Ce este legământul din Evrei?

Ekkehardt Mueller

director asociat,Institutul de Cercetări Biblice

Prin faptul că zice: „un nou legământ”, a mărturisit că cel dintâi este vechi; iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de pieire. (Evrei 8:13)

Creștinii „noului legământ” au inițiat un atac sistematic împotriva Sabatului. Teologia noului legământ susține că acesta i-a eliberat pe creștini de legea Celor Zece Porunci și că desființarea vechiului legământ anulează obli­gația păzirii Sabatului, deoarece este considerat a fi ceremonial.

 Legământul în Noul Testament – Termenul „legământ” se regăsește de 33 de ori în Noul Testament; jumătate din aparițiile sale (17) se găsesc în Evrei. În Evanghelii, în trei din patru ocazii, legământul apare în legătură cu sângele lui Isus, în contextul Cinei Domnului (Matei 26:28; Marcu 14:24; Luca 22:20). Sunt menționate de câteva ori şi legămintele Vechiului Testament, uneori fără referire directă la noul legământ (Luca 1:72; Faptele apostolilor 3:25; 7:8; Romani 9:4; Efeseni 2:12). În 2 Corinteni 3, noul și vechiul legământ apar în strânsă proximitate (versetele 6 și 14). Galateni menționează un legământ omenesc (Galateni 3:15), legământul cu Avraam (Galateni 3:17) și două legăminte contrastante (Galateni 4:24). Subiectul în Galateni îl reprezintă rolul legii în mântuire, iar epistola abordează legămintele din perspectiva experienței. Optica Epistolei către evrei este diferită, având o perspectivă istorică și concentrându-se asupra legământului în relație cu sanctuarul, cu slujbele lui și cu făgăduințele asociate acestor slujbe.

Legământul din Evrei – În Evrei, cuvântul „legământ” se găsește cel mai des în capitolele 8-10, care constituie punctul culminant al epistolei. În Evrei 8:8-12 și, într-o formă mai abreviată, în 10:16-17, este citată făgăduința noului legământ din Ieremia 31:31-34.

Dacă Evrei 8 subliniază importanța noului legământ, care Îl împuterni­cește pe Isus să ne fie Mare-Preot, Evrei 9 și 10:1-18 pun în contrast vechiul tabernacul și serviciul său cu sanctuarul ceresc și jertfa lui Isus (de exemplu, 9:12-14,18). Legământul mai bun necesită un sacrificiu mai bun, o preoție mai bună și un sanctuar mai bun. Autorul epistolei afirmă că noua preoție a venit în persoana lui Isus și sanctuarul mai bun este cel ceresc.

În Evrei 9:4, aflăm despre chivotul legământului și despre tablele legământului, adică Cele Zece Porunci. Isus este numit Mijlocitorul unui nou legământ, sau al unui legământ mai bun (8:6; 9:15; 12:24). În Evrei 9:20 găsim un citat din Exodul 24:8, care asociază sângele (cf. 13:30) – și astfel jertfa – cu legământul, o legătură inexistentă în Ieremia 31.

Legământul cel vechi și legământul cel nou – În Evrei, legământul încheiat prin Moise este numit primul legământ. Deși epistola pune într-un contrast evident cele două legăminte, cel vechi şi cel nou, care este mai bun și veșnic (Evrei 8:6,13; 9:15; 13:20), nicăieri nu se spune că vechiul legământ a fost rău sau dăunător. El era inadecvat și astfel era necesară înlocuirea sa. Totuși există asemănări importante între legămintele divine:

1. În ambele legăminte, partenerii sunt aceiași: Dumnezeu și poporul Său (Exodul 19:5; Evrei 8:8-10).

2. În fiecare caz, Dumnezeu ia inițiativa prin faptul că stabileşte legământul (Exodul 34:27; Evrei 8:8).

3. Ambele legămintele se bazează pe activitatea salvatoare a lui Dumnezeu (Deuteronomul 6:20-23;29; Evrei 10:12-17). El Își mântuiește poporul înainte să intre în legământ cu el. De aceea, nimeni nu ar putea pretinde cinstit că legămintele Vechiului Testament sunt bazate pe îndreptățire prin fapte, sau mântuire prin intermediul legii, în timp ce noul legământ se întemeiază pe mântuire prin har.

4. Deși mântuirea prin intermediul legii nu a fost niciodată o opțiune sub niciun legământ, totuși aceste legăminte susțin faptul că mântuiții păzesc legea lui Dumnezeu ca răspuns la darul mântuirii (Exodul 20:2-17; Evrei 10:16).

5. În ambele legăminte, sângele jertfei este necesar pentru a aduce iertarea (Leviticul 17:11; Evrei 9:12,22).

6. Toate legămintele conțin promisiuni de binecuvântare (Deuteronomul 8:18; 11:8-25; Evrei 8:6,10-12).

7. Țelul legămintelor este ca, prin intermediul lor, să se realizeze atât prezența lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său, cât și accesul oamenilor înaintea lui Dumnezeu (Deuteronomul 29:10-12; Evrei 10:16-22).

Noul legământ este diferit de vechiul legământ și mai bun decât acesta deoarece are: (a) o preoție nouă, (b) o jertfă mai bună, adusă odată pentru totdeauna, (c) un sanctuar mai bun și (d) o nouă abordare, colectivă, a închinării înaintea lui Dumnezeu. Mai mult, (1) noul legământ nu este stabilit cu o națiune, ci este universal; (2) aduce cu sine iertare totală și asigurare totală; (3) presupune asimilarea legii de poporul legământului; (4) este permanent; (5) a fost ratificat cu sângele lui Isus și (6) oferă mântuire și o speranță adevărată.

Legămintele anterioare (avraa­­mic, sinaitic și davidic) conțineau elemente majore ale noului legământ și indicau spre el. Din această perspectivă, noul legământ este o extensie logică a celor anterioare. Elementul lui unic este venirea lui Hristos, care reprezintă tema centrală a Epistolei către evrei.

Noul legământ și conceptele asociate lui – Câteva concepte sunt asociate legământului. De pildă, legământul, sacrificiile, preoția și sanctuarul sunt strâns legate unele de altele. Un nou legământ necesită, de asemenea, o reînnoire sau o înlocuire a acestor elemente. Epistola către evrei vorbește nu numai despre un legământ mai bun (7:22), ci și de o speranță mai bună (7:19), de făgăduințe mai bune (8:6), de o avuție mai bună (10:34), de o patrie mai bună (11:16), de o înviere mai bună (11:35) și de ceva mai bun (11:40), pe lângă jertfe mai bune (9:23), o curățire superioară (9:13-14) și un mare-preot veşnic, de factură regală, înălțat mai presus de ceruri (Evrei 6:20; 7:24,26; 8:1).

Noul legământ are o dimensiune escatologică. Credincioșii se bucură de binecuvântările lui aici și acum. Deplina înfăptuire a celor mai multe binecuvântări ale legământului este încă în viitor. Beneficiile noului legământ includ: (1) acces liber la Dumnezeu și apartenența la poporul Lui (8:10; 10:19); (2) cunoașterea lui Dumnezeu (8:11); (3) sfințirea (10:10,14); (4) mântuirea veșnică, în mod deosebit în contextul revenirii lui Hristos (9:12,15,28); (5) o conștiință curată (9:9,14; 10:2); (6) asimilare legii în inimile și mințile noastre (8:10; 10:16); și (7) iertarea păcatelor (8:12; 9:26,28; 10:17,18).

Cum rămâne cu legea în contextul noului legământ? Pe de o parte, se subliniază necesitatea unei schimbări a legii (Evrei 7:12,18), care era doar o umbră a lucrurilor viitoare (Evrei 10:1). Acest sistem legal specific și-a găsit împlinirea în Isus și sfârșitul în moartea Sa. El includea legea preoțească și sistemul sacrificial, cu spălări rituale și vărsare de sânge de animal. Numeroasele jertfe aduse an de an nu îi puteau salva pe păcătoși, ci indicau în viitor, spre noul legământ, spre preotul şi jertfa care avea să fie adusă odată pentru totdeauna – Isus Hristos. Pe de altă parte, ambele legăminte includ legea morală. În noul legământ, ea este scrisă în inimi. Este asimilată, nu desființată (Evrei 8:10).

Valabilitatea continuă a legii morale – În Epistola către evrei, găsim dovezi pentru valabilitatea continuă a legii morale. În primul rând, realitatea păcatului necesită o lege care să stabilească ce este acela păcat (Evrei 8:12; 12:1). În al doilea rând, pentru a avea o conștiință bună, este necesară existența unui anumit standard. Un astfel de standard nu este numai un simțământ lăuntric, ci o lege exterioară. Oamenii au o conștiință curată atunci când ascultă de o lege existentă (Evrei 9:9,14; 10:2; 13:18). În al treilea rând, neascultarea (Evrei 3:18; 4:6,11) și ascultarea (Evrei 5:9), precum și împlinirea voii lui Dumnezeu (Evrei 10:7; 13:21) implică existența unei legi care ar trebui ținută. În al patrulea rând, de vreme ce nelegiuirea este iertată (Evrei 10:17), Dumnezeu vrea să ținem legea Sa. Făgăduința că Dumnezeu Își va scrie legea în inimile noastre ne amintește de faptul că Dumnezeu a scris Cele Zece Porunci cu degetul Său pe table de piatră (Exodul 34:28; 31:18).

Direct sau indirect, în Epistola către evrei se face referire la majoritatea poruncilor Decalogului, precum şi la recapitularea lor din Matei 22:37-39:

1. Îndepărtarea de Dumnezeu către necredință (Evrei 3:12; 6:6; 12:16) poate indica indirect o călcare a primelor două porunci (Exodul 20:2-3 și 4-6).

2. Evrei 4 ne amintește de porunca Sabatului (Exodul 20:8-11; Deuteronomul 5:12-15).

3. Respectul pe care îl acordăm părinților noștri este o aluzie la porunca a cincea (Evrei 12:9; Exod 20:12).

4. Subiectul adulterului (Evrei 13:4) ne aduce aminte de cea de-a șaptea poruncă (Exodul 20:14).

5. Să fii mulțumit cu ce ai și să nu poftești bani (Evrei 13:5) poate indica spre porunca a zecea (Exodul 20:17).

6. Credincioșii au dovedit iubire pentru numele lui Dumnezeu (Evrei 6:10), ceea ce arată către porunca de a-L iubi pe Dumnezeu (Deuteronomul 6:5; Matei 22:37).

7. Credincioșii trebuie să își iubească și frații creștini (Evrei 13:1), făcând aluzie la porunca de a ne iubi unii pe alții (Ioan 13:34-35) și, prin extensie, pe aproapele nostru (Leviticul 19:18; Matei 22:39).

În concluzie – Noul legământ este un legământ mai bun calitativ; totuși, se află într-o relație de continuitate cu legămintele anterioare. El nu prezintă o nouă cale de mântuire, diferită de mântuirea prin har, prezentată de Vechiul Testament, ci subliniază faptul că Isus l-a dus la bun sfârșit. Noul legământ nu reduce din importanţă, nici nu distruge legea morală a Celor Zece Porunci și nici nu o prezintă ca fiind expirată; ci o internalizează în credincioși. Cel mai important aspect al noului legământ îl reprezintă Persoana care l-a ratificat și care slujește în contextul acestuia. Isus este certitudinea, garanția noului legământ (Evrei 7:22).

„Din punct de vedere teologic, aceiași indicatori de identitate care caracterizează noul legământ – sfințirea, împăcarea, misiunea și în­dreptățirea – au fost incluşi de Dumnezeu și în vechiul legământ. (…) Ceea ce a intenționat Dumnezeu să fie diferit în noul legământ (…) era credincioșia celor ce primeau legământul.” (Skip MacCarty, In Granite or Ingrained?, Berrien Spring, Michigan, Andrews University Press, 2007, p. 53, 59)

„Marea lege a iubirii, revelată în Eden, proclamată pe Sinai, iar în noul legământ scrisă în inimă, este aceea care îl leagă pe lucrătorul omenesc de voința lui Dumnezeu. Dacă am fi fost lăsați să ne urmăm propriile înclinații, să mergem doar acolo unde ne-ar duce voința noastră, am cădea în rândurile Satanei și am avea şi noi trăsăturile lui. De aceea, Dumnezeu ne supune voinței Sale, care este înaltă, nobilă și înălțătoare.” (DA 329)

„Legea scrisă în minte și în inimă nu poate fi alta decât Decalogul. Mulți cred că Hristos a instituit o nouă lege, sau că a schimbat-o pe cea veche; pe cea nouă ei au denumit-o legea iubirii, sau legea Duhului. Dar nicăieri Noul Testament nu dezvăluie o astfel de lege. Legea Duhului este o nouă cale de a trăi, nu o nouă lege de la Dumnezeu.” (E. Heppenstall, „The Covenants and the Law”, în Our Firm Foundation, vol. 1, p. 480)