A permis Isus divorţul şi recăsătorirea?

Ekkehardt Mueller

director asociat,Institutul de Cercetări Biblice

Eu însă vă spun că oricine îşi lasă nevasta, afară de pricină de curvie, şi ia pe alta de nevastă preacurveşte şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurveşte. (Matei 19:9)

Conform acestui text, Isus pare să respingă recăsătorirea, în orice formă, după un divorţ. Când avem de-a face cu texte din evangheliile sinoptice (Matei, Marcu şi Luca), un text trebuie citit în contextul său imediat şi în comparaţie cu textele paralele din celelalte evanghelii.

Împietrirea inimii – Contextul din Matei 19:1-10 este deosebit de bogat. Un aspect ce iese în evidenţă în mod specific este problema împietririi inimii, introdusă de Isus Însuşi în versetul 8. Fariseii dau dovadă de inimi împietrite, deoarece ei caută motive care le-ar permite să pună capăt unei căsnicii. Însă chiar şi ucenicii lui Isus au probleme de acceptare a învăţăturii lui Isus cu privire la căsătorie. Ei sugerează că ar fi mai bine să rămâi celibatar şi să nu te căsătoreşti, dacă o căsnicie nu se poate desface ulterior (vers. 10). Nici ei nu pot concepe căsătoria altfel decât tot în termenii divorţului. Această împietrire a inimii este manifestată puţin mai târziu, când îi văd pe copiii aduşi la Isus pentru a fi binecuvântaţi și îi ceartă (vers. 13).

Pentru un bogat, aşa cum este tânărul conducător bogat, este dificil să intre în Împărăţia lui Dumnezeu din cauza împietririi inimii (Matei 19:21-23). Întrebarea lui Petru cu privire la răsplată pentru faptul că Îl urmează pe Isus poate indica de asemenea o împietrire a inimii (vers. 27). În parabola lucrătorilor viei (Matei 20:1-16), cei care au lucrat toată ziua nu sunt mulţumiţi cu generozitatea stăpânului. Ei au ochiul rău şi inima împietrită.

În Matei 18 deja apare tema împietririi inimii. Ucenicii au fost avertizaţi să nu îi dispreţuiască pe cei micuţi (vers. 6, 10), categorie în care pot fi incluşi şi membrii vulnerabili ai societăţii, în special femeile. Capitolul 18 sfârşeşte cu avertizarea că Tatăl ceresc îi dă pe mâna chinuitorilor pe cei care nu îi iartă pe semenii lor din toată inima (vers. 34, 35). Robul nemilostiv este un exemplu de persoană cu inima împietrită. Interesant e faptul că acest motiv este dezvoltat în pasajul următor, care tratează problema divorţului şi a recăsătoririi. În loc să-și ierte soţul/soţia, există unele persoane, cum erau fariseii de pildă, care caută doar portiţe de scăpare şi posibilităţi de a pune punct căsniciilor lor şi de a-şi părăsi partenerul/partenera de viaţă.

Isus şi fariseii – Conversaţia dintre Isus şi farisei a început cu momentul în care fariseii Îl întreabă pe Isus despre motivele pentru divorţ. Probabil, aceştia doreau să Îl atragă pe Isus în controversa dintre şcoala rabinică mai liberală a lui Hillel, potrivit căreia un bărbat putea divorţa de soţia sa pentru orice motiv, şi şcoala mai conservatoare a lui Shammai, care învăţa că divorţul era permis doar în caz de adulter. Probabil aceştia chiar sperau ca Isus să atingă subiectul cazului lui Irod, care era căsătorit cu Irodiada, şi astfel să Şi-l facă pe Irod duşmanul Lui (Matei 14:3,4). Aceasta era o problemă de un înalt interes politic şi care îl costase viaţa pe Ioan Botezătorul.

Un cuvânt important în Matei 19:3 este apoluo, care în acest context înseamnă „a alunga” sau „a divorţa”. Este folosit de două ori de farisei (vers. 3 și 7), şi de două ori de Isus (vers. 8 și 9). Isus însă îl folosește doar în cel de-al doilea răspuns al Său. În primul Său răspuns, El foloseşte termenul chorizo (vers. 6) pentru a exprima conceptul de divorţ. Isus spune în mod clar „nu” divorţului. În versetul 6 nu este inclusă nicio excepţie, iar în versetul 9 o singură posibilă excepţie este menţionată.

Perspectiva lui Isus asupra căsătoriei – Începând cu Matei 19:4, Isus răspunde întrebării fariseilor. El dezvoltă perspectiva lui Dumnezeu cu privire la căsătorie, o instituţie care, împreună cu restul Creaţiei, era foarte bună. Primul răspuns dat de Isus fariseilor (vers. 4-6) începe cu o întrebare: „Oare n-aţi citit că Ziditorul, de la început, i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască?” Această întrebare se referă la două texte din Vechiul Testament (Geneza 1:27; 5:2). Apoi urmează declaraţia: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi cei doi vor fi un singur trup” (Matei 19:5). La începutul versetului 6, gândul anterior este repetat: „Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup.” Şi textul se încheie cu un imperativ: „Deci ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.” Astfel ni se spune de două ori despre „două” fiinţe umane care „devin una” (Matei 19:5 și 19:6). Oferă Isus vreun motiv pentru divorţ? Nu. Ordinea Creaţiei nu permite divorţul din niciun motiv.

Matei 19:5 începe cu expresia „şi [El] a zis”, cu referire la Dumnezeu. Dumnezeu Însuşi, cea mai înaltă autoritate posibilă, a rânduit ca un bărbat să lase pe părinţii săi şi, împreună cu soţia sa, să formeze o nouă unitate. Expresia „un singur trup” indică în mod special unirea fizică a soţilor. Însă termenul „trup” indică întreaga personalitate şi nu poate fi limitat doar la sfera fizică. Din acest motiv, adulterul este atât de dramatic. Acesta fracturează unitatea minunată dintre soţ şi soţie.

Termenul „unul” subliniază uniunea şi unitatea. Două ființe, un bărbat şi o femeie, devin una. Făcând această declaraţie, Isus respinge atât homosexualitatea, cât şi poligamia. Părăsirea părinţilor pentru a locui împreună şi a deveni un singur trup reprezintă acţiuni umane care, într-un fel implicit, exprimă unirea bărbatului şi a femeii prin Dumnezeu. Orice căsătorie legitimă este o unire făcută de Dumnezeu. Aşadar, nu ne este permis să divorţăm. Isus ia o poziţie clară împotriva divorţului.

Problema divorţului – Fariseii Îi răspund lui Isus, întrebându-L de ce a instituit Moise cartea de despărţire, dacă divorţul nu este permis. Făcând referire la Deuteronomul 24:1, ei ar fi dorit să anuleze Geneza 1 şi 2, căutând un argument pentru o practică mai flexibilă a divorțului. Însă Isus explică modul în care se corelează pasajele biblice. În Matei 19:9 aflăm concluzia Sa finală: prin divorţ, oamenii distrug lucrarea lui Dumnezeu.

Fariseii pretind că Moise a poruncit (eneteilato) să i se dea soţiei o carte de despărţire, dacă aceasta a comis ceva indecent. Isus este mai exact: Moise a permis (epetrepsen) divorţul, dar nu l-a poruncit; „dar de la început n-a fost aşa”. Divorţul nu face parte din planul originar al lui Dumnezeu.

În versetul 6, Isus Se opune în mod categoric divorţului. În versetul 9, El adaugă că, dacă totuşi cineva divorţează, neţinând cont de mărturia clară a Scripturii, aceasta nu face din el/ea o persoană liberă. În Matei 5:32, o femeie divorţată care se căsătoreşte din nou, cu excepţia situaţiei în care soţul ei a comis adulter, comite, la rândul ei, adulter – pentru că, în mod evident, ea încă este considerată căsătorită. În Matei 19:9, un soţ care se căsătoreşte cu o altă femeie comite adulter, întrucât încă este căsătorit, dacă acea clauză de excepţie nu se aplică. Conform textului din Marcu 10:12, divorţul era iniţiat nu doar de bărbaţi, ci şi de femei.

Matei 19:9 permite divorţul în cazul unui singur motiv. Acesta este porneia – imoralitatea sexuală. Dar chiar şi într-un asemenea caz, contextul ne îndeamnă să ne iertăm partenerul şi să renunţăm la împietrirea inimii noastre. Diferitele aspecte ale termenului porneia includ prostituţie, relaţii sexuale premaritale, adulter, incest şi homosexualitate; pe scurt, toate relaţiile sexuale în afara căsătoriei.

Întrebarea care rămâne este dacă excepţia se referă doar la divorţ sau şi la recăsătorire.

(1) „Oricine îşi lasă nevasta,

Afară de pricină de curvie, preacurveşte” (Matei 19:9).

(2) Şi ia pe alta de nevastă

Divorţul urmat de recăsătorire este adulter. Aşadar, se poate presupune că excepţia care se află chiar între (1) şi (2) se referă la recăsătorirea după divorţ. Excepţia nu prea are sens dacă soţul/soţia neimplicat(ă) în porneia nu ar avea dreptul la recăsătorire. Un divorţ legitim permite o recăsătorire legitimă. Întrucât pe timpul lui Isus, ca şi în vremurile vechi-testamentare, recăsătorirea după divorţ era permisă, ne putem aştepta la o situaţie similară în perioada Noului Testament. Altfel, Noul Testament ar trebui să declare în mod clar că fusese stabilită o nouă ordine.

Cu toate că, prin această excepţie, Isus permite divorţul şi recăsătorirea într-un singur caz, esenţa mesajului Său este permanenţa căsătoriei.

Implicaţii pentru astăzi – Când Dumnezeu a instituit căsătoria, ea a fost înţeleasă ca o unire pe viaţă dintre un bărbat şi o femeie, în care cei doi se vor completa reciproc şi vor contribui la bunăstarea celuilalt.

Isus a întărit permanenţa căsătoriei. Divorţul distruge ceea ce Dumnezeu a unit şi este împotriva voinţei lui Dumnezeu. Însă, în cazul în care are loc un divorţ – cu excepţia situaţiilor de porneia –, din punct de vedere biblic există doar posibilitatea de a rămâne necăsătorit sau de te împăca cu partenerul. O persoană care obţine divorţul pentru orice motiv, în afară de imoralitate sexuală, şi se recăsătoreşte comite adulter şi violează legea lui Dumnezeu. Acest lucru este, de asemenea, adevărat pentru cel care se căsătoreşte cu cineva divorţat, dacă acea persoană nu a divorţat din cauză că partenerul/partenera său/sa a comis porneia.

Singurul motiv pentru care un membru al bisericii poate divorţa de soţ/soţie este porneia. Dacă unul dintre soţi comite un act de imoralitate sexuală, celălalt, care nu a fost implicat într-un asemenea act, poate obţine divorţul. Chiar și într-un asemenea caz, idealul rămâne împăcarea. Dar dacă împăcarea nu este posibilă, atunci soţul neimplicat în porneia se poate recăsători.

Când o căsnicie se destramă, biserica este de asemenea afectată. Aşadar, biserica trebuie să ofere asistenţă preventivă şi să reacţioneze într-un mod biblic şi echilibrat. A nu reacţiona deloc poate fi iresponsabil. Scopul implicării bisericii trebuie să fie acela de a ajuta, de a aduce vindecare şi de a-i susține pe cei care altfel s-ar putea pierde. În unele cazuri, aceasta ar putea include disciplina bisericii şi excluderea ca membru. Pe de altă parte, biserica nu-i poate stigmatiza la nesfârşit pe cei care au comis un păcat sexual. Urmând exemplul lui Dumnezeu, biserica ar trebui să nu trateze păcatul cu uşurinţă, dar nici să refuze iertarea şi acordarea unei alte şanse celor care au greşit.

Toţi credincioşii sunt îndemnaţi să renunţe la împietrirea inimii, să aibă grijă de căsniciile lor, să ofere iertare şi şanse noi şi să dea exemplu cu privire la ce înseamnă o căsnicie creştină. Acolo unde condiţiile sunt improprii, soluţia creştină este de a schimba acele condiţii, nu partenerul. Chiar în cazurile ce par fără speranţă, ne reamintim că Domnul, care a înviat oameni din morţi, poate, de asemenea, să reînvie căsniciile noastre, dându-le o nouă viaţă.

„El, care a dat-o pe Eva lui Adam ca ajutor, a înfăptuit prima Sa minune la un ospăţ de nuntă. Sala de ospăţ, acolo unde prietenii şi rudele se bucurau împreună, a fost locul unde şi-a început Domnul Hristos lucrarea publică. În acest fel, El a aprobat căsătoria, recunoscând-o ca pe o instituţie pe care El Însuşi o întemeiase. El poruncise ca bărbaţii şi femeile să se unească prin sfânta legătură a căsătoriei, să întemeieze familii ai căror membri, încoronaţi cu onoare, aveau să fie recunoscuţi ca membri ai familiei de sus.” (AH 99)

 „O femeie poate fi divorţată legal de soţul ei şi totuşi să nu fie divorţată îna­intea lui Dumnezeu şi în conformitate cu legea Sa, care este mai presus de cea omenească. Există un singur păcat, şi acesta este adulterul, care îl poate situa pe soţ, sau pe soţie, în poziţia de a fi dezlegat în faţa lui Dumnezeu. Deşi legile ţării pot acorda divorţul, totuşi ei sunt încă soţ şi soţie în lumina Bibliei, conform legii lui Dumnezeu.” (AH 344)