Cine a scris cărţile Pentateuhului?

P. David Merling
pastor,New Mexico

Cuvântul „Pentateuh” este numele dat de teologi celor cinci cărţi ale lui Moise: Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri şi Deuteronomul. Numele este derivat din două cuvinte greceşti care, traduse, înseamnă simplu „cinci cărţi”. Din nefericire, nu există nicio afirmaţie biblică particulară care să declare fără echivoc cine este autorul Pentateuhului. Totuşi tradiţia iudaică şi cea creştină timpurie i-au atribuit deopotrivă Pentateuhul lui Moise. De pildă, istoricul iudeu Josephus Flavius, din secolul I, vorbind despre cărţile Vechiului Testament, spune: „Cinci îi aparţin lui Moise, conţinând legile sale şi tradiţiile originii omenirii până la moartea lui”1.

Concepţia liberală, sau istorico-critică – În timp ce iudeii şi creştinii, până în secolul al XIX-lea, au crezut că Moise este autorul Pentateuhului, în ultimele două secole, teologii istorico-critici au răspândit ideea că scrierile Pentateuhului au fost compilate dintr-o serie de surse diferite. De exemplu, datorită unui număr de aşa-numite „dubluri”, adică două relatări diferite ale aceleiaşi istorii în Pentateuh (de exemplu, două relatări ale Creaţiei în Geneza 1 şi 2), ei cred că, ori de câte ori găsim dubluri ale unui eveniment în Pentateuh, ele au fost scrise de doi autori diferiţi.

Aceşti teologi consideră că autorii diferiţi ai cărţilor Pentateuhului au folosit nume diferite pentru Dumnezeu. Astfel, ei se referă la un autor ca fiind yahwist, deoarece a folosit numele Yahwé (Geneza 2:5; 7:1). După cum se presupune, acesta ar fi scris în secolul al IX-lea î.Hr. Alt autor este numit elohist, pentru că a folosit numele Elohim (Geneza 1:1; 6:2); despre el se pretinde că ar fi scris la o sută de ani după yahwist. Cartea Deuteronomul îi este atribuită unui scriitor din timpul lui Iosia (secolul al VII-lea î.Hr.), iar o mare parte din Leviticul şi alte „materiale preoţeşti” sunt considerate a fi fost scrise de preoţi ai templului de la Ierusalim, în secolele al VI-lea şi al V-lea î.Hr. Nu există niciun fel de acord între aceşti teologi cu privire la cine, ce şi când a scris, de-a lungul timpului fiind dezvoltate o mulţime de ipoteze2.

S-a arătat în repetate rânduri că aceste ipoteze sunt deosebit de speculative şi în discordanţă cu ceea ce se cunoaşte despre literatura Orientului Apropiat antic. De aceea mulţi creştini continuă să îl considere pe Moise autor al Pentateuhului3. Aşa cum vom arăta mai jos, mărturia biblică susţine această poziție.

Mărturia Pentateuhului însuşi – În Pentateuh, singura persoană despre care se spune că a scris ceva pentru o întrebuinţare viitoare, în afară de Dumnezeu Însuşi (Exodul 34:1), a fost Moise (Exodul 24:4; 34:28; Numeri 17:2,3; Deuteronomul 31:9; 31:22). În plus, Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să scrie informaţiile într-o carte (Exodul 17:14). Astfel, spre sfârşitul peregrinărilor israeliţilor, „Cartea Legii” era disponibilă, servind ca referinţă, avertisment şi călăuzire (Deuteronomul 28:61; 29:20,21; 30:10; 31:26).

Că primele cinci cărţi ale Bibliei formează un tot unitar este clar chiar din conţinutul lor. Cartea Genezei începe cu Creaţia şi se încheie cu Iosif, ultimul ei erou, mort şi îngropat în Egipt (Geneza 50:26). Această întorsătură de evenimente este şo­cantă în lumina numeroaselor promi­siuni făcute lui Avraam, conform cărora el şi sămânţa lui aveau să primească drept moştenire Canaanul (de exemplu, Geneza 13:15; 15:18; 17:8). Niciun cititor din Orientul Apropiat antic nu ar fi fost fericit să-şi vadă eroul îngropat şi abandonat într-o ţară străină, cu atât mai mult, cu cât firul istoriei le promitea lui [cititorului] şi strămoşilor săi o ţară a lor. Un astfel de final neîmplinit ridică întrebarea: „Ce s-a întâmplat după aceea?” Eveni­mentul exodului este răspunsul parţial la întrebările din Geneza. Pe de altă parte, cartea Exodul oferă propria ei dramă, prin spectaculoasa unire a israeliţilor cu Yahwé prin legământul de la muntele Sinai. Totuşi Exodul nu se limitează la istoria oaselor lui Iosif, care au fost luate din Egipt de israeliţi (Exodul 13:19), ci, în plus, cartea aduce propriile întrebări cu privire la în­chinarea israeliţilor. În ultima sec­ţiune a cărţii, Exodul descrie asamblarea cortului israelit, însă cititorului i se dau doar puţine detalii cu privire la cultul lui Yahwé, la care fac aluzie întâmplările din Exodul (să ne gândim la problema viţelului de aur şi a pedepsei care a urmat, Exodul 32). Fără detaliile mai complete din Leviticul, am putea rămâne confuzi cu privire la motivul pentru care viţelul de aur nu şi-a găsit locul în cadrul sistemului de închinare israelit. Pe lângă aceasta, relatarea Exodului se încheie lăsând „slava Domnului” şi cortul întâlnirii undeva, în pustie (Exodul 40:34-38).

Leviticul preia povestea de unde o lasă cartea Exodul, de la cortul întâlnirii aflat în pustie, şi alocă majoritatea capitolelor pentru a explica sfinţenia şi îndatoririle preoţilor în cadrul cultului lui Yahwé. Cartea Numeri îi găseşte pe israeliţi încă în pustie şi pe Moise, în cortul întâlnirii (Numeri 1:1). Mare parte din Numeri relatează această călătorie, presărată cu probleme ceremoniale (de exemplu Numeri 29-30) de aşteptat să apară pe parcursul peregrinării, și se sfârșește cu aspecte pregătitoare privind ocuparea ţării promise şi vieţuirea corectă în acel teritoriu. În final, la sfârşitul cărţii Numeri, israeliţii au tabăra în Moab, vizavi de Ierihon, aflat la marginea Ţării Promise. Din acest punct strategic, predica lui Moise (Deuteronomul) este cum nu se poate mai potrivită: o repetare a istoriei lor, o pledoarie pentru credincioşie şi o ultimă urare de bine. Aproape că îl putem vizualiza pe Moise în timp ce-şi rosteşte predica deuteronomică, având sulul Pentateuhului într-o mână şi cealaltă mână întinsă, pledând pentru credincioşie din partea israeliţilor.

Cu detaliile care se mai adaugă în cartea Iosua, istoria israeliţilor (părăsirea ţării lor, viaţa de sclavi într-o ţară străină, salvarea printr-un exod măreţ din Egipt, unirea cu Dumnezeu prin experienţa legământului, peregrinarea prin pustie şi ocuparea Ţării Promise) începută în Pentateuh devine completă. Chiar şi întrebarea cu privire la oasele lui Iosif găseşte răspuns (Iosua 24:32). Nicio parte a acestei istorii israelite şi nicio carte a Pentateuhului nu ar putea fi lăsate deoparte fără să afecteze sensul şi integritatea istoriei globale a originilor Israelului.

Astfel, motivul cel mai probabil pentru care Pentateuhul este divizat în cinci cărţi este cadrul tematic şi istoric, nicidecum o varietate de autori. În totalitatea sa, este o singură istorie a unui singur autor principal. Faptul că autorul a ignorat în mare măsură aspectul paternităţii literare sugerează că toată lumea ştia cine era autorul atunci când lucrarea a fost terminată. Desigur, dacă opera ar fi fost un fals, atunci fără îndoială că ar fi fost fabricate false pretenţii.

Mărturia cărţii lui Iosua – Una dintre cele mai puternice dovezi că Moise este autorul cărţilor Pentateuhului este sugerată de omniprezenţa lui Moise în cartea lui Iosua. De peste 50 de ori, în cele 24 de capitole, cartea lui Iosua face conexiunea între Moise şi poruncile sau legile Domnului (Iosua 1:1,3,5,7,13-15,17; 3:7; 4:10,12,14; 8:31-33,35; 9:24 etc.). După moartea lui Moise, Dumnezeu i-a zis lui Iosua: Întăreşte-te numai şi îmbărbătează-te, lucrând cu credincioşie după toată legea pe care ţi-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să izbutești în tot ce vei face. Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune. (Iosua 1:7,8)

Printre alte lucruri, aceste versete sugerează că Iosua avea deja acces la „Cartea Legii”, ceea ce înseamnă că Moise intenţionase ca scrierile lui să fie la îndemâna lui Iosua şi a viitorilor lideri. Porunca prin care îi cere să nu depărteze cuvintele legii din gura lui (Iosua 1:8) înseamnă evident că el avea să studieze continuu scrierile lui Moise, ca un ghid pentru deciziile sale ca lider şi învăţător în Israel.

În cărţile Exodul, Numeri şi Deuteronomul, care îl înfăţişează pe Moise la cârma Israelului, Iosua este prezent pentru a mărturisi despre contribuţia lui Moise la le­gea israelită (Exodul 24:13; Numeri 27:22,23; Deuteronomul 34:9). Dacă ar fi fost vreo îndoială cu privire la contribuţia lui Moise, Iosua, după moartea lui Moise, ar fi putut oferi detaliile clarificatoare. Însă, prin numeroasele referiri la Moise din cartea Iosua, cititorul nu observă decât unanimitatea cu care se face apel, în Iosua, la Moise ca scriitor al Legii.

Aşa că cel mai informat expert cu privire la scrierile şi paternitatea literară a Pentateuhului a fost Iosua, un martor ocular la desfăşurarea multora dintre evenimentele descrise în Pentateuh şi unul pe care Dumnezeu l-a provocat să aprofundeze Pentateuhul.

Mărturia adusă de restul Vechiului Testament – Accentul pe paternitatea lui Moise în ce priveşte Pentateuhul este continuat şi în restul Vechiului Testament. Vocea editorială a Judecătorilor leagă poruncile lui Dumnezeu de scrierile lui Moise. Dumnezeu a folosit naţiunile înconjurătoare „ca să pună pe Israel la încercare, pentru ca Domnul să vadă dacă vor asculta de poruncile pe care le dăduse părinţilor lor prin Moise” (Judecătorii 3:4).

Scriitorul cărții Judecătorii l-a văzut pe Moise ca fiind singurul scriitor care a dat „poruncile Domnului” şi a cărui lucrare avea suficientă autoritate pentru ca Dumnezeu să se folosească de ea ca un test. Sentimente similare se regăsesc şi în Împărați şi în celelalte cărţi ale Vechiului Testament (1 Împărați 2:3; 2 Împărați 14:6; 21:8; Ezra 6:18; Neemia 13:1; Daniel 9:11; Maleahi 4:4). Din nou, nu poate fi supra-accentuat faptul că, în afară de Moise, nu mai există niciun alt scriitor care să fie legat de cărţile Pentateuhului.

Mărturia lui Isus şi a ucenicilor – Isus l-a legat în mod clar pe Moise de Pentateuh. În vremea Noului Testament, iudeii împărţiseră Vechiul Testament în trei secţiuni majore: Legea (adică Pentateuhul), Profeţii şi Scrierile. Isus a recunoscut această împărţire: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci şi în Psalmi [prima carte a Scrierilor]” (Luca 24:44). Cu altă ocazie, în faţa unui public uluit, Isus a spus: „Oare nu v-a dat Moise Legea? Totuşi nimeni din voi nu ţine Legea.” (Ioan 7:19). În plus, Isus a citat patru dintre cărţile Pentateuhului, referindu-se la Moise ca autor al lor (Vezi Marcu 12:26 şi Exodul 3:6; Marcu 1:44 şi Leviticul 14:1-32 şi Ioan 6:31,32; Numeri 11:8; Marcu 12:19-26 şi Deuteronomul 25:5).

Ucenicii şi primii creştini au călcat pe urmele lui Isus, citându-l pe Moise ca autor al cărţilor Pentateuhului (Luca 2:22; Ioan 1:45; Faptele apostolilor 3:22; 13:39; 28:23; Romani 10:5 etc.). Nu există niciun indiciu că ei ar fi cunoscut vreun alt autor pentru Pentateuh. Pentru o discuţie despre cine a scris Deuteronomul 34, vezi comentariul la textul Deuteronomul 34:5-8.

În concluzie – Pentateuhul sugerează că Moise a fost autorul său. În plus, Iosua, care a fost martor al Exodului şi al evenimentelor care i-au urmat, îi atribuie lui Moise ceea ce a fost scris în Pentateuh. Restul Vechiului Testament merge pe urmele lui Iosua. Isus Însuşi şi ucenicii îl creditează pe Moise cu paternitatea Pentateuhului. Aşadar, concluzia care trebuie trasă, folosindu-ne de călăuzirea materialelor biblice, este că Moise a fost autorul Pentateuhului.

Referinţe

1 Josephus Flavius, Contra Apionem, 1.39.
2 Un rezumat util al diferitelor teorii se poate găsi în Josh McDowell, The New Evidence That Demands a Verdict, Nashville, Tennessee, Thomas Nelson Publishers, 1999, p. 391-454.
3 Printre teologii moderni care apără paternitatea lui Moise asupra Pentateuhului se numără Kenneth A. Mathews, Genesis 1:11:26, The New American Commentary, Nashville, Tennessee, Broadman & Holman, 1995, p. 24, şi Bruce K. Waltke, Cathi J. Fredericks, Genesis: A Commentary, Grand Rapids, Michigan, Zondervan, 2001, p. 21-29.

Următoarele calificări atestă că Moise era extraordinar de pregătit să scrie o lucrare precum Pentateuhul:

(a) Educaţie: „La curtea lui Faraon, Moise a primit pregătirea civilă şi militară cea mai înaltă” (PP 245; Faptele apostolilor 7:22). Fără îndoială că aceasta a cuprins şi deprinderea scrisului.
(b) Tradiţie: El a primit tradiţia istoriei ebraice timpurii şi, în timp ce era păstor în Madian, a scris Geneza sub inspiraţia Duhului Sfânt (cf. PP 251).
(c) Familiaritatea geografică: Moise cunoştea bine clima şi geografia Egiptului şi ale Sinaiului, aşa cum sunt descrise în Pentateuh.
(d) Motivaţie: Ca întemeietor al poporului israelit, era extrem de motivat să ofere naţiunii nişte temelii morale şi religioase concrete.
(e) Timp: Cei 40 de ani lungi de pribegie prin pustia Sinai i-au oferit ample ocazii să scrie.

Nicio parte a istoriei israelite, nicio carte a Pentateuhului nu ar putea fi înlăturată fără să afecteze sensul şi integritatea istoriei globale a originilor Israelului.

Ucenicii şi primii creştini au călcat pe urmele lui Isus, citându-l pe Moise ca autor al Pentateuhului.