Ard cei nelegiuiţi într-un iad veşnic?

Tom Shepherd

profesor de Noul Testament, Andrews University

Aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică. (Matei 25:46)

Textul foloseşte cuvântul „veşnic” de două ori, mai întâi fiind aplicat pedepsei celor răi, iar a doua oară cu referire la viaţa veşnică a celor neprihăniţi. Dacă „viaţă veşnică” înseamnă o viaţă fără sfârşit, nu ar trebui ca „pedeapsa veşnică” să fie de asemenea fără sfârşit?

Oile şi caprele – Matei 25:46 este concluzia pildei, sau parabolei, lui Isus cu oile şi caprele (Matei 25:31-46). Parabola descrie a doua venire a Domnului, când El va despărţi „neamurile”1 în două grupe distincte – oile şi caprele. Oile sunt aşezate la dreapta Stăpânului, iar caprele la stânga. De două ori în parabolă, oile sunt identificate cu cei neprihăniţi (vers. 37 şi 46). Caprele nu sunt niciodată identificate în mod specific, deşi sunt în mod evident un grup aflat în antiteză cu oile. Şi oile, şi caprele I se adresează lui Isus ca Domn şi chiar dau răspunsuri destul de similare cu ceea ce le spune El.

Isus Se adresează mai întâi oilor, numindu-le binecuvântate şi invitându-le să intre în Împărăţia pregătită pentru ele de la întemeierea lumii. Motivul pentru care sunt invitate să intre este că s-au îngrijit de El în persoana celor săraci şi nevoiaşi. Caprele, pe de altă parte, sunt numite blestemate2 şi sunt condamnate la „focul veşnic care a fost pregătit Diavolului şi îngerilor lui” (vers. 41). Motivul judecăţii aspre asupra caprelor este lipsa de preocupare pentru săraci şi nevoiaşi – care, pentru Isus, este totuna cu a nu-L sluji sau a nu-L ajuta pe El.

Două abordări ale vieţii – Isus prezintă două destine foarte diferite, opuse, bazate pe două abordări foarte diferite ale vieţii în lumea aceasta. Aceia care îi binecuvântează şi îi ajută pe alţii cu timpul şi resursele lor se îndreaptă spre Împărăţia veşnică a bucuriei şi binecuvântării. Aceia care neglijează să îi ajute pe cei din jurul lor sunt inconştienţi nu numai cu privire la nevoile acestor persoane „neînsemnate”, ci şi cu privire la faptul că, făcând aşa, ei Îl neglijează pe Isus3. Isus a spus că ei se îndreaptă spre ceva ce Dumnezeu nu a intenţionat niciodată pentru oameni – pedeapsa veşnică.

Pedeapsa veşnică – Dar ce este această „pedeapsă veşnică” care le este rezervată caprelor? Termenul „pedeapsă” folosit aici este kolasis, un termen destul de rar în Noul Testament, folosit numai aici, în Matei 25:46, şi în 1 Ioan 4:18. El vine de la o rădăcină care înseamnă „a curăţa”, „a tunde”, „a mutila”, „a pedepsi”, „a bate”. El cuprinde ideea de a nimici ceea ce este nenecesar. A fi pedepsit de Dumnezeu înseamnă a fi nimicit. Scriptura afirmă clar că cei nelegiuiţi vor fi pedepsiţi de Cel Atotputernic (Geneza 6 – 9; Ezechiel 18; Romani 1; Evrei 10:29; 2 Petru 2:9; Apocalipsa 20). Poate că aceasta nu ne tulbură atât de mult pe cât o face ideea unei pedepse care durează toată veşnicia. Astfel, cuvântul „veşnică” este elementul mai important în expresia „pedeapsa veşnică”.

Termenul grecesc tradus prin „veşnic” în acest pasaj este aionios. Corespondentul său în Vechiul Testament este ebr. colam. Ambii termeni pot însemna „veşnic, etern” sau „pe viaţă, cât va trăi” în funcţie de cuvântul pe care îl determină. În Exodul 21:6, un slujitor care îşi iubeşte stăpânul îl va sluji colam (pentru totdeauna = toată viaţa lui). În Iuda 7, Sodoma şi Gomora suferă pedeapsa unui foc aionios (foc veşnic). Evident că Sodoma şi Gomora nu mai ard; de aceea focul a fost veşnic numai în sensul unui rezultat final sau permanent, nu în sensul unui foc care încă arde sau va arde pentru veşnicie.

Aceasta conduce la întrebarea despre cum este folosit termenul aionios în Matei. El foloseşte termenul „veşnic” de şase ori (18:8; 19:16,29; 25:41,46 – în vers. 46 de două ori). De trei ori termenul stă lângă „viaţă” („viaţă veşnică”) şi de trei ori, lângă „foc” sau „pedeapsă”. Viaţa veşnică este răsplata celor neprihăniţi şi indică în mod clar o existenţă fără sfârşit. Pedeapsa celor nelegiuiţi fiind „focul veşnic”, mulţi presupun că este o existenţă fără sfârşit, într-un iad care arde veşnic.

Foc veşnic – Totuşi o examinare mai atentă a folosirii de către Matei a termenului „foc” sugerează o altă perspectivă. Matei foloseşte cuvântul „foc” (gr. pyr) de 12 ori4. Aproape toate aceste ocurenţe sunt legate de ideea de judecată. Deosebit de sugestive sunt metaforele agricole folosite de Ioan Botezătorul, în Matei 3:10-12, şi de Isus, în parabola neghinei, din Matei 13:24-30,36-43. În ambele cazuri se face o despărţire între ce este bun şi ce este rău. Lucrurile bune sunt păstrate, în timp ce lucrurile rele sunt arse în foc. Termenul „ars” din greacă este katakaio, care înseamnă „a mistui”, „a arde”. Pleava (3:10-12) sau neghina (13:6-43) sunt mistuite de un foc care nu se stinge (3:12). Ideea nu este că pleava sau neghina rezistă pentru totdeauna. Fiind combustibile, sunt mistuite. Dar focul este veşnic în efectele sale. (cf. Marcu 9:42-50, cu referire la viermele care nu moare şi focul care nu se stinge)5. De remarcat că Isus nu îi numeşte veşnici pe cei nelegiuiţi, ci mai degrabă focul. Nelegiuiţii sunt mistuiţi de focul veşnic (la fel ca pleava sau neghina), iar efectul este o pedeapsă veşnică, nu o pedepsire veşnică.

Problema nemuririi – Concluzia de mai sus este susţinută de faptul că cei neprihăniţi vor primi nemurirea abia la prima înviere (1 Corinteni 15:50-54). Prin urmare, „viaţa veşnică” va fi o viaţă fără sfârşit (Apocalipsa 21:4), în timp ce nelegiuiţii, care nu au sau nu primesc nemurirea (Eclesiastul 9:5,6; 2 Tesaloniceni 2:9,10), nu pot suferi veşnic, deoarece sunt muritori. Pedeapsa lor este moartea a doua (Apocalipsa 2:11; 20:6,14; 21:8). Dacă pe cei neprihăniţi îi aşteaptă o viaţă de fericire eternă, pe cei răi îi aşteaptă focul judecăţii, care îi va mistui (Evrei 10:27).

În concluzie – Punând cap la cap toate aceste informaţii, înţelegem că pedeapsa primită de cei nelegiuiţi este ceva ce îşi atrag asupra lor prin neglijarea celor nevoiaşi. Aceasta îi pune în aceeaşi categorie cu Diavolul şi cu îngerii săi, care vor primi o pedeapsă dreaptă din partea lui Dumnezeu. Pedeapsa va presupune distrugere prin foc, însă focul în sine, deşi veşnic în efecte, nu va continua să ardă veşnic, pentru că cei răi nu sunt nemuritori (cf. Maleahi 4:1-3).

Referinţe

1 Acest termen este folosit deseori în Noul Testament pentru a face referire la neevrei. Totuşi, în această situaţie din Matei, pare să includă întreaga omenire, inclusiv Israelul şi biserica. Cf. Donald Hagner, Matthew 14-28, Word Biblical Commentary, Dallas, Texas, Word Books, 1995, vol. 33b, p. 742.

2 Termenul grecesc este o formă a verbului kataraomai, care înseamnă „a blestema”. În Matei, este folosit doar aici, însă mai apare şi în Marcu 11:21, Luca 6:28, Romani 12:14 şi Iacov 3:9. A se compara cu conceptul de a fi blestemat de Dumnezeu, din Deuteronomul 21:23.

3 S-ar putea obiecta că povestirea nu spune nimic despre mântuirea prin har, prin credinţă fără fapte (Efeseni 2:8,9), ci că pare să sugereze mântuirea prin fapte bune faţă de nevoiaşi. Însă aceasta ar fi o răstălmăcire atât a cuvintelor lui Isus, cât şi a cuvintelor lui Pavel. Perspectiva biblică asupra naturii umane este că noi transpunem în viaţa noastră ceea ce suntem pe dinăuntru (cf. Matei 7:15-20: „după roadele lor îi veţi cunoaşte”). Pavel sugerează acelaşi lucru în Efeseni 2:8-10, unde credinţa este urmată de faptele bune pe care Dumnezeu le-a pregătit mai dinainte ca să umblăm în ele (cf. şi Iacov 2:14-26). Scriptura afirmă clar că suntem judecaţi după faptele noastre (2 Corinteni 5:10; Matei 16:27; Proverbele 24:12).

4 Matei 3:10,11,12; 5:22; 7:19; 13:40,42,50; 17:15; 18:8,9; 25:41.

5 Când menţionează viermele care nu moare şi focul care nu se stinge, în legătură cu pedeapsa celor răi, Isus citează din Isaia 66:24. Cele două imagini exprimă acelaşi mesaj: viermele nu moare şi focul nu se stinge până când cadavrul nu este mistuit integral, adică până când distrugerea celor răi nu va fi totală.

„Păcătoşii din Sodoma «ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veşnic» [Iuda 7]. Pasajul defineşte «focul veşnic». Este un foc de la Dumnezeu, care-i distruge pe păcătoşi complet şi pentru totdeauna.” (Edward W. Fudge, The Fire that Consumes, Houston, Texas, Providential Press, 1982, p. 287)

Nelegiuiţii sunt mistuiţi de focul veşnic, iar efectul este o pedeapsă veşnică, nu o pedepsire veşnică.