Resource Book — MyBible

Richard M. Davidson

profesor de Vechiul Testament, Andrews University

Ia cu tine câte şapte perechi din toate dobitoacele curate, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască; o pereche din dobitoacele care nu sunt curate, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască. (Geneza 7:2)

Unii au pus la îndoială istoricitatea unui potop global, pentru că, printre altele, nu-şi pot imagina că arca lui Noe ar fi putut găzdui toate speciile diferite de animale existente astăzi. Prin urmare, ei cred că în Geneza 7 – 9 este descris doar un potop local, care ar fi avut loc undeva în Orientul Apropiat. Totuşi textul este clar: Potopul a fost unul global şi toate speciile de animale terestre pe care Dumnezeu le-a creat au fost salvate în arcă.

Dimensiunile pe care le avea arca – În primul rând, trebuie să ne dăm seama de dimensiunile extraordinare pe care le avea arca lui Noe, aşa cum reiese din informaţiile biblice. Conform Geneza 6:15, arca măsura 300 de coţi lungime, 50 de coţi lăţime, 30 de coţi înălţime şi avea 3 punţi. Presupunând că lungimea unui cot este de 45 cm (e posibil să fi fost mai lung, dar aceasta este lungimea general admisă a cotului standard la egipteni şi israeliți), dimensiunile arcei erau de aproximativ 133 m lungime, 22 m lăţime şi 13 m înălţime. După calculele lui John Whitcomb şi Henry Morris, aceste dimensiuni ar da o suprafaţă totală a punţii de aproximativ 8 891 mp, un volum total de 39 530 mc şi o capacitate brută de încărcare de 13 960 t1. Aceste dimensiuni ar face ca arca să se încadreze fără probleme în rândul navelor de astăzi.

În al doilea rând, deşi textul biblic indică faptul că Noe trebuia să ia în arcă reprezentanţi ai fiecărei făpturi terestre care respiră, „ca să le ţi[nă] vie sămânţa pe toată faţa pământului” (Geneza 7:3), nu este corect să presupunem că toate speciile (în sensul taxonomic modern, tehnic, al cuvântului) care sunt în viaţă astăzi au fost reprezentate pe arcă. Geneza 2:19 lasă să se înţeleagă că la Creaţie au fost mult mai puţine soiuri de animale mari („fiarele câmpului”) şi de păsări decât astăzi, din moment ce Adam a putut să le vadă şi să le numească pe fiecare în parte în a şasea zi a Creaţiei, înainte de crearea Evei. Fără îndoială că acesta a fost şi cazul altor animale terestre mai mici, cărora Adam nu le-a pus nume în ziua a şasea. Până la momentul potopului, fiecare „soi” (ebr. min) de animal creat de Dumnezeu e posibil să se fi diversificat cumva în diferite subgrupări, fără să se apropie, cu toate acestea, de numărul aproape infinit de specii şi subspecii de animale terestre care s-au dezvoltat astăzi, ca diferite rase ale soiurilor principale de la Creaţie2. Date fiind aceste restricţii de bază, calcule recente3 indică faptul că ar fi fost loc mai mult decât suficient pentru a adăposti în arcă soiurile principale create de Dumnezeu la început, împreună cu mâncarea necesară susţinerii vieţii acestora.

Cum rămâne cu dinozaurii? – Deşi nu există niciun cuvânt ebraic care să fie tradus prin „dinozaur”, raportul biblic al Creaţiei indică faptul că Dumnezeu a creat tanninim „peştii cei mari” (Geneza 1:21) şi orice behemah „vite” [„animale puternice”, în alte traduceri – n.r.] (Geneza 1:24), denumiri care ar putea foarte bine să cuprindă şi ceea ce numim noi astăzi dinozauri. Fiecare tip de animal creat de Dumnezeu ar fi putut fi păstrat în viaţă pe arcă (Geneza 9:10), dar e foarte posibil ca cele mari să fi fost reprezentate de exemplare mai tinere, care să nu fi ajuns la statura fizică deplină a maturității.

Pe lângă animalele create de Dumnezeu, se pare că au existat şi câteva specii de animale masive, feroce, care nu au fost create de Dumnezeu, ci au ajuns să existe ca rezultat al schimbărilor survenite după căderea în păcat şi poate chiar prin directa manipulare a lui Satana. Geneza 3:15 scoate în evidenţă lucrarea continuă pe care „şarpele”, Satana, o desfăşoară pe Pământ de la momentul căderii în păcat, iar Geneza 3:18 descrie rezultatele acestei lucrări în lumea botanică – apariţia spinilor şi a ciulinilor. Geneza 6:12 pare să sugereze o degradare similară şi a tipurilor de animale. Dumnezeu remarcă în acest pasaj că „orice făptură [termen care, în lumina pasajelor din Geneza 6:17 şi Geneza 7:21, include atât animale, cât şi oameni] îşi stricase calea pe pământ”. Această degradare a dus la chamas „violenţă”, un cuvânt ebraic dur, care sugerează adesea o violenţă intensă şi plină de cruzime, ce implică vărsare de sânge. Aceste animale corupte pe care Dumnezeu nu le-a creat, între care erau incluşi fără îndoială unii dinozauri, nu ar fi fost reprezentate în arcă, ci ar fi pierit în Potop4.

Afirmaţii ale lui Ellen White – Toate aceste idei sugerate în textul biblic sunt exprimate mai clar de Ellen White. Ea afirmă că Dumnezeu „nu a creat niciodată nici măcar un ghimpe, un ciulin sau o buruiană. Acestea sunt opera lui Satana, rezultatul degenerării, şi au fost introduse de el printre lucrurile preţioase” (6T 186). „Toate buruienile sunt semănate de cel rău. Orice bălărie este semănată de el şi, prin metodele sale ingenioase de amalgamare, a umplut pământul de buruieni” (2SM 288). În mod asemănător, despre animale, ea scrie: „Toate speciile [adică „soi” din Geneza 1, nu termenul tehnic „specie” din taxonomia modernă] de animale create de Dumnezeu au fost păstrate în viaţă pe arcă. Speciile incerte, pe care nu le-a creat Dumnezeu și care erau rezultatul încrucişărilor, au fost distruse la Potop” (3SG 75). E posibil ca ea să se fi referit la dinozauri (printre alte animale) atunci când descria ce i-a fost descoperit: „Mi s-a arătat că, înainte de Potop, au existat animale puternice, foarte mari, care nu mai există astăzi” (3SG 92). „A existat o categorie de animale foarte mari care au pierit în Potop. Dumnezeu ştia că forţa omului avea să scadă, iar aceste animale-mamut nu ar fi putut fi controlate de nişte oameni slabi” (4SG 121). Cu toate că nu putem fi absolut siguri că aceste declaraţii inspirate din Scriptură şi din scrierile lui Ellen White se referă în mod specific la dinozauri, nu pare să existe vreun motiv care să ne forţeze să excludem dinozaurii din aceste descrieri5.

Referinţe

1 John Whitcomb şi Henry Morris, The Genesis Flood: The Biblical Record and Its Scientific Implications, Philadelphia, Pennsylvania, Presbyterian and Reformed Publishing Company, 1961, p. 10, 11.

2 A. Rahel Davidson Schafer, „The «Kinds» of Genesis 1: What Is the Meaning of Min?”, Journal of the Adventist Theological Society, 14/1, spring 2003, p. 86-100.

3 John Woodmorappe, Noah’s Ark: A Feasibility Study, Santee, California, Institute for Creation Research, 1996.

4 Povestea paralelă a Potopului pe care o găsim într-o scriere din anticul Orient Apropiat, Geneza de la Eridu (scrisă în sumeriană în jurul anului 1600 î.Hr.), poate face de asemenea aluzie la faptul că animalele mari şi violente, cum ar fi dinozaurii, nu au fost create de Dumnezeu şi nu au fost păstrate în viaţă pe arcă. Geneza de la Eridu arată că numai „animalele mici care ies din pământ” au fost create de divinitate şi luate pe arcă (Thorkild Jacobsen, „The Eridu Genesis”, Journal of Biblical Literature 100/4, [1981], p. 515, 525).

5 Despre dinozauri şi arcă, vezi Paul S. Taylor, The Great Dinosaur Mystery and the Bible, Denver, Colorado, Accent Books, 1987; Elaine Kennedy, Dinosaurs: Where Did They Come From and Where Did They Go?, Boise, Idaho, Pacific Press, 2006; David C. Read, Dinosaurs: An Adventist View, Keene, Texas, Clarion Call Books, 2009.

Cronologia Potopului în Geneza

Geneza 7:7-9 Noe a intrat în arcă. 10.02.600

Geneza 7:10,11 A început să plouă. 17.02.600

Geneza 7:12 Ploaia a durat 40 de zile. 27.03.600

Geneza 7:24 Apa a fost mare pe Pământ încă 110 zile. 17.07.600

Geneza 8:4 Arca s-a oprit pe muntele Ararat. 17.07.600

Geneza 8:5 Au început să se vadă munţii. 01.10.600

Geneza 8:6,7 După 40 de zile, Noe a dat drumul unui corb. 11.11.600

Geneza 8:8 Noe a dat drumul pentru prima dată unui porumbel.(PP 105) 18.11.600

Geneza 8:10 După şapte zile, porumbelul a fost trimis a doua oară. 25.11.600

Geneza 8:12 După alte şapte zile, porumbelul este trimis a treia oară. 02.12.600

Geneza 8:13 Noe a văzut că pământul este uscat. 01.01.601

Geneza 8:14-16 Noe a părăsit arca. 27.02.601

Notă: Conform cu Geneza 7:11,24 şi 8:3,4, cele 5 luni cât a durat Potopul au totalizat 150 de zile; astfel, o lună a avut 30 de zile.

Date fiind aceste restricţii de bază, calcule recente indică faptul că ar fi fost loc mai mult decât suficient pentru a adăposti în arcă soiurile principale create de Dumnezeu la început, împreună cu mâncarea necesară susţinerii vieţii acestora.

„A existat o categorie de animale foarte mari care au pierit în Potop. Dumnezeu ştia că forţa omului avea să scadă, iar aceste animale-mamut nu ar fi putut fi controlate de nişte oameni slabi.” (4SG 121)