De ce este Scriptura interpretată atât de diferit de cercetătorii creştini?

Winfried Vogel

profesor de Vechiul Testament, Seminar Bogenhofen

Din cauza mai multor factori, interpretarea Bibliei este o sarcină dificilă. Întrucât a fost scrisă de-a lungul unei perioade de aproximativ 1 600 de ani, acoperind o varietate mare de culturi şi de tradiţii, între documentele biblice şi interpretul contemporan pot fi prăpăstii uriaşe. Există diferenţe de timp, de cultură şi de limbă care trebuie să fie remediate pentru a putea înţelege nu numai ceea ce a dorit să le transmită scriitorul oamenilor din timpul său, ci şi mesajul atemporal adresat lumii şi preocupărilor de azi.

Câteva motive de bază – Un motiv evident pentru interpretările diferite ale textului este acela că unele texte sunt ambigue şi, prin urmare, dificil de înţeles. Un alt factor se referă la faptul că, uneori, sunt folosite metode diferite de interpretare a unui text. Fiecare interpret încearcă să înţeleagă Scriptura în funcţie de viziunea sa asupra lumii, de cunoştinţele anterioare şi de experienţa personală, depinzând în mare măsură de propria formare profesională. „Interpreţii nu vin în faţa Bibliei ca nişte cărţi nescrise. Venim cu interese legitime, cu angajamente, cu idei despre ce se poate şi ce nu se poate întâmpla sau despre ce ar trebui şi ce nu ar trebui să se întâmple. Uneori, istoriile noastre personale şi naţionale influenţează poziţiile pe care le luăm”1.

Când vine vorba de lumea ştiinţifică, omul de rând întreabă cu uimire de ce doi cercetători care au fost la fel de instruiţi în teologie şi exegeză vin cu interpretări diferite ale aceluiaşi text. Nu sunt puţini oamenii care se descurajează şi ajung la concluzia că Scriptura este complicată şi ambiguă. Biserica Romano-Catolică încearcă să elimine această ambiguitate, decretând că o interpretare autentică a Cuvântului lui Dumnezeu poate fi făcută numai prin funcţia bisericii de a învăţa. Cu toate acestea, chiar în tradiţia catolică există numeroşi cercetători care, prin interpretările lor diferite, dovedesc că această afirmaţie este greşită şi arată cât de inutil este să declari un învăţător sau o interpretare oficială ca având autoritate supremă.

 Aspecte importante de luat în considerare – Pentru a înţelege de ce există atât de multe interpretări diferite ale textelor biblice în biserica creştină, trebuie luate în considerare câteva aspecte:

1. Dezvoltarea gândirii. Înţelegerea textelor biblice depinde în primul rând de filosofia de viaţă a unei persoane, de modul în care gândeşte. În această privinţă, educaţia primită este foarte importantă. Dacă dragostea şi ascultarea faţă de Dumnezeu au fost sădite în inima copilului, iar Bibliei i s-au dat autoritate şi puterea de a îndruma vieţile acelor persoane care au avut un rol esenţial în dezvoltarea caracterului său în copilărie şi adolescenţă, atunci, la vârsta adultă, o astfel de persoană va fi probabil mai dispusă să creadă datele şi mesajele biblice. Lucrul esenţial atunci când cineva interpretează Scriptura, acel lucru care se află la baza gândirii persoanei respective, este modul în care Îl înţelege pe Dumnezeu. Această perspectivă asupra lui Dumnezeu este modelată de mai mulţi factori: observarea altor oameni care cred în Dumnezeu, relaţii bazate pe încredere cu cei de care este dependent, cum ar fi părinţii sau rudele apropiate, precum şi influenţa pastorilor şi a profesorilor, care pot creiona o anumită imagine a lui Dumnezeu.

Nu ar trebui să fie subestimat efectul educaţiei creştine în biserică sau în şcoală, unde este înfăţişată şi predată o concepţie mai mult sau mai puţin biblică despre Dumnezeu. Experienţa personală joacă de asemenea un rol definitoriu, de la îndurarea unei suferinţe, dureri şi pierderi, până la comiterea unui păcat şi tratarea unei conştiinţe încărcate.

Atunci când vine vorba de cercetarea ştiinţifică, foarte mult depinde de pregătirea teologică primită. Unele persoane pot experimenta chiar „o a doua convertire”, de la o credinţă generică la acceptarea critică a unei perspective foarte bine definite asupra Bibliei. Profesorii de teologie au o mare influenţă asupra studenţilor lor şi îi pot conduce pe aceştia fie la o viziune mult mai critică a Bibliei, fie la o reînnoire a credinţei în veridicitatea Cuvântului lui Dumnezeu. Bineînţeles că acest lucru va influenţa modul în care se interpretează textele biblice.

2. Citirea selectivă a Bibliei. Este cunoscut faptul că nu toate informaţiile primite de creierul nostru sunt prelucrate în conformitate cu semnificaţia lor, ci sunt selectate şi filtrate. În timpul procesului de selecţie, ne decidem să acordăm atenţie fie celor mai puternici stimuli, fie acelor stimuli la care ne aşteptam.

În interpretarea biblică, această percepţie selectivă ar însemna că interpretul tinde să acorde cea mai mare atenţie lucrurilor la care se aşteaptă sau lucrurilor cu cel mai puternic impact. Textele biblice au o bogăţie şi o profunzime a sensului atât de mari, încât necesită un efort suplimentar pentru a le cerceta în aşa fel încât să fie explorate la maxim. Este mult mai probabil să întâmpinăm dificultăţi în recunoaşterea tuturor lucrurilor ce trebuie înţelese şi să selectăm, în schimb, ceea ce ne-am dori să vedem manifestat într-un anumit text. Această percepţie selectivă duce adesea la interpretări diferite ale Scripturii. Fără îndoială, este nevoie de umilinţă şi de efort pentru a integra noile cunoştinţe sau adevărurile mai clare în tiparele de gândire existente şi pot exista motive care, din raţiuni afective, să împiedice o persoană să accepte noile adevăruri. În cazurile extreme, este vorba despre o minte închisă, care nu este dispusă sau nu este suficient de flexibilă, încât să poată vedea un text biblic cu alţi ochi şi să cerceteze suficient de atent pentru a primi noi cunoştinţe, printr-o exegeză corespunzătoare. Nu există niciun om pe acest Pământ care să fie complet imparţial. Prin urmare, în interpretarea Scripturii, deschiderea şi dorinţa de a primi o altă lumină sunt esenţiale pentru efectuarea unei exegeze demne de încredere a textului biblic.

O altă formă de citire selectivă a Bibliei este aceea de a păstra în suflet propriile păreri filosofice sau teologice, ceea ce reduce capacitatea de interpretare a Bibliei într-un mod adecvat şi echilibrat, supraevaluând o idee sau o interpretare, în detrimentul altor idei.

3. Presupoziţiile. După cum este indicat mai sus, „un factor cheie în procesul interpretării Scripturii este viziunea sau părerea anterioară a interpretului – viziunea sa asupra lumii, presupoziţiile şi înclinaţiile personale”2. Aceasta înseamnă că, în tratarea textului, interpretul Scripturii trebuie să rezolve problema propriilor sale înclinaţii. În afară de abordarea subiectivă a textului (lucru normal de altfel), care nu poate fi evitată, dar care trebuie să fie echilibrată şi în final anulată de informaţiile obiective ce se găsesc în text, există presupoziţii filosofice mult mai grave, care influenţează interpretarea unui anumit pasaj din Scriptură.

De exemplu, în cazul în care presupunerile critice3 elimină textele despre Creaţie din Geneza 1 şi 2, neconsiderându-le relatări reale a ceea ce s-a întâmplat în primele şapte zile din istoria acestei lumi, sau neagă faptul că poporul israelit a existat vreodată în felul în care îl găsim în Vechiul Testament, atunci interpretarea pasajelor biblice care tratează aceste evenimente va fi destul de diferită de exegeza făcută de cineva care crede că aceste întâmplări şi evenimente s-au petrecut într-adevăr în istorie. În afară de faptul că această abordare critică permite interpretului uman să fie un arbitru al adevărului, negarea autorităţii Scripturii în descrierea evenimentelor istorice conduce, prin urmare, la îndoieli cu privire la veridicitatea şi credibilitatea întregii Scripturi. Afirmaţia de bază a Bibliei – de a fi adevărul divin – nu permite selectarea unui text şi declararea lui ca fiind demn de încredere, în timp ce renunţăm la altul, considerându-l nesigur, în baza unor informaţii istorice a căror veridicitate este posibil să nici nu o putem demonstra.

Dezvoltarea presupoziţiilor critice a condus la înfiinţarea diverselor şcoli de interpretare la care aderă cercetătorii. Fiecare şcoală formează un sistem de gândire ce asigură cadrul în care este interpretat un text biblic. Şcoala istorico-critică are câteva subcategorii, precum critica sursei, critica formei, critica redacţională, critica literară etc., iar interpretarea textelor profetice se realizează sub premisa preterismului, a futurismului, a idealismului sau a istoricismului. Alţi cercetători, printre care şi majoritatea cercetătorilor adventişti de ziua a şaptea, au adoptat abordarea istorico-gramaticală a reformatorilor, care lasă textul biblic neschimbat şi ţine seama de caracteristica Scripturii de a se explica singură4.

4. Condiţii prealabile şi predispoziţii. În afară de presupoziţii, care sunt de natură filosofică, există anumite condiţii prealabile şi predispoziţii care îi pot face pe cercetători să se simtă sub presiune. Acestea pot fi aşteptările colegilor, ale autorităţilor bisericeşti şi ale organizaţiilor sau instituţiilor angajatoare. Reputaţia în lumea ştiinţifică, în general, şi în domeniul de expertiză, în particular, este esenţială nu doar pentru a rămâne un membru respectat al comunităţii ştiinţifice, ci uneori şi pentru a-ţi păstra locul de muncă. Corectitudinea politică a devenit o problemă pe care majoritatea oamenilor de ştiinţă o tratează cu seriozitate, iar obligaţia pe care o simt cercetătorii faţă de tradiţia confesională proprie poate influenţa puternic procesul de interpretare a Scripturii şi rezultatele la care se ajunge. Un exemplu clasic îl constituie interpretarea unor texte care vorbesc de Sabatul săptămânal. În timp ce cercetătorii care aderă la tradiţia duminicală folosesc texte biblice pentru a sprijini afirmaţiile bisericilor din care provin, afirmaţii conform cărora Isus şi apostolii ar fi schimbat ziua de odihnă a Sabatului cu duminica, alţii, care susţin păzirea Sabatului zilei a şaptea, vor interpreta destul de diferit aceleaşi texte.

O interpretare unitară a Scripturii. Rămâne atunci întrebarea referi­toare la ce se poate face pentru a ne asigura că interpretarea Scripturii este în conformitate cu sensul ei originar. Cum pot fi evitate interpretările divergente? Pentru a răspunde la aceste întrebări, trebuie luate în considerare mai multe aspecte.

1. În primul rând, încrederea în Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu va duce la o interpretare care va recunoaşte şi va respecta originea divină a textului.

2. Este necesară o analiză critică a dezvoltării gândirii proprii. Este nevoie de un efort conştient de a evalua dacă punctul nostru de vedere este în armonie cu cel al părinţilor şi al profesorilor noştri sau într-un dezacord clar.

3. Procesul de interpretare necesită o minte deschisă şi disponibilitatea de a asculta şi părerea altora. Cercetătorul interesat ar trebui să fie dispus nu doar să asimileze informaţiile cunoscute, ci să fie şi deschis pentru a primi idei noi din text. Textul în sine trebuie să fie arbitrul interpretării sale şi nu ar trebui să fie subordonat ideilor preconcepute, tradiţiilor sau unor agende care sunt diferite de text şi de gândirea biblică.

4. Este necesară o concepţie biblică echilibrată despre Dumnezeu pentru a interpreta corect revelaţia aceluiaşi Dumnezeu prin intermediul Scripturii. Dumnezeu poate fi perceput numai acceptând revelaţia Sa.

5. Interpretul trebuie să ia o decizie sinceră şi în cunoştinţă de cauză cu privire la care abordare hermeneutică este acceptabilă. O abordare confirmată a fost exegeza istorico-gramaticală, care acordă atenţie limbajului textului original şi contextului său literar şi cultural. Această abordare oferă Bibliei autoritate deplină şi demonstrează unitatea şi claritatea sa. Această informaţie nu ar trebuie să fie ţinută ascunsă de public, deoarece niciun interpret nu ar trebui să pretindă că îmbrăţişează o anumită filosofie cu privire la interpretarea biblică, atunci când adevărul este cu totul altul. Dezvăluirea propriei poziţii este o chestiune ce ţine de integritate şi de corectitudine academică.

6. Când vine vorba de interpretarea Bibliei, cercetătorul ar trebui să depună eforturi pentru a nu ceda presiunilor aduse de tendinţele interpretative din lumea ştiinţifică şi nici cerinţelor impuse de alinierea la corectitudinea politică. Adevărul nu este îmbrăţişat neapărat de majoritate şi poate fi important să adopţi în mod curajos o poziţie independentă, fără a ţine seama de cariera sau de imaginea unei persoane.

7. Modul de interpretare adoptat ar trebui să fie unul care menţine autoritatea divină a Scripturii şi care garantează o exegeză ce recunoaşte intenţia textului şi a autorului. Interpretarea ar trebui nu numai să păstreze unicitatea Bibliei, ci şi să folosească în mod atent mijloacele exegetice, cum ar fi analizele lingvistice, literare, istorice şi teologice. Mai mult chiar, această abordare ar trebui să ţină seama de predispoziţiile cititorilor originari, respectând convenţiile de citire din epoca respectivă şi viziunea asupra lumii pe care o aveau aceştia.

Duhul Sfânt şi interpretul – Ar trebui să fie recunoscute cu umilinţă atât autoritatea divină a Bibliei, cât şi asigurarea că Duhul Sfânt va călăuzi procesul de interpretare. „Duhul Sfânt luminează mintea, înlăturând bariera care stă în calea unei judecăţi pozitive şi primind adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Acelaşi tip de iluminare acţionează în procesul de interpretare şi de aplicare”5. Nu există nicio îndoială că atitudinile păcătoase se dovedesc a fi un obstacol în tratarea corectă şi imparţială a textului biblic şi, chiar mai mult, în punerea în aplicare a cerinţelor adevărului său6. Trăsăturile de caracter care sunt în detrimentul unei atitudini deschise şi sincere faţă de Scriptură trebuie supuse Duhului Sfânt, care, prin puterea Sa regeneratoare, poate schimba atitudinile de mândrie şi de îndoială în atitudini de subordonare smerită în faţa Autorului divin şi a mesajului Său cuprins în textul biblic. De fapt, pentru ca Duhul Sfânt să îi descopere interpretului adevărul biblic, este necesară o acţiune de transformare şi de reînnoire (2 Corinteni 4:6). „Un interpret care se împotriveşte acestei transformări, pretinzând, de exemplu, un fel de «neutralitate», cade în contradicţia existenţială a revelaţiei pe care doreşte să o interpreteze şi să o înţeleagă”7.

Duhul Sfânt va lucra cel mai bine cu persoanele care au o atitudine receptivă, o minte deschisă şi un spirit dispus să înveţe. Mai mult, folosirea adecvată a mijloacelor exegetice şi disponibilitatea de a accepta şi asculta instrucţiunile din Scriptură sunt esenţiale. Atunci când este folosit un astfel de model de interpretare, diferenţele de interpretare în rândul cercetătorilor creştini se vor diminua.

Referinţe

1 Jerry Camery-Hoggatt, Reading the Good Book Well: A Guide to Biblical Interpretation, Nashville, Tennessee, Abingdon, 2007, p. 25.

2 William J. Larkin, Jr., Culture and Biblical Hermeneutics, Grand Rapids, Michigan, Baker, 1988, p. 97.

3 Filosofia istorico-critică înseamnă, în esenţă, că informaţiile istorice ce provin din afara textului biblic determină conţinutul de adevăr.

4 Deviza distinctivă a Reformei a fost „Scriptura sui ipsius interpres” – Scriptura este propriul ei interpret.

5 Larkin, p. 289.

6 Frank M. Hasel, „Presuppositions in the Interpretation of Scripture”, în G. W. Reid (ed.), Understanding Scripture: An Adventist Approach, Silver Spring, Maryland, Biblical Research Institute, 2005, p. 30-33.

7 Gerhard Maier, Biblical Hermeneutics, Wheaton, Illinois, Crossway, 1994, p. 56, 57.

În centrul gândirii şi esenţial pentru sarcina interpretării Bibliei este opinia interpretului cu privire la Dumnezeu.

După cum afirmă Ernst Troeltsch (în cartea On Historical and Dogmatic Method in Theology [1898]), „metoda istorică a gândirii şi explicării se bazează pe trei principii: (1) Principiul criticii, sau al îndoielii metodologice, presupune că istoria se ridică doar la nivelul probabilităţii. Tradiţia religioasă trebuie să fie supusă, de asemenea, criticii; (2) Principiul analogiei face posibilă critica. Experienţa şi evenimentele actuale devin criteriile de probabilitate a desfăşurării evenimentelor din trecut. Această «atotputernicie» a analogiei presupune că toate evenimentele sunt, în principiu, similare; (3) Principiul corelaţiei (sau al interdependenţei reciproce) presupune că toate fenomenele istorice sunt atât de întreţesute, încât modificarea unui fenomen impune modificarea cauzelor care duc la el şi a efectelor pe care le are. Explicaţia istorică se bazează pe acest lanţ al cauzei şi efectului. Acest al treilea principiu exclude minunile şi istoria mântuirii.” (Edgar Krentz, The Historical-Critical Method, Philadelphia Fortress Press, 1975, p. 55)

Presupoziţiile metodei istorico-gramaticale de interpretare: (1) Biblia este Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu; aceasta transcende contextul său cultural pentru a servi drept Cuvântul lui Dumnezeu pentru toate contextele culturale, rasiale şi situaţionale din toate timpurile; (2) Scriptura, ca o îmbinare indivizibilă a divinului cu umanul, este o relatare autentică şi demnă de încredere a istoriei şi a acţiunilor lui Dumnezeu în istorie; (3) Raţiunea umană este supusă Bibliei; nu-i este nici egală, nici superioară; (4) Biblia poate fi înţeleasă numai cu ajutorul Duhului Sfânt. („Methods of Bible Study”, în G. W. Reid [ed.], Understanding Scripture, Silver Spring, Maryland, Biblical Research Institute, 2006, p. 330, 331)