Care era rolul ţapului ispăşitor?

Roy E. Gane

profesor de Vechiul Testament,Andrews University

Aaron să arunce sorţii pentru cei doi ţapi: un sorţ pentru Domnul şi un sorţ pentru Azazel [ţapul ispăşitor, NASB, KJV, NIV]. Aaron să ia ţapul care a ieşit la sorţi pentru Domnul şi să-l aducă jertfă de ispăşire. Iar ţapul care a ieşit la sorţi pentru Azazel să fie pus viu înaintea Domnului, ca să slujească pentru facerea ispăşirii, şi să i se dea drumul în pustie pentru Azazel. (Leviticul 16:8-10)

Adventiştii de ziua a şaptea au fost acuzaţi că îl fac pe Satana purtătorul substitutiv al păcatelor lor şi mântuitorul lor, deoarece ei cred că ţapul ispăşitor din Leviticul 16 îl reprezintă pe Satana. Prin contrast, mulţi creştini susţin că ţapul ispăşitor îl reprezintă pe Hristos, deopotrivă cu țapul jertfit.

Ritualul din Leviticul 16 – În Leviticul 16, comunitatea israelită trebuia să aducă doi ţapi, fiecare dintre aceştia având un rol într-un ritual de purificare, în Ziua Ispăşirii (vers. 5). Pentru a decide în care ritual aveau să fie folosiți cei doi țapi, marele-preot folosea tragerea la sorţi, sugerând faptul că Domnul făcea alegerea. Apoi sorţii erau puşi pe cei doi ţapi ca etichete pentru a-i distinge unul de celălalt (vers. 8). Ţapul care primea sorţul „pentru Domnul” era ţapul Domnului, care urma să fie adus ca jertfă de purificare (aşa-numita „jertfă de ispăşire”, vers. 9) pentru a curăţi sanctuarul de păcate şi de impurităţile rituale de natură fizică (cf. vers. 15-19,25). Celălalt ţap, care primea sorţul „pentru Azazel” (cAza’zel), era adus înaintea Domnului. Dar în loc să fie jertfit pentru Domnul, acest ţap viu trebuia trimis departe de Domnul, la Azazel, în pustie (vers. 10). El slujea „pentru facerea ispășirii” (vers. 10), în sensul că purta păcatele israeliţilor, ducându-le afară din tabără, după ce marele-preot le transfera asupra lui prin mărturisirea făcută în timp ce punea ambele mâini pe capul animalului (vers. 20-22).

 Concepţii diferite cu privire la Azazel – Întrebarea principală este: Cine este Azazel şi ce reprezintă ţapul său? Numeroase încercări de a explica semnificaţia numelui „Azazel” pe baza etimologiei au fost sortite eșecului. Traducerea obişnuită a lui Azazel ca „ţap ispăşitor” – ţapul care se duce, sau scapă (cez-’azel) – este, fără îndoială, incorectă şi ar trebui abandonată, deoarece nu are niciun sens în Leviticul 16:10. Acolo, ţapul care îi aparţine lui Azazel este trimis la Azazel. Însă dacă citim „ţap ispăşitor” în loc de Azazel, atunci reiese că ţapul care aparţine ţapului este trimis la ţap.

Diverşi teologi au văzut în „Azazel” un loc pustiu, ideea de „îndepărtare” sau o zeitate. O concepţie iudaică importantă îl consideră un demon (de exemplu, 1 Enoh 9:6; 10:4,5,8, Apocalipsa lui Avraam; pentru asocierea ţapilor sălbatici, a ţapilor-demoni şi a demonilor cu regiuni nelocuite, compară Leviticul 17:7; Isaia 13:21; 34:14; Luca 11:24; Apocalipsa 18:2). În conformitate cu concepţia că Azazel este un demon, unii creştini (inclusiv adventiştii de ziua a şaptea) văd în ţapul viu o reprezentare a lui Satana, demonul suprem şi arhivrăjmaşul lui Dumnezeu. Dar alţi creştini obiectează, menţionând că o astfel de abordare îl face pe Satana purtătorul păcatelor noas­tre şi preferă să interpreteze aşa-numitul „ţap ispăşitor” ca pe un simbol al lui Hristos, care a purtat păcatele omeneşti şi a suferit afară din cetate (Evrei 13:12,13 – totuşi vers. 11 arată că acest pasaj nu priveşte „ţapul ispăşitor”).

 Ţapul pentru Azazel nu este jertfit – Cheia pentru identificarea lui „Azazel” se găseşte în Leviticul 16:8-10, în care se observă că un ţap îi aparţine Domnului, iar celălalt îi aparţine lui Azazel. Azazel este în mod clar numele unei fiinţe personale, alta decât Domnul, care este capabilă să deţină un ţap. Totuşi, ţapul viu nu este o jertfă pentru Azazel. Mai degrabă, acest „ţap de povară” slujeşte ca o „maşină de gunoi” în cadrul unui ritual purificator non-sacrificial de eliminare (vezi vers. 5; a nu se traduce „jertfă de ispăşire” în acest caz), ca să transporte păcatele israeliţilor până pe teritoriul lui Azazel, în pustie. A arunca o astfel de încărcătură de deşeuri toxice în „curtea” cuiva constituie un gest de neprietenie fără precedent. Aşa că Domnul, care a comandat acest ritual, trebuie să îl vadă pe Azazel ca sursa păcatelor Israelului; aceste păcate sunt, aşadar, aduse înapoi la sursă. Imaginea capătă mai mult sens dacă ne gândim că Azazel este Satana, care a iniţiat păcatul şi care îi ispiteşte pe oameni (Geneza 3; Apocalipsa 12:9), iar apoi îi acuză răutăcios chiar şi după ce sunt iertaţi (Apocalipsa 12:10; compară cu Deuteronomul 19:16-21 – unde acuzatorul primeşte pedeapsa).

Doar Hristos ne poartă păcatele – Ţapul care Îi aparţine Domnului este adus ca jertfă. Însă, printr-un simbolism superior (sau o „tipo­logie” superioară) care arată dincolo de sistemul ritual israelit, acest ţap Îl reprezintă pe Hristos, care a murit pentru păcatul omenesc (Ioan 1:29; Evrei 13:11-13). Aşa că, din această perspectivă mai profundă, ar fi rezonabil ca ţapul viu, exilat pe teritoriul sălbatic al lui Azazel, să-l reprezinte tot pe Azazel, adică pe Satana, cel care îşi poartă partea lui la păcatele poporului lui Dumnezeu şi care sfârşeşte condamnat ca păpușarul din umbră, care a inițiat păcatele oamenilor. Păcatul se întoarce asupra celui care l-a provocat, iar el este trimis acolo unde îi este locul. Astfel se realizează un fel de ispăşire (Leviticul 16:10) pentru copiii lui Dumnezeu, în sensul fundamental de reconciliere a lor cu El prin îndepărtarea din mijlocul lor a păcătosului (Satana) care a obstrucţionat relaţia divinitate-omenire (compară cu Numeri 25:7,8,13). În acest tip de ispășire, nu regăsim nicio urmă de substituţie, în contrast cu ispăşirea pe care ne-o oferă Hristos, luându-ne locul: El poartă toată vina noastră, atunci când acceptăm jertfa Sa. Satana va muri pentru propria-i parte la păcatele noastre; numai Hristos este purtătorul substitutiv al păcatelor noastre.

În concluzie – În Ziua Ispăşirii, ţapul viu al lui Azazel purta păcatele israeliţilor afară din tabără pentru a purifica adunarea, prin întoarcerea acestor rele la sursa lor demonică. În mod similar, copiii lui Dumnezeu vor fi în cele din urmă eliberaţi de ispită şi de malefica mărturie mincinoasă (compară cu Apocalipsa 20:1-3) atunci când Satana îşi va primi vina şi pedeapsa pentru că a folosit aceste strategii împotriva lor.

Referinţe

Pentru studiu suplimentar, vezi Roy E. Gane, Leviticus, Numbers, The NIV Application Commentary, Grand Rapids, Michigan, Zondervan, 2004, p. 273-277, 288-291; Roy E. Gane, Altar Call, Berrien Springs, Michigan: Diadem, 1999, p. 247-255.

„Ţapul pentru Domnul Îi aparţinea Domnului şi Îi era jertfit Lui, dar Îl reprezenta şi pe Acela care a murit pentru păcatul omului: Hristos (Evrei 13:11-13), care este Domnul (Ioan 8:58; 10:30). Dacă între Domnul şi ţapul Său există o legătură atât de strânsă, trebuie să luăm în calcul posibilitatea ca şi ţapul care îi aparţine lui Azazel şi care este trimis la el să îl reprezinte pe Azazel.” (Roy Gane, Leviticus, The NIV Application Commentary, Grand Rapids, Michigan, Zondervan, 2004, p. 290)

Nu Satana este purtătorul păcatelor noastre, ci Hristos.