Sunt evreii de astăzi responsabili pentru moartea lui Hristos?

Clinton Wahlen

director asociat, Institutul de Cercetări Biblice

Tot norodul a răspuns: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.” (Matei 27:25)

În ciuda trăsăturilor evreieşti ale Evangheliei după Matei, această declaraţie a fost folosită pentru a justifica o serie de atitudini şi comportamente agresive la adresa evreilor, de-a lungul istoriei creştine. Totuşi, luată ad litteram, această declaraţie indică doar faptul că cei direct implicaţi în crucificarea lui Hristos acceptă responsabilitatea pentru moartea Sa. Jurământul în sine nu este cu nimic ieşit din comun. Multe declaraţii similare sunt găsite atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament1.

Statutul Israelului – Problema aceasta implică însă şi statutul Israelului ca naţiune. Atât declaraţia prevestitoare de rău a lui Isus că Împărăţia (reprezentată prin vie în parabolă) va fi „luată” de la unii şi dată altora (Matei 21:43), cât şi predicţia înfiorătoare că fariseii şi cărturarii vor „umple” măsura vinovăţiei părinţilor lor omorându-i pe cei pe care Isus îi trimite la ei (23:29-36) par să sugereze că vina pentru crucificare cade asupra întregii naţiuni. Mai mult, contextul imediat al pasajului din Matei 27:25 alătură mărturisirea lui Iuda că a vândut sânge nevinovat (27:4) cu spălarea pe mâini a lui Pilat, care se debarasează, în felul acesta, de problemă. Acţiunea lui Pilat este urmată imediat de scena în care „tot norodul” este dispus să accepte responsabilitatea pentru moartea lui Isus.

Pe de altă parte, declaraţiile condamnatoare ale lui Isus din capitolul 23 scot în evidenţă liderii religioşi, nu întreaga naţiune. Mai mult, versetul care urmează imediat după aşa-numitul „autoblestem” din 27:25 subliniază clar responsabilitatea personală a lui Pilat. Guvernatorul roman deja L-a biciuit şi bătut pe Isus. Acum Îl dă să fie crucificat, lucru pe care numai el avea puterea să-l facă (27:26). Mai departe îi vedem pe farisei, pe preoţii cei mai de seamă şi pe bătrâni, mai mult decât mulţimea, ca fiind vinovaţii reali (vers. 41). De fapt, despre aceştia se spune în primul rând că L-au adus pe Isus la Pilat (vers. 1, 3, 6, 12) şi că au incitat mulţimile să ceară crucificarea lui Isus (vers. 20; cf. 16:21).

Mântuirea individuală a evreilor – Deşi, odată cu respingerea lui Mesia, Israelul, ca naţiune, a pierdut privilegiul de a mai fi reprezentantul lui Dumnezeu aici, pe Pământ, la nivel individual, evreii au fost atraşi de Isus şi L-au urmat. Conform Evangheliei după Matei, mulţimile se îngrămădeau în jurul Lui şi Îl urmau în călătoriile Sale de la un capăt la celălalt al Israelului (4:25; 8:1; 14:13; 19:2; 20:29). Oamenii erau uimiţi de învăţăturile Lui (7:28) şi se minunau de puterea Sa de a vindeca (9:8,33,34; 15:31). Când Isus a intrat în Ierusalim, L-au glorificat (21:8,9,11), făcându-i pe lideri chiar să se teamă să-L aresteze în public (21:46; 26:5). Numai ca rezultat al influenţei liderilor evrei, atitudinea gloatelor a suferit acea transformare (27:20).

Iar expresia folosită de Matei – „tot norodul” (27:25) – nu se referă la întreaga naţiune2. Israelul era divizat ca urmare a lucrării lui Isus. Găsim această divizare prezentată clar de către Matei în trei moduri. În primul rând, sinagogile din Israel alternează între cei care sunt receptivi la Isus (4:23; 9:35; 13:54) şi cei care I se opun (12:9-14; 13:54-57; cf. 23:34). În al doilea rând, cealaltă parabolă despre o vie, din Matei 21, descrie poporul israelit în termenii a doi „fii” foarte diferiţi, reprezentând două atitudini opuse faţă de Isus (21:28-32). În al treilea rând, Ierusalimul în sine este divizat (de pildă, 20:18; 21:9-11). Implicaţia este că, în consecinţă, cetatea nu va rămâne în picioare (12:25). Menţionarea arderii cetăţii celor care refuză să participe la nunta fiului de împărat întăreşte şi mai mult această implicaţie (22:7). În cele din urmă, Isus plânge pentru Ierusalim, deoarece poporul cetăţii nu doreşte să fie atras la Isus şi să-L accepte ca Mesia (23:37). Isus condamnă Ierusalimul şi templul („casa voastră”) ca rezultat al previziunii Sale, conform căreia acolo El avea să fie condamnat, bătut şi dus să fie crucificat. După cum vărsarea de sânge nevinovat contribuise la distrugerea cetăţii de către Babilon, tot aşa acum avea să ducă la distrugerea ei de către Roma.

„Tot norodul” – În armonie cu contextul imediat al capitolului şi cu contextul mai larg al cărţii, cel mai natural mod de a înţelege expresia „tot norodul” din Matei 27:25 este ca o referire la cei prezenţi atunci, care au cerut crucificarea lui Isus. Este evident că nu era strânsă întreaga naţiune în piaţa oraşului în acea zi. Cel mult, „tot norodul” se referă la cei care trăiau în Ierusalim, împreună cu cei care au venit pentru Paşte anul acela şi cu urmaşii lor direcţi (copiii). În realitate, aceştia sunt cei care, în principal, au suferit calamităţile menţionate în 24:15-19, când armatele romane au asediat Ierusalimul şi, în cele din urmă, l-au distrus. Prevestirea acestui eveniment tragic de către Isus, în Matei 23:38,39, face aluzie la Psalmii 118:26. Exclamaţia: „Binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului” se pare că era înţeleasă în vremea aceea ca o referire la viitoarea Împărăţie mesianică. Citând Scriptura, Isus indică spre revenirea Sa, când rolurile vor fi inversate şi liderii religioşi vor accepta şi admite mesianitatea Sa (cf. Matei 26:64). Atunci, Isus Îi va judeca pe cei care Îl judecau acum pe El. La fel ca în Matei 24, care urmează după aceste versete, judecata asupra Ierusalimului şi judecata de la sfârşitul lumii sunt amestecate. Ca un ecou al acestor cuvinte ale lui Isus, Ioan îi vede pe „cei ce L-au străpuns” printre cei prezenţi când Isus revine pe nori (Apocalipsa 1:7). Astfel, judecata cade peste acei evrei care L-au respins. Condamnarea lor este anunţată deja de Isus, dar realizarea ei nu se va împlini decât atunci când El Se va întoarce în slavă. „Atunci, cei care s-au rugat: «Sângele lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri» vor primi răspuns la rugăciunea lor” (DA 739).

Mântuirea este pentru toţi – Matei arată clar că, după înviere, mântuirea trebuia să fie proclamată nu numai evreilor, ci tuturor popoarelor (Matei 28:19). Conform cărţii Faptele apostolilor, mii de evrei s-au căit de rolul pe care l-au jucat la răstignirea lui Isus, s-au întors la El şi au primit iertare (Faptele apostolilor 2:36-41; 4:4); printre ei s-au numărat şi mulţi preoţi (6:7). Dumnezeu nu este părtinitor cu persoanele sau cu naţiunile. Mântuirea este pentru toţi (Faptele apostolilor 10:34,35; Romani 2:11; 10:12,13; Galateni 3:28,29). Chiar dacă evreii care au trăit de-a lungul istoriei nu sunt consideraţi responsabili pentru omorârea lui Hristos, totuşi, ca orice alt om, vor fi consideraţi responsabili pentru respingerea Sa ca Mântuitor (Matei 10:32-34). De cealaltă parte, evreii care Îl acceptă acum pe Isus ca Mesia pot fi încorporaţi în adevăratul Israel al lui Dumnezeu (Romani 11:23-26; Galateni 6:15,16).

 Referinţe

1 Iosua 2:19,20; 2 Samuel 1:16; 1 Împăraţi 2:31-33; Ieremia 26:8,9 (de asemenea rostit de „tot poporul”),12,15; Ezechiel 18:13; 33:4-6; Faptele apostolilor 18:6.

2 Cuvântul pentru „norod” (laos) este folosit în Matei în multe forme şi niciodată nu se referă clar la evrei ca naţiune.

„Vor fi mulţi convertiţi dintre evrei, şi aceşti convertiţi vor ajuta la pregătirea căii Domnului şi la netezirea în pustie a unui drum pentru Dumnezeul nostru. Evreii convertiţi vor avea de îndeplinit o parte importantă în marile pregătiri care vor fi făcute în viitor pentru primirea lui Hristos, Prinţul nostru.” (Ev 579)

„Cei care trăiesc astăzi nu sunt responsabili pentru faptele celor care L-au crucificat pe Fiul lui Dumnezeu.”(RH, 11 aprilie 1893)

Minunile lui Isus

 Matei Marcu Luca Ioan

Vindecarea suferinţelor fizice

Un lepros 8:2,3 1:40-42 5:12,13

Robul sutaşului 8:5-13 7:1-10

Soacra lui Petru 8:14,15 1:30,31 4:38,39

Doi gadareni posedaţi 8:28-34 5:1-15 8:28-35

Un om paralizat 9:2-7 2:3-12 5:18-25

Femeia cu o scurgere de sânge 9:20-22 5:25-29 8:43-48

Doi orbi 9:27-31

Un mut posedat 9:32,33 11:14

Omul cu o mână uscată 12:10-13 3:1-5 6:6-10

Un om mut, orb şi posedat 12:22

Fiica unei femei canaanite 15:21-28 7:24-30

Băiatul epileptic 17:14-18 9:17-29 9:38-43

Bartimeu şi un alt orb 20:29-34 10:46-52 18:35-43

Un posedat, în sinagogă 1:23-26 4:33-35

Un om surd şi mut 7:31-37

Orbul de la Betsaida 8:22-26

O femeie gârbovă 13:11-13

Un om cu dropică 14:1-4

Zece leproşi 17:11-19

Urechea lui Malhu 22:50,51

Bolnavul de la scăldătoarea Betesda 5:1-9

Omul născut orb 9:1-41

Putere peste forţele naturii  

Potolirea furtunii 8:23-27 4:37-41 8:22-25

Mersul pe apă 14:25 6:48-51 6:19-21

Hrănirea a 5 000 de bărbaţi 14:15-21 6:35-44 9:12-17 6:5-13 (afară de femei şi copii)

Hrănirea a 4 000 de bărbaţi 15:32-38 8:1-9 (afară de femei şi copii)

Moneda din gura peştelui 17:24-27

Smochinul uscat 21:18-22 11:12-26

Captura de peşte 5:1-11

Transformarea apei în vin 2:1-11

Altă captură de peşte 21:1-11

Învierea morţilor

Fiica lui Iair 9:18-25 5:22-42 8:41-56

Fiul văduvei din Nain 7:11-25

Lazăr 11:1-44