul de păcat. Această lecție nu ar trebui trecută cu vederea” (Divina vindecare, p. 77).

Dacă socializăm cu oamenii, le arătăm compasiune și le slujim, dar nu îi chemăm la Isus, ni-i facem prieteni doar pentru viața efemeră de aici. Dumnezeu vrea să ni-i facem prieteni și pentru viața eternă, de dincolo.

Aplicație

Nu există metodă mai bună decât metoda lui Hristos. Inima oamenilor se va deschide în fața adevărului doar dacă simțim în mod real împreună cu ei și dacă îngrijim de nevoile lor: „Este nevoie să ne apropiem de oameni prin eforturi personale. Dacă am petrece mai mult timp în lucrare personală de slujire decât predicând, s-ar vedea rezultate mai mari. Cei săraci trebuie să fie ajutați; cei bolnavi, îngrijiți; cei întristați și cei care au pierdut pe cineva drag să fie mângâiați; cei neștiutori, instruiți, iar cei lipsiți de experiență, sfătuiți. Trebuie să plângem cu cei care plâng și să ne bucurăm cu cei care se bucură. Însoțită de puterea de convingere, de puterea rugăciunii și de cea a iubirii lui Dumnezeu, această lucrare nu va fi și nici nu poate fi lipsită de roade” (Divina vindecare, pp. 143–144).

Gândește-te la cunoscuții tăi, dar și la concetățenii tăi, în general, care se luptă cu descurajarea, cu sărăcia, cu boala sau cu ispita. Întreabă-te ce poți face pentru a le împlini nevoile, pentru a le ușura povara, pentru a-i încuraja și pentru a le arăta compasiunea lui Hristos. „Succesul vostru nu va depinde așa de mult de cunoștințele și de realizările voastre, ci de abilitatea voastră de a găsi calea spre inimi” (Sfaturi pentru o slujire creștină eficientă, p. 122). În această săptămână, apropie-te de o persoană, slujind personal nevoilor ei, cu iubire. În acest mod, îi vei câștiga încrederea și o vei pregăti să accepte adevărul.

Metode practice de pregătire a inimii oamenilor

• Ia-ți timp să consolidezi relația cu prietenii tăi, deschizând discuții cu ei și ascultându-i cu atenție.

• Împlinește-le o nevoie (dă-le o mână de ajutor la treburile de pe lângă casă, du-le ceva de mâncare când sunt bolnavi, oferă-te să-i transporți cu mașina etc.).

• Oferă-le un cadou semnificativ pentru ei.

• Participă la o activitate care îi interesează.

• Luați masa împreună la un restaurant sau la tine acasă.

• Ajută-i să-și împlinească planurile (să-și renoveze casa, să-și aranjeze grădina, să-și repare mașina, să confecționeze diverse obiecte etc.)

• În perioadele de stres și de criză, fii sensibil și oferă-le suport.

• Roagă-te ca Duhul Sfânt să le deschidă inima față de lucrurile spirituale.