Ce vrea să spună Isus când afirmă că trebuie să fim „desăvârşiţi”?

Tom Shepherd

profesor de Noul Testament, Andrews University

Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit. (Matei 5:48)

Cum pot oamenii să fie la fel de desăvârşiţi ca Tatăl ceresc? Dumnezeu este o fiinţă lipsită de păcat; începând de la căderea în păcat, oamenii au fost și sunt fiinţe păcătoase prin natura lor (Efeseni 2:3). Cum ar putea ei vreodată să fie desăvârşiţi după cum şi Tatăl este desăvârşit? Ce vrea să spună Isus?

Predica de pe Munte – Puternicele cuvinte ale lui Isus din Matei 5:48 formează concluzia celei de-a doua secţiuni a Predicii de pe Munte. Predica întreagă o găsim în Matei 5-7, dar această secţiune se întinde de la 5:17 până la 5:48. Secţiunea se deschide cu un preambul în care Isus insistă că El nu a venit să anuleze Legea şi Profeţii; mai degrabă, El a venit să le împlinească. Preambulul este urmat de o serie de şase afirmaţii contradictorii, sau antiteze, în care Isus citează un verset din Vechiul Testament sau o expresie tradiţională, sub forma: „Aţi auzit că s-a zis…”, urmată de contrastul „dar Eu vă spun…” (Matei 5:21,22).

S-ar putea presupune că antiteza sugerează o anulare a ideii din Vechiul Testament, înlocuind-o cu o învăţătură nouă a lui Isus. Dimpotrivă, în fiecare caz, Isus aprofundează aplicaţia învăţăturii Scripturii Vechiului Testament. Prin aceasta, El Îşi ilustrează sublinierea arătând că scopul Său nu era să anuleze maximele Vechiului Testament, ci mai degrabă să demonstreze profunzimea şi aplicaţia mult mai cuprinzătoare a vechilor porunci ale lui Dumnezeu.

 Iubirea vrăjmaşilor – Ultima dintre antiteze se găseşte în Matei 5:43-48, tratând chestiunea iubirii vrăjmaşilor. Isus citează o porţiune din Leviticul 19:18: „Să iubeşti pe aproapele tău”, însă în mod evident îi anexează o expresie tradiţională: „Şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.” Apoi El contrează această afirmaţie cu vestita maximă că trebuie să ne iubim vrăjmaşii şi să ne rugăm pentru prigonitorii noştri. Învăţătorul continuă afirmând că a proceda astfel faţă de vrăjmaşii noştri ne face să fim sau să devenim fii ai Tatălui nostru din ceruri, „căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”. Iubirea vrăjmaşilor înseamnă, aşadar, a imita modul în care procedează Dumnezeu.

Isus continuă prin exprimarea unui contrast faţă de acţiunile mărini­moase ale lui Dumnezeu, referindu-se la aceia care îi iubesc doar pe cei care îi iubesc la rândul lor, sau îşi iubesc numai fraţii. Acest comportament, spune El, nu este mai bun decât al vameşilor şi al păgânilor, oameni consideraţi în general în afara sferei religiei biblice. Astfel ni se oferă un contrast între comportamente şi grupuri – Dumnezeu manifestând dragoste, grijă şi preocupare atât pentru oamenii buni, cât şi pentru cei răi, pe de o parte, iar vameşii şi păgânii manifestând preocupare şi dragoste doar pentru ei înşişi, pe de alta. Toate acestea sunt urmate de versetul nostru de mai sus, care îi cheamă pe ucenici la desăvârşire, după cum Tatăl lor ceresc este desăvârşit.

Înţelegerea contextului lui Matei 5:48 este esenţială pentru descifrarea semnificaţiei textului. În cadrul ultimei antiteze, desăvârşirea este definită nu ca absenţă a defectelor, nu ca îndepărtare a oricărui eşec moral, ci mai degrabă ca extindere a iubirii până la grupul cel mai îndepărtat de noi – vrăjmaşii noştri. Desigur, în cadrul întregii serii de antiteze, chemarea la desăvârşire din 5:48 este exprimată cu claritate în sensul celei mai profunde purităţi morale – de exemplu identificarea crimei și în ură, sau identificarea adulterului și în privirea pofticioasă şi, evident, respingerea ambelor practici.

Confruntaţi cu aceste superlative, am putea fi ispitiţi fie pur şi simplu să renunţăm cu totul la ucenicie, fie să adoptăm abordarea autorului Didahiei din secolul al II-lea d.Hr., care face aluzie la acest verset în capitolul 6 cu versetul 2 al lucrării sale: „Căci, dacă poţi purta tot jugul Domnului, vei fi desăvârşit; dar dacă nu poţi, fă ce poţi.” Sau am putea chiar să mergem mai departe, până în extrema celor care insistă că Isus nu a vrut să spună ce a spus şi că desăvârşirea este imposibilă şi în plus inutilă, din moment ce creştinul este mântuit prin har.

 Semnificaţia lui „desăvârşit” – Însă pierdem ceva extrem de important dacă alegem oricare dintre aceste opțiuni din categoria „nici prea-prea”. Termenul grecesc pentru desăvârşire din Matei 5:48 este teleios, care înseamnă „desăvârşit, fără defect, complet, pe deplin dezvoltat, matur, care şi-a atins scopul”1. Când un lucru este pe deplin dezvoltat şi şi-a atins scopul, este numit teleios „desăvârşit”. Viaţa creştină are un scop. Se îndreaptă spre cer. Chemarea verticală a Evangheliei este distinctă (Filipeni 3:12-14). Dumnezeu ne acceptă aşa cum ne găseşte, dar El nu ne lasă niciodată aşa. El ne ia într-o călătorie către maturitatea creştină. Porunca lui Isus exprimă îndeplinirea acestei călătorii. Acceptarea poruncii înseamnă acceptarea călătoriei şi umblarea în cadrul voinţei Sale. Scopul desăvârşirii – al maturităţii creştine, de a fi ca Tatăl nostru ceresc – ne este dat nu ca să ne descurajeze, ci ca să ne slujească drept o stea călăuzitoare într-o lume de întuneric moral.

Referinţe

1 Vezi William Arndt şi F. Wilbur Gingrich, A Greek-English Lexicon of the New Testament and Other Early Christian Literature, Cambridge, University of Chicago Press, 1957, s.v. teleios.

„El ne spune să fim desăvârşiţi aşa cum este El, în acelaşi fel. Noi trebuie să fim surse de lumină şi binecuvântare în micul nostru cerc, exact aşa cum este El pentru Univers. Nu avem nimic prin noi înşine, însă lumina iubirii Sale se revarsă peste noi, şi noi trebuie să reflectăm strălucirea ei. Împrumutând bunătatea Sa, putem fi la fel de desăvârşiţi în sfera noastră, după cum Dumnezeu este desăvârşit în sfera Lui.” (MB 77)

Termenul grecesc pentru „desăvârşire” înseamnă „pe deplin dezvoltat, matur, care şi-a atins scopul”.