Cerul este roșu

Această ultimă viziune a „Dumnezeului care vine” ne aduce chiar în mijlocul Apocalipsei și reia în ecou prima viziune a cărţii (Apocalipsa 1:1-10). Ca și în cazul cărţii lui Daniel, structura Apocalipsei are o viziune centrală (Apocalipsa 12 – 14) care se concentrează pe timpul sfârșitului și pe judecată (Daniel 7)¹. După furtunile puternice din istoria bisericii, norul se disipează pentru a face loc culorilor speranţei (Matei 16:2). Balaurul de pe pământ, care atacă femeia (primul semn, Apocalipsa 12) și care cheamă în ajutor forţele mării și ale pământului (semnele al doilea și al treilea, Apocalipsa 13), primește răspuns, din mijlocul cerurilor care încă răsună de imnurile speranţei (interludiul, Apocalipsa 14:1-5), din partea a trei îngeri, ce au un mesaj de speranţă (semnele al patrulea, al cincilea și al șaselea, Apocalipsa 14:6-13). La încheierea acestei triple vestiri, prezenţa lui Dumnezeu umple cerurile (al șaptelea semn, Apocalipsa 14:14-20).

Înainte de a începe această nouă serie, viziunea, ca de fiecare dată, ne duce pentru o clipă înapoi în sanctuar: „Și Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis” (Apocalipsa 11:19). În centrul atenţiei se află chivotul legământului aflat în Locul Preasfânt. Suntem, așadar, în contextul Zilei Ispășirii (Kippur, în ebraică), singura zi din an în care preotul putea intra în Locul Preasfânt. Yom Kippur este, astfel, sărbătoarea iudaică ce introduce următoarea viziune.

Ziua Ispășirii venea la 10 zile după Sărbătoarea Trâmbiţelor (Leviticul 23:26-32). În timpul acestor 10 zile, israeliţii trebuiau să se pregătească pentru marea zi a judecăţii (a 10-a zi a celei de-a 7-a luni, tișri). Sărbătoarea Trâmbiţelor [la care se face aluzie în secţiunea anterioară – n.r.] era încărcată de mesajul pregătirii pentru judecata lui Dumnezeu, mesaj pe care biserica trebuia să-l ducă lumii, plecând de la moartea și învierea lui Isus Hristos. În mod asemănător, Ziua Ispășirii este încărcată acum de mesajul sosirii acestei judecăţi, mesaj care trebuie dus lumii de biserica timpului sfârșitului.

Nu este nicio coincidenţă că, în viziunea aceasta, chivotul este în prim-plan, din moment ce el avea un rol central în contextul Zilei Ispășirii. În ziua aceea, preotul îl stropea cu sângele jertfei (Leviticul 16:14,15). Așezat în zona din spate a Locului Preasfânt și având pe el doi heruvimi, chivotul reprezenta, în mintea israeliţilor, tronul ceresc al lui Dumnezeu², fiind identificat cu YHWH Însuși (Numeri 10:35,36).

Stropirea sângelui deasupra chivotului reprezenta atât judecata lui Dumnezeu (sângele amintindu-le oamenilor că animalul murise din cauza păcatelor lor), cât și harul Lui (faptul că El Își asumase vina și că acum îi ierta). Harul este cuplat aici cu dreptatea. Nu primim harul iertării decât în măsura în care acceptăm și dreptatea legii. Dreptatea și harul sunt cei doi poli ai chivotului legământului.

În mod semnificativ, chivotul conţinea legea, toiagul înfrunzit al lui Aaron și o mostră de mană³. Pe de-o parte, legea simboliza dreptatea, slujind drept criteriu pentru pedeapsă. Pe de altă parte, toiagul înfrunzit și mana din pustie erau semne ale harului lui Dumnezeu, care poate crea viaţă din ţărână. Misticismul iudaic a păstrat lecţia acestei asocieri, interpretând cei doi heruvimi ai chivotului ca personificări a două atribute ale lui Dumnezeu – dreptatea și harul⁴.

Faptul că, pentru iertare, a fost nevoie de sângele lui Isus Mesia este o dovadă a dreptăţii lui Dumnezeu. Faptul că Isus a consimţit să moară este o dovadă a dragostei lui Dumnezeu. Iar faptul că acest act incomparabil de dragoste consumat la cruce nu este suficient, ci necesită și o judecată a lui Dumnezeu, ne arată încă o dată că mântuirea depinde atât de dragostea divină, cât și de dreptatea divină. În jurul acestui mesaj se concentrează viziunea cu care începe a doua secţiune a Apocalipsei (11:19). Cerul deschis, care dezvăluie chivotul legământului și proclamă iertarea lui Dumnezeu, este în același timp întunecat de „fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ și o grindină mare”, o amintire dulce-amară a faptului că Apocalipsa conţine un mesaj dublu pentru locuitorii pământului: un mesaj al judecăţii și al speranţei.

Note

1 Vezi Doukhan, Daniel: The Vision of the End, ediţie revizuită, Berrien Springs, Michigan, Andrews Unviersity Press, 1989, p. 3-7; Enigmele Bibliei – Daniel, p. 107-126.
2 Isaia 6:1-3; Ezechiel 1:4-28.
3 Evrei 9:4; Exodul 16:33,34; Deuteronomul 10:5.
4 Talmudul babilonian, Baba Bathra 93a; Talmudul babilonian, Yoma 54a.