Chiar l-a adus mediul spiritist din En-Dor pe Samuel din morți?

Grenville J. R. Kent

profesor de Vechiul Testament, Wesley Theological College

Împăratul i-a zis: „Nu te teme de nimic! Dar ce vezi?” Femeia a zis lui Saul: „Văd o fiinţă dumnezeiască sculându-se din pământ.” El i-a zis: „Cum e la chip?” Şi ea a răspuns: „Este un bătrân care se scoală şi este învelit cu o mantie.” Saul a înţeles că era Samuel şi s-a plecat cu faţa la pământ şi s-a închinat. (1 Samuel 28:13,14)

Narațiunea din 1 Samuel 28 este folosită de susținătorii teoriei nemuririi sufletului pentru a afirma că Samuel a apărut și a vorbit după moartea sa și că, prin urmare, toți oamenii sunt conștienți după moarte. Din punct de vedere istoric, capitolul a beneficiat de două interpretări majore:

1. Profetul Samuel a apărut cu adevărat

Acest punct de vedere apare prima dată în cartea apocrifă a lui Sirah 46:16-20 (cca 180 î.Hr.). Unii l-au văzut pe Samuel ca suflet descarnat, dar Augustin (354-430 d.Hr.) și alții au crezut că Samuel a apărut ca o persoană resuscitată integral, având un corp ca trupul lui Isus înviat sau ca trupul lui Moise pe Muntele Schimbării la Față1. Aşadar credința că Samuel s-a înfățișat în realitate nu înseamnă obligatoriu că el ar fi fost doar un suflet descarnat sau că, după moarte, toți oamenii sunt doar suflete descarnate.

Totuși argumentul că Samuel a apărut în realitate ridică probleme serioase: ar fi putut oare un mediu spiritist să tulbure odihna profetului credincios al lui Dumnezeu? Ar trimite Dumnezeu un mesaj profetic printr-un mediu spiritist – o sursă proscrisă (Deuteronomul 18:10; Leviticul 20:6) – mai ales când lui Saul îi fusese refuzată călăuzirea prin metodele aprobate (1 Samuel 28:6)? Unii chiar văd în acest mediu spiritist un bun exemplu de slujire a femeii, prin „oferirea de călăuzire spirituală și viziune”2, dar o astfel de interpretare ar duce la un precedent periculos, prin faptul că i-ar face pe oameni să aștepte ca înțelepciunea divină să vină și astăzi prin medii spiritiste (vezi 1 Timotei 4:1; 2 Tesaloniceni 2:8-11).

2. Un demon a luat înfăţişarea lui Samuel

Tertullianus (155-220 d.Hr.) și alți părinți bisericești au afirmat că un demon sau Satana s-a dat drept Samuel pentru a-l înșela pe Saul. Această a doua perspectivă se potriveşte cel mai bine cu textul.

Știm din Scriptură că Saul era vulnerabil în fața influenței demonice (1 Samuel 16:14-16,23; 18:10; 19:9). Samuel îl avertizase împotriva „păcatului ghicirii”, sau vrăjitoriei (ebr. qesem, 1 Samuel 15:23), totuși Saul i-a cerut mediului spiritist să-i spună viitorul (ebr. qasam, 1 Samuel 28:8); ebr. qasam este de obicei folosit în legătură cu prezicătorii păgâni (Numeri 22:7; Iosua 13:22; 1 Samuel 6:2).

Practicile păgâne din En-Dor – En-Dor era probabil o localitate canaanită, nu israelită (Iosua 17:11-13), iar descoperirile arheologice recente arată că în religia canaanită erau implicate ritualuri de închinare la strămoși, foarte asemănătoare cu cel realizat de către femeie pentru Saul. O tăbliță ugaritică descrie un ritual al conjurării strămoșilor decedați, inclusiv a regelui recent decedat, pentru a-l binecuvânta pe monarhul în viață3. Se credea că acești strămoși, „regii morți și zeificați ai Ugaritului”4, deveneau ființe divine în lumea de dincolo și erau numiți ’Elohim – exact cuvântul pe care îl folosește mediul pentru „dumnezeii” (KJV) despre care spune că se ridică din pământ (1 Samuel 28:13).

Mulți comentatori pierd din vedere faptul că, în ebraică, mediul spiritist folosește ’Elohim la plural (acordat cu un participiu la plural – „ei se ridică,” 1 Samuel 28:13). Această construcție plurală este felul în care vorbesc politeiștii (vezi 4:8, 17:43) când se referă la diverși zei. Saul nu reacționează la pluralul folosit, ci se concentrează asupra lui Samuel: „Cum arată el?” Atunci femeia copiază singularul folosit de el: „Este un bătrân care se scoală” (participiu singular, 28:14). Îi spune lui Saul ce vrea el să audă, temându-se de el, întrucât acesta îi omorâse pe ceilalţi practicanți ai ocultismului. Fiinţa pe care a invo­cat-o folosește numele lui Yahwé de șapte ori, dar a spune: „Doamne, Doamne” nu dovedește nimic, căci politeiștii erau toleranți cu sincretismul religios (vezi Exodul 32:4,5).

Femeia îi dă lui Saul să mănânce – gest care i-a adus aprobarea multor comentatori pentru bunătatea ei; totuși verbul folosit de autorul pasajului pentru descrierea uciderii animalului nu este „a tăia/măcelări” (tabach, 1 Sa­muel 25:11), ci „a ucide pentru jertfă” (zabach)5. Ea realizează o „jertfire rituală cultică”6. Apostazia anterioară a Israelului includea consumarea jertfelor oferite morților: „au mâncat și s-au închinat acestor ’Elohim” (Numeri 25:1-3; Psalmii 106:28; 1 Samuel 28:23), cu rezultate dezastruoase. Deci aparenta ei bunătate de fapt îl conduce pe Saul într-un act de închinare păgână. Aceasta ar putea explica de ce, la început, el n-a vrut să mănânce.

Mărirea pedepsei lui Saul – Acest presupus „Samuel” mărește și mai mult pedeapsa lui Saul pentru păcate vechi, pentru care Dumnezeu îl pedepsise deja. Jertfa neautorizată pe care o adusese (1 Samuel 13:10-14) şi faptul că nu a distrus prada de război (15:13-35) fuseseră pedepsite prin pierderea tronului, dar acum „Samuel” adaugă că Saul va fi dat în mâinile filistenilor, împreună cu armata Israelului, și că, „mâine”, Saul și fii lui vor fi „cu mine” (28:19). Din moment ce nu sunt adăugate alte fărădelegi (28:18), cum s-ar putea crede că Dumnezeu îl judecă pe Saul cu dreptate? Mesajul pare calculat să-l împovăreze pe Saul cu vină și cu frică, zdrobind orice posibilă speranță sau pocăință. A doua zi, Saul se sinucide (31:4,5). Oare concordă acest mesaj cu imaginea caracterului lui Dumnezeu? Chiar și cea mai dură mustrare divină implică o Evanghelie a harului și speranță în urma pocăinței.

Mai mult decât atât, în mod suspect, acest „Samuel” citează cuvintele lui Samuel, dar niciodată nu-l mustră pe Saul pentru păcatul „chemării morților”, păcat cu privire la care adevăratul Samuel îl avertizase (1 Samuel 15:23; cf. 28:8) și care s-a dovedit un păcat fatal pentru Saul (1 Cronici 10:13,14).

Preziceri inexacte – Prezicerile femeii, de asemenea, conțin inexactități. Saul nu a fost dat pe mâna filistenilor, ci s-a sinucis; iar trupul său, deși capturat, a fost recuperat de către locuitorii Iabesului din Galaad (1 Samuel 31:12,13). Totuși nu toți fiii lui Saul au murit a doua zi; pentru că, doar câteva capitole mai târziu, apare „Iș-Boșet, fiul lui Saul” (2 Samuel 2:8-10). Într-un contrast deplin, adevăratul Samuel a rostit cuvântul lui Yahwé cu acuratețe (1 Samuel 3:19-21).

De asemenea, acest „Samuel” a spus că Saul și fiii lui aveau să fie „cu el” (1 Samuel 28:19); dar unde? Ce perspectivă despre viața de apoi este aceea în care se așază laolaltă atât un rege fără Dumnezeu, cât și un profet evlavios? Aceasta nu este nici învățătura tradițională despre rai și iad; și cu atât mai puțin descrierea Noului Testament cu privire la mormânt, rai și iad. Mediul ar răspunde: în Șeol, tărâmul morților, unde se duc toate sufletele. Totuși cosmoviziunea acestei femei spiritiste nu este cea a Bibliei.

 Nici Saul, nici femeia nu l-au văzut pe adevăratul Samuel. Unii obiectează față de această poziție bazându-se pe textul care spune: „atunci a cunoscut Saul că acela este Samuel” (1 Samuel 28:14; Biblia Sinodală). Totuși Saul era întins cu fața la pământ, nevăzând nimic și bazându-se pe ce îi descria mediul spiritist. Cuvântul „a cunoscut” (yadac) este folosit pentru percepții (KJV, „a perceput”) sau credințe care pot fi greșite: de exemplu, în 1 Samuel 4:6, filistenii au cunoscut (yadac) că în tabăra Israelului venise un zeu, dar în realitate venise chivotul.

Cum rămâne cu afirmaţia că femeia l-a „văzut” pe Samuel (1 Samuel 28:12)? Fără îndoială că ea a avut o viziune a lui Samuel, dar asta nu dovedește că acesta a fost acolo. Naratorul raportează că unii israeliți au văzut că „Saul și fii lui erau morți” (31:7), dar, de fapt, nu toți fiii lui muriseră. Naratorul notează cu grijă câți din ei muriseră (31:6). Într-o manieră similară, naratorul pare să prezinte punctul de vedere al femeii față de ceea ce ar fi „zis Samuel” (28:15,16). Dar exprimarea conform punctului de vedere al personajului este o tehnică obișnuită, care implică „limbajul aparenței”7. Aceeași tehnică este folosită pentru a-l descrie pe zeul filistean Dagon ca persoană: „Iată, Dagon a căzut cu fața la pământ” (5:4). Dagon, bineînțeles, era un zeu de piatră, lipsit de viață, dar naratorul imită punctul de vedere al filistenilor. Descrierea naratorului cu privire la ceea ce au perceput femeia și Saul este o tehnică de descriere cu suspans subtil, lăsând cititorii să simtă puterea decepției până acolo încât mulțimea „semnalelor de alarmă” din text ne face să ne întoarcem și să citim mai atent despre modul treptat în care Saul a fost, în final, doborât.

 În concluzie. Conform Scripturii, doar Creatorul are puterea de a învia morții (Ioan 11:25), iar Dumnezeu cu siguranță nu răspunde poruncilor mediului spiritist din En-Dor, care se afla sub condamnarea la moarte pentru practica vrăjitoriei (Leviticul 20:27). Scena din 1 Samuel 28 descrie dramatic o ședință spiritistă canaanită, în care mediul promite „ființe dumnezeiești ce se ridică” din lumea de dincolo, în care un demon joacă rolul lui Samuel, pentru a-l înșela pe Saul şi a-i induce sentimente de vinovăţie şi de disperare, făcându-l să renunțe la Yahwé și, în final, la viață. Diavolul se ascunde în detalii.

Referinţe

1 Vezi Iuda 9. Moise și Ilie sunt numiți „bărbați”, nu duhuri, în Luca 9:28-33.

2 John Goldingay, Old Testament Theology, 2 vol., Downers Grove, Illinois, Inter-Varsity Press, 2003, vol. 1, p. 604.

3 M. Dietrich, O. Lorenz, şi J. Sammartin (ed.), Die Keilalphabetischen Texte aus Ugarit, Neukirchen-Vluyn, Neukirchener Verlag, 1976, 1.161; vezi şi Bill T. Arnold, „Religion in Ancient Israel”, în David W. Baker și Bill T. Arnold (eds.), The Face of Old Testament Studies: A Survey of Contemporary Approaches, Grand Rapids,Michigan, Apollos, 1999, p. 415.

4 Idem, 1.39:5.

5 F. Brown, S. Driver şi C. Briggs, The Brown-Driver-Briggs Hebrew and English Lexicon, Peabody, Massachusetts, Hendrickson Publishers, 1999 [1906], p. 257.

6 J. Milgrom, „Profane Slaughter and a Formulaic Key to the Composition of Deuteronomy”, Hebrew Union College Annual 47, 1976, p. 1, 2; vezi şi Pamela Tamarkin Reis, „Eating the Blood: Saul and the Witch of Endor”, Journal for the Study of the Old Testament, 73 1997, p. 16.

7 Basil F. C. Atkinson, Life and Immortality: An Examination of the Nature and Meaning of Life and Death as They Are Revealed in the Scriptures, Taunton, Massachusetts, tipărită de Goodman and Sons, f.d., p. 33.

Canaaniţii Vechiului Testament

După cum termenul „Canaan” desemna întreaga regiune vestică a Palestinei, termenul „canaanit” îi desemnează pe locuitorii acestei regiuni, fără a face vreo referire specifică la o anumită populaţie. Dintre popoarele care trăiau în Palestina, primii au apărut amoriţii – în mileniul al II-lea î.Hr.; erau imigranţi din Mesopotamia. Câteva referiri din Vechiul Testament par să identifice teritoriul amoriţilor cu ţinutul Canaanului (Geneza 12:5,6; 15:18-21; 48:22), tradiţie reflectată de tăbliţele de la Alalakh, datând din secolul al XVIII-lea î.Hr., care descriau ţinutul Amurru ca parte din Siria-Palestina. Textele de la Tell el-Amarna (secolele al XIV-lea – al XIII-lea î.Hr.) sugerează că regatul Amurru din regiunea Libanului deţinea monopolul comerţului de-a lungul liniei de coastă, prin urmare nu este surprinzător că, în timpul lui Moise şi în toată Epoca Bronzului Târziu (cca 1550-1200 î.Hr.), găsim referiri comune la cele două popoare (amoriţii şi canaaniţii). Când israeliţii au cucerit Palestina, puterea multor oraşe-cetăţi canaanite şi amorite a fost înfrântă, în timp ce constituirea unei confederaţii filistine în sudul coastei palestiniene a micşorat şi mai mult teritoriul specific canaanit. (adaptare după W. E. Elwell şi B. J. Beitzel, Baker Encyclopedia of the Bible, Grand Rapids, Michigan, Baker Book House, 1988, p. 406).

Un demon sau Satana însuși a luat chipul lui Samuel pentru a-l înșela pe Saul.

„Dumnezeu i-a permis Diavolului să răspundă chemării, să ia forma lui Samuel, pentru ca aceia care n-au vrut să primească dragostea de adevăr să cadă pradă amăgirilor puternice și să creadă o minciună. (…) Nu este deloc ciudat că Diavolul, prin permisiune divină, s-a dat drept Samuel, de vreme ce poate să se transforme într-un înger de lumină! Nu este ciudat nici faptul că i s-a permis să o facă şi cu această ocazie, ca Saul să fie adus la disperare şi să-l întrebe pe Diavolul, din moment ce nu voia să-L întrebe pe Domnul, aşa cum se cuvenea, lucru care i-ar fi adus mângâiere.” (Matthew Henry’s Bible Commentary on 1 Samuel 28:7-14 [ediţie online], http://blueletterbible.org)

Numai Creatorul are puterea de a învia morții.