În ce sens este Hristos sfârșitul legii?

Roberto Badenas

fost director, Departamentul Educație, Diviziunea Euro-Africa

Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El să poată căpăta neprihănirea. (Romani 10:4)

În timpurile moderne, Romani 10:4 a devenit una dintre cele mai controversate declarații din epistolele pauline. Este citată frecvent pentru a se dovedi faptul că Hristos a desființat legea Vechiului Testament, inclusiv Decalogul. Scriitorii dispensaționaliști, care accentuează diferența dintre lege și Evanghelie, precum și superioritatea Noului Testament față de Vechiul, folosesc în mod special Romani 10:4 ca un text doveditor în scopul susținerii unei rupturi între Vechiul și Noul Testament.

Ambiguitatea termenilor utilizați de Pavel – Incertitudinea sensului textului Romani 10:4 se datorează, în parte, ambiguității din jurul termenului „lege” (nomos), folosit de Pavel în scrierile sale, dar mai ales complexității cuvântului telos, tradus de majoritatea versiunilor cu „sfârșit”, dar care în limba greacă are o arie largă de sensuri, de la „climax” și „țintă” la „împlinire” și „încetare”.

Presupunându-se, așadar, că termenul nomos „lege” descrie întotdeauna pentru Pavel o realitate negativă și atribuind lui telos sensul absolut de „terminare”, declarația „Hristos este sfârșitul Legii”, din Romani 10:4, a fost deseori interpretată ca însemnând că „Hristos a pus capăt legii”, fie pentru că „El a abrogat legile Vechiului Testament”, fie pentru că „El a înlăturat legea ca mijloc de îndreptățire”.

Romani 10:4, în context. Romani 10:4 aparține pericopei 9:30 – 10:21, partea centrală a unității literare formate din capitolele 9 – 11. Fundalul acestei secțiuni este problema teologică a autoexcluderii majorității israeliților din rămășiță, prin respingerea lui Mesia. Bazându-și argumentele pe consecvența dintre Cuvânt și acțiunea divină, Pavel arată că îndreptățirea în era mesianică – asemenea alegerii, în era patriarhală – nu se bazează pe merite sau fapte, ci doar pe harul lui Dumnezeu, manifestat prin credința în Fiul Său. Pavel demonstrează, prin intermediul multelor referiri la Scriptură, că noua situație a Israelului a fost prezisă atât în Lege, cât și în Profeți. Așadar Evanghelia nu este contrară făgăduințelor lui Dumnezeu, ci mai degrabă ea constituie împlinirea Scripturilor ebraice.

Pentru unii israeliți, Hristos a devenit piatra de poticnire anunțată de profeți (Romani 9:33), întrucât ei nu au păzit legea din perspectiva credinței, ci din perspectiva faptelor (9:31,32) și nu s-au supus îndreptățirii lui Dumnezeu (prin acceptarea lui Hristos, 10:2-4). Totuși păgânii au crezut în Hristos și astfel au primit îndreptățire (9:30) și un statut în cadrul noului popor al lui Dumnezeu.

Folosirea termenului nomos „lege”, în acest context (9:31; 10:4,5), sugerează că se face referire la Tora (Legea), așa cum aceasta era în general înțeleasă de evreii contemporani cu Pavel, și desemnează întreg Vechiul Testament, inclusiv aspectele profetice.

Înțelesul lui telos „sfârșit” – Un studiu al literaturii antice grecești arată că telos este un termen dinamic, cu mai multe sensuri, dar conotațiile de bază sunt cu precădere „teleologice” (indicând direcția, scopul și terminarea), și nu temporale. Pe timpul lui Pavel, telos era în principal folosit pentru a desemna ținta, scopul sau punctul culminant al unui lucru.

Termenul telos urmat de un cuvânt la cazul genitiv (de exemplu, „al iubirii”) este o expresie utilizată în mod specific cu referire la țintă, obiectiv, efect sau rezultat, dar nu sfârșit. Astfel, în 1 Timotei 1:5, este folosit în expresia „ținta poruncii este dragostea” și, în 1 Petru 1:9 (NIV), este tradus prin „ţinta credinței voastre, mântuirea sufletelor voastre”.

În literatura antică greacă, sintagma telos nomou „sfârșitul legii” și expresiile înrudite denotă întotdeauna obiectul și scopul legii, dar niciodată abrogarea ei. Prin urmare, traducerea curentă a textului din Romani 10:4 ca „sfârșitul legii”, în sensul terminării/sistării/abrogării, ar fi, din punct de vedere lingvistic, una excepțională și cu greu – dacă nu chiar deloc – corectă.

Hristos, ca împlinire și punct culminant al legii – Prima problemă pe care o pune această interpretare larg răspândită („Hristos este sfârșitul Legii,” în sensul că Hristos a desființat-o) este faptul că Biblia însăși o contrazice. Hristos a afirmat clar: „Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc” (Matei 5:17); și Pavel argumentează puternic, la începutul Epistolei către romani, despre credință, afirmând că aceasta nu desființează legea, ci mai degrabă o întărește (Romani 3:31).

În al doilea rând, cei care traduc „Hristos este sfârșitul Legii” trebuie să interpreteze termenul nomos ca și cum ar însemna ceva mai mult decât „legea”, ceva care, în consecință, trebuie să fie adăugat în text: „validitatea ținerii legii”, „legea înțeleasă ca legalism”, „legea în aspectele sale rituale” etc. Așadar, mulți specialiști interpretează Romani 10:4 astfel: „Hristos este sfârșitul legii ca mijloc de mântuire” sau ceva asemănător. Totuși interpretarea contrazice o temă principală în Romani, și anume aceea că salvarea a fost întotdeauna prin har, prin credință (vezi, în mod special, Romani 3:21 – 4:13). Așadar, Hristos nu ar fi putut pune capăt la ceva ce nu a existat vreodată.

De fapt, plasarea acestui pasaj în contextul său (Romani 9:30 – 10:21) nu-L prezintă pe Hristos în contrast cu legea. Astfel, dacă se traduce fraza prin „Hristos abrogă legea” (în oricare sens ar putea fi înțeleasă această idee), acțiunea dovedește inconsecvență. Pentru că, dimpotrivă, Hristos este înfățișat ca o împlinire a planului lui Dumnezeu, în sensul că El este punctul culminant al legii, care aduce neprihănire tuturor celor care cred, atât evrei, cât și neevrei1.

Această interpretare a textului din Romani 10:4 se armonizează mai bine cu argumentul teologic dezvoltat în capitolele 9 – 11, din mai multe motive: (1) confirmă afirmația: „Cuvântul lui Dumnezeu nu a rămas fără putere” [vezi Romani 9:6], deoarece Vechiul Testament deja arăta către neprihănirea adusă de Mesia; (2) implică faptul că niciun israelit nu a fost respins de Dumnezeu, întrucât în Hristos neprihănirea este disponibilă pentru oricine crede; (3) apelează la unitatea dintre păgâni și iudei, în cadrul noului popor al lui Dumnezeu, fiindcă în Hristos toți credincioșii sunt uniți ca popor escatologic al lui Dumnezeu.

Este deci preferabil, din punct de vedere biblic și lingvistic, să luăm termenul telos cu sensul lui normal de „scop,” „țel” sau „obiectiv,” și să citim Romani 10:4 în înțelesul în care legea arată către Hristos ca punct culminant al întregii revelații a Vechiului Testament, atât în prevederile rituale, cât și în cele morale. Hristos este împlinirea simbolurilor Vechiului Testament, punctul culminant al Torei, Cel care a fost desemnat să le aducă neprihănirea tuturor acelora care cred.

Referinţe

1 Vezi R. Badenas, Christ the End of the Law: Romans 10:4 in Pauline Perspective JSNT Supplement Series 10 (Sheffield: JSOT Press, 1985).

În literatura antică greacă, sintagma „sfârșitul legii” denotă întotdeauna obiectul și scopul legii, dar niciodată abrogarea ei.

„Acest verset [Romani 10:4] devine afirmația cheie și concluzia logică a întregului pasaj [10:1-5]. Înseamnă că această neprihănire pe care Hristos a adus-o tuturor este obiectul și ținta către care întreaga lege a fost direcționată, fiind adevărata ei intenție și înțeles.” (R. Badenas, Christ the End of the Law: Romans 10:4 in Pauline Perspective, Sheffield, JSOT Press, 1985, p. 117)

Hristos este punctul culminant al legii, care aduce neprihănire tuturor celor care cred, atât evrei, cât și neevrei.