Susţine 1 Ioan 3:9 doctrina potrivit căreia creștinii convertiți nu păcătuiesc?

Tom Shepherd

profesor de Noul Testament, Andrews University

Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. (1 Ioan 3:9)

Textul din 1 Ioan 3:9 sună destul de înfricoşător pentru mulţi oameni, deoarece pare să dea impresia că, în momentul când cineva devine creştin, nu va mai păcătui. Când compară acest verset cu propria experienţă, caracterizată de greşeli repetate şi de nenumărate poticniri în acelaşi păcat, ajung la concluzia că ori ei nu sunt creştini, ori Ioan trebuie să se înşele cumva în ceea ce afirmă. Ori s-a dus orice speranţă, iar noi pur şi simplu nu înţelegem cum să trăim viaţa creştină, ori Cuvântul lui Dumnezeu nu este vrednic de încredere, cel puţin în acest pasaj. Totuşi niciuna dintre aceste concluzii nu se impune.

 Învăţătura lui Ioan despre păcat – Două concepte ne ajută să înţelegem mai bine 1 Ioan 3:9. Primul reprezintă o perspectivă mai largă asupra învăţăturii despre păcat şi păcătuire, aşa cum este prezentată de apostol. Cele mai întâlnite cuvinte greceşti folosite în Noul Testament pentru a exprima ideea de păcat sunt substantivul hamartia şi verbul hamartano. Aceşti termeni înseamnă eşecul de a atinge un standard, ratarea ţintei, greşeală sau călcare de lege1. Verbul hamartano înseamnă „a păcătui, a face rău”. Aproape 25% din toate utilizările sale în Noul Testament se găsesc în 1 Ioan. În mod clar, subiectul păcatului este foarte important în această epistolă.

Ce ne învaţă apostolul despre păcat? În conformitate cu 1 Ioan 3:4, păcatul este totuna cu a comite fărădelege („călcare a legii”, KJV). Este exprimat ca răzvrătire împotriva lui Dumnezeu şi a poruncilor Sale, ajungând până acolo încât o persoană care pretinde că nu a păcătuit Îl face, de fapt, mincinos pe Dumnezeu (1:10). Păcatul ţine de Satana şi se află în opoziţie cu Dumnezeu. Hristos şi Dumnezeu nu au nicio legătură cu păcatul (3:5,8,9), şi acelaşi lucru se poate spune, într-un anumit sens, şi despre creştin, care cunoaşte păcatul din experienţă, dar cunoaşte şi soluţia pentru păcat. Acea soluţie, afirmă apostolul în nenumărate rânduri, este jertfa ispăşitoare a lui Hristos în locul nostru (1:9; 2:1,2; 3:5; 4:10; 5:16). Această jertfă îl îndepărtează pe păcătos de tărâmul păcatului şi îl aduce în starea de iertare şi de părtăşie cu Dumnezeu (1:7,9; 2:2; 4:10). Această nouă stare de părtăşie cu Dumnezeu este separată de stilul de viaţă al lumii (un alt cuvânt preferat al apostolului în 1 Ioan; vezi 2:15-17; 3:1,13; 4:4-6; 5:4,5,19).

Noua relaţie a creştinului cu păcatul – De două ori spune Ioan că acela care se naşte din Dumnezeu – creştinul – nu păcătuieşte sau nu poate păcătui (1 Ioan 3:6,9). În ambele cazuri, el foloseşte forma de prezent a verbului hamartano. Acest lucru este foarte sugestiv, deoarece în celelalte locuri din epistolă în care vorbeşte despre păcătuirea creştinului, el foloseşte timpul aorist2 al verbului (2:1). În greacă, timpurile verbale nu conţin numai ideea de timp al acţiunii, ci şi informaţii despre tipul acţiunii. Prezentul este adesea folosit pentru a exprima o acţiune liniară continuă (ca un videoclip), în timp ce aoristul, sau perfectul simplu, exprimă adesea un eveniment singular (ca instantaneele fotografice). Creştinul nu poate duce o viaţă continuă în păcat, chiar dacă, ocazional, e posibil să mai păcătuiască.

Ceea ce ne transmite Ioan prin această folosire atentă a timpurilor din greacă şi prin teologia sa extinsă despre păcat este că, atunci când devin creştini, oamenii primesc o nouă atitudine faţă de păcat. Ei sunt iertaţi de trecutul lor atunci când primesc naşterea din nou (1 Ioan 1:7,9; 2:1,2; 4:10), iar acum, ca unii născuţi din Dumnezeu, ei trebuie să trăiască pentru El şi, la fel ca El, trebuie să fie despărţiţi de păcat (2:3-6,15-17,29; 3:1-3,7-10,21,22; 4:4-14,17-21; 5:11,12). Ideea că lupta creştinului împotriva păcatului continuă este afirmată clar în pasaje precum 1:7-10 şi 2:1,2. De fapt, aceia care pretind că nu mai au nicio urmă de păcat în viaţa lor sunt descrişi de apostol ca fiind mincinoşi, înşelându-se singuri (1:6-10). Ioan afirmă în mod clar că ţinta creştinului trebuie să fie biruinţa asupra păcatului (2:1,2). Creştinul nu poate trăi o viaţă de păcat (o experienţă continuă descrisă la timpul prezent). O astfel de viaţă este calea omului lumesc. Creştinul mai poate încă să se poticnească şi să cadă în câte un păcat (experienţa de tip instantaneu), dar vine la Isus pentru iertare şi curăţire.

 Adevărata soluţie pentru păcat se găseşte în Hristos – 1 Ioan ne învaţă adevărul despre problema păcatului. Apostolul ne avertizează să ne ferim de pericolul de a pretinde că nu mai avem niciun păcat în viaţa noastră (1:7-10). Această pretenţie este autoînşelarea care nu simte nicio nevoie, iar acolo unde nu există simţământul nevoii, oferta ispăşirii rămâne nefolosită (2:2). Ce păcat să ai în mână un tezaur inestimabil şi să nu-i recu­noşti sau să nu-i foloseşti puterea!

Singura soluţie reală pentru păcat se găseşte în Hristos. Trebuie să ne mărturisim înaintea păcatele lui Dumnezeu, care ne iartă cu bunăvoinţă, pe baza jertfei lui Hristos. Această experienţă a naşterii din nou ne aşază pe calea pe care a mers Isus (1 Ioan 2:5,6) şi, deşi ne putem poticni din nou, El ne ridică, ne curăţeşte şi ne îndreaptă spre idealul ceresc (1:9; 2:2; 3:2,3). Acum suntem copii ai lui Dumnezeu şi, când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este (3:1,2). Ce asigurare minunată de iertare şi har!

Referinţe

1 Vezi P. Fiedler, „άμαρτία” în H. Balz şi G. Schneider (eds.), Exegetical Dictionary of the New Testament, 3 vol., Grand Rapids, Michigan Eerdmans, 1990, vol. 1, p. 65-69.

2 Timpul aorist din limba greacă este un timp trecut, însă este nevoie de context pentru a determina mai clar întinderea acţiunii. De obicei este tradus în engleză prin trecutul simplu. (iar în română prin perfectul compus sau simplu – n.tr.).

„Domnul va recunoaşte orice efort pe care îl faci pentru a atinge idealul Său pentru tine. Când ai un eşec, când eşti înşelat şi dus în păcat, să nu crezi că nu te poţi ruga, că nu eşti vrednic să vii înaintea Domnului. «Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos cel neprihănit.» Cu braţele deschise, El aşteaptă să îl întâmpine pe fiul risipitor. Du-te la El şi spune-I despre greşelile şi eşecurile tale! Cere-I să te întărească pentru o nouă încercare! El nu te va dezamăgi niciodată şi nu va abuza niciodată de încrederea ta.” (MYP 97)

Creştinul nu poate duce o viaţă continuă în păcat, chiar dacă, ocazional, e posibil să mai păcătuiască.