13
Dumnezeul ordinii
Tot ce ne înconjoară, de la mecanismele miraculoase din interiorul organismului uman și până la interdependența armonioasă din universul vast, ne arată cu claritate că „Dumnezeu este un Dumnezeu al ordinii” (Patriarhi și profeți, p. 376). Când pierdem timp prețios căutând un obiect pe care n-am avut grijă să-l punem la locul lui sau când lucrăm la un proiect coordonat de cineva care nu urmărește o anumită direcție sau un anumit plan, ne dăm seama cât de importantă este organizarea pentru a fi eficienți și pentru a avea liniște sufletească. „Căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii” (1 Corinteni 14:33). Toate lucrurile care se află sub conducerea lui Dumnezeu sunt organizate. „Tot ce are legătură cu cerul este într-o perfectă ordine; mișcarea oștilor îngerești este caracterizată de supunere și de o desăvârșită disciplină” (Patriarhi și profeți, p. 376).
Biserica din pustiu
Când Și-a propus să-Și descopere caracterul prin vechiul Israel, Dumnezeu a început să-Și organizeze poporul. Israeliților le-au fost încredințate sarcini clare și detaliate pentru ca toți să-și cunoască obligațiile. Dumnezeu era conducătorul suprem, Moise era conducătorul vizibil, cei șaptezeci de bătrâni ai semințiilor erau asistenții lui Moise, preoții și leviții aveau sarcini speciale legate de slujirea la sanctuar, căpeteniile conduceau semințiile și aveau în subordine căpeteniile peste o mie, peste o sută, peste cincizeci și peste zece. Le-au fost date detalii cu privire la construirea tabernaculului și la confecționarea mobilierului din el (vezi Exodul 25–40). Le-au fost date detalii despre diferitele jertfe și servicii care urmau să se desfășoare în tabernacul (vezi Leviticul 1–7). A fost fixat un loc special pe care să-l ocupe fiecare seminție atunci când campau în jurul tabernaculului și o ordine specială de campare și de plecare (vezi Numeri 2). Familiile celor trei fii ai lui Levi au primit responsabilități distincte pentru îngrijirea și transportarea mobilierului special din tabernacol (vezi Numeri 3). Preoții anunțau diferitele activități ale adunării prin anumite sunete din trâmbiță (vezi Numeri 10).
Organizarea Israelului stârnea uimire și respect. Ne gândim, de pildă, la cuvintele rostite de încăpățânatul profet Balaam, în timp ce privea tabăra israeliților: „Când a privit tabăra copiilor lui Israel, Balaam a văzut cu uimire dovada prosperității lor. Ei fuseseră zugrăviți înaintea lui ca o mulțime sălbatică și dezorganizată, umplând țara ca niște cete nomade care erau o pacoste și o groază pentru popoarele din jur. Adevărul era cu totul altul. El a văzut marea întindere și rânduiala deplină a taberei lor, în care totul dovedea ordine și disciplină temeinică” (Profeți și regi, p. 447).
Biserica din Noul Testament
După cum vechiul Israel a fost organizat de Dumnezeu, tot la fel „biserica… a fost organizată pentru slujire” (Faptele apostolilor, p. 9). Mai întâi, Isus a desemnat doisprezece apostoli și i-a instruit ca lideri ai cauzei Sale (Marcu 3:14). Ulterior, au fost aleși șapte diaconi care să se ocupe de nevoile specifice ale bisericii în creștere (vezi Faptele 6:1-6). Acest prim pas spre organizarea bisericii a fost urmat de binecuvântarea directă a lui Dumnezeu: „Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulțea mult în Ierusalim” (Faptele 6:7). Pe măsură ce au început să înființeze biserici în diferite locuri, ca urmare a răspândirii Evangheliei, „au rânduit prezbiteri în fiecare biserică” (Faptele 14:23; vezi și Tit 1:5), persoane care să se ocupe de supravegherea și de conducerea bisericilor locale.
Biserica primară a cunoscut o creștere uluitoare încă de la început, mii de persoane alăturându-se trupului lui Hristos: „Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezați și, în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete” (Faptele 2:41). „Și Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiți” (Faptele 2:47). Prin botez, membrii noi se alăturau trupului bisericii: „Noi toți, în adevăr, am fost botezați de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup” (1 Corinteni 12:13).
Unii evită să adere la o organizație. Ei pretind că ar face parte din trupul „invizibil” al lui Hristos și nu consideră că este necesar să devină membri ai unei biserici locale. Poziția lor nu corespunde totuși Cuvântului lui Dumnezeu. Tocmai termenul „trup”, prin care este descrisă biserica, exprimă necesitatea interacțiunii și a interdependenței strânse dintre credincioși. Mai mult, dacă noii convertiți nu s-ar fi alăturat bisericii primare, atunci n-ar mai fi fost nevoie de prezbiteri, pentru că n-ar fi existat membri de supravegheat! Biblia ne arată că, dimpotrivă, credincioșii nou-botezați erau integrați în biserica locală în care exista un sistem clar de organizare. Ei beneficiau de suport, de supraveghere și de îndrumare din partea bisericii locale din care făceau parte.
„Ca un important factor în creșterea spirituală a celor nou-convertiți, apostolii i-au înconjurat cu multă grijă, ocrotindu-i la adăpostul rânduielilor Evangheliei. (…) Aceasta era potrivit planului Evangheliei de a-i uni într-un corp pe toți credincioșii în Hristos” (Faptele apostolilor, p. 185).
Organizarea și unitatea
O mare binecuvântare adusă de organizarea bisericii primare a fost contribuția acesteia la menținerea unității întregului corp de credincioși. Într-o ocazie a apărut o problemă de doctrină legată de necesitatea circumciziei. Apostolii și prezbiterii, evitând riscul unei schisme prin a lăsa la latitudinea fiecărei biserici locale decizia de a adopta sau nu această practică, s-au întrunit la Ierusalim ca să se roage, să studieze și să ajungă la un consens pe baza Scripturii (vezi Faptele 15). Pe măsură ce diferiții reprezentanți ai bisericii au primit înțelepciune de la Duhul Sfânt, consiliul a ajuns la o înțelegere corectă a Cuvântului lui Dumnezeu pe această temă. Apoi, mesagerii au transmis hotărârea comună a Consiliului de la Ierusalim tuturor bisericilor locale, pentru ca toți să o poată respecta. În acest mod s-a păstrat unitatea credincioșilor. Hristos este Capul bisericii, într-adevăr, însă El a lucrat prin conducătorii și reprezentanții umani pentru a menține armonia și unitatea biblică a trupului.
Organizarea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea
Mulți credincioși adventiști de la început se temeau că organizarea bisericii va conduce, în mod inevitabil, la corupție. Cu toate acestea, mărturia Bibliei pe această temă și îndrumarea profetică dată prin Ellen G. White au condus la organizarea atentă a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. În ce privește motivele pentru care a fost necesară organizarea, citim: „Pe măsură ce numărul nostru a crescut, a fost evident că, fără o anumită formă de organizare, s-ar fi creat o mare confuzie și lucrarea n-ar mai fi putut fi dusă mai departe cu succes. Pentru procurarea celor necesare susținerii pastorilor care trebuie să lucreze în teritorii noi, pentru a apăra atât bisericile, cât și pe pastori de membrii nevrednici, pentru a proteja proprietatea bisericii, pentru a publica adevărul prin presă și pentru multe alte obiective, organizația a fost indispensabilă” (Evenimentele ultimelor zile, p. 46).
În prezent, în armonie cu modelul biblic, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este organizată în baza unui sistem reprezentativ. Aceasta înseamnă că autoritatea în biserică este autoritate delegată, derivată, în ultimă instanță, de la membrii bisericilor locale. Responsabilitatea executivă este încredințată organismelor și administratorilor reprezentativi pentru a conduce biserica. Cele patru niveluri principale de organizare a bisericii sunt următoarele:
1. Conferința Generală;
2. Uniunea de Conferințe;
3. Conferințele locale;
4. Bisericile locale.
Conferința Generală a Adventiștilor de Ziua a Șaptea supervizează activitatea mondială a bisericii. O dată la cinci ani are loc sesiunea ei oficială, în cadrul căreia se reunesc delegați din toată lumea (după modelul Conciliului din Ierusalim descris în Faptele 15), se prezintă rapoarte, sunt aleși președintele și alți conducători ai bisericii mondiale, se votează modificările aduse Manualului Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea (manualul oficial al normelor bisericii) și se efectuează alte activități administrative. Pe durata celor cinci ani dintre sesiuni, Comitetul Executiv al Conferinței Generale se ocupă de administrarea bisericii. El se întrunește de două ori pe an în cadrul Ședinței de Primăvară și în cadrul Consiliului Anual și ori de câte ori situația o impune.
În scopul eficientizării activității, Conferința Generală este organizată pe treisprezece diviziuni, fiecare având un președinte, administratori și un comitet executiv propriu. Diviziunile nu constituie un nivel distinct de organizare, ci servesc drept oficii regionale pentru împlinirea mai eficientă a nevoilor bisericilor de diferite limbi și din diferite zone ale lumii. Cele treisprezece diviziuni și cele două câmpuri atașate sunt următoarele:
1. Diviziunea Africa de Est și Centrală;
2. Diviziunea Euro-Asia;
3. Diviziunea Interamericană;
4. Diviziunea Intereuropeană;
5. Diviziunea America de Nord;
6. Diviziunea Asia de Nord și Pacific;
7. Diviziunea America de Sud;
8. Diviziunea Pacificul de Sud;
9. Diviziunea Africa de Sud și Oceanul Indian;
10. Diviziunea Asia de Sud;
11. Diviziunea Asia de Sud și Pacific;
12. Diviziunea Transeuropeană;
13. Diviziunea Africa de Vest și Centrală;
14. Uniunea Misiunii Orientul Mijlociu și Africa de Nord;
15. Câmpul Israel.
Următorul nivel de organizare a bisericii îl constituie Uniunea de Conferințe sau Uniunea de câmpuri/misiuni, din care există peste 100 în întreaga lume. Uniunile dețin drept de proprietate legal asupra instituțiilor bisericii care deservesc întreaga uniune (cum ar fi instituțiile de educație, radio, televiziune, editura etc.) și, de asemenea, publică reviste pentru membrii constituenți (Curierul Adventist, Semnele timpului etc.).
Al treilea nivel de organizare al bisericii îl constituie Conferința locală sau câmpul/misiunea locală. Teritoriul unei Conferințe locale poate include unul sau mai multe districte ori provincii. În întreaga lume, există peste 600 de Conferințe. În Uniunea Română sunt șase: Conferința Banat, Conferința Moldova, Conferința Muntenia. Conferința Oltenia, Conferința Transilvania de Nord și Conferința Transilvania de Sud. Conferințele locale angajează pastorii, profesorii, evangheliștii, lucrătorii biblici și administratorii care activează pe teritoriul lor. De asemenea, Conferințele dețin și operează academiile (liceele) și centrele/taberele de tineret adventiste de ziua a șaptea. Ele supervizează activitatea școlilor elementare adventiste de ziua a șaptea de pe teritoriul lor și au drept de proprietate, prin organizația lor legală, asupra bisericilor și școlilor de pe teritoriul lor. Ele sponsorizează întâlnirile de tabără anuale în cadrul cărora se prezintă seminare, predici inspiratoare și muzică înălțătoare și se pune accent pe evanghelizare.
Al patrulea și probabil cel mai important nivel de organizare îl reprezintă biserica locală. Aici are loc în general slujirea pastorală din linia întâi și aici este deținută calitatea de membru. Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este formată în prezent din peste 20 de milioane de membri în întreaga lume și continuă să crească cu o rată de peste 3 000 de membri noi pe zi.*
O dată la un an sau doi, bisericile locale numesc și aleg noi slujbași. Îndatoririle și calificările acestora pentru slujirea bisericii, precum și procesul de numire a lor sunt prezentate în Manualul Bisericii. Printre acești slujbași sunt prezbiterii locali, care au rolul de asistenți ai pastorului local în activitatea de conducere a bisericii. Diaconii și diaconesele se ocupă de activitatea de slujire a persoanelor în nevoie, dau ajutor la îndeplinirea ritualurilor bisericii și au în grijă clădirea bisericii. Mai sunt aleși slujbași ai Școlii de Sabat, precum și coordonatori pentru diferitele departamente ale bisericii: Lucrare Personală, Servicii Comunitare (Binefacere), Sănătate, Viața de Familie, Misiunea Femeii, Tineret, Clubul Licuricilor, Clubul Exploratorilor, Comunicații, Trezorerie, Libertate Religioasă și Muzică.
Slujbașii-cheie ai bisericii sunt desemnați în Manualul Bisericii ca membri ai comitetului bisericii locale, care constituie consiliul administrativ principal al ei. Rolul cel mai important al acestui comitet este acela de a planifica evanghelizarea în teritoriul arondat bisericii.
Comitetul se întrunește în general o dată pe lună și se subliniază importanța participării, pe cât posibil, la aceste ședințe a tuturor membrilor lui. Numai membrii comitetului pot vota diferitele puncte din ordinea de zi, dar adeseori și alți membri ai bisericii sunt bine-veniți să participe și să observe. Dacă biserica respectivă operează o școală, de supervizarea activităților acesteia se ocupă, de regulă, un alt comitet.
Cel puțin o dată pe an este convocată o adunare administrativă în care toți membrii bisericii cu drepturi depline pot vota. Adunarea administrativă reprezintă corpul de conducere și cea mai înaltă autoritate a bisericii locale. Periodic, când nu este nevoie decât de puține dezbateri sau chiar deloc, punctele care necesită un vot din partea membrilor bisericii locale pot fi supuse atenției lor în timpul serviciului de închinare din Sabat, având grijă ca activitatea aceasta să dureze cât mai puțin timp.
În cazul în care se alege varianta prezentării în Sabat dimineață, punctul care trebuie supus votului este de obicei prezentat în două Sabate distincte, sub forma primei și a celei de-a doua citiri. Prima citire îi informează pe membrii bisericii cu privire la acel punct și le acordă timp de gândire sau de dezbatere cu conducerea înainte de luarea votului în Sabatul următor, cu ocazia celei de-a doua citiri. Punctele care necesită vot majoritar din partea întregii biserici sunt următoarele: alegerea slujbașilor bisericii, modificările aduse la statutul de membru al bisericii al unei persoane, acțiunea de disciplinare, bugetul anual al bisericii și cheltuielile majore sau inițiativele evanghelistice.
Aplicație
Săptămâna aceasta fă rost de o listă a slujbașilor și a departamentelor din care este formată biserica unde ești membru. Analizeaz-o și observă în ce departament te îndrumă Domnul să activezi. Stai de vorbă cu mentorul tău, cu un prezbiter sau cu pastorul despre ramurile lucrării bisericii locale în care poți începe să slujești.
De asemenea, întreabă un prezbiter sau pastorul dacă poți participa la următoarea ședință de comitet, pentru a înțelege mai bine cum funcționează biserica. Întreabă și când au loc adunările administrative ale bisericii și angajează-te să participi la toate. Participă cu un spirit de umilință și întreabă-L pe Dumnezeu cum poți fi de mai mare folos bisericii locale.