Chemați să dăm mărturie

Mărturisirea credinței nu este un dar spiritual. Probabil că misiunea bisericii n-a fost afectată de nicio altă idee mai mult decât de ideea că vestirea adevărului biblic ar cădea în sarcina pastorilor sau în sarcina puținilor credincioși care au „darul” acesta. Chemarea de a le împărtăși Cuvântul lui Dumnezeu altora îi este adresată fiecărui ucenic al lui Hristos. Când i-a chemat pe primii ucenici, Isus le-a făcut următoarea promisiune: „Veniți după Mine, și vă voi face pescari de oameni” (Marcu 1:17). Dacă am ales să devenim ucenicii Săi, atunci am ales să devenim pescari de oameni. În cartea Sfaturi pentru o slujire creștină eficientă găsim următoarea afirmație: „Lucrarea de răspândire a adevărului lui Dumnezeu nu le revine doar câtorva pastori hirotoniți. Adevărul trebuie să fie răspândit de toți cei ce pretind a fi ucenicii lui Hristos” (p. 68).

Împărtășirea bucuriei mântuirii

În Ioan 4:10-14, Isus i-a oferit unei femei din Samaria „apă vie”. Apa aceasta, i-a spus El, se va transforma în toți cei ce o beau „într-un izvor de apă care va țâșni în viața veșnică”. Când bem din apa mântuirii, devenim „un izvor de apă” dătător de viață și le împărtășim altora vestea bună a mântuirii. „Un om nu este cu adevărat convertit câtă vreme în inima lui nu s-a născut dorința de a face cunoscut și altora ce prieten scump a găsit el în Isus. Adevărul care mântuiește și sfințește nu poate fi ascuns în inimă” (Hristos, Lumina lumii, p. 141).

David a exprimat același adevăr în Psalmii 51:12,13: „Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale și sprijină-mă cu un duh de bunăvoință! Atunci voi învăța căile Tale pe cei ce le calcă, și păcătoșii se vor întoarce la Tine.” Bucuria nemărginită a mântuirii ne determină să le vorbim altora despre adevărul care ne-a schimbat viața.

Îmi veți fi martori

Isus le-a spus ucenicilor Săi că, din clipa în care puterea Duhului Sfânt se va revărsa peste ei, ei vor fi martorii Săi (vezi Faptele 1:8). Într-o sală de judecată, martorul trebuie să fie credibil, pentru ca depoziția lui să fie luată în serios. Este important să aibă o reputație de om onest, de bună credință și amabil. Totuși, dacă nu deschide deloc gura cât se află în boxa martorilor, caracterul lui nobil nu este de mare ajutor! La fel și noi. O viață evlavioasă este în ea însăși un mod important de a da mărturie, însă, în cele din urmă, este necesar să le prezentăm oamenilor Evanghelia, ca să fie mântuiți. „Așa să zică cei răscumpărați de Domnul” (Psalmii 107:2).

Martorii prezintă evenimente la care au asistat personal, lucruri pe care le-au văzut și le-au auzit personal. Noi nu L-am văzut și auzit pe Isus personal, ca ucenicii Săi, dar Îl vedem și Îl auzim astăzi prin intermediul Scripturii. De aceea, mărturia noastră trebuie să cuprindă transmiterea acelor adevăruri biblice care ne-au umplut inima!

Isus le-a poruncit ucenicilor să „propovăduiască” Evanghelia (Marcu 16:15), activitate reprezentată mai târziu prin imaginea îngerului care zboară prin mijlocul cerului „cu o Evanghelie veșnică pentru ca s-o vestească” (Apocalipsa 14:6). Expresia „a propovădui Evanghelia” nu se referă numai la predicarea ei de la amvon, ci și la vestirea Cuvântului lui Dumnezeu în public sau în privat. În biserica primară, nu numai apostolii, ci toți credincioșii „mergeau din loc în loc și propovăduiau Cuvântul” (Faptele 8:4). Modelul biblic al bisericii include ideea că fiecare membru al ei împărtășește activ adevărul pe care l-a văzut și l-a auzit (vezi Faptele 4:20; 22:15) din Cuvântul lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, mulți creștini trag concluzia că altcineva trebuie să se ocupe de această activitate. Ei declară că nu au acest dar, invocând, printre altele, lipsa de experiență, memoria slabă, temperamentul introvertit sau teama de eșec. Noi uităm că împărtășirea Evangheliei n-a fost ceva natural sau ușor nici pentru ucenicii lui Isus. Cei mai mulți dintre ei erau pescari, nu absolvenți ai unei facultăți de teologie. La fel ca noi, s-au luptat cu sentimentul de teamă și tocmai de aceea s-au rugat să le dea Dumnezeu putere ca să vestească Cuvântul „cu toată îndrăzneala” (Faptele 4:29)! Dacă n-ar fi fost dispuși să iasă din zona lor de confort, biserica n-ar mai exista, iar noi n-am mai fi aflat adevărul mântuitor al Evangheliei. Activitatea de mărturisire nu este rezervată pentru câțiva savanți elocvenți cu temperament sociabil. Este chemarea sacră a fiecărui ucenic.

Motivați de compasiune

Pentru a nu mai invoca tot felul de scuze, avem nevoie de motivație, avem nevoie de motivația care L-a determinat pe Isus să fie misionar: „Când a văzut gloatele, I S-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite și risipite, ca niște oi care n-au păstor” (Matei 9:36). Mila L-a motivat să lucreze pentru sufletele rătăcite și să deplângă lipsa lor de conducător. „Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii! Rugați dar pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Lui!” (Matei 9:37,38).

Isus caută și astăzi ucenici adevărați care să fie motivați de compasiune și să lucreze pentru cei care „n-au păstor”, în sensul că nu au pe nimeni care să-i conducă la adevăr. În cartea Sfaturi pentru o slujire creștină eficientă se afirmă că „responsabilitatea de a-i conduce pe oameni la adevăr” (p. 69) este așezată de Domnul pe umerii fiecărui membru al bisericii. Dacă suntem creștini, atunci responsabilitatea lui Hristos devine responsabilitatea noastră. Isus a plătit prea scump și valoarea unui om este prea mare pentru a mai lăsa ca disconfortul, reputația sau teama să ne împiedice să facem tot ce ne stă în putere pentru a conduce oamenii la adevăr.

Acest spirit misionar i-a motivat pe credincioșii din toate secolele să vestească neîncetat Cuvântul lui Dumnezeu. Pavel se considera „dator și grecilor, și barbarilor, și celor învățați, și celor neînvățați” (Romani 1:14). Ieremia nu a putut scăpa de sentimentul datoriei de a vesti Cuvântul lui Dumnezeu, spunând că acesta era în inima lui „ca un foc mistuitor închis în oase” care îl constrângea. „Caut să-l opresc”, mărturisea el, „dar nu pot” (Ieremia 20:9). Petru și Ioan, când li s-a poruncit cu amenințări să nu mai propovăduiască Evanghelia, au răspuns: „Noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut și am auzit” (Faptele 4:20).

Unele cauze sunt pur și simplu prea importante ca să ne mai gândim la temerile noastre. Cauza lui Dumnezeu – mântuirea sufletelor – este o astfel de cauză. Cum spunea odată pionierul adventist Stephen Haskell: „Când cauza în care ne implicăm înseamnă ceva, atunci ea înseamnă totul” (James R. Nix, compilator, Passion, Purpose and Power [Silver Spring, Md.: Departamentul Isprăvnicie al Conferinței Generale AZȘ, 2013], p. 126).

Beneficii esențiale

În timp ce lucrăm pentru salvarea altora, Dumnezeu lucrează prin această experiență la salvarea noastră. Din acest motiv, câștigarea sufletelor este o parte integrantă a pregătirii noastre pentru cer. Reflectează asupra următoarelor beneficii extraordinare pe care nu le putem obține în altă parte:

Bucuria de a vedea oameni mântuiți. „Pentru a putea intra în bucuria Lui, bucuria de a vedea ființe răscumpărate prin jertfa Sa, trebuie să luăm parte la eforturile Lui pentru răscumpărarea lor” (Hristos, Lumina lumii, p. 142).

Dezvoltarea din punctul de vedere al spiritualității și al devoțiunii. „Aceia care se angajează cel mai activ în îndeplinirea cu credincioșie a lucrării de câștigare a sufletelor pentru Isus Hristos sunt cei mai bine dezvoltați din punctul de vedere al spiritualității și al devoțiunii” (Evanghelizare, p. 356).

Cunoașterea aprofundată a adevărului. „Cu cât încearcă să le explice altora Cuvântul lui Dumnezeu, cu dragoste față de oameni, cu atât va înțelege el însuși mai clar acest Cuvânt. Cu cât vom folosi mai mult cunoștințele și ne vom exercita capacitățile pe care le avem, cu atât vom avea mai multe cunoștințe și o putere mai mare” (Parabolele Domnului Hristos, p. 354).

Puterea de a rezista răului. „Puterea de a rezista răului este mai bine dobândită printr-o lucrare energică” (Faptele apostolilor, p. 105).

Formarea unui caracter ca al lui Hristos.

„Pentru ca noi să ne formăm un caracter ca al lui Hristos, trebuie să fim părtași la lucrarea Lui” (Hristos, Lumina lumii, p. 142).

Pregătirea pentru cer. „Cei care refuză privilegiul colaborării cu Hristos în lucrare resping singura pregătire care îi face vrednici să aibă parte cu El în slavă” (Educație, p. 264).

Creșterea spirituală. „Pastorii să-i învețe pe membrii bisericii că, pentru a crește din punct de vedere spiritual, ei trebuie să-și aducă la îndeplinire responsabilitatea pe care le-a încredințat-o Dumnezeu de a-i conduce pe oameni la adevăr” (Sfaturi pentru o slujire creștină eficientă, p. 69). Ne mai mirăm atunci că Satana încearcă din răsputeri să ne oprească să vestim Cuvântul lui Dumnezeu? El speră să-i țină pe alții în întuneric și, mai mult decât atât, să ne împiedice și pe noi să fim mântuiți. „Satana caută acum să țină poporul lui Dumnezeu în stare de inactivitate, să-l rețină să-și facă partea în răspândirea adevărului, pentru ca, la sfârșit, când vor fi cântăriți, să fie găsiți necorespunzători” (Sfaturi pentru o slujire creștină eficientă, p. 37).

Aplicație

Este bine să slujim bisericii și societății în diferite moduri, însă nicio activitate nu poate lua locul mărturiei personale. Săptămâna aceasta adoptă în viața ta cel puțin una dintre următoarele metode simple și eficiente de a vesti adevărul:

• Prezintă-i cuiva mărturia personală despre ceea ce a făcut Dumnezeu pentru tine.

• Distribuie broșuri și cărți pline de adevăruri importante.

• Distribuie prezentări pe DVD despre profeția biblică.

• Studiază săptămânal împreună cu cineva un set de studii biblice.

• Găzduiește întâlnirile unei grupe de studiu biblic săptămânal sau o întâlnire pentru vizionarea unei prezentări biblice pe DVD.

Când le împărtășim altora adevărul, să ne aducem aminte de cuvintele lui Isus din Ioan 16:12: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteți purta.” Poate că, pe moment, pare o idee bună să-i dai cuiva să citească tot ce ai în bibliotecă sau să-i prezinți un studiu biblic maraton, însă riscul este să-l copleșești cu informații. În principiu, comunică adevărul biblic într-un ritm constant, câte un subiect major o dată. Înainte să abordezi subiectele potențial sensibile, prezintă-le pe cele cu care crezi că persoana respectivă va fi de acord și care îi vor consolida convingerea că Biblie reprezintă autoritatea în materie de credință.

Când lucrăm pentru salvarea altora, nu suntem niciodată singuri. „Noi trebuie să fim împreună-lucrători cu îngerii cerești pentru a-L prezenta lumii pe Isus. Cu o ardoare aproape nerăbdătoare, îngerii ne așteaptă să conlucrăm cu ei. (…) Și atunci când ne predăm lui Hristos cu devotament, din toată inima, îngerii se bucură că pot să vorbească prin glasul nostru, pentru a descoperi iubirea lui Dumnezeu” (Hristos, Lumina lumii, p. 297). Nu suntem numai conlucrători cu îngerii, ci, când împărțim cu Hristos povara Sa pentru sufletele pierdute, obținem o părtășie cu El cum n-o putem avea pe altă cale. Mântuitorul le face următoarea promisiune în special vestitorilor Evangheliei: „Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28:20).