Este Geneza 3:15 o profeție mesianică?

Afolarin Olutunde Ojewole

profesor de Vechiul Testament, Babcock University

Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul. (Geneza 3:15)

De-a lungul secolelor, în rândul creştinilor, textul din Geneza 3:15 a avut parte de o largă varietate de interpretări, atât literale, cât şi simbolice. Unii îl interpretează ca reprezentând numai o descriere a conflictului dintre două specii: omul și reptila. Alţii pretind că este o poveste fictivă cu scopul de a explica frica oamenilor de şerpi şi motivele pentru care şerpii se târăsc şi mănâncă praf. Teologii catolici consideră că, în acest text, este vorba de Maria, mama lui Isus, şi de naşterea din fecioară, insistând asupra faptului că Maria le este superioară celorlalţi oameni. Din câte se ştie, Martin Luther a fost primul care a denumit Geneza 3:15 protoevangelium, adică „prima făgăduinţă evanghelică”1.

Sămânţa mesianică – Ebr. zerac „sămânţa”, împreună cu expresia „neamurile” (toledoth), formează structura fundamentală a cărţii Geneza, care este sursa de documentare pentru cercetarea liniei genealogice a familiei alese să dea naştere Seminţei mesianice promise în Geneza 3:15. Această genealogie a lui Mesia porneşte de la Adam şi Eva, continuând cu Set, Noe, Avraam, Isaac, Iacov şi Iuda. Ultimul dintre aceştia a devenit strămoşul împăratului David, al cărui urmaș, generații mai târziu, a fost Isus, Fiul lui David (Geneza 49:8-12; Luca 3:23-34). Lui Avraam şi Sarei li s-a promis o dinastie regală (Geneza 17:6,16). Această făgăduinţă i-a fost repetată lui Iacov (Geneza 35:11). Mulţi psalmi regali mesianici îşi găsesc ecoul în Geneza 3:15 (Psalmii 2; 72; 89:4,20,24-29; 36; 110:1).

Primul comentariu mesianic biblic la Geneza 3:15 este exclamaţia Evei la naşterea lui Cain: „Am căpătat un om cu ajutorul Domnului”. Referirile la Sămânţa din Geneza 3:15 din alte pasaje importante care vorbesc despre sămânţă (de exemplu, Geneza 4:25; 15:13-16; Isaia 53) dovedesc o modalitate similară şi consecventă de înţelegere a implicaţiei mesianice a Seminței. Este interesant de observat că pasajele din Geneza 22:17,18; 24:60; Numeri 23 – 24 şi 2 Samuel 7:12-15 conţin glisări similare de la substantivul colectiv la individul unic. Aceasta este o caracteristică de bază a textelor mesianice. Prin urmare, Noul Testament se referă la sămânţa colectivă (Romani 16:20; Galateni 3:29 şi Apocalipsa 12:17), pe care o restrânge la Sămânţa unică în persoana lui Isus Hristos (Galateni 3:16,19), care l-a biruit pe şarpele identificat drept Satana, sau Diavolul (Apocalipsa 12:9).

De la substantiv colectiv la individ unic. Restrângerea de la substantivul colectiv sămânţa (zerac), care indică o pluralitate, la reprezentantul individual, unic, numit Sămânţa, este cel mai important indicator mesianic al textului. Această restrângere apare de ambele părţi ale vrăjmăşiei care s-a declanşat între şarpe (singular) şi femeie (singular) [Geneza 3:15b]. Vrăjmăşia capătă proporții mai largi, incluzând întreaga sămânţă a şarpelui (colectiv) şi sămânţa femeii (colectiv) [Geneza 3:15c], iar apoi se îngustează şi mai mult pentru a-şi găsi apogeul în şarpe (singular) şi în Sămânţa reprezentativă a femeii (singular) [Geneza 3:15d,e]. „Sămânţa”, zerac, din Geneza 3:15 nu este nici un substantiv exclusiv singular, nici unul exclusiv plural. Drama vrăjmăşiei din Geneza 3:15 se desfăşoară în mai multe etape.

Geneza 3:15 poate fi tradus şi împărţit după cum urmează:

15a – Şi Eu [Dumnezeu] voi pune [induce în mod divin] vrăjmăşie

15b – între tine [Satana, singular] şi femeie [Eva, singular];

15c – şi între sămânţa ta [substantiv colectiv, adică toţi urmaşii lui Satana] şi sămânţa ei [substantiv colectiv, adică toţi oamenii care urmează neprihănirea];

15d – El [reprezentantul individual unic al femeii] îţi [referire la Satana, singular] va zdrobi [îi va anihila în cele din urmă şi pe Satana, şi pe urmașii lui] capul,

15e – și tu [Satana, singular] Îi [referire la Hristos, singular] vei zdrobi călcâiul.

Conjuncţia „şi” de la începutul ultimei expresii (Geneza 3:15e) vine în sprijinul transferului de la sămânţa colectivă a şarpelui la şarpele însuşi, la singular.

Vrăjmăşia dintre şarpe şi femeie se desfășoară de generaţii întregi. Prin urmare, textul din Geneza 3:15 trebuie să fie profetic şi escatologic. Această vrăjmăşie culminează în ciocnirea fatală dintre Satana şi Hristos, în care Satana şi legiunile sale sunt, în cele din urmă, înfrânţi. Hristos, Sămânţa specială a femeii, este un Răscumpărător cu chip de rob, un Mântuitor îndurător şi un Mare-Preot, deoarece, în loc să aştepte atacul mortal din partea lui Satana, Şi-a oferit singur viaţa ca jertfă. Este ca şi cum Hristos ar fi călcat pe capul şarpelui cu călcâiele goale în mod voluntar și substitutiv. Este un gest cu adevărat mesianic!

Nu doar ebraica din Geneza 3:15, ci şi traducerile timpurii ale acestui text confirmă ideea unei restrângeri de la substantivul colectiv la singular. Cel mai important suport textual vine din Vechiul Testament grecesc (Septuaginta), care urmează textul ebraic din Geneza 3:15 până acolo încât forţează intenţionat gramatica grecească, folosind un pronume masculin (autos) pentru a face referire la substantivul neutru pentru sămânţă (sperma), cu scopul de a favoriza o lectură în registru mesianic a acestui text. Aici nu avem de-a face cu o coincidenţă sau cu o simplă omisiune! Fenomenul restrângerii mesianice a textului este evident şi în traducerile aramaice, în Peshitta siriacă, în manuscrisele latine vechi din Europa şi din Africa de Nord şi în Vulgata.

Interpretare – Pe baza dovezilor gramaticale, textuale şi scripturistice, putem în mod justificat să considerăm Geneza 3:15 o profeţie mesianică, pe care Dumnezeu a aşezat-o intenţionat la începutul Scripturii. Este patul germinativ din care vor răsări toate profeţiile mesianice, chiar dacă ideea mesianică nu a fost pe deplin dezvoltată, exemplificată şi demonstrată din punct de vedere istoric decât în urma revelaţiilor ulterioare. Ea a fost împlinită în viaţa şi moartea lui Isus Hristos şi va culmina prin anihilarea finală a lui Satana, prin stârpirea răului în totalitate, prin îndreptăţirea lui Dumnezeu, prin mântuirea tuturor urmaşilor lui Dumnezeu şi prin întemeierea Regatului mesianic al lui Dumnezeu.

În concluzie – Există suficiente dovezi gramaticale, textuale, structurale şi scripturistice pentru a ajunge la concluzia că textul din Geneza 3:15 este o profeţie mesianică. Deşi exprimat succint, în acel moment de început al istoriei omenirii, textul continuă să fie piatra unghiulară pe care se clădesc alte texte mesianice. Mişcarea de restrângere de la sămânţa colectivă la cea individuală este cea mai bună dovadă a intenţiei mesianice a acestui verset. Dacă Biblia este cel mai bun interpret al său, atunci Geneza 3:15 este o profeţie mesianică.

Referinţe

1 Afolarin Olutunde, Ojewole, The Seed in Genesis 3:15: An Exegetical and Intertextual, teză de doctorat, Andrews University, 2002.

Restrângerea de la substantivul colectiv sămânţa, care indică o pluralitate, la reprezentantul individual, unic, numit Sămânţa, este cel mai important indicator mesianic al textului.

„Găsesc semnificația deplină [a textului din Geneza 3:15] într-un membru nespecificat încă al neamului omenesc care avea să distrugă şarpele satanic, jucând astfel un rol hotărâtor în pla­nul răscumpărător al lui Dumnezeu. În acest sens, pasajul este, într-adevăr, prima enunţare a veştii bune.” (W. S. LaSor, „Prophecy, Inspiration, and Sensus Plenior”, Tyndale Bulletin, 29, 1978, p. 56, 57)