Resource Book — MyBible

Lloyd Willis

profesor de Vechiul Testament, Southwestern Adventist University

Totuşi la tine să nu fie niciun sărac, căci Domnul te va binecuvânta în ţara pe care ţi-o va da de moştenire Domnul, Dumnezeul tău. (…) Totdeauna vor fi săraci în ţară; de aceea, îţi dau porunca aceasta: „Să-ţi deschizi mâna faţă de fratele tău, faţă de sărac şi faţă de cel lipsit din ţara ta.” (Deuteronomul 15:4,11)

Contextul istoric al acestui pasaj este ultima parte a celor 40 de ani de rătăcire prin pustiu a israeliţilor. Ajung la momentul culminant al trecerii Iordanului, când Moise se adresează poporului în trei cuvântări, care pot fi considerate cele mai măreţe predici de adio. Ele servesc ca moment de rememorare a experienţelor celor 40 de ani scurşi de când Israelul a părăsit Egiptul şi rezumă ceea ce a făcut Dumnezeu pentru ei, făcând în acelaşi timp un apel la o reînnoire a legământului.

Anul sabatic – Deuteronomul 15 este porţiunea din mijloc a celei de-a doua şi celei mai lungi predici (capitolele 4:44-26:19). Această predică se axează pe Cele Zece Porunci şi pe legile date prin Moise. Cu alte cuvinte, ea reafirmă multe dintre legile date deja la Sinai, întrucât acestea constituie termenii legali, sau stipulaţiile legământului în care Israelul intrase şi pe care apoi îl încălcase.

Legile la care se face referire în capitolul 15 fac parte din legea pentru protejarea drepturilor indivizilor, inclusiv ale săracilor. Fiecare membru al societăţii era important, indiferent de avere sau de alte distincţii sociale. Astfel, această lege conţine reguli pentru anul de eliberare (anul sabatic) şi pentru tratamentul sclavilor evrei (pentru unele din legile originale, vezi Exodul 22:22; 23:10,11 şi Leviticul 25).

Este interesant de remarcat că, în Vechiul Testament, există mai multe cuvinte ebraice pentru „sărac”. Cuvântul folosit în acest pasaj este ’ebyon, din rădăcina ’abah „a fi doritor, a dori”, care se referă de regulă la săracii nevoiaşi. Termenul include frecvent şi conceptul de „oprimat” sau „obidit”. Un alt cuvânt, cani, se referă mai concret la săracii oprimaţi şi este folosit mai frecvent în Vechiul Testament, adesea împreună cu ’ebyon.

La tine să nu fie niciun sărac – Există o considerabilă diferenţă de opinii în legătură cu modul în care ar trebui tradusă prima parte a versetului 4. Keil şi Delitzsch insistă că primul verb1 are înţelesul că nu era nevoie ca israeliţii să ierte o datorie străinilor în al şaptelea an, ci trebuia să se asigure că nu sunt săraci printre ei2. Biblia de la Ierusalim redă afirmaţia în felul următor: „Atunci să nu fie niciun sărac printre voi.” În mod similar, în NIV este tradus: „Totuşi nu ar trebui să fie niciun sărac printre voi.” Aceste traduceri [inclusiv traducerea Cornilescu – n.r.] par să conserve sensul textului mai bine decât RSV, care alege următoarea exprimare: „Însă printre voi nu vor fi săraci.” Dacă declaraţia este văzută ca o poruncă, atunci ea este o instrucţiune cu privire la ce ar trebui să fie. Astfel, declaraţia versetului 11, că întotdeauna vor fi săraci în ţară, este o recunoaştere a realităţii, fără a diminua însă ţinta la care trebuia să se ajungă. Versetul pare atunci să însemne: „Încercaţi să faceţi în aşa fel, încât să nu fie niciun sărac printre voi.”

Unul dintre modurile în care se poate încerca atingerea acestui ideal este acela de a urma instrucţiunile din versetele 1-3, adică de a amâna datoriile în timpul anului sabatic. Această măsură ar fi luat presiunea de pe săraci, indiferent de maniera în care ar fi fost aplicat acest ideal. Unii, ca Gerhard von Rad, au susţinut că instrucţiunile sunt să ierte datoria sau să o anuleze complet3. Majoritatea comentatorilor recenţi sunt de părere că instrucţiunile sunt pur şi simplu să relaxeze sau să amâne datoria în timpul anului respectiv (când veniturile erau mici), datorie care, după cel de-al şaptelea an, avea să se reia4.

Dacă instrucţiunile din versetul 4 cer din partea israeliţilor un efort de a nu fi niciun sărac la ei sau dacă sunt stipulate ca un ideal spre care ei să ţintească încontinuu, atunci nu este nicio problemă sau contradicţie cu declaraţia din versetul 11. Chiar dacă binecuvântarea lui Dumnezeu era atât de mare şi ajutorul Lui, atât de semnificativ, totuşi realitatea sărăciei avea să rămână. Întotdeauna aveau să existe săraci printre ei. Aceasta nu este doar o previziune asupra realităţii omeneşti, ci şi un apel ca poporul şi fiecare persoană să răspundă cu bunăvoinţă. Astfel, aceste versete pot fi parafrazate în felul următor: „Străduiţi-vă să nu aveţi niciun sărac în mijlocul vostru, pentru că Domnul vă va binecuvânta cu belşug, ca să puteţi să-I reflectaţi harul. Totuşi, în realitate, veţi avea întotdeauna ocazia să manifestaţi har, din moment ce întotdeauna vor fi săraci în jurul vostru.” Într-o interpretare similară, versetul 4 este o promisiune condiţionată. Dacă urmaţi toate instrucţiunile şi împărţiţi cu generozitate din bunurile voastre cu ceilalţi (vers. 8, 9), atunci nu va fi niciun sărac printre voi. Dar (se sugerează) Eu ştiu că asta nu se va întâmpla.

O invitaţie la generozitate – Acest pasaj este o invitaţie la generozitate şi bunătate faţă de săraci. Străduiţi-vă să nu aveţi niciun sărac printre voi, însă să ştiţi că întotdeauna vor fi unii. Acesta este sensul cu care Isus a făcut referire la acest pasaj în Matei 26:11: „Pentru că pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.” Atunci şi astăzi, au fost şi vor fi oportunităţi prin care poporul lui Dumnezeu să-şi demonstreze încrederea în Dumnezeu şi apropierea de modelul Său de dăruire neegoistă faţă de toţi cei în nevoie.

Referinţe

1 Un iusiv – o formă gramaticală ebraică ce traduce un verb la conjunctiv.

2 C. F. Keil şi F. Delitzsch, Commentary on the Old Testament in Ten Volumes, vol. III: The Pentateuch, Grand Rapids, Michigan, Eerdmans, 1870, p. 370.

3 Gerhard von Rad, Deuteronomy, The Old Testament Library, trad. Dorothea Barton, Philadelphia, Pennsylvania, Westminster, 1966, p. 106.

4 Keil şi Delitzsch, p. 369; J. Ridderbos, Deuteronomy, Bible Student’s Commentary, Grand Rapids, MI, Zondervan, 1984, p. 180; P. C. Craigie, The Book of Deuteronomy, New International Commentary on the Old Testament, Grand Rapids, Michigan, Eerdmans, 1976, p. 236.

„Punându-i în mijlocul lor pe cei neajutoraţi şi pe săraci, care depind de ajutorul lor, Hristos îi testează pe cei care se declară urmaşii Săi. Prin dragostea şi grija pe care o avem faţă de copiii Săi nevoiaşi, ne dovedim autenticitatea dragostei pe care o avem faţă de El. A-i neglija înseamnă a ne declara discipoli falşi, străini de Hristos şi de dragostea Sa.” (MH 205)

Chiar dacă binecuvântarea lui Dumnezeu era atât de mare şi ajutorul Lui, atât de semnificativ, totuşi realitatea sărăciei avea să rămână.