De ce sunt patru evanghelii?

John K. McVay
profesor de Noul Testament, Walla Walla University

Cei care ajung să creadă în Isus ca Mântuitor vor fi bucuroşi să găsească în Biblie mai multe documente cu informaţii despre El. Noul Testament include patru evanghelii – după numele apostolilor Matei, Marcu, Luca şi Ioan – şi alte douăzeci şi trei de documente ce mărturisesc despre Isus. În aceste documente se află cele mai timpurii istorisiri despre lucrarea pământească a lui Isus (de exemplu 1 Corinteni 11:23-26; 15:1-11), reflecţii profunde cu privire la identitatea Sa (Filipeni 2:1-11; Coloseni 1:15-20; Evrei 1:1-4), profeţii despre revenirea Sa (de exemplu 1 Tesaloniceni 4:13-18; Apocalipsa 19:11-16), viziuni şi mesaje din partea lui Hristos cel înviat şi înălţat (de exemplu Faptele apostolilor 18:9,10; Apocalipsa 1:9 – 3:22) şi multe altele. Mai mult decât atât, citite dintr-o perspectivă creştină, documentele Vechiului Testament dau de asemenea mărturie despre Isus (Ioan 5:39). Credincioşii vor învăţa să preţuiască această mărturie completă a Bibliei despre Isus.

Doar patru evanghelii – Pentru creştini, evangheliile vor reprezenta întotdeauna un punct de reper, acestea fiind cele mai complete relatări despre viaţa şi lucrarea lui Isus. Studiindu-le, se va ridica o întrebare importantă: De ce sunt patru evanghelii? Interesant este că întrebarea ia două forme diferite: (1) De ce sunt doar patru evanghelii, şi nu mult mai multe? (2) De ce sunt patru evanghelii, şi nu doar una?

În special în ultimii ani, cea mai frecventă întrebare legată de acest subiect a fost: De ce sunt doar patru evanghelii, şi nu mult mai multe? Mulţi scriitori recenţi susţin că în rândul primilor creştini a existat o semnificativă diversitate de percepţii cu privire la Isus, diversitate care a dus la o mare varietate de „evanghelii”. În procesul de formare a canonului Noului Testament, aceste „alte evanghelii” au fost sortate în mod necorespunzător, lăsând o ortodoxie insipidă. Acest tip de gândire a fost popularizată de romanul lui Dan Brown, Codul lui da Vinci1.

Într-adevăr, există multe documente care îşi revendică titlul de „evanghelie”. Cele mai multe au fost scrise la mult timp după cele patru evanghelii canonice şi se aseamănă prea puţin cu acestea. Lista de texte care pretind că relatează cel puţin o parte din viaţa şi lucrarea lui Isus pe Pământ şi care ar fi putut fi scrise în primele două secole ale erei creştine este mult mai mică.

Evanghelia după Iuda – Acest document a fost scris în limba coptă. Manuscrisul a fost descoperit în Egipt, în anul 1970, şi se poate găsi astăzi în peste 1 000 de fragmente, prezentând numeroase lacune. Documentul în sine datează din jurul anului 300 d.Hr., deşi poate fi o traducere a unui document de la jumătatea secolului al II-lea. Chiar şi aşa, el este plasat dincolo de intervalul de timp al celor patru evanghelii canonice, cu care contrastează puternic în ce priveşte conţinutul. Evanghelia după Iuda este presărată cu învăţături false despre Dumnezeu, Creaţie şi relaţia dintre trup şi suflet. Ideea că un astfel de document ar putea oferi creştinilor o sursă alternativă, validă, de înţelegere a vieţii şi lucrării lui Isus este pur şi simplu greşită.

Evanghelia după Toma – De fapt, dintre toate aceste „evanghelii”, doar în dreptul unui singur document cercetătorii admit posibilitatea că ar putea conţine informaţii autentice despre Isus care nu se găsesc în evangheliile canonice – Evanghelia după Toma, un alt document în limba coptă, descoperit în Egipt în anul 1945. Documentul cuprinde o colecţie de aproape 114 proverbe atribuite lui Isus, cele mai multe aflându-şi corespondentul în evangheliile canonice. Acestea sunt redate într-un cadru narativ restrâns. Asemenea Evangheliei după Iuda, şi Evanghelia după Toma este în mod clar un document gnostic, care Îl prezintă pe Isus ca descoperitor al unei înţelepciuni secrete şi promotor al unei teologii distinctive, gnostice (care privea lumea materială ca pe ceva rău şi considera cunoaşterea secretă drept calea de mântuire). A fost scrisă probabil pe la mijlocul secolul al II-lea şi se bazează pe documentele canonice ale Noului Testament2.

Christopher Tuckett prezintă o evaluare concisă:

În cea mai mare parte, evangheliile [canonice] ne asigură prin­cipala sursă de informaţii despre Isus. În această privinţă, valoarea evangheliilor necanonice este probabil neglijabilă în mare parte. În loc să ne ofere informaţii despre Isus, aceste texte dau mărturie despre ideile autorilor lor şi ale comunităţilor care le-au păstrat. Multe dintre ele sunt texte gnostice din perioada de după Hristos şi reflectă idei gnostice puse în gura lui Isus3.

Deci, de ce nu ar trebui să adăugăm alte evanghelii la cele patru? Deoarece numai în acestea patru avem o mărturie autentică despre viaţa şi lucrarea lui Isus.

De ce nu doar o evanghelie? – De-a lungul secolelor de istorie creştină, întrebarea din titlu era frecvent întâlnită în următoarea formulare: Atunci de ce sunt patru evanghelii şi nu doar una? La început, creştinii au simţit o nepotrivire în faptul că circulau patru evanghelii cu autoritate. În definitiv, cele patru versiuni ale istoriei lui Isus nu se potrivesc în totalitate în ce priveşte detaliile vieţii Sale. Unele diferenţe sunt relativ minore. De exemplu, fiecare evanghelie oferă o versiune diferită a inscripţiei de pe crucea lui Isus (Matei 27:37 spune: „Acesta este Isus, Împăratul iudeilor”; Marcu 15:26 spune: „Împăratul iudeilor”; Luca 23:38 spune: „Acesta este Împăratul iudeilor”; Ioan 19:19 spune: „Isus din Nazaret, Împăratul iudeilor”). Şi, în timp ce Marcu şi Luca relatează că Isus a vindecat un singur demonizat (Marcu 5:1-20; Luca 8:26-39), Matei menţionează doi (Matei 8:28 – 9:1). Abordarea unei poziţii extreme ar presupune acordul absolut, iar evangheliile ar fi date la o parte, din moment ce nu pot fi puse de acord în aceste cazuri. Însă un astfel de standard poate fi respins ca unul prea restrictiv, care nu reuşeşte să discearnă unitatea de bază a mărturiei împătrite despre Isus.

Alte diferenţe sunt însă mult mai complexe. Cineva trebuie doar să citească relatările apariţiilor de după înviere ale lui Isus (Matei 28; Marcu 16; Luca 24; Ioan 20 – 21) pentru a înţelege că, de multe ori, cele patru relatări nu sunt uşor de armonizat. Deşi peste tot există o unitate în convingerile fundamentale despre Isus, există, de asemenea, o mare diversitate în felul în care sunt tratate viaţa, lucrarea şi moartea Sa.

Şi atunci, nu ar fi mai bine – în folosul unei mărturii clare şi coerente despre Isus – să avem o singură evanghelie cu autoritate, în loc de patru relatări care prezintă atât de multe diferenţe? Doi creştini de seamă din primele generaţii au gândit în felul acesta. Marcion, care a murit în jurul anului 160 d.Hr., a dorit să se facă distincţia între Dumnezeul credinţei creştine şi Creatorul, Dumnezeul iudaismului şi al Vechiului Testament. Astfel, Marcion a respins evangheliile după Matei, Marcu şi Ioan ca fiind prea evreieşti. A preferat doar varianta lui Luca, dar şi aceasta numai într-o formă foarte editată – materialul pe care el l-a considerat viciat a fost eliminat, cu scopul de a restabili evanghelia originală. Bazându-se pe o înţelegere greşită a textului din Romani 2:15,16, Marcion a susţinut că ar trebui să existe o singură evanghelie, versiunea sa comprimată din Luca. Un alt reprezentant al creştinismului timpuriu, Tatian, a compilat în jurul anului 170 d.Hr. o singură istorisire sau armonizare evanghelică din cele patru evanghelii. Documentul rezultat, cunoscut sub numele de Diatessaron („prin [cele] patru”), a fost foarte popular şi, în anumite zone geografice, chiar a fost folosit ca înlocuitor al celor patru evanghelii canonice.

O singură Evanghelie – În ciuda diferenţelor dintre cele patru evanghelii, creştinii au ajuns să recunoască inspiraţia şi unitatea lor. Deşi sunt relatări diferite, ele dau mărturie că, în fapt, sunt o singură Evanghelie, astfel că au fost numite „Evanghelia după…”. Două declaraţii biblice importante, referitoare la componenţa evangheliilor, ne ajută să înţelegem de ce primii creştini au ajuns la aceste concluzii. Prima este Luca 1:1-4, unde stă scris:

Fiindcă mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunţită despre lucrurile care s-au petrecut printre noi, după cum ni le-au încredinţat cei ce le-au văzut cu ochii lor, de la început, şi au ajuns slujitori ai Cuvântului, am găsit şi eu cu cale, preaalesule Teofile, după ce am făcut cercetări cu de-amănuntul asupra tuturor acestor lucruri de la obârşia lor, să ţi le scriu în şir unele după altele, ca să poţi cunoaşte astfel temeinicia învăţăturilor pe care le-ai primit prin viu grai.

Luca ne spune că pe timpul său erau în circulaţie mai multe relatări scrise despre viaţa şi lucrarea lui Isus („lucrurile care s-au petrecut printre noi”), care au căutat să păstreze mărturia dată de „cei ce le-au văzut cu ochii lor, de la început, şi au ajuns slujitori ai Cuvântului”. Aceştia din urmă fuseseră martori direcţi ai lucrării lui Isus şi ajunseseră la o înţelegere inspirată a ei. Scriitorii relatărilor menţionate de Luca şi-au făcut partea cu credincioşie, din moment ce au realizat-o în acelaşi spirit şi cu aceeaşi motivaţie („după cum”, vers. 2) de care au dat dovadă „cei ce le-au văzut cu ochii lor, de la început, şi au ajuns slujitori ai Cuvântului”4.

Chiar dacă ceilalţi şi-au scris cu credincioşie relatările, Luca se simte îndemnat să scrie o versiune proprie, bazată pe cercetare atentă, fiind motivat de dorinţa de a povesti întâmplările „în şir unele după altele”. El speră că istorisirea sa va avea un impact în special asupra lui Teofil şi a celorlalţi cititori, care vor „cunoaşte astfel temeinicia învăţăturilor” (vers. 4) de­spre Isus. Pe Luca nu îl interesează ca cititorii să cunoască doar evenimentele istorice (Teofil pare deja să le fi „primit prin viu grai”). Dorinţa sa este ca ei să înţeleagă semnificaţia profundă a acestora.

Scopul evangheliilor – Dorinţa lui Luca în ceea ce îi priveşte pe cititorii săi este în acord cu cea exprimată în cea de-a doua declaraţie biblică importantă cu privire la alcătuirea evangheliilor, cea din Ioan 20:30,31:

Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.

Ioan este, de asemenea, interesat ca cititorii să obţină mai mult decât o simplă înţelegere a evenimentelor istorice. El doreşte ca ei să ajungă la o cunoaştere mântuitoare a lui Isus, „să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu”.

Declaraţia lui Ioan conţine un alt aspect important: El recunoaşte că a lăsat multe lucruri pe dinafară în scrierea evangheliei sale, că în redarea istorisirii sale a scris bazându-se pe un principiu al selecţiei. Această idee este extinsă în Ioan 21:25: „Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărţile care s-ar fi scris. Amin.”

Principii pentru studierea evangheliilor – Aceste importante declaraţii biblice (Luca 1:1-4; Ioan 20:30,31; 21:25) propun patru principii importante care ar trebui să ne ghideze în studierea evangheliilor:

(1) Acestea sunt martore istorice de încredere, pentru viaţa şi lucrarea lui Isus; totuşi nu ar trebui să citim evangheliile cu pretenţia de a găsi o uniformitate exactă în privinţa detaliilor şi a cronologiei sugerate.

(2) Întrucât evangheliile au fost scrise pentru a da mărturie despre faptul că Isus este Mesia, şi nu atât de mult ca biografii detaliate ale lui Isus, atenţia noastră ar trebui să se îndrepte spre aprecierea mărturiei distincte pe care fiecare evanghelie o oferă înţelegerii comune, mai ample, a semnificaţiei evenimentelor din viaţa şi lucrarea lui Isus.

(3) În mod similar, din moment ce autorii evangheliilor – fiind motivaţi de dorinţa de a comunica sensul pe care îl vedeau ei în istorie – au selectat, în alcătuirea relatărilor lor, dintr-o bază mai numeroasă de materiale, nu ar trebui să ne aşteptăm ca toţi să înregistreze aceleaşi evenimente. Aceste declaraţii biblice ne anunţă deci să ne aşteptăm să găsim o mare diversitate în evangheliile canonice şi ne ajută să apreciem mărturia unică dată de fiecare despre unicul mesaj adevărat al Evangheliei cu privire la Isus (Galateni 1:6-9; Efeseni 4:4-6).

(4) În conformitate cu scopul lor declarat, pe măsură ce citim evangheliile, ar trebui să ne aşteptăm să fim atraşi la credinţa în Isus ca Mântuitor.

 În concluzie – Aceste declaraţii biblice şi concluziile pe care le putem deduce din ele inspiră un răspuns foarte profund la întrebarea: „De ce avem patru evanghelii, şi nu doar una?” Avem patru, şi nu doar una, pentru că ele ne oferă o mărturie istorică independentă a vieţii lui Isus, care nu ar fi la fel de bine fundamentată dacă am avea doar una. De exemplu, dacă nu ar fi fost Evanghelia după Ioan, am fi putut presupune că lucrarea lui Isus a durat numai aproximativ un an, în loc de trei ani şi jumătate. De asemenea, ele oferă perspective diferite asupra lui Isus, oferite unui public diferit (evrei şi neevrei). Patru portrete istorice diferite ale lui Isus ne oferă o înţelegere mai completă a Lui, decât unul singur. Conform Scripturii, „orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori” (Deuteronomul 19:15; Matei 18:16). Prin citirea şi preţuirea celor patru evanghelii, avem o ocazie mai bună pentru o înţelegere completă şi multilaterală a lui Isus.

Reflectând la complexitatea întrebării noastre: „De ce avem patru evanghelii?”, noi, creştinii, ar trebui să ne simţim binecuvântaţi că avem la dispoziţie patru istorisiri diferite şi demne de încredere despre viaţa şi învăţăturile lui Isus, fiecare scrisă dintr-o perspectivă diferită şi având în vedere un public diferit. În timp ce unii poate doresc mai multe „evanghelii” şi alţii tânjesc în continuare după o singură istorisire, am face bine să studiem cele patru mărturii inspirate cu privire la Isus – Evanghelia după Matei, Evanghelia după Marcu, Evanghelia după Luca şi Evanghelia după Ioan, în contextul revelaţiei biblice lărgite.

Referinţe

1 Dan Brown, The Da Vinci Code: A Novel, New York, Doubleday, 2003, p. 233, 234.
2 Vezi analiza utilă efectuată de Darrell L. Bock and Daniel B. Wallace, Dethroning Jesus: Exposing Popular Culture’s Quest to Unseat the Biblical Christ, Nashville, Tennessee, Thomas Nelson, 2007, p. 105-130.
3 Christopher Tuckett, „Gospel, Gospels”, în David Noel Freedman (ed.), Eerdmans Dictionary of the Bible, Grand Rapids, Michigan, Eerdmans, 2000, p. 523.
4 Luca nu cunoaşte decât relatări ale vieţii şi lucrării lui Isus care reflectă mesajul prezentat în relatarea sa: că Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a devenit om şi a murit pentru a salva omenirea. El nu pare să ştie de existenţa unor relatări alternative, care ar oferi o înţelegere radical diferită a vieţii şi lucrării lui Isus.

Doar în cele patru evanghelii avem mărturia autentică a vieţii şi lucrării lui Isus.

Creştinii recunosc inspiraţia şi unitatea celor patru evanghelii incluse în Biblie, în ciuda diferenţelor dintre ele.

Pe măsură ce citim evangheliile, ar trebui să ne aşteptăm să fim atraşi la credinţa în Isus ca Mântuitor.