Spiritismul antic şi cel modern

De memorizat: Dacă vi se zice însă: „Întrebaţi pe cei ce cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul, care şoptesc şi bolborosesc”, răspundeţi: „Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morţi pentru cei vii? La lege şi la mărturie!” Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta. Isaia 8,19.20.

Introducere: „Duhurile rele, fiinţe create la început fără păcat, erau egale în natură, putere şi slavă cu fiinţele care astăzi sunt solii lui Dumnezeu. Dar, decăzând prin păcat, s-au aliat pentru a dezonora pe Dumnezeu şi pentru a-i nimici pe oameni. Scriptura ne vorbeşte despre mulţimea şi conducerea lor, despre diferitele lor grupări, despre inteligenţa şi subtilitatea lor şi despre planurile lor răutăcioase împotriva păcii şi fericirii oamenilor.”E. G. White, Tragedia veacurilor, p. 513 „Spiritism: concepţie mistică, potrivit căreia spiritele morţilor ar supravieţui, menţinându-şi existenţa materială extrem de fină, iar cei vii ar putea să comunice cu ele prin diverse procedee oculte (ex.: prin acţiunea unui mediu spiritist).” Dicţionar enciclopedic român, 1966, IV, p. 474

I. Originea spiritismului

1. Cum s-a manifestat în Eden prima comunicare spiritistă? Geneza 3:1-6

Notă: „Cel dintâi mediu spiritist a fost şarpele din Grădina Eden… Satana a ales această vietate ’şireată’ ca un mediu prin care să manifeste cele dintâi fenomene spiritiste… Trei lucruri sunt vrednice de luat în seamă în această naraţiune inspirată: întâi, Satana a obţinut controlul şi a luat în stăpânire trupul unei reptile şi a reţinut această stăpânire atât timp cât a voit. Al doilea: în aşa fel a luat în stăpânire această creatură, încât a făcut ca pentru un timp, cât a ţinut stăpânirea sa, să piardă caracterul distinctiv care îi aparţinea şi să preia caracterul şi însuşirile altei fiinţe. Al treilea: prin controlul şi posedarea acestei făpturi, el a făcut ca o fiinţă omenească nedecăzută să-şi închipuie că vorbea cu o reptilă, când, de fapt, vorbea chiar cu diavolul în persoană. El a folosit această amăgire pentru a face să păcătuiască o fiinţă nedecăzută.”C.B. Haynes, Spiritualism Versus Christianity, 14, 16, citat de A. Wearner, op. cit., 265

II. Spiritismul antic

1. Despre ce fel de manifestări spiritiste ne vorbesc Scripturile? Deuteronom 18:10.11; Exod 7:11

Notă: „Spiritismul este doctrina spiritelor… credinţa comunicării oamenilor cu spiritele… Spiritist este cel care crede în Dumnezeu, în nemurire şi în comunicarea spiritelor, indiferent dacă este creştin, iudeu sau budist. În acest sens larg au fost spiritişti: înţelepţii greci, preoţii egipteni şi budiştii”(Adelma Vay-Wurmbrand, Aconok (eonii), 1926, 91, 92. Cartea a fost scrisă în transă. Spiritul ei călăuzitor, chipurile, era mama ei, baroneasa Catalina Vay. Cartea Adelmei, Spirit, putere şi materie, este considerată ca fiind un fel de „catehism” spiritist.). Această recunoaştere categorică aparţine vestitului „mediu” spiritist al secolului al XIX-lea, Adelma Wurmbrand.

2. Cum relatează raportul biblic una dintre manifestările spiritismului antic? 1 Samuel 28:6-19

Notă: Scena descrisă în Biblie nu diferă cu nimic de „seanţele” obişnuite spiritiste din era modernă. În legătură cu spiritismul se ridică două probleme: cea a faptelor şi cea a factorilor. Sunt faptele spiritismului reale sau numai trucuri şi înşelăciuni? La această întrebare vrea să răspundă Muzeul Metafizic parisian al Institutului Camile Flamarion, unde sunt expuse rezultatele şi concluziile cercetărilor ştiinţifice minuţioase făcute sub controlul şi dirijarea savanţilor Academiei Franceze, teste conduse de Henri Bergson. Excluzând şarlataniile periferice, exponatele Muzeului Metafizic dovedesc că faptele sunt reale. Dar factorii? Factorii sunt dubioşi în sensul că manifestările spiritelor pro vin de la persoanele declarate sau că identitatea lor este voit camuflată? Testele ştiinţifice nu vor putea da niciodată un răspuns ferm în această privinţă. De aceea, ne vine în ajutor Revelaţia şi înlătură cortina din faţa noastră, demascând factorii care se ascund în mod invizibil în dosul manifestărilor spiritiste. „Unii cred că Samuel a fost cu adevărat de faţă la între vederea cu Saul, dar Biblia însăşi ne dă destule temeiuri pentru a trage concluzia contrarie. Dacă, aşa cum susţin unii, Samuel s-ar fi aflat în cer, el trebuia să fie invitat de acolo fie prin puterea lui Dumnezeu, fie prin puterea lui Satana. Nimeni nu poate crede nici măcar o clipă că Satana ar avea putere să cheme din cer pe un profet sfânt al lui Dumnezeu pentru a onora vrăjitoriile unei femei lepădate. De asemenea, nu putem crede că Dumnezeu l-a înviat pe profet ca acesta să meargă în peştera unei vrăjitoare, deoarece Domnul deja refuzase să comunice cu Saul fie prin vis, fie prin Urim, fie prin profeţi (1 Sam. 28:6)… Solia însăşi este o dovadă îndestulătoare despre obârşia ei. Scopul ei nu era de a-l duce pe Saul la pocăinţă, ci de a-l conduce la ruină, şi aceasta nu este lucrarea lui Dumnezeu, ci a lui Satana.”E. G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 683

3. Care au fost motivele decăderii lui Saul? 1 Cronici 10:13-14.( 1 Cronici 10,13 spune: „Lişót baób lidróş.” Şáal = a întreba, a interoga, a cere; ‘ób = necromant (LXX traduce: necrómontis); dáraş = a căuta răspuns. Traducerea: „L-a căutat pe necromant să afle un răspuns”. Să nu uităm că fapta era pedepsită cu pedeapsa capitală. (Leviticul 20:27)

Notă: Ellen G. White spune că Saul a fost amăgit de Satana (Patriarhi şi profeţi, 680). Tertullian şi Efraim Sirianul au fost de părere că Saul a fost atunci posedat de demoni. Luther spunea că arătarea era o nălucă diavolească, iar Calvin considera că arătarea „nu a fost adevăratul Samuel, ci un spirit”. Există traduceri care spun că Saul a murit pentru că „l-a căutat pe îndrăcit să-l întrebe” (versiunea Karoli, maghiară). Nu putem avea niciun dubiu că Saul a avut de-a face cu acelaşi „sfătuitor” deghizat, care în Eden i s-a arătat Evei în postură de şarpe. Deci Revelaţia ne descoperă „factorul”!

 III. Spiritismul modern

1. Ce avertisment ni se dă cu privire la pericolele înşelăciunii satanice din timpul din urmă? 1 Timotei 4:1.2; Matei 24:26

2. Ce ni se spune în Biblie despre activitatea duhurilor demonice? 2 Corinteni 11:14.15; 2 Tesaloniceni 2:9

Notă: Un locuitor din Hydesville, statul New Work, numit Michael Weekman, a fost deranjat până la exasperare, în anul 1847, de nişte ciocănituri ciudate. Nemaiputând suporta situaţia, s-a mutat, iar în locul lui a venit familia lui John D. Fox. Una dintre fete a început să răspundă ciocăniturilor, descoperind un „cod” misterios cu ajutorul căruia putea comunica cu „străinul” necunoscut. Prin acest cod ciudat au aflat că ar fi vorba de un oarecare Charles B. Rosma, un nume necunoscut de ei. Mare le-a fost surpriza când au aflat că acel individ a fost asasinat cândva chiar în casa lor. Familia Fox s-a mutat la Rochester, dar ciocăniturile stranii i-au urmat şi acolo. Una dintre fetele Fox a devenit un mediu vestit, iar din practicile familiei s-a născut spiritismul modern. Se disting trei faze în dezvoltarea spiritismului modern: prima perioadă este cea a fenomenelor psihice şi fizice obişnuite, începute în 1848 cu activitatea surorilor Fox. Perioada a doua, începând din 1893, este faza dezvoltării religioase a spiritismului. În ultimele decenii asistăm la dezvoltarea aspectului parapsihologic şi extrasenzorial al fenomenului spiritist.

IV. Rolul spiritismului în profeţii

1. Cum vorbeşte Scriptura despre rolul spiritismului în ultima alianţă spirituală? Apocalipsa 16:13.14

Notă: Comentatorii adventişti de ziua a şaptea totdeauna au recunoscut în aceste „duhuri” opera finală a spiritismului în cadrul unei triple alianţe. „Prin intermediul spiritismului vor avea loc minuni, bolnavi vor fi vindecaţi şi se vor săvârşi multe miracole incontestabile. Şi, deoarece spiritele vor manifesta credinţă în Biblie şi respect faţă de instituţiile cultice, lucrarea lor va fi acceptată ca manifestarea puterii divine.” E. G. White, Tragedia veacurilor, p. 588 „Unii vor fi ispitiţi să primească aceste minuni ca de la Dumnezeu. Bolnavii vor fi vindecaţi în faţa noastră. Minuni vor fi săvârşite în văzul nostru. Suntem noi pregătiţi să rezistăm încercărilor care ne aşteaptă, când minunile mincinoase ale lui Satana vor fi demonstrate total? Nu vor fi oare multe suflete prinse în cursă? Prin depărtarea de la preceptele şi poruncile lui Dumnezeu şi prin ascultarea de fabule, minţile multora sunt pregătite să primească aceste minuni mincinoase. Noi trebuie să căutăm acum să ne înarmăm cu armătura lui Hristos pentru lupta în care trebuie să ne angajăm în curând. Credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu, studierea cu rugăciune şi aplicarea lui în practică va fi scutul nostru faţă de puterea lui Satana şi ne va da biruinţa prin sângele lui Hristos.” E. G. White, Mărturii, vol. 1, p. 302 „Lumea nu va fi convertită prin darul limbilor sau prin săvârşirea de minuni, ci prin predicarea lui Hristos cel răstignit.” E. G. White, Mărturii pentru predicatori, p. 424

2. Care trebuie să fie poziţia creştinului faţă de practicile spiritiste? Levitic 19:31; 20:6.27; Isaia 8:19

Notă: „Sunt puţini aceia care au o părere justă despre puterea de înşelătorie a spiritismului şi despre primejdia pe care o constituie ajungerea sub influenţa lui. Mulţi au legătură cu el şi ar fi plini de groază la gândul de a se lăsa conduşi de duhurile rele. Dar ei se avântă pe terenul oprit şi puternicul amăgitor îşi exercită puterea asupra lor, chiar împotriva voinţei lor. Este de ajuns o singură dată să fie înduplecaţi să-şi supună mintea la îndrumările lui, şi el îi ţine captivi. Este cu neputinţă ca prin propria lor putere să se desfacă de vraja lui care-i ameţeşte şi-i zăpăceşte. Numai puterea lui Dumnezeu, dată ca răspuns la rugăciunea fierbinte a credinţei, poate să scape sufletele prinse în cursă.”Idem, p. 558

Recapitulare

1. Ce este spiritismul şi cum s-a manifestat el în antichitate?

Răspuns: Spiritismul este o doctrină mistică a nemuririi şi a comunicării oamenilor cu spiritele. În antichitate, s-a manifestat sub forma vrăjitoriei şi a necromanţiei (pretinsa comunicare cu morţii).

2. Înainte de venirea Domnului, ce fenomene religioase curioase vor avea loc, care vor încerca credinţa copiilor lui Dumnezeu?

Răspuns: Biblia a prezis că spiritele vor face semne, minuni şi vindecări miraculoase. Pericolul acestora constă în faptul că lumea nu va sesiza izvorul de unde vin miracolele şi le va primi drept divine, acceptând şi învăţăturile care vor însoţi semnele.

3. Ce idee caută să demonstreze existenţa spiritismului?

Răspuns: Prin pretinsa comunicare cu sufletele celor decedaţi, spiritismul vrea să demonstreze teza nemuririi sufletului şi reînvie vechea minciună satanică: „Negreşit că nu veţi muri!”

4. Care trebuie să fie atitudinea creştinului faţă de manifestările religioase de origine dubioasă?

Răspuns: Mântuitorul ne-a prevenit, sfătuindu-ne să nu credem, să nu mergem la ei, să nu ascultăm de învăţăturile şi manifestările false.

Concluzii etice

Din punct de vedere etic, asistăm la un fenomen modern resimţit în teologie: tendinţa de a pune accentul pe faptele etice, ignorând latura dogmatică a religiei. Astfel, în realitate, se sacrifică principii în schimbul unor trăiri sau manifestări emoţionale. În acest context, spiritismul apare ca o „religie” modernă, pentru că nu are dogme, doctrine, ci numai învăţături etice. Dar elementul important în spiritism nu este etica, ci practicarea necromanţiei, pentru care „sfaturile” etice sporadice şi de multe ori contradictorii alcătuiesc numai cortina care camuflează esenţialul. Creştinismul din vremea iluminismului a trecut printr-un asalt raţionalist care îi cerea fapte, dovezi, mărturii spre a-şi justifica existenţa. Acum asistăm la un nou asalt, dar de data aceasta spiritualist, care, în loc să ceară fapte şi mărturii de la creştinism, vine el şi-i oferă perspectiva faptelor şi a minunilor metafizice. Psihoza lumii este pregătită să aştepte senzaţiile. Sufletele nepregătite, care nu vor fi ancorate pe un „aşa zice Domnul”, vor fi pradă ieftină a duşmanului sufletelor. În această împrejurare, datoria noastră a formulat-o Mântuitorul în cuvintele: „Să nu vă duceţi acolo!… Să nu credeţi!” (Mat. 24:26) Prima propoziţie exprimă datoria practic-etică faţă de spiritism, iar cea de-a doua, atitudinea dogmatică faţă de înşelăciunile lui.

Note suplimentare teologice

 Ocultism: Este teoria care proclamă existenţa în natură a unor forţe supranaturale misterioase, dar cu care pot comunica cei iniţiaţi (medii). (Occultus, lat. = ascuns, tainic, necunoscut) În istoria tuturor popoarelor antice se găsesc preocupări oculte (Babilon, Egipt, Persia, Grecia, Roma etc.). Israelul a fost învăţat să considere aceste preocupări drept „urâciuni” (Deut. 18,9-13). Epistolele pauline dovedesc că lupta împotriva infiltrării ocultismului în bisericile creştine a fost o preocupare majoră a apostolilor. În Evul Mediu s-a trecut în cealaltă extremă cu lupta împotriva vrăjitoriei, culminată în bula antivrăjitorească a lui Inocenţiu al VII-lea („Summis desiderantes affestibus”, 1484), dând naştere la excese regretabile. În timpul raţionalismului, cei care au intervenit în favoarea ocultismului au fost Swedenborg şi Young-Stilling. Kant l-a considerat pe suedez drept un fantast şi un fanatic, dar Goethe l-a apreciat… În timpul curioaselor fenomene din Hydesville, Andrew Jackson Davis a editat în 1847 o carte scrisă sub „influenţă swedenborghiană” (Principles of Nature, her Divine Revelations and a Voice to Mankind). Se consideră că ştiinţa şi religia ocultă modernă începe cu această lucrare şi cu fenomenele legate de activitatea surorilor Fox. Pretutindeni s-au înfiinţat cercuri sau „temple” oculte, societăţi şi comitete de cercetări psihice şi parapsihologice. Conan Doyle spera ca sub egida ocultismului să se realizeze unirea tuturor religiilor. Nu se poate aprecia precis numărul practicanţilor ocultismului. Se susţine (evaluările statistice au fost luate din lucrarea lui Hans Heinz, op. cit., p. 175) că numai în Rio de Janeiro funcţionează circa 7.000 de „temple” oculte. Numărul ocultiştilor din lume a fost evaluat la 50.000.000. Dar dacă se ia în consideraţie estul noncreştin, unde ocultismul poate fi consi derat ca singura religie, ne putem da seama de proporţiile lui. Dacă includem aici şi „cercetările” parapsihologice, aproape că nu mai putem vorbi despre o „invazie ocultă”, ci despre „dominarea” ei.

 Aspectul ştiinţific al ocultismului: În ultimele decenii asistăm la un flux al experimentelor din domeniul „percepţiilor extrasenzoriale”, ceea ce a dat naştere la o nouă disciplină a psihologiei, numită „parapsi hologie, metapsihologie sau psihotronică”. Obiectul disciplinei este comunicarea telepatică şi alte fenomene psihice paranormale. Prima societate pentru Cercetări Psihice a fost întemeiată în Anglia, în anul 1882, apoi în America, în 1885. Asemenea cercetări ştiinţifice se fac aproape în toate ţările. „Parapsihologia încearcă limitele extrafizice ale raţiunii umane, bazându-se pe premisa că omul nu este „creier-centric”, ci „spirit-centric”, adică „psiho-centric”.Leroy Edwin Froom, Fellow Travelers of Spiritualism, 1963, p. 8 .Vom aminti doar câteva dintre preocupările din acest domeniu:

a) Mesmerism: cunoscut sub denumirea de „magnetism animal”, termen introdus de medicul vienez Friedrich A. Mesmer în jurul anului 1775. După părerea lui Mesmer, îmbolnăvirea este urmarea dezechilibrului fluidelor universale, ceea ce poate fi restabilit prin forţa magnetică. Practicarea „somnului magnetic” sau „transei magnetice” a stârnit la vremea sa senzaţie în centrele europene. Vindecările „în transă” se practică şi astăzi.

b) Hipnoza: este o „stare artificială indusă, asemănătoare somnului, provocat prin sugestie sau pe alte căi.” P. Popescu-Neveanu, Dicţionar de psihologie, 1978, p. 312. Din punct de vedere etic, problema hipnozei este mult controversată. Se pune întrebarea că, dacă atunci când subconştientul omului în stare de hipnoză devine susceptibil la sugestii exterioare, iar o altă voinţă exterioară se substituie voinţei personale, oare nu este atinsă integritatea unei entităţi personale şi supusă unei depersonalizări, făcând din eul conştient un mijloc inconştient şi involuntar de acţiune? Cunoaştem faptul că în vindecările spiritiste se practică hipnoza în transă, iar în cazul acesta, ea constituie o expunere a psihicului inconştient la impresiile stăpânitoare ale spiritelor invadatoare. Dr. J. W. Provonska, de la Universitatea Loma Linda, în comunicarea sa „Ethical Implications of Medical Hypnosis” (Implicaţiile etice ale hipnozei medicale) rosteşte o avertizare oportună: „Înconjuraţi, aşa cum suntem, de o permanentă atmosferă plină de sugestii de toate felurile şi din toate direcţiile, orice practică care măreşte eficacitatea sugestiilor contribuie la pierderea celui mai de preţ lucru din posesiunile omului şi grăbeşte ziua când libertatea se va schimba în determinism, când persoana devine un simplu „obiect” manipulat de intriganţi şi diavoli.” Medical Arts and Science, v. XIV/4, p. 130. Desigur, hipnoza este folosită şi de persoane sincere, cu scopuri vrednice. Dar dacă este să învăţăm din manualul viu al istoriei, de ce să nu recunoaştem sincer că în niciun domeniu al vieţii scopul nu scuză mijloacele!

c) Telepatia: după Ch. Richet, simţire sau comunicare de la distanţă, recepţie extraperceptivă, extrasenzorială.

d) Telekinezie: mişcarea unor obiecte neînsufleţite fără a fi atinse. În documentele Muzeului Metafizic din Paris se află constatările lui Henri Bergson, Pierre şi Marie Curie, despre experienţele de telekinezie făcute cu vestitul mediu spiritist, Eusapia Palladino.

e) Levitaţia: fenomen asemănător telekineziei, când obiectele plutesc în aer fără ajutor uman sau mecanic.

f) Materializare: Prin acest fenomen se înţelege faptul când spiritelor prezente li se cere să se manifeste vizibil sau perceptibil. Sunt cunoscute experienţele profesorului Geley, directorul Institutului Metafizic din Paris, făcute cu mediul spiritist Kluski, când spiritului i s-a cerut să se materializeze într-o ectoplasmă aburie, apoi să-şi bage „mâna” în vasul cu parafină pregătit înainte. Astfel s-au colectat vestitele „mănuşi metafizice” expuse în Muzeul Metafizic.K. Szirmai, Okkultisták – Médiumok, p. 60, 61 

g) Apport: Este un fenomen ocult al apariţiei unui obiect care a lipsit până atunci din încăpere.

Ocultismul oriental: Gândirea occidentală se caracterizează în acest secol prin două trăsături paradoxale: o totală devoţiune cuceririlor tehnicii şi, în contrast cu aceasta o naivă curiozitate şi credulitate pri vind misticismul religios oriental. Religiile oculte orientale penetrează gândirea religioasă apuseană. Perioada dintre cele două războaie a fost dominată de cometa indiană a filozofului teozof Krishnamurti, de mişcarea yoga şi de mişcarea mazdaznan a lui Zarathustra Otto Hannish. În prezent, a venit rândul filozofiei Vedelor şi budismului, care deja are câţiva „reprezentanţi” în metropolele apusene. Sub influenţa ocultismului, mulţi creştini împărtăşesc convingeri mistice orientale, cum ar fi de pildă automântuirea, migraţia sufletului, divinizarea omului etc. Teozofia: Asemenea gnosticismului antic, teozofia este o strădanie filozofico-religioasă de a-L cunoaşte pe Dumnezeu pe calea ştiinţei oculte. Fondată de Elena Petrovna Blavatski (1831-1891), teozofia s-a maturizat sub influenţa Annei Wood Besant (1874-1933), împrumutând multe doctrine şi idei din budism, hinduism, yoga şi misterele cultice orientale, iar reîncarnarea a devenit doctrina cheie a acestui sistem religios sincretic. Există o serie de mişcări religioase cu caracter teozofist: a) New Thought, un cult al vindecărilor metafizice, întemeiat în 1840 de Phineas Parkhurst Quimby (1802-1866), care îşi vindeca bolnavii prin mesmerism, sugestie şi fenomene spiritiste. Mişcările harismatice din timpul nostru pot fi încadrate pe acest făgaş iniţiat de Quimby. b) Christian Science. În 1862, Mary Baker Patterson (căsătorită cu Eddy) a venit la Quimby pentru a se vindeca. Acest episod a fost o cotitură în viaţa ei, devenind ea însăşi o vindecătoare şi, în 1875, a pus bazele mişcării de vindecare cunoscută sub numele de Christian Science (Ştiinţă Creştină). Mişcarea are un caracter pronunţat ocult. c) Unity School of Christianity a fost întemeiat de Charles şi Myrtle Filimore, în anul 1889, având o poziţie intermediară între New Thought şi Christian Science. d) Biserica Catolică liberală, fondată de teozoful Charles Leadbeater în anul 1917, pe nedrept se numeşte catolică, deoarece, în fond, este o mişcare reîncarnaţionistă şi panteistă.

e) I Am – Movement (Mişcarea „Eu sunt”), iniţiată de Guy W. Ballard şi soţia lui, Edna, în anul 1934, propagă ideea migrării spiritului în divinitate, ca şi brahmanismul din Asia. Aceste mişcări oculte au încercat să se unească într-o forţă ocultă sub denumirea de Alianţa Naţională sau, mai nou, Alianţa Internaţională a Gândirii Noi. După cum foarte bine remarcă L. E. Froom, aceste mişcări oculte-teozofice-harismatice-spiritiste sunt nişte „ciocănituri psihice în uşa bisericilor”.  L.E. Froom, op. cit., p. 56