Este noul legământ din Ieremia cu adevărat nou?

Michael G. Hasel

profesor de Vechiul Testament, Southern Adventist University

Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou. Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor în ziua când i-am apucat de mână să-i scot din ţara Egiptului. (…) Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor, şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. (Ieremia 31:31-33)

Astăzi, mulţi creştini fac distincţie între „legământul faptelor” din Ve­chiul Testament, sau „vechiul legământ”, şi „legământul harului” din Noul Testament, sau „noul legământ”1. Cele două cuvinte, fapte şi har, indică pentru mulţi interpreţi distincţia radicală dintre două modalităţi de mântuire. Este însă această distincţie justificată? Există vreo diferenţă radicală între vechiul legământ şi noul legământ, ca abordări separate ale mântuirii?

 Profeţii şi noul legământ – În mod real există un singur legământ între Dumnezeu şi om – legământul cel veşnic, legământul harului. Dumnezeu a avut întotdeauna o singură metodă de a salva omenirea – prin har. Textul din Ieremia 31:31-34, care este repetat aproape cuvânt cu cuvânt în Evrei 8, conţine câteva elemente-cheie care accentuează liniile de continuitate între vechiul legământ şi noul legământ. Înainte de a discuta aceste elemente de continuitate, este important să recunoaştem că, deşi „noul legământ” este numit „nou” pentru prima dată în Ieremia 31:31, alţi profeţi vorbiseră deja despre acest nou legământ înainte de Ieremia (Osea 2:18-20). Menţionarea noului legământ aduce aminte de afirmaţiile abundente din Vechiul Testament cu privire la inima nouă. De exemplu, Domnul spune: „Le voi da o inimă ca să înţeleagă că Eu sunt Domnul” (Ieremia 24:7) şi „o inimă şi o cale” (Ieremia 32:39). Dumnezeu afirmă: „Voi lua din trupul lor inima de piatră şi le voi da o inimă de carne” (Ezechiel 11:19) şi le va da „o inimă nouă” şi „un duh nou” (Ezechiel 36:26). Aceste afirmaţii ne amintesc de schimbarea care are loc atunci când noul legământ intră în vigoare în vieţile oamenilor.

Continuitatea dintre vechiul legământ şi noul legământ – Comparaţiile dintre „vechiul legământ”, pe care Dumnezeu l-a încheiat cu Israelul antic pe muntele Sinai, şi „noul legământ” indică o serie de linii de continuitate.

1. Dumnezeu este acelaşi în ambele legăminte. „Eu voi face un legă­mânt.” Întotdeauna Dumnezeul mântuitor este iniţiatorul noului şi caută să aducă mântuire celor care Îi distorsionează planul sau care Îi resping marele dar. Tocmai din acest motiv se poate vorbi despre Dumnezeul biblic ca despre un Dumnezeu care face un legământ. Dumnezeul biblic este cel care iniţiază mântuirea.

2. Partenerii sunt aceiaşi în ambele legăminte. Noul legământ este anunţat explicit de profet ca fiind făcut cu „casa lui Israel şi cu casa lui Iuda” sau, simplu, cu „casa lui Israel” (vezi Ieremia 31:31,33). Deşi unii au înţeles aceasta ca însemnând că „noul legământ” era numai pentru Israelul antic, nu aşa s-a întâmplat în istorie. Legământul antediluvian nu era doar pentru salvarea lui Noe şi a familiei sale, ci a tuturor făpturilor din arcă. De asemenea, mântuirea lui Dumnezeu a fost oferită lui Avraam şi seminţei sale ca „toate familiile pământului” să fie binecuvântate în el (Geneza 12:3).

3. Legea din ambele legăminte este aceeaşi. Afirmaţia cu privire la legea lui Dumnezeu, din promisiunea noului legământ, este, de asemenea, de o importanţă capitală. Un element comun în legămintele anterioare, încheiate cu Adam, cu Avraam şi, în special, cu Israelul antic pe muntele Sinai, este legea lui Dumnezeu. Legea lui Dumnezeu, numită în mod adecvat „Legea Mea” aici, în cartea lui Ieremia (Ieremia 31:33, cf. Psalmii 89:30; Isaia 51:7; Ieremia 6:19; Ezechiel 22:26; Osea 8:12), este legea lui Dumnezeu de la Sinai, scrisă pe tablele de piatră (vezi Exodul 24:12; 31:18; 34:1,28). De fapt, tablele de piatră erau uneori numite „legământul” (vezi 1 Împăraţi 8:21). Această lege a lui Dumnezeu nu a fost greşită şi nu a fost înlăturată pentru a fi înlocuită de har. Legea lui Dumnezeu este imuabilă şi veşnică (Matei 5:17,18).

4. Legea scrisă în interior, în inimă. Acesta nu este un concept exclusiv al Noului Testament. După ce repetă celei de-a doua generaţii de israeliţi legea, Moise spune: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta” (Deuteronomul 6:5; vezi şi 30:6,11-14). Alte pasaje arată că aici avem de-a face cu o asimilare internă completă a legii lui Dumnezeu. În mod repetat, descoperim că ea este împlinită „cu toată inima ta, cu tot sufletul tău” (Deuteronomul 4:29; 6:5; 10:12; 11:13,18; 13:3; 26:16; 30:2,6,10). Israeliţilor li se spune să-şi circumcidă inimile şi să nu mai fie tari la cerbice (Deuteronomul 10:16).

Această acţiune a lui Dumnezeu de scriere a legii Sale în inima omenească este minunata lucrare a harului Său în noi. Este lucrarea Sa aceea de a scrie legea în inimă prin Duhul Său cel Sfânt. În acest fel, continuitatea dintre mem­brii comunităţii „vechiului legământ” şi cei ai comunităţii „noului legământ” nu se realizează prin sânge sau prin descendenţă fizică din Avraam, ci prin alegerea fiecărei persoane de a-I permite lui Dumnezeu să-i scrie legea Sa în inimă, făcând din ea parte a voinţei credinciosului, astfel încât el sau ea să asculte de Dumnezeu prin credinţă.

5. Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Scopul încheierii legământului este acesta: „Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu” (Ieremia 31:33; compară cu 7:23; 32:28). Legământul de la Sinai a fost descris prin aceeaşi formulă (vezi Exodul 6:7; Leviticul 26:12; Deuteronomul 26:16-19 etc.). Scopul lui Dumnezeu pentru poporul Său este ca această relaţie promisă, care a durat atât de puţin pentru Israelul antic, să fie reînnoită, refăcută şi permanentizată.

Noile elemente din noul legământ – Având în vedere aceste puncte de continuitate, care este deci diferenţa dintre vechiul legământ şi noul legământ?

1. Elementul de noutate al noului legământ a fost ratificarea lui prin sângele lui Hristos. Promisiunea legământului a rămas neîmplinită până la venirea lui Isus.

2. Neevreii, care nu crezuseră anterior, dar care acum au acceptat Evanghelia, au fost altoiţi în Israelul credinţei, o comunitate deschisă tuturor credincioşilor, indiferent de originea lor etnică (Romani 11:13-14; Efeseni 2:12-19). Hristos mediază „noul legământ” (Evrei 9:15) pentru toţi credincioşii, indiferent dacă sunt evrei sau neevrei, bărbaţi sau femei (Galateni 3:28). Legământul Vechiului Testament, care a fost făcut cu Israelul etnic, a fost universalizat în Noul Testament pentru întregul neam omenesc.

Semnificaţia legămintelor „vechi” şi „nou” – În vorbirea curentă, opusul lui „nou” este „vechi”. Cuvântul „vechi” implică existenţă anterioară sau folosire continuă pentru un timp îndelungat. Pe lângă acestea, termenul desemnează şi ceva învechit, în sensul a ceva care a ieşit din uz sau este perimat. Ar trebui să fim atenţi să nu asociem sau să impunem sensurile moderne ale termenului asupra sensului biblic, atunci când trebuie să înţelegem intenţia, scopul şi structura limbajului biblic.

Termenul tradus prin „nou” în sintagma „noul legământ” din Ieremia 31:31 este ebr. chadash, care înseamnă: (1) „a reînnoi” sau „a reface” şi (2) ceva „nou”, care nu a fost încă prezentat în acelaşi fel sau cu aceeaşi calitate. Reflectând ambele sensuri, „noul legământ” este pur şi simplu un legământ „reînnoit” sau „refăcut”, având acum caracteristici care nu au fost prezente în aceeaşi calitate sau în acelaşi fel mai înainte. În 2 Corinteni 3:6, apostolul Pavel sugerează că „noul legământ” este un legământ al Duhului, în contrast cu „vechiul legământ”, care era un cod scris: „Slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă” (Romani 7:6). Ceea ce Pavel pare a accentua aici este faptul că acest „cod scris” (2 Corinteni 3:6, RSV) este litera legii, în sensul a ceea ce este în afara persoanei, şi încă nescris în interior. Atâta timp cât „codul scris” rămâne extern, şi nu scris în interior de Duhul Sfânt, nu poate aduce decât condamnare. Legea scrisă în interior este schimbarea inimii, care aduce mântuirea. Aici Duhul trimis de Isus Hristos dă viaţă; El scrie legea în inimă şi, în felul acesta, internalizează legea în persoana respectivă. Astfel, noutatea legământului este caracterizată cel mai bine prin cuvintele „mai bun” din Evrei 8:6.

 O singură Evanghelie. Trebuie accentuat faptul că Noul Testament nu predică o nouă Evan­ghelie. Galateni 1:6-9 şi Evrei 4:2 arată extrem de clar că există o singură Evanghelie. A face o distincţie radicală între „vechiul” legământ şi „noul” legământ în­seam­nă a crea două metode separate de mântuire, una prin lege, alta prin har. Pavel argumentea­ză puternic în 2 Timotei 3:14,15: „Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat: din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.” Scripturile la care se referă Pavel includ Vechiul Testament. În felul acesta, întreaga Biblie este baza pentru mântuire (2 Timotei 3:16).

În concluzie – Legământul pe care Dumnezeu l-a oferit poporului Său de-a lungul istoriei a fost acelaşi legământ veşnic. Cuvintele „vechi” şi „nou”, în relaţie cu legămintele, se referă la răspunsurile şi la experienţele poporului, nu la căi diferite ale planului de mântuire al lui Dumnezeu. Ieremia accentuează că, atunci când o persoană trăieşte experienţa noului legământ, ea are legea lui Dumnezeu în inima ei. Legea nu mai este doar exterioară, scrisă pe piatră. Şi, dat fiind că fiecare persoană trebuie să experimenteze legământul lui Dumnezeu în mod individual, internalizându-l în inima şi în sufletul ei, acest legământ devine nou cu fiecare nouă persoană şi cu fiecare nouă generaţie.

Referinţe

1. Acest articol este bazat pe Gerhard F. Hasel şi Michael G. Hasel, The Promise: God’s Everlasting Covenant, Nampa, Idaho, Pacific Press, 2002; cf. M. G. Hasel, „Old and New: Continuity and Discontinuity in God’s Everlasting Covenant”, Ministry, martie 2007, p. 18-21, 23.

„Când discută conceptele legământ vechi/legământ nou, Pavel are în minte adesea nu două diviziuni istorice ale istoriei spirituale, ci, mai degrabă, două experienţe religioase total diferite.” (Skip MacCarty, In Granite or Ingrained?, Berrien Springs, Michigan, Andrews University Press, p. 81)

„Condiţiile prin care viaţa veşnică poate fi obţinută sunt aceleaşi sub noul legământ ca şi sub cel vechi – ascultarea desăvârşită. Sub vechiul legământ, existau multe păcate cu un caracter sfidător, arogant, pentru care nu exista o modalitate de ispăşire specificată de lege. Sub legământul cel nou şi mai bun, Hristos împlineşte legea pentru călcătorii legii, dacă ei Îl primesc prin credinţă ca Mântuitor personal. «Dar tuturor celor ce L-au primit, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.» Mila şi iertarea sunt răsplata tuturor celor care vin la Hristos având încredere că meritele Sale le vor îndepărta păcatele. În legământul mai bun, suntem curăţiţi de păcat prin sângele lui Hristos.” (Letter 276, 1904, Ellen G. White, Sev­enth-day Adventist Bible Commentary, vol. 7, p. 931)

„Noul legământ” este pur şi simplu un legământ „reînnoit”, sau „refăcut”, având acum caracteristici care nu erau prezente în aceeaşi calitate sau în acelaşi fel înainte.

„Legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu poporul Său la Sinai trebuie să fie refugiul şi apărarea noastră. (…) Acest legământ are aceeaşi forţă astăzi cum avea atunci când Dumnezeu l-a încheiat cu Israelul din vechime.” (AG 142)