Ce este mânia lui Dumnezeu şi cum se manifestă?

Roberto Badenas

fost director, Departamentul Educaţie,Diviziunea Euro-Africa

Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăduşesc adevărul în nelegiuirea lor. (Romani 1:18)

Oare are Dumnezeu răbufniri emoţionale şi arbitrare de furie împotriva oamenilor? Oare Îl asociază Pavel în acest pasaj pe Dumnezeu cu ideea păgână a zeităţilor mânioase, care trebuie să fie îmblânzite? Ce este mânia lui Dumnezeu menţionată de Pavel aici?

 Întreaga omenire este pierdută – După ce îşi prezintă salutările şi scopul epistolei (Romani 1:1-17), Pavel descrie starea omenirii care este în afara influenţei Evangheliei (1:18-3:20). Fără puterea harului transformator al lui Dumnezeu, întreaga omenire rămâne păcătoasă şi pierdută.

Manifestarea mâniei lui Dumnezeu (1:18) şi revelaţia neprihănirii lui Dumnezeu (1:17) sunt prezentate în paralel, ca aspecte complementare ale acţiunii lui Dumnezeu. Starea păcătoasă a oamenilor provoacă mânia lui Dumnezeu, dar, în acelaşi timp, Îi permite să le ofere harul Său. Diagnosticul Său şi leacul Său merg mână în mână.

Argumentul din Romani 1:18-3:20 este prezentată într-o serie de cercuri concentrice, dinspre general spre particular. Versetul 18 porneşte de la cercul cel mai îndepărtat, începând cu o acuzaţie universală: toţi oamenii sunt condamnaţi şi se află sub mânia lui Dumnezeu. Această acuzaţie reprezintă „titlul de-o şchioapă” al pasajului.

În prima subsecţiune (Romani 1:18-32), Pavel prezintă subiectul general: Toţi oamenii sunt vinovaţi de păcat înaintea lui Dumnezeu. Mai întâi (vers. 18-20), Pavel anunţă revelaţia mâniei lui Dumnezeu şi o justifică: Dumnezeu nu poate decât să reacţioneze atunci când oamenii comit fapte imorale şi nedrepte, înăbuşind adevărul şi ignorându-L pe Dumnezeu. Apoi (vers. 21-23), apostolul anunţă stadiile progresive de respingere a lui Dumnezeu pe care le ating oamenii. În final (vers. 24-32), el descrie în detaliu consecinţele morale ale acestei respingeri. În Romani 1:18-32, Pavel tratează în mod specific degradarea morală a neevreilor. În următoarea secţiune, el se concentrează explicit asupra evreilor (vezi 2:1-11,17-29).

Limbajul lui Pavel – Este interesant de observat că termenul grecesc folosit de Pavel în Romani 1:18 pentru „mânie” este orge, nu thymos. Termenul orge se referă la o emoţie care poate fi o reacţie pozitivă de mânie împotriva unei situaţii de nedreptate (cf. Marcu 3:5; Luca 21:23; Efeseni 2:3 etc.). Cu toate acestea, gr. thymos este folosit mai mult pentru a descrie tipul negativ de mânie, furia distructivă. De exemplu, regele Irod a fost „furios” (thymoomai) şi a dat ordin să fie ucişi toţi băieţeii din Betleem (Matei 2:16; cf. Luca 4:28; Faptele apostolilor 19:28).

Referindu-se la Dumnezeu, thymos este folosit doar în Romani 2:8 şi în câteva locuri din cartea Apocalipsa (14:10,19; 15:1; 16:1,19; 19:15), dar contextul este totdeauna timpul judecăţii finale. Când mila lui Dumnezeu este retrasă de pe Pământ, iar timpul de har este încheiat, atunci mânia lui Dumnezeu (thymos), re­prezentată de ultimele şapte plăgi, se revărsă asupra lumii.

Verbul „a descoperi” (Romani 1:18), la timpul prezent, denotă faptul că Dumnezeu îi descoperă în prezent omenirii ceva, pe lângă, sau chiar prin propovăduirea Evangheliei. Mânia lui Dumnezeu (orge) este provocată de continua fărădelege umană. Această respingere nebunească a harului este repetată în fiecare generaţie, de fiecare individ. Astfel, toţi oamenii au o nevoie disperată de puterea transformatoare a Evangheliei.

Faptul că mânia lui Dumnezeu se descoperă „din cer” implică „maiestatea unui Dumnezeu mânios, ochiul Său atotvăzător şi întinderea cuprinzătoare a mâniei Sale: orice este sub cer, dar nu încă şi sub Evanghelie, se află sub mânia Sa”1.

Expresia „oric[are] necinstir[e] a lui Dumnezeu şi (…) oric[are] nele­giuir[e] a oamenilor” este atotcuprinzătoare. Termenul „necinstire” (asebeia) înseamnă „lipsă de respect faţă de Dumnezeu”, iar termenul „nelegiuire” (adikia) înseamnă „răutate, nedreptate”. Perechea de cuvinte „necinstire şi nelegiuire”, deja regăsită în Septuaginta (Psalmii 73:6; Proverbele 11:5), este evidenţiată aici de adjectivul „orice” (pasan), rezumând totala depravare2 a omenirii. Aceşti doi termeni înglobează violarea celor două părţi ale Decalogului. Subiectul este dezvoltat în Romani 1:18-32, urmând aceeaşi succesiune: apostazia faţă de Dumnezeu duce la o viaţă imorală.

Pentru Pavel, „adevărul” nu este doar ceva la care omul îşi dă acceptul mental; adevărul este ceva ce trebuie împlinit şi ascultat (Romani 2:8). Să îl respingi pe Dumnezeu înseamnă „să înăbuşi” adevărul.

Verbul „a înăduşi” (gr. katecho) înseamnă aici „a reţine, a ţine captiv, a împiedica, a retrage, a sufoca” (cf. Luca 4:42; 2 Tesaloniceni 2:6,7). Modul în care adevărul despre Dumnezeu este înăbuşit de oameni, care le impun celorlalţi o idee falsă despre Dumnezeu, este explicat mai departe în Romani 1:19-32.

 Înţelesul mâniei lui Dumnezeu din Romani 1 – Contextul clarifică faptul că termenul „mânie”, aplicat lui Dumnezeu în expresia „mânia lui Dumnezeu” (orge theou), nu trebuie comparat cu nicio emoţie omenească. Pavel, ca şi alţi autori biblici, Îi aplică aici lui Dumnezeu acest antropomorfism întrucât limbajul uman nu are un termen mai potrivit. Autorii vorbesc despre mânia divină ca să descrie respingerea radicală a păcatului de către Dumnezeu.

În Biblie, mânia este un aspect esenţial şi inalienabil al caracterului lui Dumnezeu, deoarece El nu poate privi cu indiferenţă cum Îi este distrusă creaţia şi nici nu poate rămâne impasibil în faţa vieţilor distruse ale fiinţelor create de El. Noţiunea de mânie divină îşi are rădăcinile în Vechiul Testament (2 Împăraţi 22:13; 2 Cronici 12:12; Ezra 10:14; Psalmii 78:31; Isaia 13:13; 26:20 etc.). Asociată cu judecata finală şi cu „ziua Domnului” (Ţefania 1:14-18), mânia lui Dumnezeu exprimă, în general, pedeapsa escatologică pentru păcat. Totuşi Pavel ne reaminteşte aici că mânia lui Dumnezeu se manifestă şi în cursul istoriei. „Mânia lui Dumnezeu” este termenul pe care îl foloseşte el ca să descrie procesul pedepsei inevitabile care decurge din încălcarea legilor lui Dumnezeu. Prin urmare, potrivit cu Romani 1:24,26,28, „Dumnezeu Îşi descoperă mânia lăsându-i pe oamenii nepocăiţi să suporte consecinţele inevitabile ale răzvrătirii lor”3. Într-un anumit sens, aşa cum afirma faimosul F. Schiller4, „istoria lumii este deja o judecată asupra lumii”.

Mânia lui Dumnezeu reprezintă reacţia divină normală la păcatul oamenilor – Termenul „mânie”, aplicat aici lui Dumnezeu, reprezintă reacţia divină normală la rău şi la comportamentul păcătos al oamenilor. „Mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului [este] manifestarea teribilă a neplăcerii Sale cauzate de nelegiuire” (DA 753).

Dacă o latură a Evangheliei ne descoperă dorinţa lui Dumnezeu de a-i mântui pe păcătoşi, invitându-i să accepte planul Său de mântuire prin credinţa în Hristosul Său (Romani 1:17), cealaltă latură ne descoperă mânia lui Dumnezeu, altfel spus condamnarea păcatului în vieţile tuturor celor ce resping planul Său. Dacă cei care acceptă Evanghelia se află sub harul lui Dumnezeu (3:21-31), atunci cei care nu sunt sub har rămân sub mânia lui Dumnezeu. Am putea spune că „mânia” exprimă ceea ce merită omenirea, în timp ce „harul” exprimă ceea ce face în schimb Dumnezeu. Întotdeauna Evanghelia include izbăvirea de mânie.

Referinţe

1 J. A. Bengel, Gnomon of the New Testament, 5 vol., 1742, citat în Douglas J. Moo, The Epistle to the Romans, Grand Rapids, Michigan, Eerdmans, 1996, p. 102.

2 Depravare totală nu înseamnă că oamenii sunt cât se poate de răi, ci că orice facultate a unei persoane, atât mentală, cât şi fizică, este afectată de păcat.

3 F. D. Nichol (ed.), Seventh-day Adventist Bible Commentary, 7 vol., Washington D.C., Review and Herald, 1980, vol. 6, p. 477.

4 Friedrich Schiller (1759–1805), renumit poet şi dramaturg german.

Starea păcătoasă a oamenilor provoacă mânia lui Dumnezeu, dar, în acelaşi timp, Îi permite să le ofere harul Său.

Mânia divină descrie respingerea radicală a păcatului de către Dumnezeu.

„Printr-o manifestare a mâniei Sale, Dumnezeu doreşte ca bărbaţii şi femeile să îşi vină în fire şi să se întoarcă de la purtarea lor cea rea (Ieremia 36:7; Isaia 42:25; 12:1). De aceea este greşit şi iresponsabil gestul de a vorbi despre mânia lui Dumnezeu pentru a zugrăvi o imagine a fricii în mintea oamenilor.” (F. Hasel, „The Wrath of God” [site-ul Biblical Research Institute])