Care este semnificaţia expresiei „fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor”?

S. Quezada Case

profesor de Noul Testament, Union College

Fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei care se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei! (Apocalipsa 14:11)

Mulţi cercetători ai Bibliei interpretează acest text ca referindu-se la o suferinţă continuă, veşnică, a celor răi, din moment ce sufletul lor este nemuritor. Aceasta ar însemna că un Dumnezeu iubitor ar pedepsi în întreaga eternitate păcatele înfăptuite în cei circa 70 de ani de viaţă sau mai puţin. Cum o astfel de imagine nu se potriveşte cu aceea a unui Dumnezeu neprihănit şi drept, ne întrebăm cum ar trebui să fie interpretat acest text?

Expresia „în vecii vecilor” în Apocalipsa – Expresia „în vecii vecilor” apare de 13 ori în cartea Apocalipsei. De 9 ori se referă la Dumnezeu sau la Miel, atribuind puterea sau slava şi Împărăţia Aceluia care trăieşte veşnic. Celelalte 4 ocazii sunt împărţite astfel: a) de 3 ori expresia se referă la pedeapsa finală a celor răi (Apocalipsa 14:11;19:3; 20:10); b) o dată expresia se referă la răsplata celor răscumpăraţi (Apocalipsa 22:5). Apocalipsa 14:11 pune în evidenţă cel mai bine intenţia cu privire la pedeapsa care le revine celor care nu vor avea parte de cer.

Expresia „şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor” apare în contextul în care Dumnezeu transmite ultimul mesaj de avertizare către lume. Apocalipsa 14 îi pune în contrast într-un mod foarte evident pe cei care Îi slujesc lui Dumnezeu, ţinând poruncile Lui (vers. 12) şi pe cei care se închină fiarei, duşmanul lui Dumnezeu de pe Pământ. Ceea ce se investighează aici este natura închinătorilor fiarei. Vorbeşte Ioan în acest pasaj despre păcătoşi care trăiesc veşnic? Şi atunci plata păcatului n-ar mai fi moartea, ci viaţa veşnică în iad? În 2 Timotei 1:10 citim că „Isus Hristos (…) a desfiinţat moartea şi a adus la lumină viaţa şi nemurirea, prin Evanghelie” (NTR). Dar, dacă păcătoşii nu cred în Evanghelie, atunci nu pot avea nemurirea. Prin urmare, ce înseamnă textul din Apocalipsa 14:11?

Sensul expresiei „în vecii vecilor” – Care este deci înţelesul expresiei „în vecii vecilor”? În greacă este un singur cuvânt pentru aceasta, aion, care poate fi tradus cu „veac”, „vreme” (Matei 12:32; 13:39), „lume” (Matei 13:22; 24:3), „pentru totdeauna, veşnic” (Luca 1:33,55; Ioan 6:51) sau „niciodată” (Ioan 10:28; 11:26).

Acesta este echivalentul ebr. colam, care este în general tradus cu „pentru totdeauna, veşnic” (Exodul 19:9; 2 Samuel 7:29 etc.). Totuşi, nici termenul ebraic, nici cel grecesc nu au înţelesul de „fără sfârşit, care durează la nesfârşit”. Sensul lor depinde de natura subiectului sau a entităţii căreia i se aplică. Dacă Dumnezeu, care este nemuritor, sau cei neprihăniţi, care vor primi nemurirea, sunt subiectul, atunci sensul lui colam şi aion este „veşnic, fără sfârşit” (Geneza 21:33; Matei 25:46). Dacă cineva sau ceva care nu are nemurirea este subiectul, colam şi aion se referă la o perioadă limitată de timp, care poate fi mai lungă sau mai scurtă, în funcţie de natura subiectului.

Exemple de colam şi aion (aionios) – Va fi utilă aici o scurtă trecere în revistă a folosirii acestor cuvinte în Biblie:

1. În Deuteronomul 15:17, un rob care dorea să rămână cu stăpânul său urma să-i slujească „pe vecie (colam)”. Traducătorii moderni, conştienţi de faptul că niciun om nu poate fi rob veşnic, traduc corect termenul colam cu „pe viaţă”.

2. Conform textului din 1 Sa­muel 1:22, Samuel urma să slujească la templu „pe vecie [colam]”. În versetul 28, sensul cuvântului colam este explicat ca însemnând „toată viaţa lui” (NIV) sau „cât timp va trăi” (RSV).

3. În Iona 2:6, ni se spune că Iona era zăvorât în pântecele peştelui „pe vecie [colam].” Totuşi acest interval de timp, „pe vecie”, al lui Iona a durat doar trei zile şi trei nopţi (Iona 1:17).

4. Pavel, scriindu-i lui Filimon cu privire la întoarcerea robului său Onisim, a zis „Poate că el a fost despărţit de tine pentru un timp, tocmai ca să-l ai pentru veşnicie [aionios] (…) atât în carne, cât şi în Domnul (Filimon 15,16). NIV spune „ca să-l ai înapoi pentru totdeauna”. Această perioadă de timp putea să se întindă de la câţiva ani la câteva zeci de ani, până la moartea lui Onisim.

5. Iuda 7 descrie focul care a distrus Sodoma şi Gomora ca pe unul „veşnic [aionios]”. Consecinţele sunt, într-adevăr, unele veşnice, dar focul real nu a durat mai mult decât putea să ardă ultimul lucru de acolo care a fost mistuit în totalitate.

6. Evrei 5:6 spune despre Hristos „Tu eşti preot în veac [aion], după rânduiala lui Melhisedec”. Aici, „în veac” se referă clar la sistemul de lucruri de acum, pentru că majoritatea teologilor sunt de acord că lucrarea lui Hristos ca preot se va sfârşi când păcatul va dispărea, un preot găsindu-şi sensul doar în raport cu păcatul (vezi Evrei 2:17 şi 5:1).

În consecinţă, Apocalipsa 14:11 nu ne învaţă că cei răi vor arde în iad pentru totdeauna. Sensul textului este acela că pedeapsa lor va dura cât timp trăiesc. Când cei răi vor fi în final distruşi, istoria păcatului se va sfârşi, iar acest sfârşit va dura o veşnicie.

 Probleme cu iadul care arde veşnic – Susţinând că cei condamnaţi vor fi chinuiţi veşnic, cei care propun o astfel de perspectivă trebuie să ia în calcul nişte distorsiuni pe care le-au adus, poate fără să-şi dea seama, caracterului lui Dumnezeu:

1. Scriptura declară că niciun om „nu-şi poate ţine sufletul în viaţă” (Psalmii 22:29, KJV). Numai Dumnezeu poate să-i întreţină viaţa. Dacă Dumnezeu i-ar pedepsi pe oameni pe vecie, aceasta ar însemna că El le-ar da celor răi nemurirea doar cu scopul de a le prelungi agonia la nesfârşit. Aceasta este o acuzaţie teribilă adusă Dumnezeului care, în Biblie, este portretizat ca Unul plin de iubire.

2. Matei 10:28 spune că Dumnezeu „poate distruge şi sufletul, şi trupul în iad”. Din moment ce El ar putea să pună un capăt suferinţei celor răi, fără să-i chinuiască la nesfârşit, de ce nu ar face-o? Aceia care cred în chinul veşnic al păcătoşilor Îl portretizează pe Dumnezeu ca pe o fiinţă răuvoitoare.

3. Dumnezeu a creat un Univers perfect. Nu exista păcat nicăieri în creaţia Lui. El a promis că „veacul viitor” va fi din nou lipsit de moarte; „nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apocalipsa 21:4). Totuşi, dacă păcătoşii ar trăi veşnic în suferinţă undeva, într-un colţ al Universului, ar însemna că Dumnezeu nu împlineşte ceea ce intenţionează să facă. Păcatul, durerea şi bocetul ar rămâne, şi aceasta ar însemna că Dumnezeu nu ar câştiga marea luptă. Dar să nu ne îndoim de acest lucru: Dumnezeu va câştiga, iar Satana şi cei ce-l urmează vor pierde!

Cuvintele biblice pentru „în veci” se referă la o perioadă limitată, care poate fi mai lungă sau mai scurtă, atât cât permite natura subiectului în cauză.

„Această «distrugere veşnică» [2 Tesaloniceni 1:9] va însemna dispariţia celor astfel condamnaţi. Această pedeapsă va fi dată în concordanţă cu măsura vinovăţiei găsite de sfântul şi dreptul Dumnezeu. Însă nu această suferinţă va fi în sine ultima pedeapsă, ci va urma un act de distrugere şi rezultatul acestei distrugeri va fi veşnic şi ireversibil. Actul distrugerii include şi durerile provocate de pedeapsă, iar acestea vor avea un sfârşit. Rezultatul distrugerii va fi ireversibil şi va rămâne ca atare pentru totdeauna.” (E. W. Fudge, The Fire that Consumes, Houston, Texas, Providental Press, 1982, p. 47)