S-au întâmplat deja semnele cu soarele, luna şi stelele?

Clinton Wahlen

director asociat,Institutul de Cercetări Biblice

Îndată după acele zile de necaz, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate. (Matei 24:29)

Pentru înţelegerea acestui verset este util să privim mai în detaliu structura întregului capitol, pentru a identifica perioada de necaz după care se vor manifesta aceste semne. Discursul lui Isus începe cu profeţia Sa despre distrugerea templului (vers. 1, 2), fapt care i-a provocat pe ucenici să întrebe când se vor întâmpla toate acestea. Răspunsul foarte lung dat de Isus ucenicilor care, curând, aveau să fie surprinşi de moartea lui Hristos, trebuie să li se fi părut acestora mai degrabă misterios. De fapt, după înviere, ei L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?” (Faptele apostolilor 1:6). În răspunsul dat, Isus a făcut clar faptul că noi nu ar trebui să aşteptăm ca Dumnezeu să ne ofere o cronologie a evenimentelor viitoare (Faptele apostolilor 1:7). Încercările de a găsi un asemenea orar profetic în capitolul 24 din Matei au complicat interpretarea sa. În realitate, discursul lui Isus nu are decât două puncte focale principale: distrugerea Ierusalimului şi sfârşitul lumii.

Structura capitolului 24 din Matei – Profeţia despre distrugerea Ierusalimului, împreună cu templul său, a fost făcută cu secole înainte, de către Daniel. Spre profeţia lui ne cere Isus să ne îndreptăm atenţia, ca să o citim şi să o înţelegem (Matei 24:15; cf. Daniel 9:26). Se pare că ucenicii, imediat după ce L-au auzit pe Isus spunând că templul va fi distrus, s-au gândit că acest eveniment va indica sfârşitul timpului. Însă, dat fiind că zilele finale ale istoriei Pământului erau departe, în viitor, ucenicii au adresat, fără să fie conştienţi de acest lucru, două întrebări distincte: (1) „Când se vor întâmpla aceste lucruri?” (adică distrugerea templului) şi (2) „Care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?” (vers. 3).

O cercetare atentă a răspunsului lui Isus arată că acesta are două părţi principale, fiecare corespunzând uneia dintre cele două întrebări1. Această structură este evidentă din faptul că evenimentele sunt repetate în două momente diferite ale discursului Său, aceste evenimente incluzând apariţia hristoşilor mincinoşi (vers. 5, 23, 24) şi a falşilor profeţi (vers. 11, 24), vremea de necaz (vers. 9, 21) şi diversele transformări din natură (vers. 7, 29). De asemenea, în prima parte a discursului Său, Isus ne avertizează că „sfârşitul” nu va fi atunci (vers. 6), că acestea nu reprezintă „decât începutul durerilor” (vers. 8). Analogia cu durerile efective sufe­rite la naşterea unui copil ar putea să sugereze două perioade de timp distincte. Aşa cum falsele contracţii par mai puţin importante în comparaţie cu cele finale, care precedă naşterea propriu-zisă, la fel şi evenimentele legate de distrugerea Ierusalimului oferă o anticipare palidă a evenimentelor de la sfârşitul timpului.

Fiecare dintre cele două părţi ale discursului culminează cu o perioadă de judecată, caracterizată prin evenimente extrem de importante. Prima parte ajunge la apogeu odată cu „urâciunea pustiirii”, în care credincioşii vor recunoaşte semnalul să fugă din Ierusalim, pentru a scăpa de distrugerea iminentă a cetăţii (vers. 15-20; cf. Luca 21:20). Partea a doua, conturată de sfârşitul perioadei numite „necazul cel mare”, culminează cu semne în soare, lună şi stele, în care credincioşii vor recunoaşte indicatorul faptului că „judecata finală a început deja” şi al nevoii de a veghea şi a se pregăti pentru venirea Fiului omului (vers. 29-31)2.

Necazul cel mare – Natura necazului celui mare şi a fenomenelor cosmice care îi vor urma contrastează în mod clar cu descrierile mai generaliste din prima parte a discursului. Acolo, Isus Îşi avertizează urmaşii că vor suferi necazuri şi persecuţii şi că, în urma acestora, mulţi vor cădea de la credinţă (vers. 9, 10). Totuşi, ceva mai târziu, Isus Se referă la „necazul cel mare”, unul cum nu a mai fost vreodată înainte. De fapt, vremurile acelea sunt atât de crunte, încât vor fi scurtate de dragul celor aleşi (vers. 21, 22)3.

Ambele referinţe despre necaz implică persecutarea acelora care Îi rămân credincioşi lui Isus. Cea de-a doua menţiune cu privire la necaz, care apare în partea a doua a discursului, nu trebuie confundată cu timpul mâniei lui Dumnezeu, când vor fi revărsate cele şapte plăgi identificate în cartea Apocalipsa ca fiind judecata lui Dumnezeu asupra celor răi4.

Noul Testament foloseşte aproape întotdeauna termenul „necaz” cu referire la persecutarea poporului lui Dumnezeu de către autorităţile şi puterile omeneşti, aceasta fiind semnificaţia sa evidentă în capitolul 24 din Matei. Prima menţiune cu privire la necaz pare să facă referire la persecutarea dură a credincioşilor creştini de către împăraţii romani păgâni, începând din primul şi până în cel de-al patrulea secol (cf. Apocalipsa 1:9; 2:9,10). Însă, necazul acesta s-a manifestat izolat şi mult mai restrâns în spaţiu şi timp în comparaţie cu persecuţiile sistematice şi prelungite împotriva credincioşilor din perioada celor 1 260 de ani (anii 538-1798 d.Hr.; a se vedea Daniel 7:25; Apocalipsa 12:6,14), persecuţii devenite posibile prin preluarea puterii imperiale de către biserică. Această a doua perioadă de persecuţie – numită aici „necazul cel mare” – a fost scurtată prin neutralizarea puterii persecutoare a papalităţii, în perioada Revoluţiei franceze, şi prin stabilirea separării dintre stat şi biserică, de către Statele Unite, în secolul al XVIII-lea (Apocalipsa 13:3,11). Întrucât acest „necaz mare” este scurtat prin intervenţia providenţială a lui Dumnezeu (cf. Marcu 13:20), el nu se poate referi la judecăţile prin plăgi, îndreptate împotriva forţelor răului din perioada de necaz, ci, în schimb, se referă la necazul şi la persecutarea poporului credincios al lui Dumnezeu de către puterile pământeşti.

 Semne în soare, lună şi stele – Fenomenele cosmice se manifestă după necazul cel mare (Matei 24:29; Marcu 13:24) şi tot atunci începe timpul de veghere dinaintea venirii Fiului omului (Matei 24:42-44). Ţinând cont de corelaţia acestor semne din soare, lună şi stele cu sfârşitul necazului celui mare, ar trebui să le căutăm un­deva spre sfârşitul secolului al XVIII-lea. De asemenea, este important de remarcat că succesiunea soare-lună-stele este aceeaşi oriunde sunt menţionate aceste fenomene naturale în Noul Testament (Matei 24:29; Marcu 13:24; Luca 21:25; Apocalipsa 6:12,13). Această ordine fixă sugerează că este aşteptată mai degrabă o împlinire precisă, decât una generală.

Luând în considerare timpul în care au apărut aceste fenomene şi ordinea lor, aşa-numita „Zi întunecată” de pe 19 mai 1780 – când a fost nevoie de lumânări ziua, în amiaza mare, şi când o negură a întunecat faţa lunii – se potriveşte foarte bine cu descrierea lui Isus despre întunecarea soarelui şi a lunii. Acest eveniment a fost urmat, câteva decenii mai târziu, de marea ploaie de meteoriţi Leonide din 13 noiembrie 1833 când, potrivit estimărilor, au putut fi văzuţi 60 000 de meteoriţi pe oră, luând naştere astfel o nouă ştiinţă – astronomia meteorică5. Aceste fenomene naturale, acoperind o scurtă perioadă de la finele secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, rămân de neegalat în America de Nord, din punctul de vedere al impactului religios, al intensităţii şi al vizibilităţii lor6. Ţinând cont de semnificaţia, ordinea şi momentele exacte când au avut loc, acestea reprezintă, cel mai probabil, împlinirea profeţiei lui Isus din Matei 24. Deşi există anumite indicii privind faptul că semne similare ar putea să preceadă, cu puţin timp înainte, cea de-a Doua Venire7, anii care s-au scurs de la împlinirea profeţiei despre soare, lună şi stele fac mult mai relevant avertismentul cu care Isus încheie această parte a discursului Său: „De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi” (24:44).

Referinţe

1 A se vedea şi capitolul următor, scris de Richard Davidson, despre Matei 24:34.

2 Richard M. Davidson, „The Second Advent and the Fullness of Time”, în Ministry, 73, iunie/iulie 2000, p. 45.

3 Cf. Idem, p. 47, nota 25, care, în acord cu Matei 24:29/Marcu 13:24, sugerează că aceste semne apar după necaz, care a încetat „în jurul anului 1750” (cf. Marcu 13:19,20).

4 Necazul cel mare şi fenomenele cosmice prezentate de Isus, precum şi descrierile similare făcute de Ioan (Apocalipsa 6:12-14; 7:14) diferă destul de mult de informaţiile din Apocalipsa cu privire la cele şapte plăgi finale, sau „vremea de necaz”, care vor fi chiar înainte de cea de-a doua venire a lui Hristos. Perioada plăgilor este numită timpul „mâniei lui Dumnezeu” (15:1,7; 16:1 etc.) şi nu ar trebui să fie confundată cu necazul sau furia de inspiraţie demonică; acestea nu îi vizează pe cei răi, ci pe cei credincioşi (12:12-16).

5 Cu privire la „Ziua întunecată”, vezi Joseph Dow, History of Hampton, on-line: http://www.hampton.lib.nh.us/HAMPTON/history/dow/chap12/dow12_14.htm; informaţiile despre meteoriţi şi ploile de meteoriţi sunt din revista Astronomy, on-line: http://www.astronomy.com/asy/default.aspx?c=a&id=2109. Ambele au fost accesate pe 2 februarie 2009.

6 C. Mervyn Maxwell afirmă: „Acestea [semnele din Matei 24:29] au avut loc acolo unde trăiau oameni care puteau să le înţeleagă în mod adecvat. Ele au stimulat o reflecţie extinsă. Au jucat un rol aparte în ce priveşte avertizarea acelora care «au urechi să audă», cu privire la începutul judecăţii finale şi venirea timpului sfârşitului” (God Cares, 2 vol., Nampa, Idaho, Pacific Press, 1985, vol. 2, p. 214).

7 A se vedea Ioel 3:15,16 (cf. 2:10); Tim Poirier, „The End of a Sign, or a Sign of the End?”, în Adventist Review, 13 noiembrie 2008, p. 21.

Noul Testament foloseşte aproape întotdeauna termenul „necaz” cu referire la persecutarea poporului lui Dumnezeu de către autorităţi şi puteri omeneşti.

– Matei 24:29

„La finalul marii persecuţii papale, a spus Hristos, soarele se va întuneca, iar luna nu-şi va mai da lumina. Apoi, stelele vor cădea din ceruri.” (DA 632)