Mai sunt relevante legile cu privire la animalele curate şi necurate?

Jiří Moskala

șeful Catedrei de Vechiul Testament,Andrews University

Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi le-a zis: „Vorbiţi copiilor lui Israel şi spuneţi-le: Iată dobitoacele pe care le veţi mânca dintre toate dobitoacele de pe pământ.” (Leviticul 11:1,2)

Există două obiecţii principale care sunt aduse împotriva respectării legilor alimentare din cărţile lui Moise, care tratează alimentele curate şi pe cele necurate: (1) o alegere arbitrară între respectarea legilor privind necurăţia animalelor şi ignorarea celorlalte legi privind necurăţia, cum ar fi de exemplu necurăţia femeilor (Leviticul 12) şi (2) se susţine că Noul Testament ar desfiinţa în mod explicit legile care reglementează consumul de alimente curate şi necurate. În consecinţă, mulţi creştini cred că nu sunt obligaţi să mai respecte aceste porunci cu privire la hrană.

Necurăţia animalelor – Ca răspuns faţă de aceste obiecţii, există o serie de argumente care demonstrează valabilitatea constantă a instrucţiunilor cu privire la dietă1:

1. Primul argument din spatele distincţiei dintre alimentele curate şi cele necurate este acela că Dumnezeu este sfânt şi că El îşi cheamă poporul la sfinţenie (Leviticul 11:45; 1 Petru 1:15,16).

2. Un studiu comparativ al diverselor tipuri de necurăţie menţionate în Pentateuh arată că necurăţia animalelor se înscrie într-o categorie unică. Cele două categorii principale de necurăţie pot fi diferenţiate în felul următor:

a. Tipul de necurăţie specific animalelor necurate este permanent, natural, ereditar, în afara cadrului cultic şi, în consecinţă, universal (Geneza 7:2,3; Leviticul 11:1-47; 20:25,26; Deuteronomul 14:3-21), în timp ce al doilea tip de necurăţie este însuşit, temporar şi ceremonial (Leviticul 5:1-13; 11:24-40; 12:1-8; 13:1-46; 15:1-33; 16:26-28 etc.).

b. Impuritatea animalelor necurate nu este contagioasă. Animalele nu pot să provoace sau să transmită necurăţia. Niciun animal necurat, care este viu, nu aparţine vreuneia dintre cele şase surse de necurăţie transmisibilă: oasele, stârvurile, diversele boli ale pielii, mucegaiul şi secreţiile de natură sexuală (sânge menstrual sau spermă).

c. Atingerea sau transportarea unui animal necurat nu are drept consecinţă excluderea de la activităţile religioase sau sociale, cum ar fi vizitarea templului ori participarea la închinarea care se desfăşura la sanctuar.

d. Nu există nicio prevedere pentru curăţirea animalelor necurate. Nu există niciun leac pentru îndepărtarea acestui tip de necurăţie; este imposibil să cureţi sau să îndepărtezi această necurăţie.

e. Nu există niciun fel de pedeapsă pentru nesupunerea faţă de aceste prescripţii alimentare. Totuşi lipsa unei pedepse nu înseamnă că ele trebuie să fie abordate cu uşurinţă. Aceste dispoziţii ţin de o categorie de păcate pentru care nu se putea face ispăşire prin ritualurile de la sanctuar.

f. Aceste legi privind alimentaţia nu sunt asociate cu serviciile de la sanctuarul pământesc, din Vechiul Testament, sau cu prezenţa vizibilă a Domnului (şechina) în mijlocul poporului lui Dumnezeu.

g. Aceste legi cu privire la alimentaţie sunt anterioare lui Moise (Geneza 7:2,3) şi, în felul acesta, sunt mult mai vechi decât legile privind celelalte tipuri de necurăţie.

h. Regulile din Pentateuh privind dieta sunt valabile şi pentru străin sau pentru vizitator (ebr. ger). Din întregul corp de legi cu privire la necurăţie, prezentat în Leviticul 11 – 15, doar legile pentru alimentaţie i se aplică vizitatorului, prin intermediul legii cu privire la vânat, care îi constrângea atât pe israeliţi, cât şi pe străini (Leviticul 17:13; a se vedea şi Geneza 9:4; Leviticul 7:17,18).

3. Chemarea hotărâtă la sfin­ţenie din Leviticul este în armonie cu îndemnul puternic la sfinţenie pe care li-l dă Petru creştinilor. Motivul pentru care Petru dorea să se păstreze sfânt (1 Petru 1:15,16) derivă din pasajul care se ocupă cu legile lui Moise privind alimentaţia (Leviticul 11:44,45).

4. Legătura strânsă dintre interdicţiile alimentare, avertismentele împotriva idolatriei şi interzicerea oricărei forme de comportament imoral (toate sunt numite scârboase [ebr. tocebah], Leviticul 18:22; Deuteronomul 7:25; Ezra 9:1) reprezintă un indiciu al faptului că acestea sunt chestiuni cu conotaţii morale, valabile şi în perioada Noului Testament (a se vedea Faptele apostolilor 15:20; Ezechiel 33:25,26).

5. Legile lui Moise alcătuiesc efectiv un mozaic, adică un tablou complet, coerent. Nu putem renunţa la anumite legi pentru simplul fapt că sunt incluse în Pentateuh, cum ar fi de pildă legile împotriva idolatriei, a prostituţiei, a homosexualităţii sau a incestului. Cele mai mari două porunci [menţionate de Isus în Noul Testament, n.r.] provin, la rândul lor, din aceeaşi sursă (Deuteronomul 6:5; Leviticul 19:18).

6. Aspectele privitoare la sănătate trebuie luate în calcul la modul serios, chiar dacă problema nu ţine doar de sănătate, ci şi de sfinţenie.

7. Legislaţia privind hrana necurată nu este desfiinţată în Noul Testament. Nu există nimic de natură tipologică sau simbolică în natura alimentelor curate şi necurate care să arate că Isus ar fi fost împlinirea lor finală. Pe de altă parte, poruncile legate de sistemul ceremonial şi-au pierdut valabilitatea odată cu sosirea realităţii pe care au prefigurat-o (Daniel 9:27; Efeseni 2:15).

Noul Testament şi alimentele necurate – Pentru a interpreta în mod corect pasajele Noului Testament legate de instrucţiunile cu privire la alimente, trebuie să facem distincţie între doi termeni greceşti. Aceştia sunt akathartos „necurat”, care reflectă învăţătura Vechiului Testament, şi koinos „obişnuit, contaminat”, care indică spre un concept specific gândirii rabinice, adoptat cândva în perioada intertestamentară şi cunoscut ca pângărire prin asociere. Se considera că, dacă un lucru curat atinge un altul chiar şi numai potenţial necurat, devenea în felul acesta koinos, adică spurcat.

Văzut din această perspectivă, pasajul din Marcu 7:18,192 nu se referă la consumul de alimente necurate, ci la mâncatul cu mâinile murdare. Hristos pune în contrast tradiţia bătrânilor cu legea biblică şi subliniază deosebirea dintre pân­gă­rirea fizică şi cea spirituală. Puritatea minţii/inimii este mai importantă decât ceea ce intră în stomac.

În Faptele apostolilor 10:14, Petru a simţit că nu putea să mănânce din carnea animalelor, întrucât chiar şi animalele curate deveniseră impure prin asocierea cu animalele necurate (o învăţătură rabinică, nu biblică). Dumnezeu i-a cerut lui Petru să înceteze a mai numi animalele curate koinos, adică spurcate prin asocierea cu animale necurate. Aceasta însemna că el – un evreu – trebuia să nu se mai considere necurat în urma asocierii cu păgânii (vezi Faptele apostolilor 10:28; 11:12).

O confirmare a valabilităţii legilor lui Moise cu privire la alimentaţie ar putea fi văzută în Faptele apostolilor 15, în interdicţia de a consuma sânge. Este foarte semnificativ faptul că cele patru chestiuni hotărâte la Conciliul de la Ierusalim (Faptele apostolilor 15:20,29) se găsesc în aceeaşi ordine în Leviticul 17 – 18 şi că toate sunt aplicabile vizitatorului de alt neam (a se vedea Leviticul 17:8,10,12,13,15; 18:26): (1) mâncarea oferită idolilor (Leviticul 17:3-9); (2) interzicerea consumării sângelui (Leviticul 17:10-14); (3) abstinenţa de la carnea animalelor strangulate (Leviticul 17: 15,16) şi (4) abstinenţa de la imoralitate sexuală (Leviticul 18:1-30). În lumina pasajului din Leviticul 17:10-14, aceste hotărâri apostolice au inclus, în mod implicit, legislaţia cu privire la alimentele curate şi necurate (a se vedea, în mod special, Leviticul 17:13).

În Romani 14 şi în 1 Corinteni 8:10, Pavel explică faptul că hrana oferită idolilor nu este spurcată în urma contactului cu idolii. Asocierea alimentelor cu idolii nu schimbă nimic, pentru că idolul este nimic. Acesta este motivul pentru care, spune el, niciun aliment nu este spurcat (koinos) în sine (Romani 14:14). Să observăm că Pavel nu foloseşte cuvântul „necurat” (akathartos).[*]

În concluzie – Abordarea la mo­dul serios a necurăţiei alimentelor nu este un lucru lăsat la voia întâmplării, întrucât face parte dintr-o categorie diferită. Niciun text al Noului Testament, atunci când este luat în contextul său, nu sprijină ideea că poruncile privind alimentele curate/necurate ar fi fost abolite. O asemenea per­spectivă nu este justificabilă sau verificabilă.

Creştinii nu obţin mântuirea, nici nu câştigă bunăvoinţa lui Dumnezeu prin respectarea prin­cipiilor alimentare. Respectarea aces­tora este pur şi simplu o expresie a loialităţii faţă de Dumnezeu. Prin refuzul de a consuma alimente interzise de Domnul nostru, oamenii arată un respect profund faţă de Dumnezeul lor cel sfânt. În felul acesta, mesele noastre devin martori tăcuţi privind supunerea faţă de Dumnezeul nostru Creator. Raportarea cu seriozitate la revelaţia Sa reprezintă o sărbătorire a darului Creaţiei pe care ni l-a oferit Dumnezeu.

Referinţe

1 Pentru un studiu aprofundat, vezi Jiří Moskala, The Laws of Clean and Unclean Animals in Leviticus 11: Their Nature, Theology, and Rationale. An Intertextual Study, Adventist Theological Society Dissertation Series, vol. 4, Berrien Springs, Michigan, Adventist Theological Society, 2000; vezi şi Gerhard F. Hasel, „Clean and Unclean Meats in Leviticus 11: Still Relevant?”, în Journal of the Adventist Theological Society, 2/2, 1991, p. 91-125.

2 Vezi capitolul despre Marcu 7:18,19 din acest volum (p. 337-340).

[*] Versiunea Cornilescu traduce gr. koinos prin „necurat”. Biblia Sinodală îl traduce însă prin „întinat”. (n.r.)

Legile cu privire la alimentaţie sunt mult mai vechi decât legile privind alte tipuri de necurăţie (Geneza 7:2,3).

Marcu 7 nu se referă la con­sumul de alimente necurate, ci la mâncatul cu mâinile murdare.

„Pentru un număr din ce în ce mai mare de specialişti în Noul Testament este de neconceput, din punct de vedere istoric, ca învăţăturile lui Isus să fi fost contrare legilor alimentare din Tora.” (David J. Rudolph, „Jesus and the Food Laws: A Reassessment of Mark 7:19b”, în The Evangelical Quarterly, 74/4, 2002, p. 293)

„Isus nu este în opoziţie cu doctrinele fundamentale ale Vechiului Testament, ci cu formalismul cărturarilor şi al fariseilor din timpul Său.” (René Péter-Contesse, Levitique 1-16, Commentaire de l’Ancien Testament, 3a, Geneva, Editions Labor & Fides, 1993, p. 178)