Ce este „duhul prorociei”?

Ranko Stefanovic

profesor de Noul Testament,Andrews University

M-am aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui, dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te!” (Căci mărturia lui Isus este duhul prorociei.) (Apocalipsa 19:10)

Ce vrea să spună Ioan, apostolul vizionar, prin expresia „duhul prorociei”, care apare numai o dată în Scriptură? Se referă oare expresia aceasta la Duhul Sfânt, cu care ar trebui umpluţi toţi creştinii, sau se referă la un dar specific al Duhului Sfânt? Mai mult decât atât, de ce expresia „mărturia lui Isus” din Apocalipsa 19:10 este numită „duhul prorociei”?

Semnificaţia expresiei „duhul prorociei” – Expresia „duhul prorociei”, care apare numai în Apocalipsa 19:10, nu este explicată în niciun loc din carte. Motivul evident pentru lipsa explicaţiei este acela că, în primul secol, creştinii erau familiarizaţi cu expresia aceasta. Ei au înţeles expresia ca pe o referire la Duhul Sfânt, care împarte darul profetic. Iudaismul rabinic echivala expresiile din Vechiul Testament „Duhul Sfânt”, „Duhul lui Dumnezeu” sau „Duhul lui Yahwé” cu „Duhul prorociei”. Această echivalare poate fi văzută în frecvenţa apariţiilor acestei expresii în traducerea aramaică a Vechiului Testament. De exemplu, Geneza 41:38, în traducerea aramaică, spune: „Faraon a zis slujitorilor lui [referindu-se la Iosif]: «Putem noi găsi un om ca acesta, în care există duhul prorociei de la Domnul»?” În Numeri 27, de asemenea, când Domnul îi vorbeşte lui Moise, traducerea aramaică redă astfel: „Ia pe Iosua, fiul lui Nun, om care are în el duhul prorociei, şi pune-ţi mâinile peste el!” (Numeri 27:18).

Astfel, pentru cititorii din primul secol ai Apocalipsei, expresia „duhul prorociei” însemna Duhul Sfânt, care vorbea prin diferite persoane, numite profeţi, pentru a transmite mesajul descoperit şi încredinţat lor de Dumnezeu. Cu alte cuvinte, „duhul prorociei” se referă la Duhul Sfânt, care inspiră şi împuterniceşte profeţii să proclame mesajele lui Dumnezeu către popor (2 Petru 1:21).

Semnificaţia expresiei „mărturia lui Isus” – Textul echivalează „duhul prorociei” cu „mărturia lui Isus”. Expresia „mărturia lui Isus” din textul grecesc poate avea semnificaţia de a mărturisi despre Isus, şi, de aceea, NAB o traduce prin „mărturiseşte despre Isus” (Apocalipsa 12:17), sau se poate referi la mărturia dată de Isus Însuşi, în timpul vieţii şi slujirii Lui şi după înviere, prin profeţii Săi care aveau duhul prorociei, asemenea celor din vechime (cf. 1 Petru 1:11,12). Contextul Apocalipsei sugerează ultima variantă. Cele mai multe versiuni traduc expresia respectivă prin „au mărturia lui Isus” (ESV, KJV, NASB, NIV etc.).

În Apocalipsa 1:2,9; 12:17 şi 20:4, expresia „mărturia lui Isus” este de fiecare dată contrabalansată simetric de expresiile „Cuvântul lui Dumnezeu” sau „poruncile lui Dumnezeu”. „Cuvântul lui Dumnezeu” este ceea ce a spus Dumnezeu; „poruncile lui Dumnezeu” înseamnă poruncile lui Dumnezeu, iar „mărturia lui Isus” este ceea ce a spus Isus. În timpul lui Ioan, expresia „Cuvântul lui Dumnezeu” se referea la Vechiul Testament, iar expresia „mărturia lui Isus” se referea la ceea ce a învăţat Isus în evanghelii şi prin profeţii Săi, cum ar fi Petru şi Pavel. Prin urmare, textul din Apocalipsa 19:10 afirmă: „pentru că mărturia lui Isus este duhul prorociei”, Duhul Sfânt, care le oferă oamenilor darul profetic.

Astfel, contextul frazei este cheia pentru dezlegarea înţelesului din afirmaţia „mărturia lui Isus este duhul prorociei”. Expresia „mărturia lui Isus” arată că mesajul pe care profetul adevărat îl aduce înaintea poporului lui Dumnezeu nu este ideea lui, ci este, mai degrabă, „cuvântul lui Dumnezeu” trimis de Hristos ca mărturie proprie către biserică prin intermediul „duhului prorociei”. Este numit „duhul prorociei” deoarece Duhul Sfânt este Cel care îl inspiră şi care îl împuterniceşte pe profet să spună cuvintele lui Hristos şi să comunice „mărturia lui Isus” poporului lui Dumnezeu de pe Pământ (cf. 2 Petru 1:20,21).

 Darul prorociei în biserică – Apocalipsa 19:10 este în ton cu învăţătura clară a Noului Testament, conform căreia profeţii din biserică se disting ca un grup special în cadrul acesteia. „Duhul prorociei” nu se referă la toţi credincioşii din biserică, ci numai la cei chemaţi de Dumnezeu pentru slujba profetică. Faptul acesta este accentuat în special de Apocalipsa 22:9: „El mi-a zis: «Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, prorocii, şi cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta.” În Apocalipsa 19:10, „fraţii” lui Ioan sunt cei care au mărturia lui Isus prin Duhul prorociei. Noţiunea acesta este afirmată mai departe în Apocalipsa 22:6: „Domnul, Dumnezeul duhurilor prorocilor, a trimis pe îngerul Său să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând.” Ioan susţine prin textul acesta că el este unul dintre profeţi (aşa cum face şi Pavel înaintea sa); el a primit o revelaţie specială – „Cuvântul lui Dumnezeu” – de la Dumnezeu şi mărturiseşte despre „mărturia lui Isus”, care i-a fost comunicată printr-un înger în viziune (Apocalipsa 1:2).

Totuşi este evident că vizionarul Ioan nu se consideră ultimul profet; el arată clar că slujba profetică va continua în biserică şi după primul secol. Deşi e posibil ca Dumnezeu să Se fi descoperit oamenilor de-a lungul erei creştine, Apocalipsa 12:17 afirmă clar că rămăşiţa lui Dumnezeu din timpul sfârşitului se caracterizează prin păzirea poruncilor lui Dumnezeu şi prin deţinerea „mărturiei lui Isus”, care este duhul prorociei, sau darul profetic. Cu alte cuvinte, în timpul sfârşitului, în biserica rămăşiţei darul profetic va funcţiona iarăşi, ca în timpul lui Ioan.

În concluzie – Apocalipsa 19:10 (împreună cu 22:6,9) oferă poporului lui Dumnezeu care trăieşte în ultimele zile ale istoriei Pământului asigurarea grijii şi călăuzirii speciale a lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Prin Duhul Său, Dumnezeu lucrează mai departe prin cei chemaţi la slujba profetică, aşa cum s-a întâmplat şi în poporul lui Dumnezeu din vechime. Totuşi, ceea ce îi deosebeşte pe credincioşi de necredincioşi în vremea sfârşitului nu este numai manifestarea darului profetic în mijlocul lor, ci şi credincioşia faţă de mesajul profetic.

„«Căci mărturia lui (dată de) Isus este (constituie) duhul prorociei.» Acest comentariu adiacent defineşte specific cine sunt fraţii – cei care păstrează mărturia lui Isus ca deţinători ai inspiraţiei profetice. Mărturia lui Isus este, practic, echivalentul mărturisirii pe care o face Isus (xxii:20). Este descoperirea de Sine a lui Isus, care impresionează profeţii creştini.” (James Moffat, „The Revelation of St. John the Divine”, în W. R. Nicoll [ed.], The Expositor’s Greek Testament, 5 vol., Grand Rapids, Michigan, Eerdmans, 1980, vol. 5, p. 465)

„Duhul prorociei” nu se referă la toţi credincioşii din biserică, ci numai la cei chemaţi de Dumnezeu pentru slujba profetică.