Cine este Mihail din Daniel 12:1?

Gerhard Pfandl

director asociat,Institutul de Cercetări Biblice

În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar, în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte. (Daniel 12:1)

Astăzi, majoritatea creştinilor cred că Mihail este o fiinţă angelică. De-a lungul istoriei bisericii, au existat totuşi persoane care l-au identificat pe Mihail cu Isus Hristos. Motivele pentru această identificare sunt următoarele:

Învierea de la revenirea lui Hristos – Primele trei versete din Daniel 12 descriu sfârşitul conflictului discutat pe larg în capitolul 11. Învierea menţionată în 12:2 ne indică faptul că, atunci când Mihail se ridică pentru a-şi elibera poporul, marea luptă dintre Hristos şi Satana se încheie. Din Noul Testament ştim că învierea este legată de a doua venire a lui Hristos şi are loc atunci când El vine să-Şi elibereze poporul (Matei 24:29-31; 1 Tesaloniceni 4:15-17; 1 Corinteni 15:50-55). Astfel, paralelismul dintre Daniel 12:1-2 şi pasajele Noului Testament care descriu învierea oferă un indiciu că persoana lui Mihail nu poate fi doar un înger, ci Hristos Însuşi.

Semnificaţia numelui „Mihail” – Numele „Mihail”, care înseamnă „cine este ca Dumnezeu?”, reprezintă un alt argument. Nimeni nu este ca Dumnezeu cu excepţia Fiului lui Dumnezeu (Ioan 10:30), care mijloceşte pentru poporul Său (1 Ioan 2:1,2; Evrei 7:25). Literatura ebraică îl descrie pe Mihail drept întâiul dintre îngeri, identificându-l cu „Îngerul lui Yahwé”, menţionat frecvent în Vechiul Testament ca o fiinţă divină. Acest „înger” (Exodul 23:23) putea ierta păcatele, iar „Numele [lui Dumnezeu] este în El” (vers. 21). Din moment ce iertarea păcatelor este prerogativa lui Dumnezeu (Marcu 2:7), pare inevitabilă concluzia că „Îngerul Meu” (Exodul 23:23) este o Persoană a Dumnezeirii. În Daniel 10:21, Mihail este numit „voievodul vostru”, adică domn sau domnitor al poporului lui Dumnezeu. În Isaia 9:6, Isus Mesia este numit „Domn al Păcii”, în Daniel 8:25, El este „Domnul Domnilor”, iar, în Daniel 9:25, este identificat ca „Unsul (Mesia), (…) Cârmuitorul”. Astfel, pare justificată concluzia că, în Vechiul Testament, exista Cineva, una cu Dumnezeu, cunoscut ca „Mihail”, „îngerul Domnului” sau „Îngerul Meu”, numit şi „Fiul Meu” (Psalmii 2:7).

Și Isus, şi Mihail sunt numiți arhangheli – În Noul Testament, Isus este numit arhanghel (1 Tesaloniceni 4:16), care înseamnă „căpetenia îngerilor”, iar în Iuda 9, Mihail este numit arhanghel. Prefixul arh- vine din gr. arche, care poate însemna „început”, ca în Marcu 1:1 şi Apocalipsa 3:14, sau „domn, autoritate”, ca în 1 Corinteni 15:24. Arche mai este folosit în legătură cu Mesia şi în traducerea grecească (Septuaginta) a pasajului din Isaia 9:6, unde se spune că „domnia [arche] va fi pe umărul Lui [Mesia]”. Un alt titlu dat lui Isus în Noul Testament este archegos, tradus ca „Domn” (Faptele apostolilor 3:15; 5:31) şi „Căpetenie” (Evrei 2:10; 12:2). Sensul de bază este „cel care este primul, care stă în frunte, care conduce”.

De-a lungul istoriei, mulţi comentatori biblici – de exemplu, Matthew Henry, Adam Clarke şi John P. Lange – l-au identificat de asemenea pe Mihail cu Hristos, după cum a făcut-o şi Ellen White: „Mihail, sau Hristos, cu îngerii care l-au îngropat pe Moise, a coborât din cer, după ce el [Moise] stătuse în mormânt o scurtă perioadă, l-a înviat şi l-a luat la cer” (SR 173).

Există argumente istorice şi biblice concludente pe baza cărora se poate afirma că Isus Hristos este arhanghelul Mihail. El este, de asemenea, Îngerul Domnului, Domnul sau Căpetenia oştirii Domnului şi Mântuitorul poporului Său.

Istoria Septuagintei (LXX)

După ce Alexandru cel Mare a cucerit ţările din Orientul Mijlociu, greaca a devenit limba uzuală în teritoriile cucerite. Mulţi evrei au renunţat la aramaică în favoarea limbii greceşti, în special în centrele elenistice, cum ar fi Alexandria, în Egipt.

În timpul domniei lui Ptolemaios Philadelphos (285-246 î.Hr.), evreii din Alexandria aveau nevoie de o traducere în greacă a Vechiului Testament, deoarece nu mai foloseau şi nu mai înţelegeau ebraica. Aşa a luat naştere versiunea standard în limba greacă, cunoscută sub numele de Septuaginta (LXX), termenul grecesc pentru „şaptezeci”. Se spune că bibliotecarul din Alexandria l-a convins pe Ptolemaios să traducă Tora în greacă, pentru uzul evreilor alexandrini. Ca urmare, au fost aleşi câte şase traducători din fiecare seminţie evreiască, iar traducerea a fost finalizată în doar 72 de zile. Detaliile acestei poveşti sunt, fără îndoială, fictive, însă este autentic faptul că Septuaginta a fost tradusă pentru comunitatea evreiască vorbitoare de limbă greacă din Alexandria. Primii creştini au folosit această traducere pentru a-şi răspândi şi a-şi apăra credinţa.

Septuaginta diferă de canonul ebraic atât din punctul de vedere al calităţii traducerii, cât şi al conţinutului şi aranjamentului ei. Pe lângă cele 22 de cărţi ale Vechiului Testament ebraic, ea conţine o serie de cărţi care au circulat în lumea vorbitoare de limbă greacă, dar care nu au făcut niciodată parte din canonul ebraic. Septuaginta a fost în general fidelă sensului textului ebraic original, iar importanţa ei derivă din următorii factori: (1) a anulat prăpastia religioasă dintre persoanele vorbitoare de ebraică şi cele vorbitoare de greacă, deoarece viza nevoile evreilor alexandrini; (2) a anulat prăpastia istorică dintre evrei, care foloseau Vechiul Testament ebraic, şi creştini, care vorbeau greaca şi foloseau Septuaginta alături de Noul Testament şi (3) a creat un precedent, impulsionând viitorii misionari să traducă Scriptura în diferite limbi şi dialecte. (Adaptare după N. L. Geisler şi W. E. Nix, A General Introduction to the Bible, Chicago, Michigan, Moody Press, 1986, p. 530.)

„Ceea ce pare să rezulte din denumirile şi funcţiile lui Mihail în Daniel 10 şi 12 este faptul că [această ființă] trebuie să fie mai mult decât o persoană angelică. Exercită funcţiile şi prerogativele divinităţii. Lui Mihail i se acordă un grad de autoritate, rang, demnitate şi identitate personală distincte, fără precedent în cazul vreunei fiinţe angelice. El ocupă un rol de războinic escatologic şi istoric şi de executor al judecăţii, rol care, în alte locuri din Vechiul Testament, nu Îi mai este atribuit decât lui Dumnezeu.” (Lewis O. Anderson, Jr., The Michael Figure in the Book of Daniel, teză de doctorat nepublicată, Andrews University, 1997, p. 433)

Isus şi Mihail sunt singurele fiinţe din Scriptură numite „arhanghel”.