Misiunea noastră

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este numită uneori de către membrii ei „mișcarea profetică”. La auzirea acestei expresii, cei care au participat la un seminar de profeție susținut de adventiștii de ziua a șaptea vor presupune că titlul acesta se referă la faptul că biserica noastră se ocupă cu explicarea profețiilor biblice. Presupunerea lor este valabilă, dar mai există un aspect. Expresia nu se referă în primul rând la explicarea profeției, ci la faptul că biserica s-a născut din profeție! Biblia însăși a prezis apariția Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Ea descrie în linii mari istoria noastră. Ne arată care este identitatea noastră și îi încredințează fiecărui adventist de ziua a șaptea o misiune.

Pecetluirea cărții lui Daniel

Pentru a explica afirmația că Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea s-a născut din profeție, vom porni de la ultimul capitol din cartea lui Daniel. Profetului i se cere aici să „pecetluiască” această carte „până la vremea sfârșitului” (Daniel 12:4). Fragmentele profetice din cartea lui Daniel aveau deci să fie pecetluite, adică închise înțelegerii complete până în perioada numită „vremea sfârșitului”. Daniel ascultă apoi conversația dintre două ființe sfinte despre cât timp va trece până la această perioadă. Una dintre ființe dă următorul răspuns, însoțit de gesturi grandioase: „Am auzit pe omul acela îmbrăcat în haine de in…; el și-a ridicat spre ceruri mâna dreaptă și mâna stângă și a jurat pe Cel ce trăiește veșnic că va mai fi o vreme, două vremuri și o jumătate de vreme” (Daniel 12:7). Cercetătorii profeției biblice știu că perioada aceasta echivalează cu perioada persecuției papale începute în 538 d.Hr. Punctul ei de plecare coincide cu începutul domniei civile a papalității, iar punctul ei de final este anul 1798 d.Hr, adică exact după 1 260 ani. Așadar, cartea lui Daniel avea să rămână închisă până în anul 1798 d.Hr., când avea să înceapă timpul sfârșitului.

Deschiderea cărții lui Daniel

Continuarea profeției din Daniel 12 se găsește în Apocalipsa 10. Din Daniel 12 am aflat că profețiile din Daniel referitoare la timpul sfârșitului aveau să rămână închise cunoașterii până în anul 1798 d.Hr. Apocalipsa 10 ne arată ce urma să se întâmple după acest an, când cartea lui Daniel avea să fie înțeleasă mai complet. În Apocalipsa 10:1,2, este prezentat un mesager din cer care ține în mână „o cărticică deschisă”. Cărticica aceasta nu este alta decât cartea lui Daniel, care a stat închisă până atunci. Aceste două capitole au și alte lucruri în comun. Mesagerul ceresc din Daniel 12 este numit „omul… îmbrăcat în haine de in”. În Daniel 10:6 se consemnează faptul că fața lui „strălucea ca fulgerul” și că picioarele lui „semănau cu niște aramă lustruită”. Mesagerul din Apocalipsa 10 are fața „ca soarele” și picioarele „ca niște stâlpi de foc”. Mesagerul din Daniel 12 „și-a ridicat spre ceruri mâna dreaptă și mâna stângă și a jurat pe Cel ce trăiește veșnic”. Mesagerul din Apocalipsa 10 „și-a ridicat mâna dreaptă spre cer și a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor”. Mesagerul din Daniel 12 a anunțat că profețiile din Daniel aveau să rămână închise până în timpul sfârșitului, adică până în anul 1798 d.Hr. Mesagerul din Apocalipsa 10 s-a ridicat la începutul timpului sfârșitului pentru a anunța deschiderea cărții.

Mișcarea adventistă

La scurt timp după anul 1798, când „cărticica” a fost deschisă, poporul lui Dumnezeu a început să înțeleagă cartea lui Daniel mai bine decât până atunci. Profeția din Daniel 8:14, în care este prezis timpul când „sanctuarul va fi curățit”, constituie cheia acestei înțelegeri. Curățirea sanctuarului urma să se petreacă la finalul celor 2 300 de zile profetice sau ani literali (vezi Ezechiel 4:4-6). În urma studierii asidue a Bibliei, William Miller, un fermier baptist, a făcut o descoperire uluitoare, aproape în paralel cu alți cercetători ai Bibliei din toată lumea: că profeția despre cele 2 300 de zile din Daniel 8 are același punct de plecare cu profeția despre cele 70 de săptămâni din Daniel 9. Se știa deja că punctul de plecare al celor 70 de săptămâni, decretul dat de Artaxerxes de rezidire a Ierusalimului, era anul 457 î.Hr. Pornind de la această dată în interpretarea profeției din Daniel 8, Miller și alte câteva mii de persoane au conchis că sanctuarul avea să fie curățit pe 22 octombrie 1844.

Ei au stabilit corect cronologia evenimentelor profetice, însă au comis o eroare esențială: au crezut că sanctuarul reprezintă pământul. Prin urmare, curățirea sanctuarului au interpretat-o ca fiind curățirea pământului cu foc, la a doua venire a lui Hristos. Mii de oameni, convinși că Isus avea să revină curând, s-au alăturat marii mișcări advente.

Dulce și apoi amară

În ciuda acestei erori semnificative, odată cu aprofundarea studiului cărții lui Daniel, o nouă perspectivă s-a deschis înaintea poporului lui Dumnezeu. Lucrurile se derulau exact așa cum fuseseră profetizate în Cuvântul lui Dumnezeu. Daniel 12 și Apocalipsa 10 au prezis că, după 1798 d.Hr. urma să existe o nouă deschidere, o nouă înțelegere a cărții lui Daniel. Mișcarea adventă de la începutul și până la mijlocul anilor 1800 a constituit împlinirea directă a acestei profeții.

Profeția din Apocalipsa 10 se împlinește în dreptul acestei mișcări până la cele mai mici detalii. Apostolul Ioan primește porunca de a lua cartea deschisă din mâna mesagerului ceresc și de a o mânca. „Am luat cărticica din mâna îngerului și am mâncat-o – în gura mea a fost dulce ca mierea” (versetul 10). Mestecarea cărții reprezintă studiul ei aprofundat și convingerea sinceră că profețiile din ea sunt adevărate. Mii de oameni s-au bucurat nespus la gândul că aveau să-l vadă curând pe Isus venind pe norii cerului! Cărticica era într-adevăr în gura lor „dulce ca mierea”. „Dar, după ce am mâncat-o, mi s-a umplut pântecele de amărăciune” (versetul 10). Inspirația nu putea înfățișa mai bine dezamăgirea amară care i-a copleșit pe credincioșii adventiști când Isus nu a venit așa cum se așteptaseră. Amărăciunea dezamăgirii a fost proporțională cu dulceața așteptării. Atunci, mii de persoane au părăsit mișcarea.

Trebuie să prorocești din nou

După ce folosește ilustrația cu cartea dulce și apoi amară pentru a descrie experiența ulterior cunoscută sub numele de Marea Dezamăgire, Apocalipsa 10 vorbește despre viitor. Cei care au trecut prin această experiență, dar nu și-au abandonat credința primesc o poruncă foarte clară: „Trebuie să prorocești din nou” (versetul 11). Mai erau de vestit și alte adevăruri, înainte de revenirea lui Hristos. Aria misiunii lor o constituia întreaga omenire: „multe noroade, neamuri, limbi și împărați” (versetul 11). După patru capitole este prezentat și mesajul care avea să stea în centrul misiunii lor. În Apocalipsa 14, biserica este reprezentată prin trei îngeri care le vestesc mesajele lor „oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod”, ca să se pregătească pentru revenirea lui Isus. Mesajul mondial din Apocalipsa 14:6-14 urma să devină ultimul mesaj al lui Dumnezeu pentru lumea aflată în pragul dispariției. Urma să devină mesajul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea:

„O Evanghelie veșnică.” Mântuirea a devenit posibilă prin viața, moartea și învierea lui Isus Hristos. Oricine vrea poate fi mântuit prin har, prin credință.

„Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă.” Acesta este un apel de a ne consacra viața lui Dumnezeu și de a ne pregăti pentru venirea lui Isus.

„A venit ceasul judecății Lui.” Imediat după dezamăgire s-a descoperit că anul 1844 marca începutul judecății cerești. Biserica Adventistă continuă să creadă și să proclame vestea că „a venit ceasul judecății Lui”. „Închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pământul.” Aceasta este o referire directă la porunca a patra. Mesajul final trebuie să includă un apel la păzirea poruncilor lui Dumnezeu, inclusiv a poruncii despre Sabat.

„A căzut Babilonul.” Babilonul și fiicele lui simbolizează sistemele religioase care susțin idei eronate despre Biblie. Biserica lui Dumnezeu din timpul sfârșitului avea să restaureze adevărul „aruncat… la pământ” (Daniel 8:12). Ea avea să corecteze concepțiile despre mântuire, moarte, iad, a doua venire a lui Isus etc. Când adevărul este restaurat, Babilonul cade.

„Dacă se închină cineva fiarei și icoanei ei și primește semnul ei…, va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu.” Poporul lui Dumnezeu are datoria de a-i avertiza pe oameni să nu urmeze tradiția, ci să respecte Legea lui Dumnezeu. Aceasta este ultimul dar al îndurării din partea lui Dumnezeu. Cei care aleg să urmeze tradiția sunt puși în contrast, în versetul 12, cu sfinții care „care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus”.

În Matei 24:14, Isus a spus: „Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârșitul.” Profeția Sa este reluată și dezvoltată în Apocalipsa 14. După ce descrie atât de frumos mesajul complet al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea vestit în întreaga lume, Apocalipsa 14:14-16 descrie revenirea lui Isus pe norii cerului.

Aplicație

Mântuitorul Și-a condus poporul ca un Păstor iubitor. El ne-a lăsat pe paginile profeției biblice o descriere a istoriei noastre cu scopul de a ne întări credința. Biblia a prezis că profețiile lui Daniel urmau să fie înțelese mai profund. Ea a prezis atât bucuria așteptării întoarcerii lui Isus, cât și Marea Dezamăgire ulterioară. A prezis descoperirea faptului că judecata a început deja. A prezis redescoperirea Sabatului zilei a șaptea, precum și a multor altor adevăruri biblice. A prezis restaurarea darului profeției în mijlocul bisericii care păzește poruncile, precum și misiunea mondială a acestei biserici. Suntem cu adevărat o mișcare profetică! Dumnezeu a consemnat istoria noastră pe paginile sfinte ale Scripturii ca să putem avea certitudinea că El ne conduce.

Însă oamenii, în general, nu au nicio certitudine și nu sunt pregătiți să-L întâmpine pe Isus la venirea Sa. De aceea, noi am primit mandatul divin de a vesti mesajul Său în lume. „Trebuie să prorocești din nou”, spune porunca din Apocalipsa 10. Nu ar trebui, ar fi recomandat sau ai putea, ci trebuie. „Lumea trebuie avertizată prin proclamarea acestui mesaj. Dacă îl ținem acoperit, dacă ne ascundem lumina sub obroc… vom da socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru faptul că nu am avertizat lumea” (Manuscript Releases, vol. 19, p. 41).

Misiunea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea este aceea de a face ucenici din toți oamenii, de a proclama Evanghelia veșnică în contextul mesajelor celor trei îngeri (Apocalipsa 14:6-12) și de a pregăti lumea pentru apropiata revenire a lui Hristos.

Aceasta este misiunea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea!

Aceasta este misiunea ta!