Învierea

De memorizat: Isus i-a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.” Ioan 11:25

Introducere: „Şi dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, şi zadarnică este şi credinţa voastră… Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc.1 Corinteni 15:14-49 În aceste texte suntem confruntaţi cu două fapte fundamentale din istoria salvării; cu învierea lui Hristos şi învierea celor salvaţi de El. Despre primul fapt, Pavel declară că Evanghelia nu poate fi despărţită de proclamarea marelui adevăr că Mântuitorul este viu. Temelia credinţei noastre nu este un întemeietor de religie care zace în nesimţire în mormântul Său, ci Isus Hristos Cel viu din ceruri, fapt exprimat în mod grăitor în mormântul gol. Cealaltă afirmaţie complementară se referă la purtarea de către noi a chipului Celui ceresc, al celui de-al doilea Adam. Opera salvatoare a lui Hristos ne-a implicat fundamental în istoria mântuirii, deoarece El a venit între noi să poarte „chipul nostru”, pentru ca să ne ducă cu El în ceruri şi noi să purtăm „chipul Lui”. Prin asemănarea şi totodată prin contrastul celor doi Adami, Pavel descrie destinul nostru în Isus Hristos. Luând parte la această natură umană reprezentativă în a cărei imagine am fost gravaţi (Isaia 49:16), acest fapt este mult mai determinant pentru fiinţa şi transformarea noastră, decât orice lege, regulă sau putere de constrângere venită din afara fiinţei noastre. Apostolul exprimă acest adevăr fundamental prin uimitoarele cuvinte: „Hristos în voi, nădejdea slavei.” (Coloseni 1:27)

 „Adevărat, adevărat vă spun că oricine crede în Mine are viaţa veşnică.” Prin Ioan cel iubit, care a ascultat aceste cuvinte, Duhul Sfânt declară bisericilor: ‘Mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viaţă’” (1 Ioan 5:11-12). Iar Isus a zis: „Eu îl voi învia în ziua de apoi.” Hristos a devenit un trup cu noi, pentru ca noi să ajungem una în spirit cu El. În virtutea acestei uniri vom ieşi noi afară din morminte, nu numai ca o manifestare a puterii lui Hristos, ci din cauză că, prin credinţă, viaţa Lui a ajuns viaţa noastră. Aceia care Îl văd pe Hristos în adevăratul Lui caracter şi Îl primesc în inimă au viaţă veşnică. Hristos locuieşte în noi prin Duhul; iar Duhul lui Dumnezeu, primit în inimă prin credinţă, este începutul vieţii veşnice.” E. G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 285

I. Făgăduinţa învierii

1. Care a fost speranţa credincioşilor din toate timpurile? Iov 19:23-27 ; Romani 8:11

2. Ce garanţie avem privind realitatea învierii morţilor? 1 Corinteni 15:12-20

Notă: „Învierea lui Isus era o preînchipuire a învierii din urmă a tuturor celor care dorm în El. Ucenicii cunoşteau bine figura Mântuitorului înviat, felul Lui de a Se purta, felul Lui de a vorbi. Dar cum Isus a înviat dintre morţi, tot astfel şi aceia care au adormit în El trebuie să învie. Îi vom recunoaşte pe prietenii noştri tot aşa cum ucenicii L-au cunoscut pe Isus. Poate că ei au fost deformaţi, au fost bolnavi sau desfiguraţi în viaţa aceasta trecătoare, dar înviază în simetrie desăvârşită; şi, cu toate acestea, în trupul lor proslăvit, identitatea lor se va păstra cu desăvârşire. Atunci vom cunoaşte chiar aşa cum suntem cunoscuţi (1 Corinteni 13:12). În faţa care străluceşte de la lumina care vine de la faţa lui Isus vom recunoaşte trăsăturile celor iubiţi ai noştri.” Idem, 589

3. Ce făgăduinţe avem relativ la înviere? Osea 13:14; Ioan 5:25-29; Faptele apostolilor 24:15; 1 Corinteni 15:21-22

II. Una sau mai multe învieri?

1. Cine sunt cei care vor lua parte la prima înviere? 1 Tesaloniceni 4:16; Luca 14:14; Apocalipsa 20:6

Notă: Isus Hristos face aluzie directă la „învierea celor neprihăniţi ca fiind separată de cea a categoriei opuse. Cercetătorul sârguincios va găsi şi alte indicii în Noul Testament referitoare la prima înviere.

2. Când vor învia cei care n-au beneficiat de prima înviere? Apocalipsa 20,5-13.

Notă: „La sfârşitul celor o mie de ani, Hristos vine din nou pe pământ. El este urmat de ceata celor mântuiţi şi însoţit de un cortegiu de îngeri. Coborându-Se în maiestatea Sa înfricoşată, El porunceşte nelegiuiţilor morţi să se scoale pentru a-şi primi răsplata. Ce contrast faţă de cei care au fost sculaţi cu ocazia celei dintâi învieri! Drepţii au fost îmbrăcaţi în tinereţe şi frumuseţe nemuritoare. Cei nelegiuiţi poartă urmele bolii şi ale morţii… După cum cei nelegiuiţi au intrat în mormintele lor, tot aşa ies acum de acolo, cu aceeaşi duşmănie împotriva lui Hristos şi cu acelaşi spirit de răzvrătire. Lor nu li se mai dă nici un alt timp de încercare, în care să-şi îndrepte greşelile vieţii lor trecute. Cu aceasta nu s-ar câştiga nimic. În timpul vieţuirii lor nelegiuite, inimile lor n-au fost înmuiate. Dacă li s-ar da un al doilea timp de încercare, ei l-ar folosi ca şi pe cel dintâi, ocolind cerinţele lui Dumnezeu şi aţâţând la răzvrătire împotriva Lui. Idem, Tragedia veacurilor, ed. 1981, p. 607

3. Vorbeşte Biblia şi despre o înviere parţială? Daniel 12:2; Apocalipsa 1:7; Matei 26:64

Notă: Despre o înviere parţială citim şi în Matei 27,52-53, cu ocazia morţii Domnului. Adventiştii de ziua a şaptea cred că o asemenea înviere parţială va mai avea loc chiar înainte de prima înviere generală a celor neprihăniţi. Unii vor învia pentru viaţa veşnică, alţii pentru ocara finală. Deoarece Hristos a prezis cu ocazia procesului Său că marii împotrivitori ai adevărului, cei care L-au condamnat pe nedrept la moarte, Îl vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului (Matei 26:64), iar în Apocalipsa 1:7, avem o profeţie fermă că cei ce L-au răstignit Îl vor vedea, de asemenea, venind pe nori, împlinirea acestor preziceri face necesară învierea specială. Spiritul Profetic interpretează evenimentul într-un sens mai larg, incluzând în această înviere şi pe cei care au adormit în credinţa soliei celor trei îngeri. „Mormintele se deschid şi ’mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor scula; unii, pentru viaţă veşnică, iar alţii, pentru ocară şi ruşine veşnică’” (Daniel 12:2). Toţi cei ce au murit în credinţa soliei îngerului al treilea ies din morminte preamăriţi, ca să audă legământul de pace al lui Dumnezeu cu cei care au ţinut Legea Lui. Şi ’cei ce L-au străpuns’ (Apocalipsa 1:7) şi care au batjocorit şi au luat în râs chinurile Domnului când murea pe cruce, cât şi cei mai violenţi prigonitori ai adevărului Său şi ai poporului Său sunt înviaţi ca să-L vadă în mărirea Lui şi să vadă onoarea primită de cei credincioşi şi ascultători.” Idem, p. 637

III. Mileniul (Mileniu (lat. millenium, redus din ‘mille annus’) înseamnă o perioadă de o mie de ani. Chilia eté (gr. chilias = o mie; etos = an) sunt expresiile folosite în original, care stau la baza denumirilor curentelor hiliaste din istoria creştinismului.)

1. Ce durată de timp va despărţi cele două învieri generale? Apocalipsa 20:5

2. Ce se va întâmpla pe pământ în timpul mileniului şi cum a fost simbolizat în procedura sanctuarului pământesc? Leviticul 16:21-22; Leviticul 26:34-35; Apocalipsa 20:1-3

Notă: În timpul mileniului vor avea loc o serie de evenimente escatologice. Este greşită interpretarea că mileniul ar fi o lungă perioadă de progres, pace şi har pe pământ. Începutul şi sfârşitul mileniului este marcat de revenirea Domnului şi, respectiv, cele două învieri generale. Isus Hristos va apărea la începutul perioadei cu îngerii Lui, ca să-i ducă pe ai Săi în „Împărăţia Cerului”, iar la sfârşitul perioadei va reveni cu sfinţii mântuiţi şi cu Cetatea Sfântă (Apocalipsa 21:1-4). După cum ţapul lui Azazel a fost dus în pustiu, tot aşa şi Satana va fi purtătorul păcatelor iertate şi şterse ale sfinţilor, aflându-se într-o captivitate simbolică în Adânc.( Termenul corespunzător pentru „adânc” este „Abyssos” şi apare prima dată în versiunea greacă a Vechiul Testament, Septuaginta, la Gen. 1,2, corespondentul lui „töhom” din limba ebraică. Specialiştii sunt de părere că poate fi tradus prin cuvintele: „abis, prăpastie, adânc insondabil, tartar, infern, lumea subterană, gol infinit” – H. G. Liddell-R. Scott, op. cit., 4)

Legarea simbolică a lui Satana vrea să exprime imposibilitatea acestuia de a activa, fiind legat de lanţul împrejurărilor, că „nu mai este niciun suflet omenesc de ispitit; niciunul pe care să-l poată aţâţa sau necăji.” F.C. Gilbert, citat de A. Warner, op. cit., 286

„Doctrina convertirii lumii şi domniei spirituale a lui Hristos nu a fost susţinută de către biserica apostolică. Nu a fost admisă în general de creştini până pe la începutul secolului al XVIII-lea. Ca la oricare altă rătăcire, rezultatele ei au fost rele. Ea îi învăţa pe oameni să privească la o venire îndepărtată a Domnului şi îi împiedica să ia seama la semnele de prevestire ale apropierii venirii Lui. A dat naştere la un simţământ de încredere şi siguranţă, care nu era bine întemeiat, şi i-a făcut pe mulţi să neglijeze pregătirea necesară pentru a-L întâmpina pe Domnul lor." E. G. White, Tragedia veacurilor, p. 321

3. Când va avea loc judecata celor ce au refuzat mântuirea? Apocalipsa 20:11-12; 1 Corinteni 6:2-3; Iuda 6

Notă: Teologia adventistă, pentru a deosebi cele două judecăţi – pe cea care are loc începând din anul 1844 asupra bisericii lui Dumnezeu şi pe cea care se va face în timpul mileniului – foloseşte termenul de judecată de cercetare pentru prima, iar pentru a doua, judecată de executare.

4. Cum vorbeşte Scriptura despre consecinţele judecăţii de executare? Apocalipsa 20:13-15; Apocalipsa 21:8.

Notă: „Marea luptă s-a sfârşit. Păcatul şi păcătoşii nu mai există. Universul întreg este curat. O singură vibraţie de armonie şi de bucurie bate prin toată creaţiunea. De la Acela care a creat totul se revarsă viaţa, lumina şi bucuria peste toate ţinuturile spaţiului nemărginit. De la atomul cel atât de mic până la cel mai mare corp ceresc, toate lucrurile, atât cele însufleţite, cât şi cele neînsufleţite, declară în frumuseţea lor nepătată şi în bucuria lor desăvârşită că Dumnezeu este iubire.” Idem, ed. 1981, p. 62

Recapitulare

1. Care va fi soarta finală a morţilor?

Răspuns: În final, morţii vor învia, indiferent de conţinutul moral al vieţii lor. Nu va fi o înviere „spirituală” sau în descendenţi, ci una reală şi corporală.

2. Vor fi una sau mai multe învieri?

Răspuns: Vor avea loc două învieri generale: prima va fi învierea celor neprihăniţi, cu ocazia venirii lui Hristos, iar a doua, la sfârşitul mileniului, când vor învia toţi cei ce au refuzat harul salvator şi îşi vor lua osânda.

3. În afară de învierea generală, va mai fi şi una parţială?

Răspuns: Da, înaintea revenirii lui Isus Hristos; în cadrul evenimentelor de după încheierea harului, vor învia cei ce L-au răstignit pe Isus Hristos, iar dintre credincioşi, cei adormiţi în credinţa celor trei solii îngereşti.

4. Ce este mileniul?

Răspuns: Prin mileniu înţelegem timpul de o mie de ani care se va scurge între revenirea Mântuitorului şi între instalarea pe pământ a Cetăţii Sfinte. În acest timp, pământul va fi pustiu, Satana va fi legat simbolic, iar mântuiţii vor participa la judecata de executare.

5. Care vor fi consecinţele judecăţii de executare?

Răspuns: În urma judecăţii de executare, toţi aceia care au refuzat harul mântuitor vor fi supuşi morţii a doua. Pământul şi Universul vor scăpa de toate consecinţele păcatului şi, pentru eternitate, va fi restabilită pacea şi armonia în Univers.

Concluzii etice

În prezent purtăm chipul celui pământesc, al lui Adam, cu toate nedesăvârşirile fiinţelor atinse de păcat. Prin suferinţa, moartea şi învierea lui Hristos, Dumnezeu a prevăzut singura cale de ispăşire pentru păcatul omenesc, ca cei care acceptă prin credinţă această ispăşire să aibă viaţa veşnică. Învierea lui Hristos proclamă triumful lui Dumnezeu asupra forţelor răului, şi celor ce acceptă harul lui Dumnezeu le asigură victoria finală asupra păcatului şi asupra morţii. Supunându-se lucrării harului sfinţilor, cei credincioşi vor deveni zi de zi mai asemănători chipului lui Hristos, Cel care, prin credinţă, locuieşte în ei ca „nădejdea slavei” şi în a cărui imagine au fost gravaţi pentru veşnicie. Hristos, Învierea şi Viaţa, bate la uşa inimii ( Apocalipsa 3:20 ); El doreşte să fie admis. Decizia sufletului de a-L primi sau de a-L respinge este momentul suprem al existenţei umane. Căci primirea lui Hristos în inimă, prin credinţă, este începutul vieţii veşnice.

Note suplimentare teologice

Milenism: Mişcare religioasă cu caracter antitrinitar şi antinomist. Sunt adepţii unui stat teocratic pământesc, care se va realiza pentru un mileniu pe pământ. Începutul acestuia este marcat de venirea lui Hristos, care a şi venit în spirit, în anul 1914. Conform învăţăturii lor, toţi oamenii vor fi mântuiţi în acest mileniu. Ei consideră orice instituţie de stat ca fiind a lui antihrist. Se declară a fi pacifişti, „nonconformişti”, refuzând serviciul militar şi sabotând toate instituţiile legate de armată. Nu cred în nemurirea naturală a sufletului. În toată lumea s-a răspândit o dizidenţă intransigentă a mişcării, cunoscută sub numele de Martorii lui Iehova. Desfăşoară o propagandă intensă, susţinută de literatură. Nu au principii hermeneutice stabile în comentarea Bibliei; chiar şi elementelor istorice ferme, le aplică o interpretare simbolică şi alegorică. Premilenialism / postmilenialism: Doctrina care învaţă că parusia va precede mileniul este premilenialistă, în contrast cu postmilenialismul, care susţine că parusia va urma după mileniu. Premilenialismul secolului al XIX-lea a fost divizat în două grupe distincte:

1. Literaliştii: Credeau într-un imperiu pământesc milenial, în care profeţiile Vechiul Testament referitoare la restabilirea lui Israel vor deveni realităţi. O parte dintre ideile literaliştilor trăiesc mai departe în vederile futuriştilor şi ale dispensaţionaliştilor.

2. Milleriţii: W. Miller şi adepţii lui au respins vederile literaliste şi aspectele temporale şi iudaice ale interpretărilor profetice. Dar credeau că moartea celor nelegiuiţi, reînnoirea naturii şi a pământului şi coborârea Noului Ierusalim va avea loc la începutul mileniului. Adventiştii de ziua a şaptea sunt premilenişti numai în sensul literal şi cronologic al cuvântului, deoarece aşteaptă parusia înainte de mileniu. Ei sunt de acord parţial cu milleriţii, în sensul că în mileniu vor exista numai sfinţii mântuiţi, glorificaţi şi îmbrăcaţi în nemurire, dar aceştia vor „moşteni Împărăţia Cerurilor” şi nu vor domni pe pământ în timpul mileniului, cum credeau milleriţii.