Siglă MyBible
Interpretarea Scripturii

30

Chiar Se răzgândeşte Dumnezeu?

Martin G. Klingbeil

profesor de Vechiul Testament,Helderberg College

Domnul S-a lăsat de răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului Său. (Exodul 32:14)

Ideea că Dumnezeu Se căieşte nu pare să fie compatibilă cu ideea unui Dumnezeu veşnic şi neschimbător (Maleahi 3:6), ale cărui planuri au fost întemeiate înainte de facerea lumii (Isaia 51:16). Exodul 32:14 este unul dintre textele care, aparent, lasă să se înţeleagă că Dumnezeu Se răzgândeşte şi Îşi schimbă deciziile. De exemplu lui Dumnezeu I-a părut rău că l-a creat pe om (Geneza 6:6), că l-a pus împărat pe Saul (1 Samuel 15:11) şi că S-a gândit să distrugă Ierusalimul după numărătoarea făcută de David (2 Samuel 24:16).

 Cazul viţelului de aur – Textul din Exodul 32:14 prezintă punctul culminant al dialogului dintre Dumnezeu şi Moise, de pe muntele Sinai. Faptul că Moise a întârziat pe munte mai mult decât era de aşteptat i-a făcut pe israeliţi să se distanţeze de conducătorul lor (Exodul 32:1). Se poate spune că, într-un sens spiritual, Israelul s-a întors în Egipt, prin închinarea adusă viţelului de aur (Exodul 32:4-6). În consecinţă, israeliţii au rupt în mod deliberat legământul cu Dumnezeu şi şi-au încălcat promisiunea solemnă pe care I-o făcuseră cu puţin timp în urmă (Exodul 19:8; 24:3). Dumnezeu i-a descoperit lui Moise pe munte scenele de închinare idolatră aflate care se desfăşurau la poalele muntelui (Exodul 34:7-9) şi Și-a anunțat hotărârea de a-i nimici pe israeliţi. În acelaşi timp, Dumnezeu i-a spus lui Moise că va rămâne consecvent promisiunii făcute faţă de el şi-l va face „un neam mare” (Exodul 34:10).

 Moise mijlocitorul – Perspectiva lui Moise de a deveni un neam mare este o paralelă la legământul făcut cu Avraam şi cu urmaşii acestuia şi este redat exact în aceleaşi cuvinte (Geneza 12:2; 17:20; 18:18; 21:18; 46:3). În încheiere, dialogul cu Dumnezeu se transformă într-un test al credinţei, în care Moise este chemat să devină părintele unui popor nou, nu atât de încăpăţânat cum era Israelul, dar în acelaşi timp este pusă la încercare apartenenţa lui Moise la poporul apostat din vale. Ca răspuns, Moise Îi prezintă lui Dumnezeu o serie de argumente în favoarea păstrării în continuare a Israelului ca popor ales (Exodul 32:11-13) şi, în acest sens, merge până la a se oferi pe sine în locul poporului. Astfel, Moise devine unul dintre cele mai mari simboluri mesianice ale Vechiului Testament. Dumnezeu vede aici un mijlocitor autentic, gata să moară pentru poporul Său, și nu doar un Moise abil la negocieri, fapt care-L convinge pe Dumnezeu să-Şi schimbe decizia, aşa cum reiese din Exodul 32:14.

 Semnificaţia „răzgândirii” – Cele mai multe traduceri moderne apelează la o analiză lingvistică a acestui verb crucial din propoziţie şi îl traduc prin „S-a răz­gândit” (NRSV), „S-a înduplecat” (NIV) sau „a renunţat” (JPS). Ebr. nacham, după forma gramaticală folosită în acest verset, poate avea sensul de „a-i părea rău, a avea compasiune, a deplânge, a se resemna” etc. Acesta se poate referi la resemnarea după o pierdere personală, adesea ca urmare a primirii mângâierii de la Dumnezeu (Isaia 40:1; 49:13) sau de la oameni (Geneza 24:67; 37:35). În câteva texte, cuvântul are semnificaţia de pocăinţă omenească (Iov 42:11; Ieremia 31:19).

 Motive pentru „răzgândirea” lui Dumnezeu – În aproape o treime din cele 31 de texte din Vechiul Testament în care acest cuvânt, nacham, este folosit cu referire la Dumnezeu1, El Se răzgândeşte ca răspuns la acţiunile omului. În Geneza 6:6, răutatea oamenilor este cea care Îl face pe Dumnezeu să-Şi schimbe planurile şi să aducă Potopul (Geneza 6:5). În 1 Samuel 15:11, faptul că Saul Îi întoarce spatele lui Dumnezeu cere o schimbare a modului de a acţiona, care face necesară alegerea unui alt împărat. Totuşi, chiar în acelaşi capitol, este subliniată în mod special imuabilitatea lui Dumnezeu (versetul 29). Dumnezeu este prezentat, de asemenea, ca reconsiderându-Şi sentinţa asupra locuitorilor din Ninive ca urmare a pocăinţei acestora (Iona 3:9,10;4:2). Un alt factor care a determinat revenirea asupra unei decizii divine este mijlocirea umană, după cum a fost în cazul opririi acţiunii exterminatoare a îngerului asupra Ierusalimului (2 Samuel 24:17); sau cazul din Exodul 32:14, în care Moise mijloceşte pentru Israel.

Condiţionalitatea judecăţilor lui Dumnezeu – Ideea că deciziile lui Dumnezeu sunt modificabile în funcţie de pocăinţa oamenilor este, cu siguranţă, ilustrată cel mai bine în Ieremia 18:5-10, unde Dumnezeu Se răzgândeşte în funcţie de răspunsul popoarelor. Este important de menţionat faptul că termenul teologic cheie care defineşte pocăinţa umană (shub „a se [po]căi, a se întoarce, a veni înapoi, a reveni”, de exemplu Ezechiel 14:6) nu este niciodată aplicat la Dumnezeu în acest context. Deci Dumnezeu nu Se căieşte niciodată în sensul în care se căiesc oamenii, adică deoarece ar fi făcut vreo greşeală sau vreun păcat. El Se întoarce (shub) spre cel pocăit (Zaharia 1:3), iar mânia Lui se poate îndepărta (shub) de la o persoană (Osea 14:4).

 Diferenţa dintre părerea de rău a oamenilor şi părerea de rău a lui Dumnezeu – Biblia vorbeşte câteodată despre Dumnezeu în termeni antropomorfi, folosind cuvinte omeneşti, dar ar trebui să se ţină cont de faptul că semnificaţia conceptelor nu este identică. În timp ce părerea de rău a omului vine întotdeauna în urma unui păcat, răzgândirea lui Dumnezeu poate veni în urma unui păcat al omului, în urma pocăinţei omului sau în urma mijlocirii cuiva. Consecinţa pocăinţei umane este schimbarea caracterului, ceea ce înseamnă îndreptarea din nou spre Dumnezeu, pe când răzgândirea lui Dumnezeu duce la o integrare reînnoită a elementului uman în planul Său general de mântuire.

„Părerea de rău a lui Dumnezeu nu este ca cea omenească. «Cel ce este Tăria lui Israel nu minte şi nu Se căieşte, căci nu este un om, ca să-I pară rău.» Părerea de rău a omului implică schimbarea minţii. Părerea de rău a lui Dumnezeu implică schimbarea circumstanţelor şi a relaţiilor.” (PP 630)

Referinţe

1 Geneza 6:6,7; Exodul 32:12,14; Numeri 23:19; Judecătorii 2:18; 1 Samuel 15:11,29 (x2); 2 Samuel 24:16; 1 Cronici 21:15; Psalmii 106:45; 110:4; Ieremia 4:28; 15:6; 18:8,10; 20:16; 26:3,13,19; 42:10; Ezechiel 24:14; Ioel 2:13,14; Amos 7:3,6; Iona 3:9,10; 4:2; Zaharia 8:14.

Dumnezeu nu Se căieşte niciodată în sensul în care se căiesc oamenii, adică deoarece ar fi făcut vreo greşeală sau vreun păcat.

Părerea de rău a omului implică schimbarea minţii. Părerea de rău a lui Dumnezeu implică schimbarea circumstanţelor şi a relaţiilor.

Mai mult
Limbă
Aspect

Se încarcă…

Edit favorite
Mută în categorie Notiță Color