Va mai exista moarte pe Noul Pământ?

Jon K. Paulien

profesor de Noul Testament, Loma Linda University

Nu vor mai fi în el nici copii cu zile puţine, nici bătrâni care să nu-şi împlinească zilele. Căci cine va muri la vârsta de o sută de ani va fi încă tânăr şi cel ce va muri în vârstă de o sută de ani va fi blestemat ca păcătos. (Isaia 65:20)

Problema acestui text se datorează modului în care înţelegem contextul, respectiv Isaia 65:17-25. Întregul pasaj conţine una dintre cele mai îndrăgite descrieri cu privire la cum va fi viaţa pe Noul Pământ. Dumnezeu va crea ceruri noi şi un Pământ nou (vers. 17). Acolo nu va mai fi nici plânset şi nici țipăt (vers. 19). Poporul lui Dumnezeu va zidi case şi va locui în ele; va sădi vii şi le va mânca rodul (vers. 21). Şi apoi urmează punctul culminant: „Lupul şi mielul vor paşte împreună, leul va mânca paie ca boul, şi şarpele se va hrăni cu țărână. Niciun rău, nicio vătămare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfânt, zice Domnul” (vers. 25).

Ceea ce îi încurcă pe oameni în cazul acestui text este prezenţa morţii în Paradis (vers. 20). Poporul lui Dumnezeu va trăi mult pe acest nou Pământ, „ca zilele copacilor” (vers. 22), dar oamenii nu vor trăi veşnic. Cum poate fi acest lucru armonizat cu termenul „veşnic” din alte texte biblice (Daniel 7:18; Ioel 3:20; Mica 4:5; 1 Tesaloniceni 4:17; Apocalipsa 22:5)? Cheia rezolvării acestei probleme este aceea de a cerceta pe scurt contextul istoric în care a fost dată profeţia din Isaia 65.

Exilul babilonian şi întoarcerea – Tema centrală de la Isaia până la Maleahi este exilul poporului lui Dumnezeu în Babilon, urmat de eventuala întoarcere în ţinutul făgăduit lui Avraam. Această „temă a exilului şi întoarcerii” este dominantă în scrierile profeţilor, indiferent dacă aceştia au scris înainte, în timpul exilului sau după aceea. Aceştia au profetizat că întoarcerea din Babilon va fi însoţită de o transformare pe trei planuri a realităţii. În Ezechiel 36, de exemplu, Dumnezeu plănuia să transforme societatea umană, prin readucerea israeliţilor în ţara lor şi prin mărturia dată de ei în faţa celorlalte naţiuni (Ezechiel 36:24,28,33-36; vezi şi Mica 4:1-5; Isaia 2:2-5; 11:2-5). Tot El urma să transforme natura umană, dând oamenilor o inimă nouă şi un duh nou (Ezechiel 36:25-27; vezi şi Ieremia 31:31-34; Ioel 2:28,29; Isaia 35:5,6). În cele din urmă, avea să transforme chiar lumea naturală, făcând să dispară foametea şi violenţa (Ezechiel 36:30,35; vezi şi Isaia 11:6-9; 35:1,2,7; Ezechiel 47:1-12).

Spre deosebire de istoria Potopului și de cartea Apocalipsa, în care sfârşitul lumii înseamnă distrugerea fizică totală a planetei, sfârşitul ilustrat de profeţii clasici urma să aibă loc într-un cadru cunoscut din punct de vedere istoric şi geografic. Dumnezeu urma să intervină în forţă în cursul istoriei în vederea transformării societăţii, a naturii umane şi a lumii naturale. Această zugrăvire a timpului sfârşitului are loc, de regulă, în contextul exilului spre Babilon şi al întoarcerii din Babilon.

Pericolul aici este dat de faptul că cititorii de mai târziu ai textului încearcă să universalizeze aceste profeţii din trecut şi se aşteaptă ca fiecare detaliu să se împlinească la un anumit timp în viitor. În schimb, noi ar trebui să admitem că în Noul Testament imaginea din Isaia 65 reprezintă un tip al unui antitip mult mai larg.

Semnificaţia expresiei „ceruri noi şi un pământ nou” – În Isaia 56-66, preocuparea de bază a acestor capitole o reprezintă reîntoarcerea lui Iuda după robia babiloniană. Textul din Isaia 65:20 trebuie, deci, să fie înţeles în lumina întreitei transformări a realităţii care a fost menită să înceapă odată cu întoarcerea poporului lui Dumnezeu din Babilon. Această triplă schimbare urmează să aibă loc într-un cadru istoric, în timpul, locul și circumstanțele scriitorilor profetici. Deşi expresia „ceruri noi şi un pământ nou” din Isaia 65:17 pare la prima vedere foarte asemănătoare cu cea din Apocalipsa 21:1, în care Dumnezeu distruge Pământul înainte de a-l recrea, condiţiile paşnice descrise în Isaia 65 sunt într-o armonie mai mare cu viaţa existentă pe acest Pământ decât cu starea de nemurire veşnică. Moartea este încă prezentă (vers. 20) în această lume „nouă”.

Întregul context al versetului din Isaia 65:20 indică mai degrabă spre reîntoarcerea lui Iuda în Palestina, după exil, decât spre o reînnoire a întregului Pământ. În timp ce Isaia 65:17 vorbeşte despre crearea de „ceruri noi şi un pământ nou”, versetul următor restrânge această creaţie la „Ierusalim” şi la „poporul lui”. Capitolul 66 al cărții lui Isaia, care se referă din nou la ceruri noi şi la un Pământ nou (vers. 22), îi descrie pe slujitorii lui Dumnezeu ca proclamând slava Sa printre celelalte popoare şi aducându-i înapoi pe ceilalţi fraţi israeliţi la Ierusalim (vers. 19,20). Acest lucru ar fi putut avea loc doar în contextul istoric al Vechiului Testament.

Puterea lui Dumnezeu de a crea ceruri noi şi un Pământ nou este în mod repetat menţionată în Isaia (37:16; 40:22; 42:5; 44:24; 45:18 etc.) şi, de fiecare dată, în contextul salvării poporului Său din robie. Mai mult, în Isaia 51:16, eliberarea robilor din Babilon (vers. 11) este exprimată metaforic prin procesul de întindere a cerurilor și de aşezare a temeliilor Pământului. Astfel, în Isaia 65:17, crearea „cerurilor noi şi a unui pământ nou” trebuie înţeleasă în primul rând figurat, şi nu literal. Cartea Apocalipsei foloseşte acest limbaj pentru a descrie reînnoirea totală a Pământului prin re-creare, aşa cum este descrisă în Apocalipsa 21 şi 22.

În concluzie – Isaia 65:20 este un „text problemă” când este citit prin prisma Noului Testament, dar are un sens clar în paradigma potențialei realități care ar fi avut loc după întoarcerea lui Iuda din exilul babilonian. Cu toate că Dumnezeu ar fi intervenit într-o manieră spectaculoasă, după cum au anunțat profeţii, plinătatea paradisiacă ar fi fost refăcută treptat. După venirea lui Hristos, cartea profetică a Apocalipsei descrie imaginea unei transformări mult mai rapide.

„Eşecul Israelului a făcut imposibilă îm­plinirea acestor profeţii potrivit cu intenţia iniţială. În ciuda acestui lucru, scopurile lui Iehova vor înainta spre completa lor împlinire (vezi PP 705, 706). Vor exista ceruri noi şi un Pământ nou, dar maniera în care acestea vor fi instaurate este diferită acum, întrucât scopul lui Dumnezeu, în loc să fie împlinit prin Israel, naţiunea aleasă, va fi împlinit prin biserica creştină (vezi PP 713, 714).” (F. D. Nichol [ed.], Seventh-day Adventist Bible Commentary, vol. 4, p. 332)