Susţine Geneza că Pământul exista într-o stare amorfă înainte de săptămâna Creaţiei?

Gerhard Pfandl

director asociat,Institutul de Cercetări Biblice

La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul. Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor. (Geneza 1:1,2)

Multă cerneală s-a consumat pentru a clarifica semnificaţia primelor două versete ale Bibliei. Prima propoziţie a Scripturii: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul” a fost privită ca exprimând: (1) un cuprins sau un titlu a ceea ce urmează să descrie întregul capitol; (2) ideea că facerea Pământului şi a vieţii a avut loc cu milioane de ani înainte de săptămâna Creaţiei; (3) faptul că facerea Universului, inclusiv a planetei Pământ într-o stare brută, a avut loc cu mult înainte de cele şapte zile ale Creaţiei, acum 6 000 – 10 000 de ani; (4) ideea că Universul a fost creat în prima zi a săptămânii Creaţiei sau (5) faptul că prima parte a zilei întâi din săptămâna Creaţiei s-a desfăşurat la mult timp după crearea Universului. Primele trei perspective implică ideea că Pământul a existat într-o stare amorfă înainte de săptămâna de şapte zile a Creaţiei.

„La început” – O posibilă interpretare a ebr. bereshit face ca primul cuvânt al Scripturii să fie redat ca: „La început, când…”1. NRSV traduce Geneza 1:1,2 astfel: „La început, când a făcut Dumnezeu cerurile şi pământul, acesta era fără formă şi gol.” Traduceri similare se găsesc în versiuni engleze moderne ale Bibliei, de exemplu: Moffatt, NJPS, NEB şi NAB. Conform unei astfel de interpretări, Universul, sau acest Pământ aflat într-o stare amorfă (depinde cum este înţeleasă expresia „cerul şi pământul”), exista deja în momentul în care Dumnezeu Şi-a început lucrarea din săptămâna Creaţiei. Cu alte cuvinte, Geneza 1:1 nu mai descrie o creatio ex nihilo, ci deschide poarta unei alte idei, și anume că Dumnezeu şi materia au coexistat din veşnicie. Astfel că primul act al Creaţiei ar fi lumina din versetul 3, şi nu „cerurile şi pământul”. Deși aceasta rămâne o interpretare posibilă, nu există nicio constrângere gramaticală pentru a adopta redarea modernă din unele traduceri.

Opţiunea tradiţională de redare a primului verset din Biblie este: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul”2. Această traducere este folosită în versiunile vechi (traducerile greceşti Septuaginta şi Theodotion, Pentateuhul samaritean, Biblia siriacă, traducerea latină Vulgata), precum şi în cele mai multe traduceri moderne, cum ar fi: NKJV, RSV, NASB, NIV. Deşi susţin ideea unei creaţii din nimic, aceste traduceri nu exclud posibilitatea ca actul creaţiei să fi avut loc cu mult timp înainte de cele şapte zile ale săptămânii Creaţiei din Geneza 1.

 „Cerurile şi pământul” – Expresia „cerurile şi pământul”3, sau „cerul şi pământul”, apare cam de 40 de ori în Biblie; de 5 ori găsim „pământul şi cerul” şi de 4 ori, expresia „cerurile cerurilor” (1 Împărați 8:27; 2 Cronici 2:6; 6:18; Neemia 9:6), pe care unii o interpretează ca referindu-se la Univers. Aproximativ o treime din texte se referă la crearea cerurilor şi a Pământului (Geneza 1:1; 2:1,4; Exodul 20:11; 31:17; Psalmii 115:15; 121:2 etc.), 6 texte afirmă că ale lui Dumnezeu sunt cerul şi Pământul (Geneza 14:19,22; 1 Cronici 29:11; Matei 11:25; Luca 10:21; Faptele apostolilor 17:24), în Hagai, Domnul promite că va clătina cerul şi Pământul (2:6,21), iar conform lui Ioel 3:16, Domnul răcneşte din Sion şi va face ca cerul şi Pământul să se cutremure. Isus afirmă că cerul şi Pământul vor trece (Matei 24:35; Marcu 13:31; Luca 21:33), iar în Isaia (65:17; 66:22) şi Petru (2 Petru 3:13) suntem încurajaţi să aşteptăm „ceruri noi şi un pământ nou”, pe care le va face Domnul.

Expresia „cerul şi pământul” este înţeleasă în general ca un merism (o afirmaţie cuprinzând elemente opuse cu sensul de întreg, cum ar fi expresia „zi şi noapte”, care poate fi înţeleasă ca „tot timpul”), reprezentând lumea organizată ca locuinţă a oamenilor4. Astfel că textul din Geneza 1:1 este înţeles fie ca un rezumat al întregului capitol care urmează, fie ca o referire la crearea Universului acum câteva miliarde de ani. Alţii interpretează această expresie într-un sens mai restrictiv, ca referindu-se la sistemul solar5 sau chiar numai la Pământ şi la atmosfera terestră. Iată, de exemplu, ce spune W. H. Shea:

O analiză a acestor ocurenţe [a locurilor în care este folosită expresia „cerurile şi pământul” în descrierea Creaţiei] indică faptul că termenul „ceruri” nu se referă la Univers, ci mai degrabă la cerul atmosferic care înconjoară Pământul. (…) Astfel, expresia „cerurile şi pământul” este folosită în Geneza 1 pentru a face referire la planeta noastră, nu la Univers sau la cerurile înstelate. Acest lucru demonstrează accentul geocentric al raportului Creaţiei6.

În Isaia 65:17, Dumnezeu spune: „Iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou,” iar în Apocalipsa 21:1, Ioan vede „un cer nou şi un pământ nou”, care au înlocuit „cerurile şi pământul” vechi şi păcătoase. Nu există nicio sugestie în Scriptură că întregul Univers va fi înlocuit. Petru spune: „Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul cu tot ce este pe el va arde” (2 Petru 3:10). Apostolul nu spune că întregul Univers va fi trecut prin foc, ci numai ce a fost infestat de păcat, pentru a fi astfel înnoit. Deşi acest verset nu demonstrează că nu există un interval de timp între primele două versete din Geneza, capitolul 1, totuşi, dacă expresia „cerurile şi pământul” din Geneza 1:1 nu se referă la Univers, ci la planeta Pământ şi la ceea ce o înconjoară [în concordanţă cu celelalte referinţe biblice menţionate – n.r.], atunci nu suntem forţaţi să presupunem existenţa unui interval de timp7.

„Pământul era pustiu şi gol” („fără formă şi gol”, NASB) – Expresia ebraică tohu wa-bohu „fără formă şi gol” este formată din două substantive coordonate prin conjuncţia „şi”. Tohu, care apare de mai multe ori de sine stătător, poate avea semnificaţia de „nimic”, „gol” (Ieremia 4:23) sau „pus­­tiu” (Iov 6:18). Acest cuvânt mai este folosit pentru a face referire la deşertăciunea idolilor (1 Samuel 12:21), la lipsa de importanţă a popoarelor în ochii lui Dumnezeu (Isaia 40:17) sau la „pledoariile goale” rostite în curţile de judecată (Isaia 59:4, RSV; [„vorbe goale”, NTR; „lucruri deşarte”, Cornilescu – n.r.]). Al doilea cuvânt, bohu, apare numai de două ori în tot restul Scripturii şi are sensul de „pustiire” şi „nimicire” ca efect al judecăţii lui Dumnezeu (Isaia 34:11; Ieremia 4:23). În Geneza 1, în contextul Creaţiei, expresia tohu wa-bohu se referă la starea amorfă a materiei, înainte de ordinea pe care a adus-o Cuvântul.

Interpretări

1. Geneza 1:1, ca titlu – Dacă primul verset este un sumar sau un titlu, atunci nu ni se spune când a creat Dumnezeu materia amorfă a Pământului şi nici dacă a creat-o. Până la urmă, se poate înţelege că materia a existat din veşnicii, ceea ce Scriptura neagă în restul conţinutului ei (Psalmii 33:6; Romani 4:17; Evrei 11:1). Conform acestei perspective, starea fără formă a Pământului din versetul 2, la începutul descrierii Creaţiei („pustiu şi gol”), trebuie să fie privită ca un „mister”8.

2. Teoria ruină-refacere – Unii cercetători creştini cred că Geneza 1:1 se referă la crearea lumii fizice şi a tuturor formelor de viaţă într-o perioadă cu mult anterioară săptămânii Creaţiei, dar că un cataclism radical a şters orice urmă de viaţă, aducând Pământul la forma descrisă prin expresia „pustiu şi gol”. Acest punct de vedere este susţinut de Scofield Reference Bible.

După ce Charles Darwin a publicat Originea speciilor, în anul 1858, mulţi creştini au crezut că prin această interpretare se poate găsi o cale de a armoniza raportul Creaţiei cu ideea că Pământul a trecut prin îndelungate ere geologice, aşa cum susţine teoria evoluţiei. Conform acestei interpretări, pă­catul, suferinţa şi moartea au exis­tat cu mult înainte de crearea lui Adam şi a Evei. Biblia învaţă însă foarte clar că moartea a intrat în această lume în mod exclusiv prin păcatul lui Adam, după săptămâna Creaţiei (Romani 5:12).

3. Teoria „golului (intervalului) pasiv” – Această interpretare explică Geneza 1:1 ca referindu-se la crearea Universului în formă primară, inclusiv Pământul, acum câteva miliarde de ani. Cu câteva mii de ani în urmă, Duhul lui Dumnezeu S-a mişcat pe deasupra apelor şi a avut loc Creaţia, care a durat 7 zile. Adventiştii de ziua a şaptea au susţinut chiar de la început această explicaţie. Contrar teoriei ruină-refacere, susţinută de Scofield Reference Bible, adventiştii nu cred că viaţa a existat pe Pământ înainte de Geneza 1. Numai rocile nepurtătoare de fosile ar putea avea, eventual, miliarde de ani vechime.

4. Crearea Universului în ziua întâi – Conform acestui punct de vedere, crearea întregului Univers, inclusiv a lui Lucifer şi a îngerilor, a avut loc în prima zi a săptămânii Creaţiei, în urmă cu câteva mii de ani. Această viziune este promovată mai ales de Institute for Creation Research (Institutul pentru Cercetarea Creaţiei) şi de Answers-in-Genesis Organization (Organizaţia Răspunsuri-în-Geneza). Totuşi, conform textului din Iov 38:4-7, este clar că atunci când au fost puse temeliile Pământului, existau deja alte fiinţe create. Mai mult decât atât, modul în care înţeleg adventiştii marea luptă9 dintre Hristos şi Satana (Apocalipsa 12:7,8) porneşte de la premisa că Satana şi îngerii săi au existat înainte de crearea Pământului.

5. Teoria tradiţională a Creaţiei – În această concepţie, adoptată de Luther, de Calvin şi de mulţi alţi creştini de la ei încoace, Geneza 1:1 face parte din prima zi a săptămânii Creaţiei. Astfel, al doilea verset descrie starea Pământului imediat după ce au fost făcute „cerurile şi pământul” (sistemul nostru planetar), înainte de crearea luminii. Porunca a patra spune: „În şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, marea şi tot ce este în ele” (Exodul 20:11; 31:17; Faptele apostolilor 4:24; 14:15). Conform teoriei tradiţionale a Creaţiei, expresia „tot ce este în ele” include materialul brut, neprelucrat, al cerurilor şi al Pământului.

Două posibile poziţii adoptate de Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea

Când citim primele capitole din Geneza, trebuie să ne aducem aminte că Moise nu prezintă aici un raport ştiinţific. El descrie lucrurile vizibile. Vorbeşte în termenii unui observator care asistă la lucrarea lui Dumnezeu de creare a lumii noastre.

Cu privire la întrebarea: „Susţine Geneza că Pământul se afla într-o stare amorfă înainte de săptămâna Creaţiei?”, The Seventh-day Adventist Encyclopedia face precizarea:

Adventiştii de ziua a şaptea şi-au afirmat întotdeauna convingerea privind creaţia ex nihilo – cu alte cuvinte, Dumnezeu nu a depins în niciun fel de existenţa materiei înainte de facerea Pământului. Ei au considerat că El a făcut materia din care este alcătuit Pământul în prima zi şi apoi a continuat imediat cu celelalte lucrări ale săptămânii Creaţiei. Cu toate acestea, chiar de la începutul mișcării, unii adventişti au admis că raportul Genezei poate fi înţeles în sensul că Dumnezeu adusese deja la existenţă substanţa Pământului anterior celor şapte zile literale ale săptămânii Creaţiei10.

 În concluzie – Primul capitol al Genezei poate fi interpretat atât în termenii teoriei golului (intervalului) pasiv, cât şi ai teoriei tradiţionale a Creaţiei. Acesta este unul dintre cele mai mari capitole ale Bibliei, prin care facem cunoştinţă cu puterea uimitoare a unui Dumnezeu creator şi din care aflăm că şi noi suntem fiinţe făcute de mâna Sa. El ne oferă fundamentul pentru tot ce urmează şi, tocmai de aceea, merită să-l studiem cu atenţie sporită.

Referinţe

1 În acest caz, bereshit are rol de substantiv în respectiva construcţie, versetul 1 fiind considerat o propoziţie subordonată, temporală.

2 Acest punct de vedere ia în consideraţie bereshit ca un substantiv cu statut absolut, prima propoziţie fiind considerată independentă.

3 Ebr. shamayim „cerurile” este un plural şi, cu toate acestea, este tradus adesea ca un substantiv singular.

4 Bruce K. Waltke, Genesis, Grand Rapids, Michigan, Zondervan, 2001, p. 59. Savantul evreu U. Cassuto spune totuşi: „Punctul acesta de vedere este incorect. Conceptul de unitate a lumii era necunoscut printre israeliţi până recent, când, odată adoptată înţelegerea actuală, şi termenul de referinţă a fost repede introdus în circulaţie.”

5 Adam Clarke, The Holy Bible, 6 vol., New York, Abingdon-Cokesbury Press, f.d., vol. 1, p. 30.

6 William H. Shea, „Creation”, în Raoul Dederen (ed.), Handbook of Seventh-day Adventist Theology, Hagerstown, Maryland, Review and Herald, 2000, p. 420.

7 În acest caz, rocile, ca şi copacii sau Adam şi Eva, ar fi trebuit să fie create având deja o anumită vârstă.

8 Bruce K. Waltke, „The Creation Account of Genesis 1:1-3, Part IV”, în Bibliotheca Sacra, 1975, p. 338.

9 Vezi 3SG 36-38.

10 „Creation”, în Don F. Neufeld (ed.), The Seventh-day Adventist Encyclopedia, Hagerstown, Maryland, Review and Herald, 1976, p. 357.

„Atunci când examinăm atent Geneza 1 din punct de vedere lingvistic şi contextual, cuvinte ca «la început» şi «cerurile şi pământul» pot însemna că relatarea/consemnarea Creaţiei se referă doar la lumea noastră, păstrând tăcerea cu privire la crearea întregului Univers, aşa cum înţelegem noi astăzi Universul.” (F. O. Regalado, „The Creation Account in Genesis 1: Our World Only or the Universe?”, Journal of the Adventist Theological Society, 13/2, autumn 2002, p. 120)

Expresia tohu wa-bohu se referă la starea amorfă a Pământului înainte ca puterea Cuvântului divin să pună ordine în elemente.

„Teoria potrivit căreia Dumnezeu nu a creat materia când a adus la existenţă lumea noastră este nefondată. Pentru crearea lumii noastre, Dumnezeu nu a fost dependent de materie preexis­tentă.” (8T 258)