Ce este păcatul de neiertat?

Edwin Reynolds

profesor de Noul Testament, Southern Adventist University

De aceea, vă spun: Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat, dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor. (Matei 12:31,32)

Dificultatea acestui pasaj este o chestiune de înţelegere a naturii acelui păcat care este descris ca fiind de neiertat. Ce anume constituie blasfemie împotriva Duhului Sfânt sau vorbire împotriva Duhului Sfânt şi de ce este considerat acest păcat de neiertat? Dacă orice alt păcat şi altă blasfemie pot fi iertate, de ce acest păcat este de neiertat? De ce este mai rău să vorbeşti împotriva Duhului Sfânt decât să vorbeşti împotriva lui Isus Hristos, Fiul omului?

Conflictul dintre Isus şi farisei – Este necesar să începem prin a privi la contextul pasajului, pentru a vedea despre ce anume vorbea Isus, către cine şi în ce circumstanţe. Textul nostru din Matei 12 şi cel din Marcu 3:28,29 (pasajul paralel) descriu un conflict între Isus şi farisei. Matei începe cu fariseii care-L înfruntă pe Isus abordând problema culesului şi mâncatului spicelor de grâu în ziua de Sabat, ceea ce ei considerau a fi contrar legii (Matei 12:2). De acolo, Isus intră în sinagogă şi vindecă un om cu mâna uscată. Din nou, fariseii Îl acuză de călcarea Sabatului, iar la finalul incidentului aceştia ies şi se sfătuiesc cum să Îl nimicească (vers. 10, 14). Apoi, Isus Se retrage şi îi vindecă pe toţi bolnavii din mijlocul gloatelor care Îl urmau. În același timp, îi avertizează pe aceștia să nu spună în public despre faptele Sale, pentru a nu stârni în mod gratuit mânia liderilor iudei (vers. 15, 16). Cu toate acestea, atunci când un demonizat orb şi mut a fost adus la El pentru a fi vindecat şi a fost vindecat, oamenii au fost uimiţi şi nu s-au putut abţine să întrebe: „Nu cumva este acesta Fiul lui David?” (vers. 22,23). Prin această întrebare retorică, ei sugerau că Isus prezenta dovezi că era Mesia cel promis. Când această vorbă a fost repetată în auzul fariseilor, ei au răspuns: „Omul acesta nu scoate dracii decât cu Beelzebul, domnul dracilor!” (vers. 24). Nu puteau nega minunea, astfel că au încercat să o pună pe seama puterilor demonice (cf. Marcu 3:30). Isus a răspuns că nu putea fi aşa, întrucât o casă dezbinată împotriva ei însăşi nu poate rezista (vers. 25, 26). În schimb, El a pus alungarea demonilor pe seama puterii Duhului Sfânt, ca o dovadă că Împărăţia lui Dumnezeu era prezentă în mijlocul lor (vers. 28), în ciuda faptului că ei o respingeau. „Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea”, a declarat Isus (vers. 30).

Lucrarea Duhului Sfânt – Conflictul dintre Isus şi farisei este contextul în care Isus pronunţă cuvintele din pasajul nostru. În limba greacă, aceste cuvinte încep cu expresia dia tauto, care înseamnă „din cauza acestui lucru” sau „pentru acest motiv”. Sfidarea şi opoziţia lor persistentă faţă de Hristos a constituit motivul pentru care El a simţit nevoia de a Se exprima atât de clar şi de puternic cu privire la pericolele împotrivirii lor active la lucrarea Duhului Sfânt în inimile lor. Atribuind puterea lui Isus demonilor, nu Duhului Sfânt, fariseii negau lucrarea Lui în slujirea lui Isus. Lucrarea Duhului Sfânt este chiar aceea de a aduce convingere cu privire la păcat, neprihănire şi judecată (Ioan 16:8). Dacă se opune rezistenţă în mod persistent faţă de lucrarea Duhului Sfânt, atunci nu mai poate fi nicio convingere cu privire la lucrurile esenţiale ale mântuirii. Duhul Sfânt îi convinge pe oameni de păcat atunci când ei nu cred în Isus (Ioan 16:9). În faţa dovezilor incontestabile, fariseii au ales să nu creadă în Isus şi au căutat orice ocazie prin care să înfrângă influenţa Sa şi chiar să Îl distrugă. Procedând în felul acesta, ei respingeau lucrarea Duhului Sfânt în vieţile lor. Ei îşi împietreau inimile faţă de vocea Sa convingătoare, iar rezultatul era că deveneau tot mai insensibili la acea voce. Nu poate vorbi cineva împotriva Duhului Sfânt şi în acelaşi timp să rămână sensibil la vocea Sa şi gata de a răspunde la convingerea pe care El încearcă să i-o inspire.

E posibil ca o experienţă asemănătoare să fie descrisă în 1 Timotei 4:2 în dreptul celor care au cugetele însemnate cu fierul roşu, adică acele persoane insensibile la îndemnurile Duhului Sfânt. În Evrei 6:4-6 se află un avertisment foarte serios legat de întoarcerea de la adevăr după iluminarea produsă prin primirea darului Duhului Sfânt. Ni se spune că este imposibilă readucerea acestor persoane la pocăinţă – cu toate că, aşa cum Isus învăţa în Matei 19:26, ceea ce este imposibil la oameni este încă posibil la Dumnezeu. Totuși, aici avem de-a face cu oameni care participă în mod voit şi în cunoştinţă de cauză la răstignirea şi batjocorirea din nou a Fiului1. Iată ce se poate înțelege prin păcatul de neiertat.

Natura păcatului de neiertat – Păcatul la care se face referire în Matei 12:31,32 nu este un act de neglijenţă, neştiinţă sau simplă necredinţă, ci un refuz sfidător şi persistent de a accepta dovada incontestabilă a lucrării Duhului lui Dumnezeu ca fiind una bună, vorbind despre această lucrare ca fiind rea şi opunând rezistenţă faţă de lucrarea Duhului Sfânt în inimă. Chiar a vorbi împotriva lui Isus este un păcat ce poate fi iertat (Matei 12:32), dar ar trebui să fim atenţi să nu cumva să vorbim în mod persistent împotriva Aceluia a cărui lucrare este de a aduce convingerea de păcat. Singurul păcat care nu poate fi iertat este cel care nu este mărturisit şi părăsit şi pentru care nu este căutată iertarea. Dacă este cineva îngrijorat cu privire la comiterea păcatului de neiertat, acea îngrijorare este în sine o dovadă clară a faptului că Duhul Sfânt aduce convingere în inimă şi că persoana în cauză nu a ajuns în punctul critic, întrucât celui care a comis deja păcatul de neiertat nu i-ar mai păsa niciodată de asta. Apelul din Evrei 3:7-9 este aplicabil aici: „De aceea, cum zice Duhul Sfânt: «Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie, unde părinţii voştri M-au ispitit şi M-au pus la încercare şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani!»”

Referinţe

1 Vezi articolul lui John K. McVay, „Mai este posibilă iertarea pentru cei care cad din har?”, comentariu la Evrei 6:4-6, în acest volum (p. .447-450).

„Nimeni nu ar trebui să considere păcatul împotriva Duhului Sfânt ceva misterios şi imposibil de definit. Păcatul împotriva Duhului Sfânt este păcatul refuzului persistent de a răspunde invitaţiei la pocăinţă.” (FLB 58)