76
A fost legea lui Moise înlocuită de harul lui Hristos?
Tom Shepherd
profesor de Noul Testament, Andrews University
Căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos. (Ioan 1:17)
Aceasta nu este o întrebare de mică importanţă. Răspunsul la ea este o cheie pentru interpretarea Evangheliei după Ioan. El mai determină, într-o mare măsură, şi modul cum înţelegem relaţia dintre Vechiul şi Noul Testament. În acelaşi timp, are un efect fundamental şi formativ asupra umblării noastre creştine personale, răspunzând la întrebarea importantă: Este necesar să păzesc poruncile din lege? Dar pentru a ne adresa tuturor acestor chestiuni importante, vom începe cu contextul original al problemei, aflat în Evanghelia după Ioan, capitolul 1.
Un imn despre Isus Hristos – Evanghelia după Ioan se deschide cu un frumos imn referitor la persoana lui Isus Hristos. Este scris în patru strofe. Prima strofă (1:1-5) vorbeşte despre existenţa Sa veşnică, puterea Sa creatoare şi viaţa Sa plină de lumină. A doua strofă (1:6-8) Îl compară şi Îl pune în contrast cu Ioan Botezătorul, trasând nişte paralele interesante cu prima strofă (de exemplu, în timp ce Cuvântul [Isus Hristos] era cu Dumnezeu, Ioan a fost trimis de Dumnezeu). Isus este întotdeauna prezentat ca fiindu-i superior lui Ioan.
Strofa a treia (Ioan 1:9-13) descrie modul în care oamenii Îi răspund lui Isus – Îl resping sau Îl acceptă, iar puterea lui Dumnezeu le aduce naşterea din nou celor care cred. Strofa a patra, finală (1:14-18), descrie întruparea lui Isus – „Cuvântul S-a făcut trup şi Şi-a aşezat cortul printre noi”1 – şi răspunsul credincioşilor la această revelaţie. Ioan mărturiseşte că Isus are prioritate faţă de el: „Cel ce vine după mine era înainte de mine” (1:15). Credincioşii mărturisesc că au primit cu toţii din plinătatea Lui şi har peste har (1:16). Aceasta ne aduce la textul discuţiei noastre, versetul 17, în care Moise este menţionat ca agentul prin care a venit legea, iar Isus Hristos este descris ca Acela prin care au venit harul şi adevărul. Imnul se încheie în versetul 18 cu o reafirmare a legăturii intime dintre Dumnezeu Tatăl şi Isus Hristos, Fiul: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu. Singurul Dumnezeu născut, care este în sânul Tatălui, este Acela care L-a explicat.”
Hristos, instrumentul harului şi al adevărului – Ioan 1:17 ne îndreaptă atenţia spre Isus Hristos. El este instrumentul prin care am primit binecuvântările harului şi ale adevărului. Orice am mai putea spune despre acest pasaj, acest adevăr este o binecuvântare clară şi minunată în viaţa noastră. Dar care este relaţia dintre prima parte a versetului, vorbind despre Moise, cu ultima parte a versetului, vorbind despre Isus? Sunt cele două părţi complementare sau se află în antiteză una cu cealaltă? Cu alte cuvinte, aşa cum se formulează în întrebarea de mai sus: A fost legea lui Moise înlocuită de harul lui Isus?
Cel mai bun mod de a răspunde la această întrebare este să aşezăm Ioan 1:17 în contextul său din strofa a patra a imnului (1:14-18). Strofa începe cu afirmaţia unică din vers. 14: „Cuvântul S-a făcut trup.” Ceea ce este distinctiv aici este schimbarea în ce priveşte verbul folosit pentru a-L descrie pe Isus Hristos. În versetele anterioare, El este descris prin intermediul verbului folosit în mod obişnuit în greacă pentru a reda sensul „a fi” – eimi. În acest context, verbul respectiv sugerează existenţă eternă, în special în contrast cu verbul „a ajunge să fie” – ginomai – folosit pentru a-l descrie pe Ioan Botezătorul în versetul 6. Isus, Cuvântul, era, dar Ioan Botezătorul a ajuns să fie. Isus este veşnic; Ioan a avut un început stabilit.
Dar în Ioan 1:14, imnul spune despre Cuvânt că „S-a făcut trup”. Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu a luat forma existenţei umane. Apostolul foloseşte celălalt verb (ginomai) pentru a vorbi despre Isus Hristos – El a ajuns să fie trup. Ioan accentuează şi mai mult această idee, spunând: Cuvântul „Şi-a ridicat cortul între noi”. Aceasta este o aluzie clară la Exodul 25:8, unde Dumnezeu le spune israeliţilor: „Să-Mi facă un sanctuar, ca să locuiesc în mijlocul lor.” Arătarea slavei singurului Fiu al lui Dumnezeu este comparabilă cu priveliştea stâlpului de foc şi de nor de deasupra sanctuarului din Vechiul Testament. Hristos devenit om este Dumnezeu cu noi, Emanuel, după cum ne spune Matei (Matei 1:23).
Har peste har – Arătarea slavei lui Dumnezeu în Scriptură (termenul tehnic este teofanie) solicită un răspuns omenesc. Acest răspuns este exact ce se întâmplă în Ioan 1:15-16, din moment ce atât Ioan, cât şi „noi”, biserica, răspundem la slava luminoasă a Fiului lui Dumnezeu în trup omenesc. Ultima expresie din versetul 16 exprimă abundenţa – „har peste har”2. Se pare însă că apostolul a vrut să exprime această abundenţă mereu crescândă a harului într-un mod şi mai detaliat, aşa că a scris versetul 17.
Ioan 1:17 începe cu conjuncţia hoti „pentru că”. Acest cuvânt indică motivul sau explicaţia a ceea ce s-a spus mai înainte. Versetul 16 explică abundenţa harului lui Dumnezeu faţă de noi. Versetul 17 o clarifică şi o detaliază. O traducere literală din greacă ar fi următoarea: Pentru că legea a fost dată prin Moise, harul şi adevărul au ajuns să fie/existe prin Isus Hristos.
Imediat ne sar în ochi câteva concepte importante. Mai întâi, am observat deja că acea conjuncţie de la începutul versetului creează o legătură cu versetul 16, ca o explicaţie. Orice ar însemna „har peste har” în versetul 16, este evident că versetul 17 explică sau „despachetează” acest lucru. În al doilea rând, versetul 17 are două părţi care sunt într-o relaţie de paralelism. Legea este aşezată în paralel cu „harul şi adevărul” (ambii termeni au articolul hotărât în greacă, la fel ca „legea”), iar Moise este aşezat în paralel cu Isus Hristos. În al treilea rând, nu există nicio conjuncţie între prima şi a doua parte a versetului 17 – niciun „şi, deşi, dar, ori, sau”. Denumirea tehnică pentru această construcţie gramaticală este asindet, care înseamnă omiterea unei conjuncţii care în mod normal ar îmbina propoziţiile. Această construcţie este adesea folosită cu scopul de a accentua conceptele descrise – „Am venit, am văzut, am învins” (Veni, vidi, vici), în loc de „Am venit şi am văzut şi am învins”. Apostolul pare că vrea să accentueze cele două expresii într-un mod dramatic.
Deci ce sugerează acest lucru? În versetul 16, apostolul accentuează că am primit cu toţii har din abundenţă, din plinătatea infinită a lui Isus Hristos. În versetul 17, ni se spune brusc că legea a fost dată prin Moise. De ce? Era ea ceva rău sau ceva care trebuia să fie dat la o parte? Nu, ea era o parte a revelaţiei lui Dumnezeu, dată în Vechiul Testament ca binecuvântare pentru poporul Său. Acea revelaţie veche era bună. Dar noua revelaţie în Isus este şi mai bună, și mai glorioasă (cf. 2 Corinteni 3:4-18). Înainte, Dumnezeu S-a revelat într-un stâlp de nor şi de foc; acum, El a venit în trup. Înainte, nu puteam să-I vedem faţa; acum Îl putem vedea în Fiul Său. „Teoria că versetul 17 ar pune în contrast lipsa iubirii (caracteristică legii) cu prezenţa iubirii (caracteristică lui Isus Hristos) pare să nu concorde cu referirile pline de respect ale lui Ioan la Moise (i 45, iii 14, v 46). Mai degrabă, versetul 17 pune faţă în faţă iubirea cuprinsă în lege cu exemplul suprem de iubire statornică manifestată de Isus”3.
În concluzie – A fost înlocuită legea lui Moise de harul lui Isus? Nu. Legea şi harul nu sunt în opoziţie; ele lucrează mână în mână. Legea ne arată nevoia; harul o împlineşte. Harul ne oferă iertarea; legea ne arată datoria. Vechiul Testament Îl profetizează pe Mântuitorul care va veni; Evanghelia după Ioan împlineşte această profeţie. Ea nu Îl prezintă pe Isus în competiţie cu legea lui Moise. În schimb, Domnul Se opune răstălmăcirii legii din partea conducătorilor religioşi ai timpului Său. Aceasta continuă să aibă relevanţă şi astăzi. Este vital să înţelegem că umblarea noastră personală în harul Domnului Isus implică ascultare faţă de legea pe care Dumnezeu a dat-o prin Moise. Lumina a fost glorioasă la Sinai; ea este şi mai glorioasă la cruce. Învăţătorul a murit ca să putem trăi pentru El, în ascultare de poruncile Sale.
Referinţe
1 Toate traducerile îi aparţin autorului, cu excepţia situaţiilor când se specifică o altă traducere.
2 Această expresie ocupă un loc foarte important în interpretarea versetului 17. În greacă este charin anti charitos. Unii comentatori consideră că folosirea gr. anti („contrar, în loc de, peste”) indică un contrast – harul lui Isus în locul legii lui Moise. Există o dublă problemă cu această interpretare. Mai întâi, ar fi har în locul harului, nu har în locul legii. În al doilea rând, scriitorul iudeu Philon din secolul I d.Hr. ne oferă un exemplu (Philon, Poster. Cain. 145) în care expresia este înţeleasă în mod clar în sensul de „har peste har” (vezi W. Bauer, W. F. Arndt, F. W. Gingrich şi F. Danker, A Greek-English Lexicon of the New Testament and Other Early Christian Literature, ediţia a doua, Chicago, Illinois, University of Chicago Press, 1979, s.v. anti.
3 Raymond Brown, John I-XII, Anchor Bible Commentary, Garden City, New York, Doubleday, 1966, vol. 29, p. 16.
„Pentru creştinii care au fost crescuţi cu o concepţie negativă despre legea lui Moise, derivată din răstălmăcirea scrierilor lui Pavel şi separarea inutilă a legii şi a harului, ispita este să citească acest verset [Ioan 1:17] ca o palmă dată legii. Însă aceasta nu este în niciun caz intenţia evanghelistului. În Evanghelia după Ioan, Moise este privit ca un slujitor pozitiv al lui Dumnezeu (de exemplu 5:45-47; 6:32; 7:19-23). Problema lui Isus din această Evanghelie nu a fost cu Moise şi cu legea; problema a fost cu iudeii răzvrătiţi care întrebuinţau greşit pe Moise şi legea (de exemplu 6:31-32; 9:28-29).” (Gerald L. Borchert, John 1-11, The New American Commentary, Nashville, Tennessee, Broadman & Holman, 2002, p. 123)
Legea şi harul nu sunt în opoziţie, ele lucrează mână în mână. Legea ne arată nevoia; harul o împlineşte. Harul ne oferă iertarea; legea ne arată datoria.