73
I-a spus Isus unei femei „câine”?
Leo Ranzolin, Jr.
profesor de Noul Testament, Pacific Union College
Isus i-a zis: „Lasă să se sature mai întâi copiii, căci nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei.” (Marcu 7:27)
Dificultăţile pe care le au cititorii cu privire la acest text sunt legate de limbajul aparent aspru şi lipsit de sensibilitate cu care îi descrie Isus pe neevrei, de faptul că pare reticent când vine vorba să ajute o femeie sărmană dintre neevrei şi de modul neobişnuit în care Se răzgândeşte în ce o priveşte.
Atitudinea lui Isus şi a evreilor faţă de neevrei – Istorisirea cu femeia siro-feniciană (Marcu 7:24-30) face parte din relatarea în care Isus Îşi extinde misiunea la cei care locuiesc în Tir, Sidon şi Decapole (Marcu 7:24 – 8:10). Este parte a unei secţiuni mai largi, care accentuează două teme strâns legate: capacitatea lui Isus de a oferi „pâine” şi împietrirea inimii ucenicilor, lipsiţi de înţelegere faţă de semnificaţia acestei puteri a Lui de a „furniza pâinea” (Marcu 6:30 – 8:21).
Relatarea acestei minuni prezintă câteva legături cu restul acestui capitol şi cu următorul:
(1) În disputa cu fariseii şi cu cărturarii (Marcu 7:1-23), Isus le contestă tradiţiile cu privire la lucrurile necurate (adică mâinile nespălate ale ucenicilor; vezi Marcu 7:1-5), învăţând că adevărata necurăţie vine din inima omului, nu din afară (Marcu 7:20-23). În relatarea cu femeia siro-feniciană, Isus contestă concepţia evreilor cu privire la persoanele necurate (adică neevreii), demonstrând, prin vindecarea fiicei acestei femei, dragostea lui Dumnezeu şi nepărtinirea Lui faţă de toţi oamenii (vezi Faptele apostolilor 10:34-35).
(2) Istoria perspectivei mântuirii, care ar indica prioritatea Israelului în faţa neevreilor (Marcu 7:27a; Matei 10:5,6; 15:24; Romani 1:16), este ilustrată prin două relatări despre împărţirea de hrană: în prima, sunt hrăniţi 5 000 de iudei (Marcu 6:30-44), în a doua, 4 000 de neevrei (Marcu 8:1-10).
(3) Credinţa nestrămutată a femeii siro-feniciene contrastează izbitor cu necredinţa şi împotrivirea conducătorilor religioşi iudei (Marcu 7:1-23; 8:11-13) şi cu atitudinea inflexibilă şi lipsită de înţelegere a ucenicilor (Marcu 6:52; 7:17-18; 8:16-21).
Rezultatele paradoxale ale proclamării Împărăţiei, cuprinse în această istorisire şi în contextul ei narativ, prefigurează răspunsurile tipice ale iudeilor şi ale neevreilor la proclamarea Evangheliei (cum reiese din cartea Faptele apostolilor).
Scopul fundamental pentru care a fost ales Israelul – Este important să interpretăm relatarea despre această femeie neevreică în contextul mai larg al istoriei mântuirii. Alegerea suverană a Israelului a avut un singur scop: Dumnezeu a făcut un legământ cu Avraam şi urmaşii lui ca să fie o binecuvântare „pentru toate familiile pământului” (Geneza 12:1-3). Vechiul Testament trimite în mod repetat la această misiune esenţială a Israelului (Isaia 19:19-25; 42:1,6; 49:5,6; 60:1-22; 61:1-11; Mica 4:1-5:15; Zaharia 8:20-23). Ca Mesia al Israelului, Isus a venit să reînnoiască şi să reconstituie poporul lui Dumnezeu, astfel încât acesta să împlinească, în cele din urmă, misiunea divină la care a fost chemat – aceea de a fi o binecuvântare pentru neevrei (Luca 2:30-32; Ioan 12:20-26).
Isus le dă o lecţie ucenicilor Săi – Având în vedere misiunea lui Isus de a strânge la Sine poporul reînnoit al lui Dumnezeu cu scopul de a împlini legământul avraamic, decizia Lui de a intra în Fenicia, teritoriu predominant neevreiesc (Marcu 7:27) a fost, fără îndoială, motivată de dorinţa Lui de a-i învăţa pe ucenici lecţia că El venise să-i mântuiască atât pe evrei, cât şi pe neevrei. Naţiunea iudaică, în mândria şi exclusivismul ei, desconsiderase, în mod evident, îndeplinirea acestei însărcinări divine. Tăcerea iniţială a lui Isus în ceea ce o priveşte pe femeia păgână („El nu i-a răspuns niciun cuvânt”, Matei 15:23) şi afirmaţia Lui cu privire la prioritatea Israelului („Lasă să se sature mai întâi copiii”, Marcu 7:27) aduc în prim-plan această problemă.
Cuvintele lui Isus: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei” n-ar trebui interpretate ca un răspuns grosolan, o dovadă că nu era dispus să ajute o femeie disperată; dimpotrivă, El manifestă, pentru a-i ajuta pe ucenici să vadă cu alţi ochi, duşmănia tipică pe care o aveau evreii faţă de lumea păgână, pentru ca ei să aibă o imagine clară de cum nu trebuie să se raporteze la păgâni. În tradiţia iudaică, termenul „câine” era folosit în mod obişnuit pentru a vorbi dispreţuitor despre neevrei; referirile biblice la câini (2 Samuel 16:9; Psalmii 22:16; Matei 7:6; Filipeni 3:2; 2 Petru 2:22; Apocalipsa 22:15) sunt toate negative1. Totuşi, este posibil ca diminutivul „căţei” (kynariois), folosit de Isus, să facă referire la câinii de pe lângă casa omului, şi nu la maidanezii care cutreierau pe străzi2. Astfel, folosirea termenului kynariois diminuează duritatea replicii Sale.
Prejudecăţile iudeilor ridicaseră bariere care făceau imposibilă interacţiunea socială dintre ei şi neevrei. Isus a vrut să dărâme aceste bariere, pentru că iubirea lui Dumnezeu nu era limitată la o naţiune sau rasă.
Răspunsul dat de femeie lui Isus: „Doamne, chiar şi căţeii de sub masă mănâncă din firimiturile copiilor” (Marcu 7:28) indică faptul că ea înţelegea istoria mântuirii. Adresându-I-se cu titlul plin de semnificaţie religioasă „Domn”, femeia foloseşte scurta Lui alegorie în avantajul ei, păstrând caracterizarea dată de El iudeilor, de „copii ai lui Dumnezeu” (Exodul 4:22; Deuteronomul 14:1; Isaia 1:2), şi neevreilor, de „câini”. Deşi recunoaşte privilegiul copiilor de a fi hrăniţi primii, ea insistă că şi căţeii au dreptul la firimiturile ce cad de pe masă. În termeni teologici, în timp ce Mesia Israelului Se străduieşte se reînnoiască poporul lui Dumnezeu, binecuvântările care, iniţial, fuseseră date Israelului urmau să se reverse şi peste neevrei. Demonstrând o remarcabilă umilinţă şi o înţelegere a modului în care un om este mântuit, femeia nu renunţă la cererea ei ca fiica, „posedată grav de un demon”, să-i fie vindecată. Datorită credinţei ei statornice, Isus alungă demonul, vindecându-i copila de la distanţă (Marcu 7:29-30).
În concluzie – Relatarea despre femeia siro-feniciană dezvăluie un portret biblic al unui Dumnezeu plin de milă şi iubitor la nivel global, care caută să împace iudeii şi neevreii înstrăinaţi prin lucrarea de răscumpărare a Fiului Său, Isus Hristos. O străină cu totul – o femeie, o „necurată” dintre neevrei, dintre păgânii siro-fenicieni rău famaţi – nu numai că înţelege misiunea lui Isus, care are în vedere toţi oamenii, dar şi primeşte, prin credinţa ei neobosită, o experimentare remarcabilă a harului lui Dumnezeu.
Referinţe
1 Joel Marcus, Mark 1 – 8, Anchor Bible 27A, New York, Doubleday, 2000, p. 463-464.
2 Vezi James R. Edwards, The Gospel According to Mark, The Pillar New Testament Commentary, Grand Rapids, Michigan, Eerdmans, 2002, p. 219-221.
Parabolele lui Isus
Matei Marcu Luca
Lumina sub obroc 5:14,15 4:21,22 8:16; 11:33
Casa zidită pe stâncă şi cea zidită pe nisip 7:24-27 6:47-49
Petic nou la haină veche 9:16 2:21 5:36
Vin nou în burdufuri vechi 9:17 2:22 5:37,38
Semănătorul şi diferitele soluri 13:3-8 4:3-8 8:5-8
Grâul şi neghina 13:24-30
Sămânţa de muştar 13:31,32 4:30-32 13:18,19
Aluatul 13:33
Comoara ascunsă 13:44
Mărgăritarul de mare preţ 13:45,46
Năvodul 13:47,48
Oaia pierdută 18:12,13 15:4-6
Robul nemilostiv 18:23-34
Lucrătorii viei 20:1-16
Cei doi fii 21:28-31
Vierii ticăloşi 21:33-41 12:1-9 20:9-16
Omul fără haina de nuntă 22:2-14
Smochinul, semn al verii 24:32,33 13:28,29 21:29-32
Cele zece fecioare 25:1-13
Talanţii 25:14-30 19:12-27
Oile şi caprele 25:31-36
Sămânţa care creşte 4:26-29
Cămătarul şi datornicii 7:41-43
Samariteanul milos 10:30-37
Prietenul la nevoie 11:5-8
Bogatul nebun 12:16-21
Robii care veghează 12:35-40
Ispravnicul credincios 12:42-48
Smochinul fără smochine 13:6-9
Locurile de onoare de la ospăţul de nuntă 14:7-14
Cei poftiţi la cina cea mare 14:16-24
Turnul şi socotirea cheltuielilor lui 14:28-33
Banul pierdut 15:8-10
Fiul pierdut 15:11-32
Ispravnicul necinstit 16:1-8
Bogatul şi săracul Lazăr 16:19-31
Robi netrebnici 17:7-10
Văduva insistentă şi judecătorul nedrept 18:2-5
Fariseul şi vameşul 18:10-14
„Aceasta a fost singura minune pe care a făcut-o Isus în acea călătorie. Singurul scop cu care a mers El la graniţa cu Tirul şi Sidonul a fost de a înfăptui acea minune. Isus a vrut să o ajute pe femeia în necaz şi, în acelaşi timp, prin lucrarea Lui, să le dea ucenicilor Săi un exemplu de îndurare faţă de un popor dispreţuit, exemplu pe care să-l urmeze atunci când El avea să nu mai fie cu ei. Isus a vrut să-i scoată din exclusivismul lor iudaic pentru a deveni interesaţi să lucreze pentru alţii, dincolo de propriul lor popor.” (DA 402)
Isus manifestă, pentru a-i ajuta pe ucenici să vadă cu alţi ochi, duşmănia tipică pe care o aveau evreii faţă de lumea păgână, pentru ca ei să aibă o imagine clară de cum nu trebuie să se raporteze la păgâni.