I-a spus Dumnezeu lui Samuel să mintă?

Miroslav M. Kiš

profesor de teologie sistematică, Andrews University

Samuel a zis: „Cum să mă duc? Saul are să afle şi mă va ucide.” Şi Domnul a zis: „Să iei cu tine un viţel şi să zici: «Vin să aduc o jertfă Domnului.»” (1 Samuel 16:2)

Atunci când personaje din Biblie recurg la înşelătorii, făcându-i pe oa­meni să considere drept adevăr ceea ce nu este adevărat (Geneza 12:10-20), sau atunci când mint cu intenţia de a înşela (Faptele apostolilor 5:1-6) sau atunci când ocolesc adevărul folosindu-se de echivocuri (Exodul 1:15-22), atribuim pe bună dreptate un astfel de comportament păcatului şi naturii limitate a omului. Însă, atunci când ne confruntăm cu pasajul din 1 Samuel 16:1,2, miza este infinit mai mare. Aici, Dumnezeu îi comunică lui Samuel că l-a respins pe Saul şi îi spune să meargă şi să-l ungă rege pe David. Totuşi, lui Samuel îi este teamă că Saul îl va omorî. Drept răspuns, Dumnezeu îi spune: „Să iei cu tine un viţel şi să zici: «Vin să aduc o jertfă Domnului.»”

Ce ciudat! Îi spune Dumnezeu lui Samuel să-şi protejeze viaţa înşelându-i pe rege sau pe străjeri? Cum Se poate aştepta atunci Dumnezeu să spunem adevărul (Geneza 17:1), când El îşi învaţă profetul să mintă?

Soluţii propuse pentru astfel de dileme – Confruntându-se cu astfel de dileme, unii au ajuns la concluzia că: (1) interzicerea minciunii şi a înşelăciunii nu este un standard absolut în Biblie; minciuna este considerată mai degrabă un „mijloc acceptabil şi, în general, lăudabil prin care partea mai slabă poate învinge un oponent mai puternic. (…) De asemenea, Dumnezeu poate încuraja în mod legitim echivocul atunci când acesta este practicat de o persoană aflată în dezavantaj”1; (2) a-l minţi pe un mincinos este un lucru scuzabil. Aşa se face că a-l minţi pe Laban a fost un act „indirect justificat” (Geneza 30:1-43)2; (3) normele superioare transcend normele inferioare fără a le abroga. Astfel, datoria de a salva viaţa este mai importantă decât datoria de a spune adevărul (de exemplu, Iosua 2:4,5)3; şi (4) înşelăciunea divină este acceptabilă dacă serveşte unui scop mai înalt4.

Dar se pot trage astfel de concluzii pe baza textului biblic?

Dumnezeu şi integritatea – Declaraţiile Scripturii despre caracterul lui Dumnezeu pun sub semnul întrebării opiniile de mai sus. În Numeri citim: „Dumnezeu nu este un om ca să mintă” (Numeri 23:19). Cu numai câteva versete înainte de episodul cu pricina, Samuel afirmă: „Cel ce este tăria lui Israel nu minte” (1 Samuel 15:29; vezi şi Psalmii 89:35; Tit 1:2 şi Evrei 6:18). Onestitatea caracterizează însăşi natura lui Dumnezeu şi modul Său de acţiune.

Interzicerea minciunii este un standard absolut de comportament şi pentru oameni. Adevărul nu suportă manipulare. Dumnezeu cere ca adevărul să locuiască în adâncul inimii oamenilor (Psalmii 51:6) şi să se manifeste în acţiunile lor (Exodul 20:16; Apocalipsa 14:5). În absenţa lui, viaţa şi destinul oamenilor sunt într-un pericol extrem (Leviticul 19:11; Proverbele 12:22; Apocalipsa 21:8,27; 22:15). În consecinţă, interpretarea textului din 1 Samuel 16:1,2 ne cere să protejăm reputaţia lui Dumnezeu de Persoană integră şi onestă, care cere acelaşi lucru şi din partea oamenilor.

Ascunderea adevărului – Contextul din 1 Samuel 16 ne arată starea vrednică de plâns în care ajunseseră Saul şi regatul său. De când Dumnezeu îl respinsese pe Saul ca rege al Israelului (1 Samuel 16:1), nici măcar Samuel nu se mai simţea în siguranţă în faţa mâniei sale imprevizibile. Prin urmare, Dumnezeu a răspuns temerii lui Samuel, amintindu-i că nu trebuia să se îngrijoreze atât de mult de călătoria lui la Betleem. Mai întâi, preoţii mergeau, într-adevăr, din loc în loc pentru a aduce jertfe, acţiuni urmate de o sărbătoare specială la care bătrânii locului erau oaspeţi de seamă. În cazul Betleemului, invitarea lui Isai şi a fiilor săi nu avea să fie ceva neobişnuit. În plus, datorită funcţiei sale de judecător levit, Samuel putea călători chiar şi dincolo de jurisdicţia sa preoţească obişnuită, în special atunci când era nevoie să meargă în vreo regiune rurală ca să jertfească un viţel pentru a ispăşi o crimă nerezolvată. Aceasta ar putea explica spaima cu care bătrânii cetăţii l-au întâmpinat pe Samuel: „Ce vesteşte venirea ta: ceva bun?”, la care el a răspuns: „Da” (1 Samuel 16:4,5). Mai mult, în timp ce jertfa şi ospăţul care urma erau evenimente publice, ungerea s-a petrecut separat de ele, într-un cadru mai privat. Aşa a avut loc şi ungerea lui Saul (1 Samuel 9:22-10:8) şi aşa s-au întâmplat lucrurile şi în cazul lui David, care a fost uns „în mijlocul fraţilor lui” (1 Samuel 16:13). Niciun aspect din cadrul evenimentelor publice nu ar putea identifica misiunea lui Samuel drept o ceremonie de ungere, după cum nici faptul că a luat un viţel cu el nu are legătură cu ungerea.

Sfatul lui Dumnezeu pentru servitorul Său înspăimântat („Să zici: «Vin să aduc o jertfă Domnului»”) ţine de o categorie morală total diferită de înşelăciune, minciună sau echivoc. Keil şi Delitzsch comentează:

Nu a fost niciun neadevăr în asta, pentru că Samuel chiar mergea la o ceremonie sacrificială, la care urma să invite şi familia lui Isai, după care urma să-l ungă pe acela pe care Iehova avea să i-l indice ca fiind cel ales. Era pur şi simplu o ascundere a unui detaliu irelevant al misiunii sale. Dumnezeu l-a respins pe Saul şi, prin urmare, el nu era informat cu privire la dimensiunea teocratică a regatului Israelului5.

Lecţii din 1 Samuel 16 – Mai întâi, 1 Samuel 16:1,2 ne învaţă câteva lecţii:

1. Dumnezeu îl învaţă pe Samuel cum să păzească în mod atent adevărul. Numai cinicul, spune Bonhoeffer, pretinde că spune adevărul oricând, oriunde şi în acelaşi mod tuturor oamenilor. „Orice cuvânt rostit ia naştere şi trăieşte într-un cadru specific. Vorbele spuse în familie sunt diferite de vorbele spuse în cadrul unor relaţii de afaceri sau în public. Vorbele care au luat naştere în cadrul cald al unei relaţii personale mor îngheţate în aerul rece al existenţei publice”6. Samuel nu-i poate vorbi lui Saul în acelaşi mod în care îi vorbeşte lui David. Însă în ce mod ar trebui să fie diferite vorbele sale?

2. Dumnezeu nu-l învaţă pe Samuel să mintă. Diferenţa dintre vorbele pe care i le spune lui David şi cele pe care i le spune lui Saul nu este diferenţa dintre adevăr şi minciună. Dacă ar fi fost întrebat care este scopul vizitei lui, Samuel nu ar fi minţit când ar fi amintit doar aspectul sacrificial al vizitei sale. Răspunsul lui ar fi fost strict adevărul. El chiar a adus o jertfă; şi se pare că nu ar fi putut face lucrarea pe care Dumnezeu îl trimisese să o facă dacă nu ar fi adus această jertfă şi dacă nu i-ar fi chemat pe bătrânii cetăţii şi, astfel, şi pe fiii lui Isai. Însă el nu a amintit scopul principal al venirii sale; dacă ar fi făcut asta, ar fi rezultat de aici numai rău şi nimic bun; şi, deşi nimeni, în nicio împrejurare, nu ar trebui să mintă vreodată, totuşi nu este obligat în toate împrejurările să spună tot adevărul, cu toate că în orice împrejurare el nu trebuie să spună altceva decât adevărul şi, în orice caz, să-l spună într-o aşa manieră, încât interlocutorul să nu-l considere minciună7.

Aceasta nu e totuna cu a spune adevărul doar pe jumătate.

3. Să ascunzi adevărul nu înseamnă să minţi şi, în unele ocazii, poate fi o datorie. Walter Kaiser explică, în cazul lui Samuel, că lui Saul nu i-a fost prezentat decât ce era adevărat. Cât despre intenţia esenţială a lui Samuel, nimic nu este afirmat sau negat şi nimic nu l-a determinat pe Saul să cerceteze să vadă care ar fi putut fi motivul care a stat la baza plecării lui Samuel în Betleem. Dacă ar fi apărut o astfel de întrebare, Samuel s-ar fi confruntat cu o problemă total diferită şi ar fi trebuit fie să evite afirmarea sau negarea adevăratului său scop, fie să înfrunte mânia lui Saul când i-ar fi spus adevărul8.

4. Exemplul lui Isus este plin de învăţăminte în acest caz. În numeroase ocazii, Isus i-a evitat pe duşmanii Săi (Ioan 8:59; 12:36) şi de multe ori S-a abţinut să răspundă (Marcu 14:61; 15:5; Luca 23:9). Sunt momente în care trebuie să taci şi momente în care trebuie să vorbeşti, spune înţeleptul (Eclesiastul 3:7), şi nimeni nu este obligat să răspundă la orice întrebare i se pune. Cu toate acestea, Isus nu a înşelat pe nimeni, nici când a vorbit, nici când a tăcut (1 Petru 2:22). Într-o ocazie, El le răspunde prudent ucenicilor Săi: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta” (Ioan 16:12).

„Nici măcar viaţa nu trebuie obţinută cu preţul minciunii”, insistă Ellen G. White.

Printr-un cuvânt sau un gest al capului, martirii ar fi putut nega adevărul şi şi-ar fi putut scăpa viaţa. Dacă ar fi consimţit să arunce un singur strop de tămâie pe altarul idolesc, ar fi scăpat de la roată, de la eşafod sau de la cruce. Însă ei au refuzat să fie ipocriţi în cuvinte sau fapte, chiar dacă răsplata pe care ar fi primit-o ar fi fost viaţa. (…) Vieţile lor au fost înnobilate şi înălţate în ochii lui Dumnezeu, pentru că ei au stat fermi de partea adevărului în cele mai grele împrejurări. (4M 336)

Descriindu-i pe oamenii care au fost răscumpăraţi ca prim rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel, profetul Ioan subliniază că „în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină” (Apocalipsa 14:5). „Calea ascultării este singura cale care duce la cer” (Te 60).

Referinţe

1 O. Horn Prouser, „The Truth About Women and Lying”, Journal for the Study of the Old Testament, 61, 1994, p. 15.

2 Richard A. Freund, Understanding Jewish Ethics, 2 vol., Lewiston, New York, Edwin Mellen, 1990, vol. 1, p. 81.

3 Norman L. Geisler, Ethics: Alternatives and Issues, Grand Rapids, Michigan, Zondervan, 1971, p. 114-136.

4 Lee Basham, „Why God Lied to Me”, Journal of Religious Ethics, 30/2, 2002, p. 231-249.

5 C. F. Keil şi F. Delitzsch, 1 Samuel, Biblical Commentary on the Old Testament, Grand Rapids, Michigan, Eerdmans, 1960, p. 167, 168.

6 Dietrich Bonhoeffer, Ethics, New York, Macmillan, 1975, p. 367.

7 Adam Clarke, A Commentary and Critical Notes, Nashville, Tennessee, Abingdon, 1938, p. 257, 258.

8 Walter C. Kaiser, Jr., Toward Old Testament Ethics, Grand Rapids, Michigan, Zondervan, 1983, p. 225, 226.

Rugăciuni pe care le găsim în Biblie

Rugăciunea lui Avraam pentru Sodoma Geneza 18:22-33

Rugăciunea lui Iacov la Penuel Geneza 32:9-12

Rugăciunea lui Moise pentru Israel Exodul 32:31,32

Binecuvântarea lui Aaron Numeri 6:24-26

Pledoaria lui Moise pentru israeliţi când au păcătuit Numeri 14:13-19

Rugăciunea lui Iosua după episodul de la Ai Iosua 7:7-9

Rugăciunea lui Ghedeon pentru semne Judecătorii 6:36-39

Rugăciunea Anei pentru un fiu 1 Samuel 1:11

Rugăciunea de mulţumire a lui David 2 Samuel 7:11-29

Rugăciunea lui Solomon pentru înţelepciune 1 Împăraţi 3:6-9

Rugăciunea de dedicare a lui Solomon 1 Împăraţi 8:23-61

Rugăciunea lui Ilie pe muntele Carmel 1 Împăraţi 18:36,37

Rugăciunea lui Ezechia pentru ajutor 2 Împăraţi 19:15-19

Rugăciunea lui David pentru Solomon 1 Cronici 29:10

Mărturisirea păcatelor făcută de Ezra Ezra 9:6-15

Rugăciunea lui Neemia pentru Iuda Neemia 1:5-11

Mărturisirea păcatelor făcută de popor Neemia 9:5-37

Mărturisirea lui Iov Iov 42:1-6

Rugăciuni în Psalmi:

Rugăciune de seară 4

Rugăciune de dimineaţă 5

Rugăciunea păstorului 3

Laudă şi închinare 67; 92; 95-98; 100; 145-150

Rugăciune pentru călăuzire 25

Rugăciune pentru izbăvire 40; 116

Dor de Dumnezeu 27; 42; 63; 84

Rugăciune pentru iertare 51; 130

Rugăciune de recunoştinţă 65; 111; 136

Rugăciune pentru ajutor 66; 69; 88; 102; 140; 143

Rugăciunea lui Ezechia pentru vindecare Isaia 38:10-20

Plângerea lui Ieremia Ieremia 20:7-18

Rugăciunea de mulţumire a lui Daniel Daniel 2:20-23

Rugăciunea lui Daniel pentru Ierusalim Daniel 9:4-19

Rugăciunea lui Iona Iona 2:2-9

Rugăciunea lui Habacuc Habacuc 3:2-19

Cântecul de recunoştinţă al Mariei Luca 1:46-55

Rugăciunea lui Simeon Luca 2:29-32

Rugăciunea lui Ştefan Faptele apostolilor 7:59,60

 Rugăciunile lui Isus

Rugăciunea Domnească Matei 6:9-13

În Ghetsimani Matei 26:36-44

Pe cruce Matei 27:46

La învierea lui Lazăr Ioan 11:41,42

În faţa morţii Ioan 12:27,28

Rugăciunea de mare-preot Ioan 17:1-25

 Doxologii Romani 16:25-27

Efeseni 3:20,21

Evrei 13:20,21

1 Petru 5:10,11

Iuda 24,25

Onestitatea caracterizează însăşi natura lui Dumnezeu şi modul Său de acţiune.

Nici măcar viaţa nu trebuie obţinută cu preţul minciunii.