03
Furtuni
Ioan schiţează acum un portret care-L reprezintă pe Isus ca având o identitate duală. Isus din viziunea profetului seamănă cu un „Fiu al omului” obișnuit, ca Isus din Evanghelii1, o fiinţă în carne și oase, care a locuit printre oamenii din vremea Sa. El are însă și caracteristicile unui „Fiu al omului” glorios, așa cum apare în Daniel, care, cu părul ca lâna (Daniel 7:9) și ochii ca de foc (Daniel 10:6), participă la judecata finală și revine pe nori pentru a inaugura împărăţia lui Dumnezeu (Daniel 7:13).
Îl întâlnim, așadar, atât pe Dumnezeul care este aproape, prezent la un nivel personal în trupul lui Isus Mesia, cât și pe Dumnezeul acela îndepărtat, Dumnezeul slavei viitoare. Atunci când i Se adresează lui Ioan, acesta cade la picioarele Lui „ca mort”. Dar Dumnezeu îl liniștește: „Nu te teme!” (Apocalipsa 1:17).
Tocmai această tensiune între Dumnezeul viitorului, Cel ce vine, și Dumnezeul prezentului, Cel ce este, ne aprinde speranţa în suflet. Fără certitudinea unei alte lumi, dincolo de suferinţa prezentului, nu am mai avea niciun motiv să așteptăm. Și, fără noi și noi valuri de speranţă produse de o întâlnire reînnoită cu Dumnezeu, nu am mai avea nicio dorinţă să așteptăm. Speranţa implică atât prezentul, cât și viitorul.
Prima serie de viziuni reflectă tocmai această tensiune. Auzim despre martorul credincios și despre opresorul necredincios. Dumnezeu deopotrivă laudă și judecă istoria bisericii. Ploaia are două faţete – poate fi o binecuvântare sau un blestem, o aversă de viaţă sau o furtună de moarte –, iar biserica are, de asemenea, două faţete.
Note
1 Matei 8:20; 10:23; 17:9; Luca 7:34; Ioan 6:53 etc.