Ceremoniile sfinte

În călătoria noastră de ucenicie, luăm parte alături de familia bisericii locale la multe evenimente, atât fericite, cât și triste. „Și, dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă este prețuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el” (1 Corinteni 12:26). Ceremoniile și ritualurile sfinte sunt ocazii de meditație spirituală și de recunoaștere a faptului că depindem de Dumnezeu în momentele importante din viață. Printre ceremoniile și ritualurile importante ale Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea se numără următoarele: botezul, serviciul de împărtășire, dedicarea copiilor, hirotonirea, ungerea bolnavilor, înmormântarea și nunta.

Botezul

În Marcu 16:16, Isus a spus: „Cine va crede și se va boteza va fi mântuit.” El le poruncește aici tuturor celor care mărturisesc credința în El să se boteze. „Prin botezul în moartea Lui, am fost îngropați împreună cu El” (Romani 6:4). Botezul este simbolul morții noastre față de vechea viață de păcat și al învierii la o viață nouă, de ascultare de Hristos. În lumina acestui fapt, unica metodă biblică de botez este scufundarea totală în apă.

Serviciul de botez este unul dintre cele mai însemnate ritualuri și modalitatea de a deveni parte din familia bisericii. În prealabil, candidații studiază atent convingerile și practicile biblice ale Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Aceasta le asigură pregătirea pentru angajamentul public față de Hristos și pentru recunoașterea lor ca „mădulare” ale trupului Său – biserica Sa (1 Corinteni 12:13). Copiii nu sunt botezați până când nu sunt capabili să înțeleagă semnificația spirituală a acestei decizii importante.

În unele cazuri, persoanele deja botezate prin scufundare în altă confesiune religioasă sunt primite în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea prin așa-numita „mărturisire de credință”. Singura diferență dintre serviciul de botez și serviciul de primire ca membru prin mărturisire de credință este botezarea efectivă.

Serviciul de botez se deschide, de obicei, cu citirea cu voce tare de către un pastor sau de către un prezbiter a celor treisprezece angajamente de botez din Manualul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, care reflectă convingerile bisericii. În prezența adunării, candidatul sau candidații își asumă aceste angajamente spunând „da”. Apoi urmează, de regulă, o scurtă mărturie personală din partea candidatului (candidaților). După aceea, se ia votul membrilor bisericii de acceptare oficială a candidatului ca membru al bisericii locale prin botez.

Pe lângă coborârea efectivă a candidatului în bazin, serviciul de botez poate include intonarea de imnuri împreună cu asistența, oferirea de daruri și felicitarea celui nou-botezat, iar la final, momentele de părtășie. La încheierea serviciului divin, membrii noi primesc un certificat de botez.

Botezul este efectuat într-un bazin, într-un râu sau în alte locuri unde este apă suficientă pentru scufundarea completă sub apă. De obicei, are loc în biserica locală în timpul serviciului divin de dimineață, dar poate avea loc și în cadrul altor servicii divine și în alte contexte. 

Împărtășirea (Cina Domnului)

Cina Domnului, sau Împărtășirea, a fost instituită de Isus Însuși (vezi 1 Corinteni 11:23-26). Când ne împărtășim din pâinea nedospită și din mustul curat, ca simboluri ale trupului și sângelui lui Hristos, ne aducem aminte de jertfa Sa și de iertarea pe care a promis să ne-o dea. Serviciul de împărtășire este reprezentarea Evangheliei prin simboluri și este un serviciu divin solemn, dar plin de bucurie.

Înainte de împărtășire, adventiștii urmează exemplul dat de Isus în odaia de sus, prin participarea la așa-numitul „act al umilinței”, sau „serviciul de spălare a picioarelor” (vezi Ioan 13:1-17). Acest serviciu simbolizează spălarea de păcat și servește drept nou punct de plecare pentru creștinul care a comis greșeli, dar care nu a deviat de la voința lui Dumnezeu atât încât să fie necesară rebotezarea.

Pentru spălarea picioarelor, sunt pregătite o sală pentru bărbați și alta pentru femei, iar uneori o sală pentru soți și soții. În fiecare dintre aceste săli, diaconii și diaconesele au pregătit dinainte prosoapele și ligheanele necesare. Participanții se roagă și își spală picioarele pe perechi și, în mod frecvent, cântă un imn împreună cu toți cei prezenți. Este un timp de umilință, de cercetare sufletească și, dacă este necesar, de împăcare. Serviciul acesta ne pregătește inima pentru a ne bucura de iertarea lui Hristos, reflectată în Cina propriu-zisă care îl succedă.

Adventiștii practică împărtășirea deschisă, în sensul că acceptă participarea la acest ritual sacru a creștinilor de altă confesiune* . Întrucât serviciul de împărtășire este destinat celor care cred, copiii nu participă decât după ce se botează și pot discerne semnificația lui spirituală.

Ca regulă generală, bisericile adventiste de ziua a șaptea planifică împărtășirea o dată pe trimestru, subliniind importanța participării la acest serviciu special. După cum se știe, sentimentul de nevrednicie îi împiedică pe unii să participe. Adevărul este însă că avem nevoie de spălarea picioarelor și de împărtășire tocmai pentru că suntem nevrednici. Refuzul de a participa la acest serviciu divin nu este recomandat de Domnul Isus, care ne-a poruncit să participăm în mod responsabil: „Dacă știți aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceți” (Ioan 13:17; 1 Corinteni 11:28).

Dedicarea copiilor

Adventiștii nu botează copiii mici, dar respectă practica biblică de dedicare a lor Domnului. Maria și Iosif L-au dedicat pe Isus în Templu (vezi Luca 2:22), Ana l-a dedicat pe micul Samuel (vezi 1 Samuel 1:27,28) și Isus Însuși i-a luat pe copilași „în brațe și i-a binecuvântat, punându-Și mâinile peste ei” (Marcu 10:16). Serviciul de dedicare se desfășoară de obicei în timpul serviciului divin de închinare din Sabat și poate fi oficiat de pastor sau de prezbiterul bisericii locale. Acest scurt serviciu este compus din următoarele elemente principale:

• Aducerea de mulțumiri lui Dumnezeu pentru că i-a dat viață copilului respectiv.

• Angajamentul părinților de a-și crește copilul în mustrarea și învățătura Domnului (vezi Efeseni 6:4).

• Angajamentul asistenței de a-i susține pe părinți.

• Rugăciunea pentru binecuvântarea specială a copilului.

Nu există o limită de vârstă pentru copiii aduși la dedicare, dar de obicei sunt dedicați copiii foarte mici, până la vârsta de un an sau doi. La începutul serviciului divin, părinții și, câteodată, alți membri ai familiei sunt invitați în față. Oficiantul face apoi câteva remarci, după care părinții se angajează înaintea lui Dumnezeu să-și crească și să-și educe copilul în temere de El. Se înalță apoi o rugăciune pentru ajutorul și binecuvântarea lui Dumnezeu, oficiantul ținând copilul în brațe sau punându-și mâinile pe capul acestuia. În final, părinților li se oferă un certificat special în care este consemnat evenimentul.

Hirotonirea

Toți creștinii sunt chemați de Dumnezeu să slujească spiritual biserica și societatea, însă Noul Testament ne arată că ar trebui puși deoparte conducători pentru un domeniu special de slujire prin punerea mâinilor peste ei. Între acești conducători se numără slujitorii Evangheliei, prezbiterii locali și diaconii.

Slujitorii Evangheliei sau pastorii sunt hirotoniți după o perioadă de practică, pentru a-și demonstra chemarea. După aproximativ patru sau cinci ani de slujire activă, sunt supuși unui proces de evaluare, pentru a se stabili dacă sunt aprobați pentru hirotonire de către comitetul executiv al Conferinței locale și de către comitetul executiv al Uniunii de Conferințe. După aprobare, serviciul de hirotonire a pastorilor are loc, de obicei, cu ocazia Adunării anuale a Conferinței locale. Ceremonia cuprinde punerea mâinilor de către conducătorii Conferinței și de către alți pastori hirotoniți și o rugăciune specială. După acest serviciu, pastorii adventiști de ziua a șaptea sunt autorizați de biserică să îndeplinească toate ceremoniile și ritualurile și să organizeze biserici. Prezbiterii și diaconii din biserica locală sunt și ei hirotoniți public, de obicei în timpul serviciului divin de închinare din Sabat dimineață. Prezbiterii locali deja hirotoniți sunt invitați să îngenuncheze în jurul celor care urmează să fie hirotoniți și să-și pună mâinile peste ei, iar pastorul hirotonit face rugăciunea.*

Prezbiterii și diaconii locali nu pot asista și nu pot conduce ritualurile bisericii până nu sunt hirotoniți.

Ungerea bolnavilor

În Iacov 5:14,15, primim următoarea învățătură: „Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii și să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credință va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va însănătoși și, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.” Pe baza acestei învățături, membrii bisericii adventiste de ziua a șaptea care suferă de o boală sau de o vătămare gravă pot solicita prezbiterilor bisericii să oficieze un serviciu de ungere pentru ei. Dacă persoana în cauză este prea bolnavă pentru a face această solicitare, prietenii sau rudele o pot face în locul ei.

Ungerea nu se adresează exclusiv nevoii de vindecare fizică, ci și nevoii de iertare. Este o ocazie de reflecție serioasă, de cercetare de sine și de consacrare care îi aduce pace celui care aruncă asupra lui Dumnezeu toate îngrijorările sale. Se recomandă să se citească din cartea Divina vindecare de Ellen G. White, capitolul „Rugăciunea pentru bolnavi”, în scopul pregătirii spirituale a bolnavului pentru acest serviciu. Ungerea nu constituie un ultim ritual îndeplinit pentru cei aflați pe moarte, ci un exercițiu de credință în puterea lui Hristos de a-i vindeca pe cei vii. Uleiul folosit în cadrul serviciului nu are puteri magice, ci este un simbol al puterii de vindecare a Duhului Sfânt. Serviciul de ungere și rugăciune este efectuat cu credință și cu supunere smerită față de voința lui Dumnezeu și poate să nu includă întotdeauna vindecarea fizică imediată.

Serviciul de ungere este de obicei oficiat de un pastor, cu asistență din partea prezbiterilor locali, iar în unele cazuri poate fi oficiat de un prezbiter local. Pot fi invitați să participe și membrii familiei, prietenii sau alți membri ai bisericii. Serviciul cuprinde câteva remarci preliminare referitoare la scopul și circumstanțele ungerii, citirea din Scriptură și câteva cuvinte de încurajare din partea participanților. În final, participanții se strâng în jurul persoanei care a solicitat ungerea și toți sau numai câțiva se roagă pe rând. După rugăciunile lor, se roagă și pastorul sau prezbiterul oficiant și unge fruntea bolnavului cu puțin ulei, simbolul atingerii vindecătoare a Duhului Sfânt. Serviciul de ungere nu este conceput pentru un public numeros sau ca serviciu de vindecare, ci este foarte personal, adresându-se nevoii specifice a unei singure persoane.

Înmormântarea

În Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, înmormântările sunt în mare parte similare cu cele oficiate de alte confesiuni creștine. Deosebirea este că familia răposatului este consolată cu promisiunea învierii și nu cu falsa asigurare că morții s-ar bucura de plăcerile raiului (vezi 1 Tesaloniceni 4:16-18). Moartea este un somn caracterizat prin încetarea totală a conștienței, stare în care rămânem până la înviere, la a doua venire a lui Hristos (vezi Psalmii 13:3; Eclesiastul 9:5-6). Biblia nu susține că morții s-au urcat deja la cer (Faptele 2:34).

O întrebare frecventă este dacă Biblia permite practica incinerării. Biblia nu recomandă un anumit tratament al corpului celui decedat, ci doar tratarea cu respectul cuvenit. Dacă Dumnezeu îi poate readuce la viață pe morții înhumați, al căror trup s-a întors în țărână, de ce ne-am teme că El nu-i va putea învia pe morții incinerați? Când îi va readuce la viață în Hristos, Dumnezeu nu va avea nevoie exact de materia inițială din care este format corpul omenesc.

Adventiștii de ziua a șaptea nu consideră că sunt necesare pregătiri de înmormântare costisitoare pentru onorarea persoanei decedate. Ei sunt adepții înmormântărilor caracterizate de simplitate și de respect. Anterior înmormântării, în ziua respectivă sau în zilele premergătoare, ei vizitează familia și îl văd pe cel decedat. Serviciul de înmormântare este de obicei oficiat într-o casă funerară sau la biserica locală. El poate consta din: rugăciune, citirea din Scriptură, un elogiu sau un necrolog, împărtășirea de către rude și prieteni a amintirilor despre cel decedat, intonarea de imnuri și o scurtă predică. Serviciul acesta este urmat de un scurt serviciu la mormânt.

Nunta

Dumnezeu este Cel care a înființat căsătoria, uniunea sacră dintre un bărbat și o femeie. Nunțile sunt ocazii de bucurie, dar și ocazii spirituale în care se încheie un legământ pe viață înaintea lui Dumnezeu și înaintea martorilor. Înainte de ceremonia nunții, mirii participă, de regulă, la o consiliere premaritală, în scopul pregătirii pentru experiențele vieții de familie. În baza principiului biblic potrivit căruia căsătoria ar trebui să aibă loc între două persoane de sex opus și de aceeași credință religioasă, pastorilor adventiști de ziua a șaptea li se recomandă ferm să oficieze exclusiv căsătoriile de acest fel (vezi 2 Corinteni 6:14).

Bisericile locale adventiste de ziua a șaptea sunt de obicei disponibile pentru oficierea ceremoniilor de nuntă, în baza acordului prealabil cu responsabilii locali. Membrii bisericii sunt încurajați să ia în considerare următoarele aspecte, pentru a se bucura de binecuvântarea lui Dumnezeu la nunta lor:

• Să programeze nunta, repetiția și recepția într-o altă zi decât ziua de Sabat, dacă activitățile respective ar putea fi incompatibile cu ziua sfântă. Pentru a evita pregătirile personale considerabile, decorarea și efectuarea curățeniei în biserică sau contractarea serviciilor de fotografiere și a altor servicii în Sabat, nunțile adventiștilor de ziua a șaptea sunt programate, în general, duminica.

• Să se îmbrace în armonie cu principiile biblice referitoare la modestie și la decență.

• Să evite muzica lumească și dansul.

• Să refuze să ofere alcool, băuturi ce conțin cafeină sau cărnuri necurate.

• Să nu cheltuiască sume exorbitante din dorința a ține pasul cu practicile actuale de nuntă, ca să nu intre în datorii mari. Cel mai important Oaspete de la nuntă, pe placul căruia ar trebui să-și dorească să fie, este Domnul Isus Hristos. El Îi unește pe soț și pe soție în căsătorie și le oferă binecuvântarea pe care o cer. Nunțile adventiștilor de ziua a șaptea ar trebui să fie o mărturie, pentru rude și pentru prieteni, că Isus ocupă locul dintâi în viața mirilor.

Aplicație

În decursul vieții tale ca adventist de ziua a șaptea vei asista sau participa, probabil, la multe, dacă nu chiar la toate ceremoniile sacre prezentate în acest capitol. Dacă ești membru al bisericii, ai fost deja botezat. Acum ar trebui să ai o mai bună cunoaștere despre ritualurile și ceremoniile la care vei participa în biserica sau în conferința locală. Ele sunt evenimente sacre și importante nu doar pentru o persoană, ci pentru toată biserica.

* După o discuție pe care pastorul sau prezbiterul o va avea cu persoana respectivă, pentru a se convinge că înțelege semnificația actului la care dorește să participe.

* Vezi mențiunile referitoare la acest subiect din Manualul Bisericii.