Dragostea în familie

Unul dintre cele mai importante adevăruri din Scriptură este acela că „Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:8,16). Dragostea altruistă constituie fundamentul caracterului Său, dar și fundamentul universului. Dumnezeu a creat fiecare obiect și fiecare ființă cu scopul de a se dărui spre binele altei ființe sau altui obiect.

După căderea în păcat a lui Adam și a Evei, situația s-a schimbat complet. Fiecare om a moștenit o natură egoistă care se opune planului inițial al lui Dumnezeu pentru cele create. Doar grație speranței mântuirii mai putem fi „părtași firii dumnezeiești” (2 Petru 1:4). Deși trăiește pe pământ, creștinul născut din nou poate să cunoască dragostea cerească atunci când Hristos locuiește în inima lui. Iar când membrii unei familii sunt umili și se străduiesc să fie ca Isus, familia lor poate fi o pregustare a cerului. Ei vor ilustra astfel mărețul adevăr că „Dumnezeu este dragoste”.

Alegerea partenerului de căsătorie

Elementul care dă tonul vieții de familie, factorul principal de care depinde atmosfera din familie îl constituie calitatea relației dintre soț și soție. Din acest motiv, este important ca tinerii și tinerele să fie foarte atenți când își aleg partenerul de căsătorie.

Familia poate fi locul cel mai fericit de pe pământ atunci când și bărbatul, și femeia sunt credincioși lui Dumnezeu și unul altuia. Apostolul Pavel ne dă un sfat înțelept în acest sens: „Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși” (2 Corinteni 6:14). Dând ascultare Scripturii, adventiștii de ziua a șaptea ar trebui să ia în considerare numai căsătoria în cadrul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, cu o persoană care le împărtășește credința și convingerile.

Să nu uităm totuși că fericirea viitoarei familii nu depinde numai de apartenența la aceeași biserică, ci și de măsura în care Duhul lui Dumnezeu domnește în inima soțului și a soției. Cei care doresc să se căsătorească ar trebui să-și pună astfel de întrebări: Se roagă viitorul meu partener de viață și studiază Biblia în mod regulat? Participă regulat la serviciile divine și la activitățile bisericii? Are obiceiul de a vorbi despre Domnul, dovedind că are o relație personală cu El? Este scrupulos/scrupuloasă în respectarea învățăturilor biblice legate de Sabat, stilul de viață creștin și slujirea creștină? Ei ar mai trebui să-și pună și următoarele întrebări practice: Suntem noi compatibili în ce privește personalitatea, obiceiurile și țelurile? Este responsabil(ă) și are o situație stabilă din punct de vedere financiar?

Cei care nu-și pun aceste întrebări, mai ales cele referitoare la compatibilitatea spirituală, vor avea dificultăți mari după nuntă. Mariajul cu un partener mai puțin credincios lui Dumnezeu va conduce în general la declinul spiritual al celui mai credincios. Valorile și scopurile diferite îi pot determina pe cei doi să ducă vieți separate, să-și pună încrederea în alte persoane și să se certe când iau decizii legate de familia lor. Dificultățile de acest gen sporesc în momentul când apar copiii. Dat fiind că relațiile romantice îi pot orbi chiar și pe cei mai credincioși creștini, este înțelept să ceri sfat de la părinți, pastori și mentori spirituali puternici la începutul unei relații și pe tot parcursul ei și să iei sfaturile lor în serios. Alegerea partenerului de căsnicie este una dintre cele mai importante decizii pe care le luăm în viață.

Sfințenia căsătoriei

Deși presupune recunoașterea de către stat și declarația unui pastor* , căsătoria nu este definită în primul rând de aceste elemente. Atunci când un bărbat și o femeie devin soț și soție, Dumnezeu Însuși îi unește în căsătorie (vezi Matei 19:6). Căsătoria este o instituție creată și definită de Dumnezeu ca fiind uniunea din dragoste, pe viață și exclusivă între un bărbat și o femeie. Orice altă definiție a căsătoriei contravine mărturiei clare a Bibliei.

Cu toate acestea, trăim într-o lume degradată. Mulți se luptă cu ispita relației cu persoane de același sex, a pornografiei, a adulterului și a multor altor gânduri și fapte impure. Să nu-i condamnăm niciodată pe cei care au cedat în fața acestor ispite, ci să-i compătimim și să-i ajutăm. Putem să le fim prieteni celor care se simt singuri, debusolați sau vinovați din cauza dorințelor impure sau a eșecurilor morale trecute. Mai mult, putem să li-L recomandăm pe Mântuitorul milos și atotputernic.

În domeniile sensibile și generatoare de adicții precum sexualitatea, să nu lăsăm vreodată să se înțeleagă că ar fi de ajuns să ne rugăm o singură dată ca dorințele impure să dispară. În multe cazuri, pentru eliberarea din tiparele adânci de gândire și de acțiune, vor fi necesare stabilirea de limite, responsabilizarea și chiar consilierea de specialitate. Dar, cu rugăciune perseverentă și efort tenace, putem obține victoria asupra păcatelor sexuale care murdăresc mintea și care, în mod frecvent, distrug căsnicia.

La bine și la rău

Căsătoria este o binecuvântare, dar, când ne confruntăm cu probleme familiale și profesionale, cu tragedii nebănuite sau cu ispite personale sâcâitoare, menținerea dragostei și a afecțiunii se poate dovedi foarte dificilă. Este de aceea esențial ca soții și soțiile să înțeleagă importanța păstrării apropierii spirituale, a comunicării deschise, a încurajării regulate și a romantismului în relația lor. Ca urmare a acestor practici, se vor bucura de o căsnicie puternică și vor putea face față cu succes furtunilor vieții.

Chiar și soții și soțiile care și-au întemeiat căsnicia pe principii biblice și care sunt credincioși unii altora vor întâmpina greutăți. Mulți aleg să participe regulat la prezentări sau tabere de familie sau să citească împreună cărți despre căsătorie, fapt care îi poate ajuta să rezolve problemele minore înainte ca ele să devină majore. Problemele sau diferențele înfruntate ori gestionate cu un spirit iubitor și neegoist de obicei le vor întări relația.

Cu toate acestea, au loc în fiecare an mii de divorțuri. Există vreo situație în care divorțul este permis? Isus ne dă răspunsul: „Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsați nevestele, dar de la început n-a fost așa. Eu însă vă spun că oricine își lasă nevasta, afară de pricină de curvie, și ia pe alta de nevastă preacurvește și cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurvește” (Matei 19:8,9).

Deși nu este obligatoriu ca o victimă a adulterului să divorțeze de soțul/soția sa, adulterul este singura situație în care Isus declară că partenerul nevinovat poate divorța și se poate recăsători. Alte motive invocate frecvent pentru a divorța, precum abuzul emoțional, neglijența, minciuna sau eșecul financiar, nu constituie motive biblice de divorț. Pentru creștinii care se supun Cuvântului lui Dumnezeu, căsnicia este un legământ de-o viață la bine și la rău, în sărăcie sau în bogăție, în boală și în sănătate. Ce a unit Dumnezeu, noi să nu despărțim!

În căsniciile devenite nesănătoase din punct de vedere fizic ori emoțional pentru unul dintre soți sau pentru copii, este recomandată frecvent separarea până la rezolvarea problemelor cu ajutorul unui consilier familial creștin cu reputație bună. Apelarea la un astfel de consilier chiar și atunci când situația nu este disperată, în debutul unei probleme de familie, este importantă. Nu amâna solicitarea ajutorului dacă socotești că ai probleme!

„Cu toate că pot să se ivească dificultăți, nedumeriri și descurajări, nici soțul, nici soția să nu îmbrățișeze ideea că unirea lor este o greșeală sau o dezamăgire. (…) Să fie iubire reciprocă, îngăduință reciprocă. Atunci, căsătoria, în loc să fie sfârșitul iubirii, va fi începutul ei. Căldura prieteniei adevărate, iubirea care leagă o inimă de cealaltă reprezintă o pregustare a bucuriilor cerului” (Divina vindecare, p. 360).

Legea bunătății

Una dintre cele mai clare dovezi de dragoste în familie este ceea ce Biblia numește „legea bunătății” (Proverbele 31:26; n.t. – redare din limba engleză după KJV; a doua parte a versetului ar putea fi tradusă astfel: „Pe limba ei/în gura ei se găsește legea bunătății”). De multe ori rezervăm vorbirea amabilă, politețea și răbdarea pentru spațiul public, ca să creăm o impresie bună. Însă creștinul autentic va fi atent și amabil cu partenerul său de viață, cu copiii, cu părinții și cu frații și surorile sale. Cine suntem în realitate nu se vede la serviciu, la biserică sau la școală, ci acasă, în familie, în viața privată.

Soții, soțiile și copiii ar trebui să-și exprime dragostea necondiționat și să nu ridice niciodată tonul la mânie. Ar trebui să-și protejeze reciproc sentimentele și să arate reciproc compasiune și răbdare față de slăbiciunile lor. Ar trebui să-și apere reciproc reputația și să vorbească pozitiv unii despre alții în prezența altora. Ei ar trebui să păstreze sfințenia cercului familiei și să evite dezvăluirea chestiunilor de familie care i-ar pune în dificultate pe membrii ei.

„Soția nu trebuie să aibă secrete față de soțul ei și pe care să le împărtășească cu alții, și nici soțul nu trebuie să aibă secrete față de soția sa, pe care să le împartă cu alții. Inima soției trebuie să fie mormânt pentru greșelile soțului, iar inima soțului, mormânt pentru greșelile soției. Niciunul dintre ei nu ar trebui să-și permită glume pe seama sentimentelor celuilalt. Niciodată, nici soțul și nici soția nu trebuie, nici măcar în glumă sau pe vreo altă cale, să se plângă de celălalt altora. (…) Mi-a fost arătat că trebuie să existe un scut sacru în jurul fiecărei familii” (Căminul adventist, p. 177).

Egali, dar diferiți

Dragostea și respectul reciproc dintre soț și soție constituie învățătura clară a Scripturii, niciunul dintre soți nefiind superior celuilalt. Egalitatea lor deplină își are originea la crearea lor: „Eva a fost creată dintr-o coastă a lui Adam, ceea ce înseamnă că ea nu trebuie să stăpânească peste el, dar nici să fie călcată în picioare ca inferioară, ci să stea alături de el ca egală, să fie iubită și protejată de el” (Ibidem, p. 25). Sigur că aceasta nu înseamnă că bărbatul și femeia sunt la fel în toate privințele. Ei sunt diferiți din punctul de vedere al mărimii, al forței și al structurii organismului, dar și din punctul de vedere al gândirii și simțirii. Fiecare îndeplinește roluri diferite, în funcție de talentele și de abilitățile lui. În ciuda eforturilor generației actuale de a șterge linia de demarcație dintre sexe, să nu uităm că Dumnezeu i-a creat pe bărbat și pe femeie diferiți cu un anumit scop.

Soțul și tatăl

Biblia stabilește un standard înalt pentru bărbați atunci când spune: „Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos biserica și S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5:25). Soțul și tatăl trebuie să-L ia ca model pe Isus, purtându-se cu soția și cu copiii săi cu o dragoste care se jertfește pe sine.

„Toți membrii familiei se adună în jurul tatălui. El este legiuitorul, exemplificând prin purtarea sa specific masculină virtuți mai ferme: energie, integritate, cinste, răbdare, curaj, hărnicie și utilitate practică” (Căminul adventist, p. 212). Tatăl este legiuitorul principal al familiei sale datorită celor două lucruri cu care a fost înzestrat la creație: „purtarea sa specific masculină” și virtuțile „mai ferme”.

„Planul lui Dumnezeu era ca membrii familiei să fie asociați în muncă și studiu, în închinare și recreare, tatăl, ca preot al casei lui, iar mama și tata deopotrivă ca învățători și tovarăși ai copiilor lor” (Educație, pp. 250–251). Observăm că și tata, și mama au rolul de învățători și tovarăși, dar numai tatăl are rolul special de „preot al casei lui”. De aceea, fiecare soț și tată ar trebui să devină conștient de responsabilitatea sa specială de a se ruga pentru soția și pentru copiii săi, de a oferi îndrumare spirituală, de a da exemplu în ce privește viața devoțională personală zilnică și de a conduce familia în închinarea familială regulată, în participarea la biserică și în activitățile de mărturisire a credinței.

Nu putem sublinia îndeajuns nevoia ca tatăl și soțul să dea dovadă de umilință și de blândețe față de soția și de copiii lui. Biblia ne dă următorul îndemn: „Părinților, nu întărâtați pe copiii voștri, ca să nu-și piardă nădejdea” (Coloseni 3:21). Iar Ellen White face următorul comentariu: „Nu este o dovadă de bărbăție ca soțul să insiste mereu asupra poziției sale de cap al familiei. Respectul față de el nu crește dacă este auzit citând Scriptura pentru a-și susține dreptul la autoritate. El nu va fi mai bărbat dacă va pretinde soției sale, mama copiilor săi, să acționeze conform planurilor lui, ca și când ar fi infailibile. Domnul a rânduit ca soțul să fie capul soției pentru a-i fi protector; el este cel care trebuie să unească familia, adunându-i laolaltă pe membrii acesteia, la fel cum Domnul Hristos este capul bisericii. (…) Domnul Hristos Își exercită autoritatea cu înțelepciune, cu toată bunătatea și blândețea; deci soțul să-și exercite astfel autoritatea și să Îl imite pe marele Cap al bisericii (Căminul adventist, p. 215).

Soția și mama

Dacă tatăl și soțul este înzestrat în mod natural cu virtuți mai ferme, soția și mama este binecuvântată cu forță interioară împletită cu virtuțile mai maleabile ale blândeții și empatiei. Datorită atitudinii grijulii și protectoare, ea are o influență inegalabilă asupra copiilor ei. „Cea mai duioasă legătură de pe pământ este aceea dintre mamă și copil. Copilul este mult mai ușor impresionat de viața și exemplul mamei decât de cel al tatălui, deoarece o legătură mult mai puternică și mult mai duioasă îi unește pe aceștia” (Ibidem, p. 240). Ellen White a vorbit cu consecvență despre importanța extraordinară a femeilor în familie și în biserică: „Regele nu are de îndeplinit o lucrare mai înaltă ca aceea a mamei” (Ellen G. White, op. cit., p. 231). „Putem spune cu toată certitudinea că îndatoririle specifice ale femeii sunt mai sacre decât cele ale bărbatului” (Loc. cit.). „Mântuitorul va reflecta lumina Feței Sale asupra acestor femei care dovedesc sacrificiu de sine, și aceasta le va da o putere care o va întrece pe cea a bărbaților. Ele pot face în familii o lucrare pe care bărbații nu o pot face – o lucrare care influențează viața lăuntrică. Ele se pot apropia de inima acelor persoane pe care bărbații nu le pot influența. Este nevoie de lucrarea lor” (Mărturii, vol. 9, p. 128).

Pe lângă îndeplinirea propriilor responsabilități, Biblia o sfătuiește pe soție să susțină calitatea de conducător a soțului ei în familie: „Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri ca Domnului” (Efeseni 5:22; vezi și vers. 33). Supunerea aceasta nu este necondiționată, ci „ca Domnului”. Soția nu trebuie să se considere niciodată obligată să se supună judecății soțului ei dacă prin aceasta nu-I dă ascultare lui Dumnezeu, punându-se pe ea sau pe copii în pericol sau renunțând la demnitatea ei.

Numai Duhul lui Dumnezeu îi poate ajuta pe soți și pe soții să se raporteze unii la alții așa cum a prevăzut Cerul: „Trebuie să avem Spiritul lui Dumnezeu, altfel nu vom avea niciodată armonie în cămin. Soția, dacă are Spiritul lui Hristos, va fi atentă la cuvintele ei; ea își va stăpâni spiritul, va fi supusă; cu toate acestea, nu se va simți sclavă, ci un tovarăș al soțului ei. Dacă soțul este un slujitor al lui Dumnezeu, atunci el nu va domni asupra soției sale; el nu va fi arbitrar și sever, cu pretenții. Nu putem nutri dragoste în cămin dacă suntem prea pretențioși; deoarece căminul, dacă Duhul lui Dumnezeu domnește în el, este un tip al cerului” (Căminul adventist, p. 118).

O moștenire de la Domnul

Copiii sunt, potrivit Bibliei, „o moștenire de la Domnul” (Psalmii 127:3), un frumos dar din partea lui Dumnezeu. Ei aduc viață și bucurie în familie. Biblia îi sfătuiește pe părinți să-și crească copiii „în mustrarea și învățătura Domnului” (Efeseni 6:4). A-i educa pe copiii noștri să-L iubească pe Isus și să asculte de El este o responsabilitate misionară mai importantă decât oricare alta. De aceea, părinții n-ar trebui să accepte ca vreun lucru să-i împiedice să le ofere copiilor lor timpul, afecțiunea și disciplina iubitoare atât de necesare. Este nevoie de răbdare, de rugăciune și de exemplu consecvent pentru a le forma un caracter potrivit pentru cer. Avem în acest sens o promisiune de la Domnul: „Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze și când va îmbătrâni nu se va abate de la ea” (Proverbele 22:6). Ce frumoasă asigurare!

La rândul lor, copiii (mici sau mari) sunt datori să le arate părinților lor recunoștință și apreciere, împlinind porunca: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta” (Exodul 20:12; vezi și Efeseni 6:1-3). Din nefericire, Biblia afirmă că în zilele din urmă mulți creștini declarați vor fi „neascultători de părinți” (2 Timotei 3:2). Nerespectarea autorității părinților caracterizează generația aceasta și va conduce, în mod inevitabil, la nerespectarea lui Dumnezeu și a Cuvântului Său. Copiii ar trebui învățați de mici să asculte de părinți, să îi respecte pe profesori și pe conducătorii bisericii și să le arate considerație persanelor în vârstă. Părinții și copiii trebuie să se ferească de spiritul arogant al acestui secol și să rămână umili și respectuoși față de Dumnezeu și față de semeni.

Aplicație

În capitolul acesta este descrisă familia ideală, care Îl are în centru pe Hristos. Dar majoritatea familiilor sunt afectate de greșeli, tragedii sau suferință. De exemplu, foarte mulți oameni au trecut printr-un divorț. Mulți copii au fost neglijați sau abuzați. Unii tineri nu au primit sprijin pentru convingerile lor biblice. Unii părinți au venit la Hristos la vârsta maturității și se simt vinovați fiindcă nu și-au învățat copiii să-L urmeze pe Domnul. Alții se întreabă dacă nu cumva copiii lor au părăsit biserica din cauza greșelilor lor. Dacă te găsești într-o astfel de situație, adu-ți aminte că nu ești singur. Mergi la Domnul Isus și El îți va oferi compasiune, iertare, pocăință, forță și orice altceva mai ai nevoie pentru drumul care-ți stă înainte. Când Îi supunem lui Dumnezeu voința noastră, viitorul este plin de speranță.

Adevărul este că toți creștinii au puncte slabe și se luptă cu obiceiuri rele. Le pare rău că nu și-au împlinit unele promisiuni și regretă nedesăvârșirile lor și ale membrilor familiilor lor. Dar să nu ne descurajăm și să nu ne lăsăm cuprinși de disperare, ci să facem următorii pași importanți:

1. Așază-L pe Isus pe primul loc în viață, ascultând de Dumnezeu cu smerenie, chiar dacă membrii familiei tale obiectează (Matei 10:34-37).

2. Roagă-te zilnic pentru formarea caracterului tău și pentru mântuirea fiecărui membru al familiei tale.

3. Recunoaște-ți punctele slabe și nu întârzia să faci schimbări în direcția cea bună.

4. Iartă-i pe ceilalți și fii răbdător cu slăbiciunile lor.

5. Încrede-te în Dumnezeu – nu este niciodată prea târziu ca familia ta să cunoască vindecarea, indiferent de etapa vieții în care te găsești. Dacă Isus locuiește în inima ta, poți avea întotdeauna parte de dragoste în familie.

* În România, căsătoria civilă este oficiată de reprezentanții statului, iar cea religioasă, de cei ai bisericii.