Sunt îngerii răi ținuți într-un iad care arde?

Kim Papaioannou

profesor de Noul Testament, Adventist International Institute of Advanced Studies

El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa. (Iuda 6)

Limbajul din Iuda 6 a fost adesea înțeles, sau mai degrabă greșit înțeles, ca făcând referire la iad. „Întunericul” se presupune că ar descrie natura întunecată și sumbră a iadului, în timp ce „lanțurile veșnice” ar defini durata sa nesfârșită. O asemenea interpretare este împotriva învățăturilor biblice ce susțin atât caracterul muritor al oamenilor și al îngerilor, cât și natura temporară a iadului.

Epistola lui Iuda, scrisă de fratele lui Isus, abordează unele dintre problemele menționate de asemenea în 2 Petru – amenințarea învățătorilor falși (eretici) din biserică și răspunsul potrivit dat de credincios la acea amenințare. Așadar, vom face referire la 2 Petru chiar în timp ce discutăm despre Iuda.

Să înțelegem limbajul lui Iuda

Pentru a explica mai bine semnificația lui Iuda 6, ne vom uita la patru termeni pe care Iuda îi folosește: (1) „judecata zilei celei mari”, (2) „păstrat”, sau „rezervat” (NKJV), (3) „legături veșnice”, sau „lanțuri”, și (4) „întuneric”.

Judecata zilei celei mari. Aceasta este o referire evidentă la judecata finală despre care se vorbește în mod repetat în întreaga Scriptură1. În versetul 7, Iuda compară această judecată cu focul care a mistuit Sodoma și Gomora. Mai mult, el folosește verbele „a nimici” (vers. 5) și „a pieri” (vers. 11) pentru a descrie soarta necredincioșilor din timpurile biblice și a învățătorilor falși împotriva cărora el scrie. El îi compară cu pomii fără rod, care sunt dezrădăcinați și „de două ori morți” (vers. 12). Limbajul ne amintește de cuvintele lui Ioan Botezătorul, care a spus că pomul fără rod va fi „tăiat şi aruncat în foc” (Matei 3:10) și de profeția făcută de Isus, în care smochinul fără rod a fost blestemat și s-a uscat (Matei 21:19). Nimic din limbajul și imagistica lui Iuda nu sugerează că iadul presupune chinuri îndelungate. Mai curând, păcatul aduce moarte și distrugere atât în lumea temporală, cât și la judecata finală.

Mărturia din 2 Petru confirmă această imagine. În 2 Petru 3:6, judecata finală este comparată cu Potopul, în distrugerea sa cuprinzătoare. În versetul 7, judecata finală va veni cu foc, care îi va distruge complet pe „oamenii nelegiuiți”, și, în versetul 10, imaginea se conturează şi mai clar: „Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.” Este evident, așadar, că în concepţia lui Iuda şi a lui Petru, precum şi a celorlalţi scriitori biblici, judecata finală implică distrugerea celor nelegiuiți, nu chinul lor veșnic.

Îngerii sunt păstrați pentru judecată – Îngerii sunt „păstrați”, sau „re­zervați”, pentru judecata finală. „Păstraţi” este traducerea folosită pentru gr. tereo, care nu are nicio conotație negativă, nicio sugestie de chin sau pedeapsă. Pur și simplu înseamnă că ceva este rezervat, sau păstrat, pentru a fi abordat în viitor. În Faptele apostolilor 25:21, Pavel cere să fie „ținut în custodie”, altfel spus să nu fie judecat încă, până când va apărea înaintea cezarului. În Romani 11:4, Pavel citează din Vechiul Testament ocazia în care Dumnezeu a „păstrat” șapte mii de oameni credincioși, care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal. În 1 Petru 1:4, Dumnezeu „rezervă” o moștenire nestricăcioasă (sau nesupusă putrezirii) pentru toți credincioșii, iar, în 2 Petru 3:7, Pământul este „păstrat” în forma lui actuală până la judecata finală.

În contextul din Iuda 6, aceasta înseamnă că îngerii căzuți sunt păstrați în perspectiva judecății finale. Adevărata pedeapsă nu este starea lor actuală, ci judecata care va veni asupra lor. Actuala lor înlănțuire servește doar ca un mijloc de a-i ține pe îngeri sub control până la Ziua Judecății.

Legăturile veșnice sunt simbolice – Legăturile veșnice, sau lanțurile, cu care sunt legați îngerii căzuți sunt, în mod evident, simbolice. În Plângerile lui Ieremia 3:7, profetul deplânge distrugerea Ierusalimului. El declară că Domnul l-a pus în „lanțuri grele”. În Ezechiel 7:23, Dumnezeu dă poruncă să fie făcut un „lanț” pentru a lega Pământul plin de crime. În 2 Petru 2:4, „lanțurile” cu care îngerii căzuți sunt legați sunt făcute din întuneric. În Apocalipsa 20:1, Satana, liderul îngerilor căzuți, este legat cu un „lanț” simbolic și aruncat pe Pământ. În gândirea ebraică, îngerii căzuți erau adesea descriși ca fiind legați cu lanțuri simbolice, nu literale. Într-adevăr, în întreaga Biblie, îngerii căzuți sunt adesea activi, dar niciodată nu sunt văzuți târând lanțuri după ei. Limbajul lui Iuda este simbolic. Îngerii căzuți sunt „înlănțuiți” în sensul că libertatea lor de mișcare și acțiune a fost limitată de bunul nostru Dumnezeu și, în această stare limitată, ei așteaptă judecata.

Ținuți în întuneric – Îngerii căzuți sunt păstrați „în întuneric”. Contrar opiniilor populare, „întunericul” nu este o descriere a iadului, ci a locului în care îngerii sunt ținuți până la judecata finală. Conform mărturiei unanime a Scripturii, îngerii căzuți îşi au acum locuinţa pe acest Pământ. În Matei 4:8,9, Satana pretinde că deține toate îm­părățiile Pământului, pe care I le oferă lui Isus cu condiția ca El să i Se închine. În Matei 12:25,26, Isus dezvăluie faptul că Satana are o împărăție printre oameni; iar conform cu Luca 10:18 și Apocalipsa 12:7-10, Satana și îngerii lui au fost odată în ceruri, dar au fost aruncați pe Pământ. În Apocalipsa 2:13, tronul lui Satana se află în Pergam; din Apocalipsa 9:1 știm că puterile răului par să locuiască într-o fântână simbolică fără fund, sau un abis, pe Pământ. În Luca 11:24, spiritele necurate preferă să locuiască printre oameni, dar câteodată umblă prin locuri pustii. Tradiția ebraică a descris, de asemenea, îngerii căzuți ca fiind legați de Pământ, în general, sau de zone specifice de pe Pământ, de obicei zone părăsite.

Locurile din care lumina lui Dumnezeu lipsește sau cele în care ea este diminuată sunt menționate în Scriptură ca fiind „întuneric”2. De fapt, gr. zophos „întuneric” se poate referi atât la o „întristare profundă”, cât și la un întuneric fizic. Îngerii căzuți, fără nicio îndoială, duc o existență extrem de sumbră. Răsculându-se împotriva lui Dumnezeu (Apocalipsa 12:7), ei au fost alungați din reședința lor glorioasă din ceruri și locuiesc acum pe un Pământ întunecat de ravagiile păcatului, aşteptând judecata despre care ei știu că va veni asupra lor.

În concluzie – Întunericul și lanțurile veșnice din Iuda 6 nu sunt, sub nicio formă, o descriere a iadului. Mai curând, observăm că, pentru Iuda, iadul este descris în limbajul distrugerii, nu al chinului. „Întunericul” și „lanțurile veșnice” se referă la starea actuală a îngerilor căzuți, care așteaptă judecata care urmează să vină. În momentul de față, ei sunt legați în lanțuri, în sensul că Dumnezeu le-a limitat libertatea de mișcare. Ei sunt legați de acest Pământ, departe de casa lor originară din ceruri. Ei se află într-o stare de întristare profundă, deoarece au fost separați de părtășia cu Dumnezeu și cu îngerii necăzuți și trăiesc printre ravagiile provocate de păcat, pe care ei înșiși le-au inițiat. Tristețea lor este cel mai rău gen de tristețe, pentru că știu că îi așteaptă judecata – distrugerea lor finală, când Dumnezeu va pune capăt păcatului și păcătoșilor.

Referinţe

1 Cf. Matei 10:15; 11:22; 12:36; Marcu 6:11; Luca 11:31; Romani 14:10; 2 Corinteni 5:10; Evrei 10:27; 2 Petru 2:3; 2:9; Apocalipsa 20:11-15.

2 Cf. Numeri 12:8; Deuteronomul 28:29; 1 Samuel 2:9; 2 Samuel 22:29; Iov 3:4-6; 10:22; 12:24-25; 34:22; Psalmii 18:28; 74:20; Proverbele 4:19; Eclesiastul 6:4; Isaia 5:30; 60:2; Ieremia 2:31; Plângerile lui Ieremia 3:6; Ioel 2:2; Matei 4:16; 6:23; Luca 1:79; 11:34; 12:3; Ioan 1:5; 3:19; 12:46; Faptele apostolilor 26:18; Romani 1:21; 13:12; 2 Corinteni 6:14; Coloseni 1:13; 1 Petru 2:9; 2 Petru 2:4; Apocalipsa 9:2; 16:10.

În concepţia lui Iuda și a lui Petru, precum şi a celorlalţi scriitori biblici, au prevăzut judecata finală implică distrugerea celor nelegiuiți, nu chinul lor veșnic.

În gândirea ebraică, îngerii căzuți erau adesea descriși ca fiind legați cu lanțuri simbolice, nu literale.