Cele 2 300 de seri şi dimineţi din Daniel 8:14 sunt zile literale sau simbolice?

El mi-a zis: ,,Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi Sfântul Locaş va fi curăţit!” (Daniel 8:14)

Majoritatea comentatorilor consideră cele 2 300 de seri şi dimineţi ca fiind zile literale. De ce cred adventiştii de ziua a şaptea că ele sunt simbolice şi că trebuie interpretate, conform principiul zi-an, ca 2 300 de ani?

Viziunea este simbolică – Viziunea din Daniel 8:1-14 este punctul culminant al prezentărilor simbolice din carte. Daniel este purtat în viziune la Susa unde, la râul Ulai, el vede un berbec înfrânt de un ţap. Simbolismul este explicat în versetul 20 – berbecul reprezintă Medo-Persia, iar ţapul – Imperiul Grecesc al lui Alexandru, care este cornul cel mare dintre ochii ţapului (vers. 5). La apogeul puterii ţapului, cornul cel mare se rupe, iar alte patru coarne apar în locul său. Comentatorii sunt în general de acord că cele patru coarne reprezintă cele patru subdiviziuni ale Imperiului Grecesc de după moartea lui Alexandru cel Mare (vezi vers. 21, 22). În continuare, Daniel vede un corn mic care creşte foarte mare şi devine foarte activ – aruncă o parte din oştirea cerului la pământ, se înalţă până la Căpetenia oştirii, Îi smulge jertfa necurmată şi aruncă adevărul lui Dumnezeu la pământ.

Cornul cel mic este Roma – Majoritatea comentatorilor identifică acest corn mic din Daniel 8 cu regele seleucid Antiochos al IV-lea Epiphanes. Totuşi, conform istoriei, puterea care le-a urmat Medo-Persiei şi Greciei pe scena lumii a fost Roma; mai întâi Roma imperială şi apoi cea eclesiastică. Faptul că micul corn trebuie să fie un simbol pentru Roma, şi nu pentru Antiochos Epiphanes, reiese clar chiar din text. Despre berbec (Medo-Persia) se spune că „a ajuns puternic” (8:4), despre ţap (Grecia), că „a ajuns foarte puternic” (8:8), dar cornul cel mic se spune că „s-a mărit nespus de mult” (8:9). Singura putere care a devenit mai mare decât Grecia a fost Roma. Antiochos Epiphanes a fost un rege destul de neînsemnat, într-una din cele patru subdiviziuni ale Imperiului Grecesc, după moartea lui Alexandru.

 Activităţile Romei papale – Activităţile cornului celui mic se referă mai întâi la persecutarea creştinilor de către împăraţii romani (Daniel 8:10) şi apoi la faptele creştinismului apostat (8:11,12). Atribuindu-şi în mod deschis slujba lui Hristos de mijlocitor între Dumnezeu şi omenire, papalitatea s-a înălţat împotriva Căpeteniei oştirii şi a împlinit profeția din 2 Tesaloniceni 2:4. Aşezând mijlocirea pentru oameni în mâinile preoţilor, prin confesional şi euharistie1, papalitatea a uzurpat slujba cerească a lui Hristos (jertfa necurmată). În loc să meargă direct la Hristos, oamenii au început să meargă la preoţi, la sfinţi sau la Maria. În cele din urmă, interzicându-le oamenilor obişnuiţi să citească Scripturile în limba lor maternă sau fără notele explicative ale bisericii, situaţie care a caracterizat mare parte din istoria creştină2, şi aşezând Scripturile pe aceeaşi treaptă cu tradiţia bisericii, papalitatea a aruncat adevărul lui Dumnezeu (Cuvântul Său) la pământ.

 Sensul simbolic al celor 2 300 de seri şi dimineţi – În Daniel 8:13 (NASB) se pune întrebarea: „Până când se va întinde vedenia?” „Până când” se concentrează asupra punctului terminus al viziunii. Astfel, întrebarea priveşte în­trea­ga viziune din timpul ber­becului (Me­do-Persia), de-a lun­gul acti­­vi­tăţilor cornului celui mic, până la vremea sfârşitului (8:17). Deoarece toate activităţile berbecului, ale ţapului şi ale cornului celui mic acoperă mai mult de două milenii, este extrem de improbabil ca perioada de 2 300 de seri şi dimineţi să se refere la o perioadă scurtă, de puţin peste şase ani literali. O astfel de interpretare a celor 2 300 de seri şi dimineţi pur şi simplu nu se potriveşte contextului. Deoarece viziunea este plină de simboluri (berbec, ţap, cornul cel mic), ea pare să ceară o inter­pretare simbolică inclusiv a elementului temporal.

Toate profeţiile din Daniel 7, 8 şi 10 – 12 conduc la „vremea sfârşitului” (8:17; 11:35,40; 12:4,9), care este urmată de înviere (12:2) şi de aşezarea Împărăţiei veşnice a lui Dumnezeu (7:27). Privind la cursul istoriei descrise în aceste profeţii, care se extind de la profet, în secolul al VI-lea î.Hr., până în vremea noastră şi chiar dincolo, o perioadă literală de puţin peste şase ani nu se armonizează cu restul viziunii. De aceea, perioada de timp profetică de 2 300 de seri şi dimineţi ar trebui văzută ca reprezentând 2 300 de ani istorici reali.

Daniel 9 este cheia pentru interpretare – Profeţiile din Daniel 8 şi 9 sunt interconectate. În Daniel 9 aflăm că (1) acelaşi înger îl vizitează din nou pe Daniel (vers. 21); (2) Daniel îşi aminteşte viziunea anterioară, din Daniel 8 (vers. 21); (3) Gabriel vine să-i ofere lui Daniel înţelegerea viziunii anterioare (vers. 23) şi (4) elementul temporal rămas neexplicat în Daniel 8 devine acum subiectul capitolului 9 din Daniel (vers. 24).

Rabbi Hersh Goldwurm recunoaşte această interconectare şi spune, în legătură cu expresia „înţelege viziunea [mar’eh]” din 9:23: „Aceasta se referă la viziunea lui Daniel din capitolul 8, în care partea care l-a tulburat atât de mult (vers. 14) este caracterizată în vers. 16-26 ca mar’eh”3.

De-a lungul istoriei, creştinii conservatori au văzut Daniel 9 ca o profeţie mesianică şi au interpretat cele 70 de săptămâni ca 490 de ani, cuprinzând timpul de la Imperiul Persan până la Mesia. Conform cu Daniel 9:24, „şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău”. Comentatorii recunosc că semnificaţia primară a ebr. chatak, tradus prin „hotărât”, este „tăiat” sau „separat”4. De exemplu R. Newell spune: „Cuvântul ebraic folosit aici (…) are conotaţia literală de «tăiere», în sensul de a despărţi dintr-o porţie mai mare”5. Cele 70 de săptămâni sunt tăiate din singura altă perioadă de timp menţionată în context: cele 2 300 de seri şi dimineţi din Daniel 8:146. Astfel, deoarece cele 70 de săptămâni sunt 490 de ani, cele 2 300 de seri şi dimineţi din care sunt tăiaţi cei 490 de ani trebuie să fie şi ele tot 2 300 de ani7.

Există, deci, un argument contextual solid pentru a interpreta cele două 2 300 de seri şi dimineţi ca zile simbolice care trebuie considerate, conform principiului zi-an, ca 2 300 de ani.

 Referinţe

1 Conform Catehismului Bisericii Catolice, New York, Doubleday, 1995, „pâinea şi vinul sunt aduse la altar; ele vor fi oferite de către preot în numele lui Hristos în jertfa euharistică în care ele vor deveni trupul şi sângele Său” (#1350). Se pretinde că jertfa de pe cruce şi jertfa euharistică sunt una şi aceeaşi, „victima este una şi aceeaşi: Cel care Se oferă acum prin slujirea preoţilor este Acelaşi care S-a oferit pe cruce; doar maniera de a se jertfi este diferită. În această jertfă divină care este celebrată în cadrul mesei [liturghia catolică, n.r.], acelaşi Hristos care S-a jertfit odată, într-o manieră sângeroasă, pe altarul crucii, este acum cuprins şi jertfit într-o manieră nesângeroasă” (#1367). Teologii catolici moderni, în discuţiile ecumenice, încearcă să explice că aceasta nu minimalizează în niciun fel jertfa de pe cruce, dar limbajul şi percepţia din mintea închinătorilor este clară – Hristos este jertfit în fiecare mesă.

2 Până la pontificatul lui Pius al XI-lea (1922-1939), a fost interzisă citirea, păstrarea, comercializarea sau traducerea oricărei ediţii a Scripturii, cu excepţia celor care au trecut de cenzura episcopilor şi care conţin note explicative scrise de părinţii bisericeşti.

3 Rabbi Hersh Goldwurm, Daniel, The ArtScroll Tanach Series, Brooklyn, New York, Masorah Publications, 1998, p. 258.

4 Această rădăcină este obişnuită în ebraica modernă şi medievală cu sensul primar de „a tăia” şi sensul secundar de „a hotărî, a pronunţa o sentinţă” (Willem A. VanGemeren [ed.], New International Dictionary of the Old Testament Theology and Exegesis, 5 vol., Grand Rapids, Michigan, Zondervan, 1997, vol. 2, p. 323).

5 R. Newell, Daniel, Chicago, Illinois, Moody Press, 1962, p. 137.

6 Faptul că ambele profeţii încep în timpul medo-perşilor este un indiciu că cei 490 de ani sunt „tăiaţi” din partea de început, şi nu din cea de sfârşit a perioadei de 2 300 de ani.

7 Unii comentatori susţin că cele 2 300 de seri şi dimineţi se referă la 2 300 de jertfe de dimineaţă şi de seară, ceea ce conduce la 1 150 de zile. Totuşi termenul biblic pentru jertfele zilnice este întotdeauna jertfa „de dimineaţă şi de seară” (Numeri 28:4; 1 Cronici 16:40; 23:30; 2 Cronici 2:4; 13:11) nu „seri şi dimineţi”. Mai mult, expresia „seri şi dimineţi” în raportul Creaţiei (Geneza 1:5,8,13 etc.) indică în mod clar o zi întreagă. Astfel, cele 2 300 de seri şi dimineţi din Daniel 8:14 sunt 2 300 de zile.

Deoarece toate activităţile berbecului, ale ţapului şi ale cornului celui mic acoperă mai mult de două milenii, este extrem de improbabil ca perioada de 2 300 de seri şi dimineţi să se refere la o perioadă scurtă, de puţin peste şase ani literali.

Semnificaţia primară a ebr. chatak, tradus prin „hotărât”, este „tăiat”.